Ghid montan Muntii Lotrului

Hidrografie

Reţeaua de râuri constituie un element major în peisajul Munţilor Lotrului şi un factor care, în timp, a dus la înfăţişarea actuală a reliefului. Ea este tributară, direct sau indirect, Oltului sau Mureşului. Cumpăna de ape între bazinele acestor doi mari colectori se înscrie pe cele mai mari înălţimi între curmăturile Ştefleşti şi Sălanele. Râurile tributare Oltului drenează cea- mai mare suprafaţă a acestor munţi (94%), în timp ce Mureşul - prin afluentul său Sebeş, format din Frumoasa şi Sălanele - drenează o suprafaţă mult mai mică (6%).

Din însăşi poziţia Munţilor Lotrului în cadrul grupei Carpaţilor Meridionali Centrali, rezultă prezenţa râurilor autohtone alături de râuri marginale, semiautohtone (Sălane, Frumoasa, Sadu, Lotru, Pravăţ) şi chiar alohtone (Oltul).

Oltul, în limitele laturii estice a Munţilor Ştefleşti se desfăşoară pe 42 km. La Boiţa, debitul mediu de apă al Oltului este în jur de 90 m3/s, iar înainte de confluenţa cu Lotrul, de peste 100 m3/s. În anii secetoşi, debitele medii ale Oltului la intrarea în defileul de la Turnu Roşu scad la mai puţin de 60 m3/s, pe când în anii ploioşi depăşesc 115 m3/s. Debitele de vârf ale viiturilor pot atinge 2 000 m3/s. Panta Oltului pe acest sector este de 1,5 m/km, ceea ce a frânat posibilităţile de navigaţie, dar care, asociată cu debitele, este favorabilă amenajărilor hidroenergetice.

„Tributarii" Oltului proveniţi din Munţii Ştefleşti, între Boiţa şi Golotreni, drenează 36% din suprafaţa masivului. Dintre cei mai importanţi, amintim pe Meghiş (S = 11,1 km2, L = 6,4 km), Lotrioara (S = 120 km2, L = 22 km; Q = 2,7 m3/s),

cu obârşia sub Vf. Sterpu şi cu o pantă medie de peste 50 m/km, dar care în sectorul mijlociu ajunge la peste 80 m/km, favorabilă aducţiunilor forţate pentru propulsarea turbinelor, Căprăreţii (Vadu, S = 47 km2, L = 12 km), cu un bazin hidrografic asimetric, datorită afluenţilor de pe dreapta (Floarea, Găujanu), Vria (S = 33 km2, L = 15 km), cu izvoarele sub curmătura Stânişoara, Robeşti (S= 20 km2, L= 8,6 km), Călineşti (S = 40 km2, L =16 km).

Sadu este tributar al Oltului, prin intermediul Cibinului, în care se varsă la Tălmaciu. El colectează majoritatea apelor de pe partea septentrională a masivului. Are o lungime de 43 km şi o suprafaţă a bazinului de recepţie de 280 km2, din care jumătate revin Munţilor Ştefleşti, dar numai 17% din suprafaţa acestora este drenată de Sadu. Debitele medii cresc de la mai puţin de 1 m3/s în punctul de convergenţă de sub Conţu, la peste 4 m3/s în zona de vărsare.

Lotrul (S = 1024 km2; L = 77 km) colectează toate râurile de pe clina meridională, reprezentând circa 47% din suprafaţa bazinului său de recepţie şi 43% din suprafaţa Munţilor Ştefleşti. El străbate o vale glaciară orientată S-N, până la confluenţa cu Pravăţul, apoi o vale fluviatilă cu orientare generală V-E. Se pare că numai de la confluenţa cu Pravăţul,

în aval purta numele de Lotru. Aici se păstrează şi acum numele de Obârşia Lotrului (obârşie = început). În sus, râul se numea probabil Cîlcescu sau Găuri. Numele de Lotru s-a extins în amonte, dar Obârşia Lotrului a rămas la confluenţa cu Pravăţul.

Frumoasa împreună cu Sălanele aparţin bazinului hidrografic ai Mureşului şi colectează apele din partea nord-vestică a Munţilor Ştefleşti. Afluenţii Frumoasei pe stânga sunt: Cristeşti, Turişoara, Urlieşu, Praja, Graniţei, Stânii şi Tărtărău (S = 19 km2, L = 7 km).
Lacurile naturale şi antropice se integrează armonic dar distinct în peisajul Munţilor Ştefleşti. Deşi puţin numeroase şi de dimensiuni reduse, lacurile naturale sunt prezente în circurile glaciare de sub vârfurile Ştefleşti şi Cristeşti.
Mai spectaculoase sunt lacurile antropice de pe Sadu, Lotru, Jidoaia şi Olt, cu funcţie de acumulări hidroenergetice, dar şi de atenuare a viiturilor, precum şi de reproducere şi creştere a salmonidelor.

Data actualizarii: 14.05.2014