Pai da! Si trairile, sentimentele si emotiile de cine sunt provocate in acele locuri? :-)

De acord cu tine cand spui ca nu cucerirea varfului primeaza.

mihai

aceste locuri nu sunt ele atat de importante in inima noastra, altfel spus nu ele sunt de neuitat, ci trairile tale in acele locuri !

sau, cum se mai spune, nu "cucerirea" varfului e cea importanta intr'o expeditie, tura, ea e doar un pretext de pornire, ceea cu ce ramai si ce e cu adevarat important este experienta acumulata in restul momentelor pe munte, placerea de a fi acolo si a trai unele momente...

sau gresesc cumva ?!

nu zic ca nu, au si locurile locul lor in inima noastra, dar pentru mine unul, acele momente, trairi... !

Ca si markus, eu am fost virusat destul de recent de Munte.
In toamna lui 2006 am iesit cu prietenii in Rarau, la Hotelul alpin (unii, altii la cort printre care si eu cu prietena). Eu mai fusesem la munte in copilarie, in cadrul unor tabere scolare, dar nimic spectaculos pe atunci. Prietena mea nu mai fusese niciodata. Situatia a fost una deosebita deoarece am urcat noaptea undeva pe la 12 pe jos pe soseaua ce duce la hotel (deh! plecari ingreunate din Iasi, 4 masini, complicatii pe drum etc) si spre dimineata pe la 2-3 eram sus. Intunericul noptii nu ne-a permis sa intram treptat in maretia muntelui. Doar am simtit mirosul de munte, aerul rece si revigorant. Dimineata insa, cand am iesit din cort am ramas blocati la intalnirea cu muntele, de aceasta data si vizual. Prietena a fost mult mai impresionata pt ca asa cum ziceam era o experienta inedita pt ea.

De atunci am stiut ca muntele va deveni o parte importanta din viata mea si chiar asa s-a intamplat, desi anul urmator acelei experiente, adica 2007 a fost unul de initiere, acumulare de cunostinte, echipament dar si de intarire a noii legaturi.
Am ajuns si in 2008 si se anunta un an minunat!

Sanatate si toate cele bune va urez!

Mihai

Draga Markus, cam asa m-am imbolnavit si eu de munte si delta acum am 60 de ani si inca nu m-am lecuit, frumosul din natura nu are concurent, eu sunt bolnav de acest frumos ,,Natura"


Draga Stefalexe, citindu-ti aceasta mica poveste, recunosc in tine acum iubitorul de munte ce esti, da, bogatia sufletului sa fie mare, ture multe si frumoase ( in natura in orice anotimp ,indiferent de starea vremii, e frumos)

Sunt un om banal cu un serviciu banal, o viata banala si ma chinui sa ies din tipar sa fac ceva interesant sa schimb ceva. Anu trecut m-am indragostit pentru a doua oara. Am plecat la Pascani prin August cu prietena mea. dupa ce ne-am rezolvat problemele am stabilit traseul de intoarcere in acasa (in Tulcea). Am plecat spre Cheile Bicazului cu rezervorul plin si GPS-ul in bord. Ne-am oprit la lacul Rosu am facut o plimbare cu barca si am plecat mai departe spre Fagaras. Am transversat transfagarasanul cu o pauza mica la Balea Lac. Drumul asta l-am facut in 3 zile, deci o cursa nebuna si totusi a fost suficient sa ma indragostesc. Mi-am facut pioleti din tabla de inox si visez la Everest Smiley am luat-o razna, n-am dormit in viata mea la cort dar nu mai pot sa dorm fara gandul la munte. HELP !!Smiley

prima mea tura in fagaras alaturi de cei 2 frati ai mei, zile de vreme buna pana ajungem din est la refugiul vistea. furtuna toata noaptea, a doua zi ceata si nori sa-i tai cu cutitul, urcam pe vistea mare, dam o tura si pana pe moldoveanu, dar nu vedeai la mai mult de 10m; coboram tristi spre podragu, unde punem cortul si petrecem inca o noapte furtunoasa.

urmatoarea zi tot ceata, urcam in saua podragelului si de acolo totul era super clar: spre podragel am vazut vreo 24 de capre negre, chiar la lac o familie de marmote, in portita arpasului alte exemplare, pe vf vartopel o capra neagra statea de straja caldarii funduri, prin care treceam noi, ajungem la lacul capra, urcam pe langa urechile iepurelui si acul revolverului pana pe vanatoarea lui buteanu. de aici, la lumina ruginie a apusului vedem forma de cort dintre vistea si moldoveanu, precum si toata creasta spre negoiu.

pentru mine, la ora aia un pusti de 14 ani care nu vazuse multi munti, acele imagini mi-au ramas definitiv in minte si-mi creeaza emotii chiar si acum!

da.....pt mine intalnirea cu un colt de rai s-a produs pe cand stateam cu cortul langa Balea-lac.era pe seara,stelele deja licureau vesele pe un cer fara de nori cand deodata,de sub noi,din vale,a urcat o ceatza groasa si laptoasa care inghitzea totul in cale...lacul,cabanele,corturile noastre,orice lumina a disparut in ceatza compacta...ca si cum lumea s-ar fi dizolvat intr-un nor alburiu...a fost prima oara cand am facut fagarasul si poate si de aceea a avut un asa mare impact asupra mea...visez si acum la lumea''pierduta-n ceatza''a fagarasiului

sti prea bine ca retezatul reprezinta ceva special pentru mine. daca valea rea a moldoveanului e un colt de rai, retezatul, in totalitatea lui e un taram de poveste. mult prea multe amintiri si mult prea multe frumuseti. Acolo totul e superb. Cel mai clar cer, cea mai frumoasa noapte,.. dar de acum intru in amanunte

locul despre care vorbesti tu sub refugiul moldoveanu pare sa fie cel mai aproape de rai, dar ce zici tu de noaptea aia din parang, cu cerul rosu si cu tunete si grindina ca diamantele cazian pe corturi...oricum cel mai aproape de inima mea ramane lacul bucura, limpede si rece ca ghiata, si drumul pana la lacul bucura...nu cel drept de la gentiana, ci cel pe care l-am facut acu vreo 2 ani, cand am crezut ca murim pe stanca aia unde scria"atentie, pericol de moarte", dar nu pe ambele laturi, ci numai pe cea de intoarcere...ha ha! da, lacul bucura si atmosfera de acolo este preferatul meu

Intr-o vara acum mult timp am plecat spre Parangul Mare pe o ploaie torentiala care nu s-a oprit decat atunci cand am ajuns langa Lacul Rosiile unde in 3 min s-a inseninat complet si am vazut cel mai bestial curcubeu din viata mea .. liniste deplina ... si o priveliste pe masura.

As vrea sa ajung iarna pe acolo ..

Sunt multe locuri care mi-au ramas in suflet mai mult decat in minte, insa nu pot sa uit Valea Rea a Moldoveanului. Sub Vf Moldoveanu, de la stana se face o poteca ce coboara incet spre Nucsoara. Am prins intr-o vara un petec de vreme buna(printre 6-7 zile cu ploaie) si am plecat un pic la plimbare. Pusesem cortul un pic mai jos de refugiu si m-am dus pana la stana sa mai schimb doua vorbe cu ciobani. De acolo, incet incet m-am indreptat catra marginea caldarii. am coborat cativa metri si m-am asezat pe un scaunel de piatra cu spatar de muschi. Nici in pat acasa nu am stat vreodata asa de bine. in fata se intindea padurea, in stanga creasta pe care venisem de la Urlea, iar in dreapta pe un tapsan acoperit cu o iarba de ti se facea tie pofta sa o manaci era o turma de capre negre. Printre jnepenis se alergau iezii ca nistepui de draci, iar la cativa metri mai jos de mine se intindea haul si se auzea paraul. E o imagine pe care nu stiu daca va putea altceva sau altcineva sa mi-o scoata din minte. Un colt de rai, daca nu chiar raiul in sine. Drum Bun