A trebuit să mă duc în Rodnei să găsesc zăpadă bună. Cu silvretta sub bocancul tehnic, trebuie să recunosc că am avut viteză la înaintare. A trebuit să fac vreo trei opriri în service pentru reglarea legăturilor, dar viteza a fost mult peste cea realizată cu legăturile simple cu care au fost dotate schiurile de către producător. Poate e doar o impresie, dar înlocuirea clăparului de tură cu bocancul tehnic (chiar dacă e un rigid B3) a fost mult mai iertătoare cu musculatura.

Mai rămâne să fac o tură două pe rachete, în condiţii diferite de zăpadă şi apoi să trag o linie. Cu siguranţă se găsesc condiţii care să favorizeze una dintre cele două soluţii tehnice.

@-Edy-nu sunt eu în măsură să te învăţ ceva dintr-astea (moment de modestie sinceră )...Mi-ar face plăcere să ne cunoaştem şi să povesteşti păţanii de-ale tale, cu precizarea că eu nu fac căţărare. Nu am făcut niciodată. Am cochetat, mi-am dat seama că cere consecvenţă, timp şi dăruire, m-am simţit (atunci) ca legat de glie, având de ales între alpinism şi restul. Pentru mine a fost simplu şi uşor să aleg. Poate am greşit. Dar am rămas cu toate celelalte.

Dar mersul pe rachete este foarte simplu. Dacă se mai ciocnesc rachetele între ele sau se mai agaţă de vreo creangă de sub zăpadă, te mai împiedici uşor, să ştii că toate acestea fac parte din procesul de învăţare. După o oră îţi va ieşi natural. Nici nu se va mai cunoaşte că nu ai mers niciodată pe rachete după o oră de mers pe ele.
Mulţumesc.
Mesaj modificat de autor!

Nu mai încurcat cu nimic. Studiez și eu diverse, cândva tot dau peste tine în ceva tură și fur strategia 🙂. Aștept feedback și de la rachetele gonflabile. Între timp am dat și de un model cu downhill, călcâiul intră sub rachetă. Tot învăț. Am pus silvretta pe skishoes și caut zăpadă să testez. Prind lux bocancii tehnici.
Mesaj modificat de autor!

@-Edy-Dezavantajele rachetelor e acela că sunt grele la cărat (bine eu le car şi pe ale mele şi pe ale soţiei, la fel şi colţarii, precum şi pioleţii- când este cazul...dar chiarşaşa ) adevărat, faţă de snowblade-uri.

La turele de approach devin o cantitate deloc neglijabilă dacă ai în spate şi echipamentul tehnic de căţărare. Cred că sunt modele şi mai uşoare. Recunosc, eu am căutat fiabilitatea în timp pentru că stricarea rachetelor la mijlocul turei poate fi un dezastru greu de evaluat pentru a lua hotărârile bune. Am văzut asta la cineva într-o tură în Călimani care i s-au defectat rachetele şi când s-a dat jos de pe ele, efectiv, a intrat în zăpadă până la brâu.

Apoi că sunt şi voluminoase. Mie, într-un rucsac de 60 l abia îmi încap o pereche de rachete, colţarii, jaka (hard sau shell), o pereche de mănuşi de rezervă şi 2 termosuri. Restul atârnă. Mai nou, de când cu iarna asta care azi o vedem şi când ajungem loco, nu e, luăm şi snowline-urile. Pentru poteci îngheţate, pentru că eu personal trebuie să fiu atent la genunchi, mai atent decât alţii şi am nevoie de aderenţă maximă. Deja...
Sper că nu te-am încurcat cu nimic, din tot ceea ce am zis!
Toate cele bune.
Mesaj modificat de autor!

Clar este că nu pot trage concluzii fără câteva ture mai serioase de umblătură pe rachete. Dar un lucru e sigur. Dacă este să mă plesnesc singur, să dau un picior peste celălalt, o fac destul de iute. Nu îmi sunt străine „mângâierile” cu colţarii. Prima impresie asupra rachetelor a fost una plăcută. Rămâne să aprofundez.

Pe de altă parte snowblade-urile sunt mai uşor de manevrat în teren mai accidentat (comparaţie cu schiul de tură mai lung), dacă le am în spate încurcă mai puţin în pasaje tehnice. Locuri prin care schiurile de tură întregi se poticnesc rău, jumătăţile acestea se descurcă mai bine. Dacă simt lipsa la ceva, este lungimea pasului. La schiurile mari lunec mult mai mult. Dar nu îmi pare un impediment major, ideea este să străbat zona de approach fără consum prea mare de resurse (timp şi energie fizică). Nu prea aş spune că nu au eficienţă la deal, iarăşi am nevoie de comparaţie. Mi-ar cam trebui condiţii identice (greu în practică) pe un traseu măcar de jumătate de zi, parcurs cu rachete, respectiv cu snowblade. Apoi văd cum mă simt, în care situaţie sunt mai odihnit.

@-Edy- eu te-am lăsat în pacea ta, socotind să nu intru în amănunte, căci dacă vrei argumente le putem decela împreună. 😀 Eu zic ca acei câțiva pași sunt neconcludenți. Dacă vrei, poți socoti rachetele de zăpadă ca un fel de "tot teren". Snowbalde-urile sunt folosite pe un teren care necesită niște condiții asemănătoare schiului de tură, să capeți viteză de deplasare la vale. Dar la deal sunt ineficiente. Am urcat anul trecut pe Varful Ascuțit ,pe la Voșlobeni, Peștera Sügo (Munții Gurghiu). După cum știi, până la primul platou urci aproape printr-o râpă. Atât de mare era zăpada că ne-a luat șase ore, tur-retur, pe un traseu de 3 km. Îți dai seama că pe acolo snowblade-urile sunt total inutilizabile. E doar un exemplu care sa te ajute să iei o hotărâre bazată pe eficiență. Până la urmă, mersul pe rachete nu e foarte diferit că mersul pe colțari, unde tot așa, trebuie să mergi cu picioarele ușor depărtate. După mers timp de o oră, îți va ieși natural, mersul pe rachete. Toate cele bune.
Mesaj modificat de autor!

@zentai: se pare că scap fără durerile facerii. Am făcut câţiva paşi cu modelul Ruxandrei şi mersul mi-a ieşit destul de natural. Drept că îmi venea la „înde picior” să îi împing, eram după câteva ore de snowblade cu foci, dar prima impresie a fost una bună. Rămâne să aprofundez subiectul.

Fac o probă prin Călimani pe undeva, de sunt norocos.

Sigur se gasesc de inchiriat in Cluj daca vrei sa faci o proba

Mulţumesc amândurora.

Fie şi pentru un pic de crăcănat parcă nu aş vrea să-mi reconfigurez oasele tocmai acum. Cred că pot face un test simplu, improvizez ceva în jurul bocancului şi caut zăpadă mare. Prea crăcănat nu sunt de felul meu, dovadă sunt urmele de colţari care şi-au făcut simţită prezenţa de-a lungul timpului. Pe de o parte mersul în zăpada mare nu e tocmai bucurie pentru organism, mai ales dacă se lasă cu scufundări bruşte, ruperi de cruste şi alunecări neprevăzute. Pe de altă parte m-am uitat la ceva clipuri cu rachetele (ne)gonflabile şi mersul (chiar în clipurile de reclamă) nu pare foarte natural, se sesizează şi acel „peste pas” de care vorbeşte @zentai. Dacă nu adun probe clare că pot merge „ca şi mine” şi să consum mai puţin fizicul, nu e nici o grabă spre rachete. Greutatea suplimentară de la echipamentul cu mini schiuri se târâie destul de bine. Oricând rămâne în picioare şi provocarea zăpezii mari sub talpa bocancului.

Cu cracanatul, depinde de rachete (alea in forma de clepsidra te cracana mai putin) si de cum mergi in mod normal. Eu n-am simtit ca e un mers nenatural, dar is si lata-n solduri.

Se economiseste foarte multa energie in comparatie cu bocancul gol - nu stiu sa compar cu snow-blade-ul ca nu schiez nici pe partie, dar n-o sa uit niciodata o tura in Giumalau cand credeam ca degeaba le port, ca ma scufundam cu ele pana la genunchi, si cand mi le-am scos si am pasit langa ele m-am scufundat pana la piept Dar, spre deosebire de schiuri, nu poti sa-i dai blana in jos deci se mai pierde si acolo eficienta. Din cate vad, astia pe care ii stiu care fac schi-alpinism nu scot rachetele la iveala decat atunci cand restul grupului nu stie sa schieze.

O optiune interesanta (cum te stiu ca-ti plac ultralight-urile) is rachetele gonflabile (smallfoot sunt firma originala, acum vad ca le fabrica si ABS). 500g bucata, le poti folosi cu gherutele din dotare sau atasate direct peste coltari pentru ture cu pasaje mai tehnice, si cand stii ca nu mai ai nevoie de ele se dezumfla si ocupa spatiu in rucsac cat o sticla de suc. Cand o sa fac un upgrade la rachetele mele de la ce-am luat in viteza candva de pe olx, de alea imi iau.

Salutare. Da, mersul pe rachete presupune mersul (fie şi mai uşor) crăcănat. Am şi snow-blade-uri. Dacă nu mai este concludentă aserţiunea cum că restul discuţiei este pas, în cazul îndeplinirii condiţiei crăcănelii, putem continua.

Poţi dezvolta un mers "peste pas", adică să ridici mult piciorul, astfel încât racheta din aer să nu lovească racheta de pe sol dar peste o oră ar deveni chinuitor (părerea mea) mai ales că trebuie să prinzi racheta de picior, adică să nu mai fie târâită (astea mai noi sunt prevăzute cu legături aproape ca la placa de snowboard, cu mod de prindere care să permită libertatea călcâiului sau blocarea călcâiului pe rachetă) ceea ce la vale poate că merge dar la deal ar tensiona articulaţia labei piciorului.

Toate cele bune.

Am avut în tinereţe ceva ieşiri pe schi de tură. La un moment dat am căutat o variantă care să mă încurce mai puţin în pasaje tehnice, ceva de approach. De ceva anişori am în dotare o pereche de miniblades de tură. Circa 1m lungime, lăţimea minimă 10cm, legăturile nu sunt releasable, au înălţător, ceva sârme şi plastic. Se potrivesc pe anumiţi bocanci tehnici din clasa C3. Evident se potrivesc pe plastici şi pe clăpari. Aceste două variante vin în schimb cu un plus de greutate, în cazul meu circa 2.5kg maxim pe picior (clăpari+miniblade+piele de focă-bocanc de iarnă). Întrebarea care urmează se face cu gândul la un drum decent, dar plin de zăpadă: aş economisii ceva energie dacă aş face trecerea la rachete de zăpadă? Precizez că nu am umblat pe rachete, îmi amintesc de ceva improvizaţii din crengi într-o situaţie disperată. Dacă rachetele presupun să trec la mersul (fie şi uşor mai) crăcănat, spun pas din start. Trag speranţa că sunt colegi care pot împărtăşi din propria experienţă.