Ghid montan Muntii Lotrului

Geologie

Munţii Lotrului sunt alcătuiţi dintr-o mare varietate de şisturi cristaline care formează pânza getică, individualizată ca unitate structurată în timpul diastrofismului laramic. Sişturile cristaline au rezultat printr-un proces de metamorfozare regională, adică o transformare a unor roci sedimentare şi magmatice în condiţii de presiuni şi temperaturi înalte, dar şi de circulaţie a soluţiilor chimice active. De asemeni, au avut loc şi procese de diferenţiere ce au condus

la individualizarea unor corpuri concordante sau discordante de formă lenticulară cunoscut uneori sub denumirea de „filoane de tip alpin". Tot aici se cunosc şi numeroase filoane de pegmatite.

Diversitatea de roci metamorfice a fost grupată pentru Munţii Lotrului în patru complexe cu următoarea succesiune: în partea inferioară, la contactul cu autohtonul danubian sunt gnaise cu cordierit şi sillimanit; acestora le urmează amfibolite asociate cu gnaise, observabile mai ales în lungul Lotrului, peste care se dispun gnaise cuarţo-feldspatice, apoi micaşisturi cu granaţi, disten şi staurolit.
În vestul văii Oltului sunt şisturi cristaline epimetamorfice (Proterozoic superior) dispuse discordant peste şisturile cristaiine mezometamorfice ale seriei de Lotru şi încălecate dinspre est de rocile metamorfice ale seriei de Cumpăna, reprezentate prin gnaise cu feldspat potasic, paragnaise şi micaşisturi, şisturi verzi şi micaşisturi filitoase.

Formaţiunile sedimentare ocupă arii restrânse în cadrul acestor munţi. Ele se întâlnesc în partea sud-estică şi pe cursul superior ai Lotrului. În partea de SE (Brezoi), de sub depozite mai noi apar petece din cuvertura sedimentară mezozoică, alcătuite din gresii grosiere şi microconglomerate îa bază şi dintr-o alternantă de gresii şi marne cu aspect filişoid la partea superioară (Senonian).

În urma scufundării care a avut loc în Eocen, peste depozitele cretacice şi peste fundamentul cristalin s-au depus sedimente paleogene formate din breccii, conglomerate, marne. Pe cursul superior ai Lotrului, în Depresiunea Vidra se află depozite badeniene de argilă cu intercalaţii de cărbuni.

Formarea Munţilor Lotrului a avut loc în contextul general de constituire a Carpaţilor Meridionali ca efect ai unor mişcări orogenetice şi epirogenetice.

Se consideră că orogeneza aipină, mai ales mişcările din fazele austrică şi laramică (Cretacic) au generat suprapunerile tectonice (migrarea pânzei getice peste autohtonul danubian) şi conturarea structurală a unei cordiliere care se va transforma într-o catenă muntoasă. O ridicare generală a complexului metamorfic s-a produs în Neozoic. În Eocen are loc o scufundare în partea sudică a cristalinului Făgăraş care afectează şi colţul sud-estic ai Munţilor Ştefleşti şi care generează depresiunea intramontană Loviştea (umplută cu sedimente paleogene şi miocene). Afundările din Miocen au dus la formarea depresiunii intramontane Vidra, unde se mai păstrează sedimente badeniene (şi probabil a Depresiunii Oaşa, unde aceste formaţiuni au fost erodate). În Neogen, Munţii Ştefleşti apăreau insular în cadrul arhipelagului format de Carpaţii Meridionali. Spre sfârşitul sarmaţianului apele se retrag, astfel că întregul edificiu muntos intră sub acţiunea denudaţiei.

O privire de ansamblu asupra zonei muntoase Lotrului ne arata la sud culmi inalte de l 800 m pina la peste 2 000 m largi, netede, deasupra carora se afla gtlme rotunjite ce depasesc 2 000 m. Curmaturi sau sei, unele destul de adanci, fragmenteaza plaiurile inalte, imprimindu-le un profil ondulat.
Relieful actual este sinteza unui. complex de factori modelatori care au acţionat iniţial sub un climat cald şi uscat, urmat de unul umed, apoi de cel glaciar şi periglaciar, succedat la rândul său de climatul actual. Rocile metamorfice dure au conservat destul de bine formele vechi ale reliefului major, dar nu şi pe cele ale reliefului minor (derivat).

Munţii Lotrului sunt formaţi dintr-o cuhne principală orientată V-E, cu o lungime de circa 60 km între curmătura Sălanelor şi valea Oltului la Râu Vadului.

Pe aceasta culme, cu aspect ondulat în profil longitudinal, se întâlnesc mai multe vârfuri cu rol de noduri orografice
Culmile secundare, generate de adâncirea reţelei hidrografice se desfăşoară sub forma unor trepte uriaşe, cu aspect de contraforturi. Ele au o orientare meridiană în partea vestică şi în evantai în partea estică a masivului. La partea superioară sunt rotunjite sau nivelate; mai rar apar sub forma unor creste ascuţite prin intersectarea versanţilor. La rândul lor, aceste culmi sunt fragmentate de văi scurte sau organisme torenţiale evoluate.

Constituie o unitate morfologică bine conturată şi individuaiizată, în cadrul căreia se pot distinge trei subdiviziuni:
- Masivul Negovanu - Ştefleşti - Tâmpele, între cele mai adânci curmături de pe cuhnea- principală: Poiana Ţiganului (1 573 m) şi Sălanele (1 615 m), caracterizat prin culmi secundare orientate N-S şi prin dezvoltarea exclusivă a suprafeţelor de eroziune medii şi superioare. Parţial, această subunitate este cuprinsă între două depresiuni intramontane: Oaşa (N) şi Vidra (S);

- Masivul Sterpu, situat între Poiana Ţiganului (V), valea Oltului (E), valea Lotrioarei (N) şi a Lotrului (S), prezintă cele mai lungi culmi desfăşurate radiar spre văile Olt şi Lotru. Aici se surprind toate cele trei suprafeţe de eroziune precum şi forme structurale pe depozite sedimentare senoniene şi eocene (în partea sud-estică);

- Masivul Prejba, situat între valea Lotrioarei (S), valea Sadului (N), şi valea Oltului (V), formează cea mai scundă subunitate, cu înălţimi sub l 800 m (Vf. Prejba, l 744 cu întinse pajişti secundare pe locul pădurilor de conifere şi foioase), utilizate ca păşuni şi fâneţe. În cadrul acestei subunităţi se evidenţiază numai suprafeţele Râu Şes şi Gornoviţa.

Data actualizarii: 14.05.2014