Clima
Altitudinea și poziția geografică determină condiții climatice similare cu cele întâlnite la majoritatea munților din Carpații de Curbură. Este specific un climat caracteristic munților mijlocii, cu diferențe mici în desfășurarea pe verticală a parametrilor meteorologici. Regiunea este, în cea mai mare parte a anului, supusă circulației
maselor de aer din vest și nord - vest, care depășesc relativ ușor culmile joase ale munților Perșani, trec peste depresiunea Brașov și pătrund îndeosebi prin culoarul dintre munții Bucegi și munții Postăvaru, abătându-se pe valea Prahovei și pe culmile munților Baiului. Extremitatea sudică a masivului se află relativ frecvent și sub influența maselor de aer sudice care înaintează din Câmpia Româna, peste dealurile subcarpatice, pe văi, determinând aspecte diferite ale vremii între nordul și sudul acestor munți.
Valorile termice lunare și anuale înregistrează variații moderate. La 1400 - 1500 m, în cursul anului, temperaturi medii lunare negative sunt posibile în circa 4 luni, intervalul crescând pe crestele și vârfurile înalte până la 5 luni. În ianuarie și februarie, valorile medii anuale scad în același sens de la (+) 4 - (-) 6 grade C, la (+) 8 - (-) 9 grade C. Valorile medii lunare se mențin sub 10 grade C în cea mai mare parte a intervalului. Temperaturile diurne rar depăsesc 25 grade C. Maximele absolute, înregistrate frecvent în iulie, oscilează între 25 și 30 grade C.
Precipitațiile care cad pe
parcursul a 160 - 180 zile pe an ajung la valori de aproape 1000 mm; cantitățile cele mai mari se înregistrându-se în lunile mai - iulie, depășind de regula 150 mm. Cele mai puține precipitații cad în intervalele septembrie - octombrie și februarie - aprilie, minima fiind în septembrie, care este luna cea mai propice activității turistice.
Ninsoarea este posibilă în peste 80 de zile, între 1 octombrie și 15 mai; stratul de zapadă se menține 140 - 170 zile, de la finele lunii octombrie și până în prima parte a lunii mai. Cerul este senin în 40 - 42 zile, de la finele lui august și până la jumătatea lunii octombrie; parțial acoperit de nori in 160 - 190 zile, în lunile mai - august; complet acoperit în 125 - 160 zile, în perioada decembrie - iunie. Vremea cea mai frumoasă, propice drumețiilor, rămâne între 10 iulie și 15 noiembrie, când lunar numărul de ore cu soare variază între 160 și 220.
Vântul este puternic și deseori violent iarna. Direcția principală a curenților de aer este NV - SE pentru cea mai mare parte a munților Baiului; în sectorul sudic, frecvență mare au și curenții de aer orientați S - N sau N - S.
Ceața este posibilă în orice lună a anului, înregistrând o frecvență mai mare, 15 - 24 zile, în sezonul rece, decembrie - aprilie. Cele mai puține zile cu ceață sunt în perioada august - septembrie.
Caracteristicile climatice ale culmilor joase și ale văilor din munții Baiului permit desfășurarea de drumeții în condiții bune în tot timpul anului. Intervalul în care acestea sunt foarte favorabile excursiilor de câteva ore, ține de la sfârșitul lunii aprilie până la începutul lunii decembrie. Sporturile de iarna se pot practica mai ales pe versanții despăduriți, cu expunere nordică, în perioada decembrie - martie, cu precădere între 15 decembrie și 10 martie.
Data actualizarii: 25.04.2014