@neco- expresia "prietene" e, desigur, fatică, folosindu-mă de expresia pe sub care trecem toţi când intrăm pe portalul carpaţi.org ("pentru că, întotdeauna, ai nevoie de un prieten"). Dar dacă vrei să fii ţâfnos...să ştii că nu am chitit-o spre miştocăreală...

M-am întâlnit cu câini agresivi, fiind muşcat de trei ori, inclusiv în timpul mersului pe bicicletă. Dar chestia asta nu e concludentă pentru că m-au încercat câini agresi şi noaptea prin oraş. Oameni beţi şi agresivi o să-i întâlneşti mereu, de la gară până acasă, ziua în amiaza mare sau în toiul nopţii.

Mi s-au întâmplat multe pe munte dar eu am fost mereu mai atent la peisaj! Nu ştiu dacă e vorba de rozul impresiei, după cum se vede, fiind în viaţă! E vorba de alegerile pe care le facem! Eu am ales să iubesc, dacă accepţi acest concept ades folosit că aproape nu mai înseamnă nimic, fără nici un dram de teamă, nu din tupeu, ci ca să nu mă fur singur!
Dacă în momente de stres priveşti doar un pic în jur şi vezi cât e de straşnic de fain totul, pe munte, teama dispare ca un abur şi realizezi că nici măcar nu-şi are rostul! Dacă vrei să mă crezi! Mai mult nu mă pricep zice!

@zentai : nu-mi aduc aminte prilejul cu care ne-am imprietenit, scuze ! Zicerea lui victoranica e si ea o zicere, de zis poate sa zica oricine ce vrea cat timp are o tastatura si, in cazul de fata, niste sange in instalatie. Personal nu sunt intru totul de acord cu el, catalogarea articolului depinde de personalitatea si experienta cititorului. Dar, in fine, "de gustibus..".
Am apreciat maturitatea vorbelor lui : "Nu e nicio problema in a descrie experiente personale, ba chiar e recomandabil si asta ii poate ajuta mult pe altii."
Accept in pace zicerea ta, da, frica mai si minte uneori, dar mai in pace accept o zicere (modificata un pic) oarecum mai celebra putin :"frica (dar nu de Dumnezeu, cum a zis Solomon) este inceputul intelepciunii !".
Sper sa nu te intalnesti niciodata in turele tale cu niste caini agresivi sau cu vreun cioban beat, nebun si cu porniri instinctuale. Ar fi pacat sa ti se rastoarne brusc si total rozul impresiei pe care o ai despre acest impresionant concept numit munte.

Ironia sorţii face să existe şi un Ronnie O'Sullivan!...Asta nu înseamnă că toţi care dăm o bilă într-o după-amiază, la o bere cu prietenii, am putea ajunge campioni mondiali, cândva, la snooker! Ca să facem un efort de logică şi-n sens invers!

Nu există pericol, cel puţin aşa cred eu şi credinţa valorează drept până la căderea prezumţiei, ci doar lipsă de adecvare. Crucile de pe Jepii Mici nu au de ce să ducă la concluzia că acest traseu e periculos ca dracu!Unii nu au fost atenţi sau nu au evaluat corect situaţia din teren raportat la condiţiile meteo despre care ştia toată lumea că or să fie (mă refer la cei doi care au urcat în noiembrie pe cod portocaliu de ninsori şi au fost găsiţi primăvara). Acest lucru ni se poate întâmpla tuturor, în toate aspectele vieţii, nu numai pe munte, la o trecere de pietoni, la o depăşire hazardată, la nişte scări cu polei în vreun parc etc.

Ar trebui să avem în suflet mai puţin ideea de pericol şi mai mult ideea de bucurie, de binecuvântare, de pace şi că ne petrecem un w.e. pe munte, ceea ce unora li se întâmplă destul de rar spre deloc.

Unde mai rămâne loc de peisaj, de poezia momentului, de frumuseţea locurilor, de bucuria de a fi cu prietenii sau singur, după metehnele fiecăruia, dacă noi tot scrâşnim din dinţi de parcă am zice" Of, de s-ar termina dracu' odată"?!

În fond, nimeni nu ne împinge spre munte. Putem rămâne la la oraş, unde pericol ioc! Şi ne păstrăm şi tenul frumos, fără riduri de la atâtea griji care se adună la urcatul pe munte!

https://en.wikipedia.org/wiki/Roy_Sullivan

@neco- prietene, nu ştiu ce scrie pe e.munte. N-am citit niciodată aşa ceva...dar mă încred în ce zice victoranica. Eu mă încumet să-ţi spun doar un singur lucru şi sper să accepţi în pace zicerea mea: frica te minte!

Da... mă gândeam şi eu acum la un amic cu un mistreţ şi câini şi faptul că se joacă împreună de nu-ţi vine să crezi.

Atât timp cât nu părăseşte raza ta vizuală şi nu se apucă să alerge el după alte animale, n-ai de ce să te temi.
Dar dacă o tunde după vreun cerb, şti şi tu că o face cu 50km/h, nu ca tine cu 2... e bai.
Bine, şansele sunt spre a lau o cafteală de la celălalt animal, şi atât. Dacă a supravieţuit unei vipere, clar e un supravieţuitor. Şi dacă e încă destul de tânăr, să-l înveţi să ignore alte animale. Merge cu surogate, păpuşi... Vorbeşte cu cineva care se ocupă de dresaj la modul profesionist şi totodată iubeşte animalele mai mult decât banii primiţi pe cursurile cu animalele. Eu am cam pierdut legăturile de pe domeniul ăsta, mai ştiu doar ceva veterinari de încredere.

Iar băieţii cu cureaua lată, ai grijă, nu-i subestima. Unii pot fi în stare să-ţi împuşte animalul lângă tine şi să zică, râzând, că l-ai asmuţit asupra lui.
Şi nimic nu-ţi aduce animalul înapoi.

Da, pai lesa si botnita sunt mereu la mine, normal, dar in natura mai departe de civilizatie sunt lipsite de sens, asa ca eu imi las cainele liber si sunt atent. Cand aud, si se cam aude din timp in padure, ca se apropie cineva/ceva il chem si daca-i cazul il leg. Nu umbla aiurea si raspunde la comenzile mele, dar... rasa asta are specificele ei, iar eu mai pot scapa o neatentie.

Cu vanatorii se rezolva usor, cainele nu se duce niciodata atat de departe incat sa nu ma poata observa ca sunt cu el, iar pan-acum de doua ori doar am avut discutii cu niste "idioti". Am pus ghilimele fiindca teoretic aveau dreptate ca nu-i voie etc. Atitudinea insa conteaza mult in intalnirile cu oamenii. Iar daca nu, eu cu siguranta n-as sta spectator cat cineva-si indreapta arma catre cainele meu.

Dintre animale am patit insa cu o vipera (Vipera berus) sa-l muste. A supravietuit, dupa cateva zile dubioase si de atunci si-a schimbat comportamentul fata de serpi, chiar a invatat ceva.
Ma ingrijoreaza lupii si ursii, si eventual rasul. Nu cunosc pe nimeni care sa fi avut probleme cu speciile astea, doar un amic de-al meu cu un mistret care aproape i-a ucis cainele...

@viktor: detest lesa și mi-e o scârbă de ne descris de botnițe dar dacă-ți iei amicul patruped pe munte și îl știi ca zurliu în pădure, ține-l în lesă iar botnița să o ai la tine, la nevoie.
Printre turiști, ciobani și tăietori, pe munți mai umblă o specie care îți poate ucide animalul fără avertisment, fătă motivație, fără justificare. Vânătorii au liber să împuște orice câine domestic întâlnit în fondul forestier.
Desigur, nu (prea) își impușcă câinii lor, de vânătoare.

Mie de astea mi-ar fi frică pentru patrupezii ăștia.
Apoi, că ar putea intra în conflict cu fauna sălbatică nu este exclus. Depinde de tine, de antrenamentul și experiența câinelui. El ar trebui să poată ignora complet o căprioară sau alte animale ce le poate provoca involuntar, în joacă.

Mai multe griji imi fac pentru cainele meu decat pentru mine insumi. Fiind o rasa primitiva de vanatoare de tip terrier, laika vest siberiana, el in salbaticie se comporta ca un animal de prada. De dragul altor animale fac tot posibilul sa il am sub control astfel incat sa nu atace vietati, dar imi fac ceva griji ca o sa se intample odata ca el sa fie cel vanat. A avut cineva aici o astfel de experienta neplacuta?

@neco, eu si multi altii am aprecia enorm daca nu s-ar posta pe aceasta pagina linkuri cu platitudini de tipul celor de pe e-munte, site care nu face altceva decat sa copieze si sa recicleze continut de prin alte parti. E o pagina lipsita complet de continut original, destinata celor care nu au habar ce inseamna muntele. Pe scurt : e-munte nu e munte !

Nu e nicio problema in a descrie experiente personale, ba chiar e recomandabil si asta ii poate ajuta mult pe altii.

"Sa nu mergi singur pe munte ca te poti rataci sau accidenta" e din aceeasi categorie cu " sa nu iesi afara cand ploua ca te poti uda sau poti raci " . Categorie varsta maxim 11-12 ani.
Mesaj modificat de autor!

Merg singur în marea majoritate a turelor, de la câteva ore la săptămâni.
În cazul în care merg alături de alte persoane sunt permanent în alertă că ar putea face vreo prostie sau să-i fugă picioarele și... ghici cine are dureri de spate după aia.
Puține, e drept, dar am avut și astfel de pățanii.

În fine, n-am avut nenorocul de a trăi nici o nenorocire, solo sau în grupuri.
Dar am avut nenorocul să asist la evenimente ce s-au finalizat neplăcut, nasol sau la spital.
Toate, dar toate, au avut drept cauze una sau mai multe din următoarele:
- neatenție.
- teribilism/îngâmfare
- indiferența față de ceilalți membrii ai grupului.
- ignorarea propriei stării de sănătate și rezistență.
- necunoașterea elementelor de bază în orientare.

Nici câinii și nici ciobanii nu au fost motive pentru plantat nenumăratele cruci de pe munți ci cele enumerate mai sus.
Iar animalele sălbatice și mai puțin.
Foarte recent m-am trezit între doi ursuleți la vreo 4 anișori bucata.
Afară de curiozitatea lor, normală la urșii tineri, n-a avut nimeni nimic de împărțit cu nimeni.
Altfel, acum vreo 3 săptămâni eram pe deal după ciuperci. La 10m de mine s-a rupt un molid de vreo 40 de ani de la rafalele de vânt. N-a fost tocmai o premieră dar a fost cea mai apropiată trecere a doamnei cu coasa, pe la mine, în ultimii 20 de ani. Molidul avea cam 30m înălțime iar norocul meu a fost că l-am auzit din timp și n-am stat în calea sa.

Mulți oameni își umplu timpul pe munte măcinându-se cu griji și făcându-și scenarii din cele mai groaznice.
Asta poate devia atenția de la ce se întâmplă în realitate, în teren, și parcă este împotriva a tot ce ar însemna această activitate. În loc de bucuria și liniștea naturii, griji și filme cu fiare care ne vor sângele.

Voiam sa scriu eu ceva in acest sens, in urma unor incidente neplacute cu nise caini ciobanesti si cu un cioban beat si agresiv. Niste invataminte :

http://www.emunte.ro/singur-in-drumetie/
Mesaj modificat de autor!