Ghid montan Muntii Mehedinti

Munții Mehedinţi se întind pe cursul râului Cerna, de Dunăre până la Izbucul Cernei, pe o lungime de aproximativ 50 km. Peisajul este spectaculos, trecând de la pădurile de fag ce par de nepătruns, la zona aridă a Crovurilor şi a Vârfului lui Stan, zonă cunoscută şi pentru Lapiezuri. Munţii încep să urce lin deasupra Orşovei (vf. Tarovat, Ariana), trecând la abrupturile spectaculoase ale vârfurilor Domogled, Suscu, Hurcu, Cociu. Continuă apoi cu Genţurile Crovurilor, care scad în înălţime pe măsură ce se apropie de Izvoarele Cernei. Perla munţilor Mehedinţi sunt Crovurile, dar la fel de frumoase sunt şi Muşuroane, Balta Cerbului, Ţasna şi locuri mai puţin văzute, cum sunt geanţurile (Hermanu, Arşasca, Prihodul Glodului).

Munții Mehedinti au înălţimi ce abia depăşesc 1400 m, dar cu toate acestea geografii disting trei sectoare: culmea propriu zisă a Cernei, masivul Vârful lui Stan - Pietrele Albe şi masivele dintre Hurcu şi Domogled. Profilul transversal al acestor munţi este în cea mai mare parte asimetric, prezentând un versant nordic şi abrupt spre Cerna (N) şi un altul, prelung, spre platforma getică şi Podişul Mehedinţilor (S). În mare parte ei sunt alcătuiţi din calcare. Această structură, asociată cu caracteristica versantului dinspre Cerna, abrupt, puternic frământat şi cu variate forme sculpturale, determină specificul peisajului geografic al Cernei. Începând cu Vârful Domogled (1106 m), care se ridică deasupra staţiunii Herculane, şi până departe, în Vârful lui Stan (1464 m), culmea Munţilor Mehedinţi se menţine înaltă, cu pereţi abrupţi, cu văi scurte şi sălbatice ca cele ale Jelerăului, Coşiului, Cerbului, Ţesnei, cu padini liniştite şi împădurite, atârnate la înălţime deasupra abruptului, ca Şaua Padina, şi cu platouri lungi şi golaşe de carst.

După Vârful lui Stan banda calcaroasă se îngustează, rămânând de-a lungul Cernei ca o fâşie constituită din creste golaşe, segmente ale faliei calcaroase, datorită ferăstruirii ei de către ape. În spatele acestei limbi calcaroase se află o zonă de şisturi, care a dat naştere unui relief mai liniştit. Aici se află cele mai lungi pâraie de pe acest versant: pârâul Arşasca, Râmnuţa Mare şi Râmnuţa Vânătă. După aceste pâraie, menţinându-se la altitudini în jurul a 1000 m, culmea principală se apropie mult de Cerna, împinsă de Valea Motrului, în care fenomenele de eroziune au fost mai active. Calcarele continuă încă puţin ca o limbă îngustă, până în dreptul Cernei-sat, apoi, în continuare, Culmea Cernei, domoală şi joasă, este formată numai din şisturi, până sus la Oslea. Cu o mică întrerupere, între apa Balmoşului şi cea a Cărbunelui, fâşia calcaroasă se menţine în imediata apropiere a Cernei, ca nişte creste independente, în mijlocul bazinului hidrografic.


Bibliografie:
Valea Cernei - Zeno Oarcea
Ad Aquas Herculi Sacras - Ştefan Negrea şi Alexandrina Negrea

Data actualizarii: 25.07.2011