Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Martie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Aprilie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii
Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un topic

  Forum Trasee / Ture Traseu Piatra Craiului- sfatul vostru (11)
 
mihai.marinescu
mihai.marine..

 
Mulțumesc tuturor pentru contribuții.
Am plecat, în cele din urmă, de la Botorog și am ales traseul pe Turnu și de acolo am luat creasta nordică la rând.

Din păcate colegul meu de traseu a suferit un fel de semi-întindere la un picior- o alunecare pe o porțiune de grohotiș sau ceva de genul ăsta, eu n-am văzut momentul. Pe scurt, deși la început nu i s-a părut cine știe ce, durerea s-a accentuat, așa că a trebuit să abandonăm și să coborâm de la Ascuțit, pe Padinile Frumoase.

Am ajuns înapoi la Botorog pe la ora 17, coborârea a mers mai greu din cauza problemei, evident.

Mi-a fost ciudă că n-am reușit să ajungem până La Om, dar m-am consolat cu gândul că am reușit în alte ocazii și că a fost frumos și drumul pe Turnu și până la Ascuțit, cât am reușit să parcurgem de data asta.

Data viitoare. Voi reveni!


Marți, 15 septembrie 2020 - 17:13

hatti
hatti

 
Nici eu nu vad rostul sa cari cortul cu tine doar ca sa dormi la Curmatura o noapte. Mare atentie cu vremea in Crai, daca se strica e destul de greu sa te retragi de pe creasta.


Marți, 8 septembrie 2020 - 20:09

andras
andras

 
Cum scriam creasta se poate face intr-o zi de la Botorog pana Botorog: https://www.endomondo.com/users/1840465/workouts/1186148820 (in prima parte lipseste track-ul, dar timpul e conometrat), astfel nu ai nevoie de masini de ocazie (cu exceptia unui taxiu pana la Botorog si inapoi daca nu ai masina), autobus, etc. Nu era alergare, dar mers rapid, cu oprire mai lunga numai pe Vf. La Om si la Funduri (de cca 30 minute, la Funduri am si adormit putin), iar in alte locuri de cca. 10 minute. Dar....nu-l recomand daca mergi acolo prima data si vrei sa savurezi peisajul. Daca deja ai fost acolo, stii drumul, si faci ca sa poti spune ca se poate, atunci da. Carpati.org Eu am mers singur, ca nimeni nu vroia sa vina cu mine la acest drum, iar nici sa mergi singur nu e recomandat.
La fel cum n-as urca pe Lehman, nu as merge nici pe V. Crapaturii sau Padina Hotarelor. Am fost pe acolo, o singura data era de ajuns. Daca vreau sa urc rapid si pe un traseu frumos, ma duc pe ruta Botorog-Curmatura-Turnu.
Pentru noi cei care suntem aproape de Crai e mai usor sa ai vreo tura cand impingi limitele, dar daca vii de departe, mai bine faci doua ture separate (nordica si sudica), si vei avea amintiri mai frumoase.
Cat despre stane: e una mare la Poiana Grind (care e la sud de Grind, deci nu va fi o problema daca nu au urcat in vale), e una La Table pe care nu-l puteti ocoli. Nu am avut probleme cu ele, ciobanii au fost atenti si au chemat cainii inapoi. Ah, si la Poiana Zanoaga sunt oi si vaci, stana e chiar langa drum, dar nu era nimeni acolo luna trecuta cand am trecut pe acolo.


Marți, 8 septembrie 2020 - 11:09

zentai
zentai
Coarda
 
@Mihai- nu stiu ce sa zic.Cred ca poti face creasta intr-o zi fără probleme.Noi am rupt creasta in două pentru ca eram uzi si ni se făcuse dor de stat Carpati.org.A doua zi a fost soare si m-am uscat mai mult decât as fi vrut.Ideea de bază care mă macină pe mine in organizarea unei ture este si timpul alocat privirii peisajelor,a locurilor, a bucuriei momentelor acelea când ai vrea ca timpul să se oprească sau măcar să curgă mai încet.Daca treci pe creastă ca trenul,crede-mă,mai târziu iti vei dori să refaci creasta dar mult mai lent.Asa am urcat si eu pe La Lanțuri,ca OZN-ul (adevărat, si pentru ca eram presat să ajung la trenul de legătură din Ploiești si daca-l pierdeam pe cel din Zărnești, pierdeam toate legăturile,ceea ce era de neacceptat pentru ca luni trebuia sa fiu la serviciu) si nu m-am putut bucura nicicum de frumusețea acelui traseu.A fost doar alergare si orientare după marcaje).De atunci mi-am schimbat"setările" si dacă am timp fac,daca nu,las pe altădată.De aceea zic că pe oriunde ai lua-o, creasta Pietrei Craiului merită făcută lent,da' lent! Sunt peisaje mirifice si cine stie cand o sa mai poti reveni pentru aprofundări!Părerea mea. Pe partea de care spui cred ca singura variantă este să te ia cineva la ocazie iar acum,cu covidul,oamenii nu prea mai iau la ocazie.Poate că ar fi bine să iei in considerare si acest aspect.Tură faină să aveti!
Mesaj modificat de autor!

Marți, 8 septembrie 2020 - 10:52

mihai.marinescu
mihai.marine..

 
Mulțumesc tuturor pentru sfaturi.
Săptămâna asta vom merge și am decis să plecăm din Zărnești, cum începe să se lumineze. Distanța în plus până la Curmătura va fi compensată de faptul că vom avea un bagaj ușor.
Rămâne să decidem la fața locului dacă mergem spre Turnu sau spre Ascuțit, nici pe mine nu mă atrage traseul Lehman.
Restul rămâne cum am stabilit mai jos.

@Zentai: Mi-am propus că într-un an (preferabil când e ziua mai lungă) să fac toată creasta pornind de pe Padina Hotarului, cu coborâre prin șaua Funduri. Dacă aleg să nu merg cu mașina pot coborî direct în Podu Dâmboviței și iau de acolo ceva spre Bran (sau Rucăr). Dar asta altădată.

@Andraș: ”m-am ars” odată cu drumul acela spre Măgura. Nu doar că a fost ocolitor, dar era vară, amiaza mare, nu bătea pic de vânt și nici umbră nu era mai deloc și, ca să fie tacâmul complet, am fost înconjurați de vreo șapte câini de stână, care aveau răul obicei de a se apropia, în timp ce lătrau, la o palmă de corp, înainte de a se retrage și a repeta mișcarea. Noroc că ciobanii nu erau foarte departe.

Oricum, mulțumesc încă odată tuturor!


Marți, 8 septembrie 2020 - 10:20

andras
andras

 
Buna,

nu stiu daca mai e relevant, dar iata experientele mele.

Traseul e posibil pentru o zi, acum cateva saptamani am facut aproape la fel, cu exceptia dormitului la Curmatura, fiindca noi am plecat de la Botorog. De fapt traseul complet (Botorog-Turnu-Funduri-Botorog) se poate face intr-o singura zi, dar cum spune Gabriel, acest lucru devine mai mult sport. Carpati.org
Iata timpii facuti in cateva ture separate, in primul caz era cu noi cineva care se misca foarte incet, mai ales la urcare pe Turnu, dar ei au venit numai pana la Ascutit, restul turei am mers hai sa spun, normal.
Botorog - Curmatura: 1:50h / 1:30h / 1:10h
Curmatura - Turnu: 2:10h / 1h / 1h
Turnu - Ascutit: 2h / 2h / 1:15h
Ascutit - La Om: 2:40h / 2:40h / 1:30h
La Om - Grind - Prapastii - Botorog: 3:30h / 3:50h / (la tura acesta n-am coborat ci am mers mai departe)

Atentie, timpii nu contin opririle mai lungi, de obicei opream 20-30minute la Curmatura, Turnu, Ascutit, La Om.
Daca carati cortul, timpii vor fi mai mari, si eu recomand o noapte undeva in Zarnesti si pornirea mai devreme, fara bagaj mare. Va fi o experienta mai placuta.
Personal nu-s de acord cu Marius, mei nu-mi pace traseul Lehman (am facut o singura data in coborare), partea cea mai interesanta mi se pare urcarea pe Turnu si portiunea dintre Timbale si La Om. Dupa Turnu da, e o portiune in padure si jnepeni, dar pana acolo... Carpati.org
Portiune mai delicate, unde s-ar putea sa petreceti mai mult timp sunt cele mai sus amintite, cat si coborarea spre Grind pe grohotis. Dupa acela singurul loc unde trebuie sa aveti atentie e La Table, ca sa nu mergeti cumva spre Magura... Si da, sa aveti apa multa. Intre Curmatura si izvorul de dupa Grind nu gasiti apa.
Mesaj modificat de autor!

Duminică, 6 septembrie 2020 - 15:37

zentai
zentai
Coarda
 
Salut. Eu am eficientizat si mai mult.Am luat cazare in Zărnești,dimineața am luat un taxi până la intrarea in traseul de pe la Saua Crăpături si am dat înainte pana la Vârful La Om.Am avut doar sac de dormit pentru refugiu doar pentru ca a doua zi am vrut să fac si Creasta Sudică.Dar tu poti coborî lejer de pe vârf in Cheile Pisicii apoi in Zărnești,la aceeași cazare,eventual, caz in care nu ai nevoie nici de sac de dormit.Iti trebuie multă apa (sau ceai) si cat mai lejer in spate, frontală si baterii de rezerva.Pe mine m-a prins ploaia de pe la Țimbalul Mare si tot am ajuns la refugiu pe la ora 15. Pe creastă este si chestie de viteza dar si de atenție.Plus ca dacă faci creasta prea rapid devine sport,nu mai este drumeție.De la La Om, pe la Table, mai ai si de cazare Casa Folea.Dar si varianta sa ajungeți în Zărnești este realizabilă, oricât ati lalai-o.De la vârf până în Zărnești nu are ce sa vi se mai întâmple.Bafta!


Vineri, 4 septembrie 2020 - 19:30

mar1us
mar1us

 
Portiunea de creasta pana la Vf.La Om care include Vf.Turnu este una cu durata mare si nu oferă mare satisfacție montana din cauza portiunilor montane cu jnepenis.Cel mai bine este sa urci din Curmatura direct in saua Padinei Închise prin traseul Karl Lehman si apoi sa profiți de toata frumusetea stancoasa a crestei nordice.Cu bagaj lejer(fara economie de apa) si ritm normal de mers ajungi după 10 H la Fântâna lui Botorog prin cheile Pisicii.
Mesaj modificat de autor!

Vineri, 4 septembrie 2020 - 17:21

mihai.marinescu
mihai.marine..

 
Salut,

Mulțumesc pentru răspuns. Din păcate nu mai au locuri libere la Curmătura pentru când vreau eu să merg. Nici mie nu-mi prea convine treaba cu cortul, care mai adaugă și izopren și sac de dormit la rucsac. Dar parcă aș fi mai sigur de reușită dacă aș scoate din calcul traseul de 1h jumate/2 de la fântână (cel puțin atât îmi aduc aminte că se face).

Dar iau in calcul și varianta asta. Aștept să văd dacă mai vine cineva cu o părere.


Vineri, 4 septembrie 2020 - 16:49

robert84
robert84

 
Salutare!

Personal, nu vad rostul de a cara cortul pe creasta decat pt o noapte dormita la Curmatura.
Traseul propus de tine este fezabil. Poti pleca la prima ora de la Botorog cu bagaj usor si te vei bucura si mai mult de traseu.

Carari cu soare!


Vineri, 4 septembrie 2020 - 16:26

mihai.marinescu
mihai.marine..

 
Salutare!



Aș avea nevoie de un sfat de la cineva care cunoaște bine traseele și timpii în Piatra Craiului, anume dacă este realist următorul traseu pe care l-am propus. Suntem două persoane, condiție fizică bună, obișnuiți cu muntele. Ca bagaje vom aveam după noi un cort și sacii de dormit- evident, plus apă și mâncare pentru o zi de mers.

Planul este ca în prima zi să ajungem la Curmătura și acolo să punem cortul.

A doua zi vrem să pornim în zori. Iată și traseul la care mă gândesc iar cine cunoaște să-mi spună dacă este realist să-l ducem la capăt până la sfârșitul zilei (ținând cont că în această perioadă avem cam 12 ore jumate de lumină).


Curmătura- Vf Turnu (alternativa: Curmătura- Vf Ascuțit direct, peste Padinele Frumoase) - Vf La Om- La Table (prin Grind) - Zărnești (prin Prăpăstii)


Ultima oară am fost în Piatra Craiului acum 4 ani și oricum aproape întotdeauna am petrecut o noapte fie pe creastă, fie aproape de creastă, plus că în două rânduri am fost cu persoane care mergeau mai încet, deci timpii făcuți atunci nu sunt neapărat relevanți.


Voi ce ziceți? Vă rog, dacă se poate, o părere cât mai în cunoștință de cauză.


Vă mulțumesc și toate cele bune,


Mihai Marinescu


Vineri, 4 septembrie 2020 - 14:59

Afisari: 615


Adauga un mesaj in topic






Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un mesaj

 


 
0,0594 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org