Dumnezeu sa-i ierte!

Mi-e greu sa-mi iau ramas bun de la cei doi prieteni.

Trec lunar prin locuri din Bucegi care imi amintesc de ei.

Sambata am urcat pe valea Malinului. Pana sus de data asta. Cu Scufitu si Scufita nu reusisem in martie 2016, o trosnitura la vreo suta de metri de platou ne-a speriat si ne-a indemnat sa ne retragem. Duminica era ziua lui de munte si sambata seara m-ar fi intrebat daca am iesit si stiu ceva despre zapada de pe vai.

Mai sus de BMC am vazut scocul pe unde intrasem prima data cu Mugurel spre branele nordice ale Costilei. Era multa zapada, dar imi aminteam ca este mult grohotis la baza. La intoarcere am intersectat Valcelul Malinului pe unde stiam ca organizase Mugurel o tura vara, ocazie cu care aflasem si eu de existenta acelui valcel.

Scufitu cel bogat (cu munte, brane, ace, vale și valcel) ”s-a intors” pe valea lui.
Mugurel se intoarce probabil saptamanal in Bucegi prin noi, cei pe care i-a calauzit pe atatea trasee din abruptul prahovean.

„Partir, c'est mourir un peu,
C'est mourir à ce qu'on aime:
On laisse un peu de soi-même
En toute heure et dans tout lieu.”
(Edmond Haraucourt, Rondel de l'adieu)

A trecut un an de când Mugurel Ilie şi Scufiţul Roşu nu mai sunt printre noi.
Nu am fost un apropiat al nici unuia! Pe Mugurel l-am cunoscut la un stagiu de alpinism hivernal. Nu mai tin minte pe aproape nici unul de la acel curs, decât pe Mugurel, pe Mihai Florin şi pe o tipă micuţă (o să păstrăm decenţa anonimatului) pe care o plăceam foarte mult.
Cei doi domni mă fascinau, iar Mugurel mă şi intimida, cu faţa lui severă, parcă de profesor care abia se mai abţine să nu te ardă cu-n 2 la mate! Invariabil, mă chiteam pe lângă cei doi. Paradoxal, Mugurel, deşi părea un tip sever, avea un incredibil simţ al umorului! Şi ştia să povestească! Contează în viaţă să fii un bun povestitor!
Când am aflat că Mugurel s-a sfârşit pe Bucegi, cred că era să sparg, efectiv, ecranul calculatorului! Nu-mi aduc aminte să fi avut un moment mai trist pe acest portal, ce m-a făcut, atunci, să reconsider prezenţa mea pe acest site. Pentru că mă durea foarte tare amintirea lui! A fost fain la acel curs. Ce nu este fain în Bucegi când mai ai şi cu cine împărtăşi?!

Azi Mugurel nu mai este printre noi. Aşa a fost să fie atunci, un om care cunoştea foarte bine Bucegii, care era foarte prudent şi calculat să se sfârşească atunci şi acolo!

De Scufiţul Roşu a citit toată lumea „dările lui de seamă” cu privire la starea zăpezii din Bucegi. Ştiu că avea şi el umor cu carul!

Nu ştiu dacă, efectiv, mai contează ce am scris eu acum. Am vrut doar să păstrăm un moment de reculegere pentru ei, cei doi, foştii noştri colegi care acum nu mai sunt...şi să nu-i uităm aşa de repede!

Eu, abia azi am putut să-mi iau rămas bun de la Mugurel!

Cărări cu soare! Acolo unde eşti sigur trebuie să fie cărări, căci soare puteai tu să-l faci să fie, povestindu-ne despre el!