Clima
Datorita pozitiei geografice, prezentei unor vai care fragmenteaza puternic versantii, asezarea lor in vecinatatea muntilor Fagaras,
elementele climatologice au anumite caractere specifice. In zonele inalte, temperaturile medii anuale sunt in jur de 2 gradeC, temperatura medie a lunii ianuarie coboara pana la -7 gradeC, iar media lunii iulie ajunge doar la 8 gradeC.
Vanturile dominante sunt cele din sectorul nordic-vestic; in cursul anotimpului rece se inregistreaza viteze ale vantului de 90-100 pana la 120-140 km/ora, ceea ce determina formarea crustei de gheata, mai ales pe pantele sudice, din zona golului alpin.
Nebulozitatea este, in general, abundenta, datorita asezarii masivului ca o stavila in calea curentilor reci si umezi care ataca dinspre toate punctele cardinale, sub forma de curenti ascensionali, ceea ce face ca numarul zilelor cu cer acoperit sa depaseasca 200/an.
Precipitatiile sunt abundente, valoarea medie anuala atinge 1200-1300mm si aproape tot timpul anului. In muntii Iezer ninsorile incep prin octombrie si dureaza pana in mai, ceea ce echivaleaza cu o medie anuala de 180-220 zile cu zapada la sol si 250-260 zile cu inghet la sol. In luna mai se poate schia inca, iar in caldarile din jurul piscului Papusa se mentine zapada compacta, intarita, pana catre mijlocul lunii iunie.
Data actualizarii: 12.05.2014