Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Ianuarie 2022
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Februarie 2022
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28

Online

Vremea
Varful Gutai
Muntii Oas-Gutai

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii
#45  Inapoi 1 2 3 Inainte

Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un topic

  Forum Altele Pe nemarcate contra-cost, reclama la ProTV (45)
 
yo6ial
yo6ial
Coarda
 
Bre, TOT bairamul ăsta se rezumă la bani.
Remarcând ideile ce se tot repetă în citatul lui Robert:
- bogățiile
- potențialul (...) valorificabil
- (agri)cultură
- producție
Într-un cuvânt, exploatare.

Deci, nu cotizezi la ghid care (teoretic) cotizează la stat prin impozitul pe venit, CAS, șomaj, TVA, etc. cotizezi direct la stat prin bilet sau amendă.

Statul suntem noi. Noi toți. Noi toți suntem lacomi și invidioși.
Dacă unu are ceva, vrem să împartă cu noi ceilalți.
Nu e "de gașcă" și nu dă din ce are? Amendă, cafteală, bâști peste balustradă.

Ce e așa complicat? Carpati.org


Sâmbătă, 7 mai 2016 - 13:27

odin
odin
Rucsac
 
Da, Marko Carpati.org Perfect de acord. Daca cere unul ajutor in zone nemarcate, sa plateasca. Problema este ca ma obliga Carpati.org Daca sunt prins (de parca as fi infractor) mergand pe domeniul public, iau amenda. Daca platesc ghid, nu iau amenda. Deci sunt obligat, asa cred ei.

Robert, exact ceea ce spuneai Carpati.org Punctul 6 si 7. Parcurile nationale si rezervatiile naturale. Daca te uiti pe harti, Craiul si Bucegiul se incadreaza aici. Sunt rezervatii naturale. Deci am voie sa haladuiesc fara taxa de intrare si amenda daca umblu pe acolo. Nefiind strict protejate ca in Retezat, am voie, rezervatia se intinde si pe nemarcat.


Sâmbătă, 7 mai 2016 - 13:06

robertl
robertl

 
Hmm ..nu Odin, Legea e clara. Generalizezi cu muntii...in rest de acord cu tine..

" Legea nr.213/1998, Art. 3. - (1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege și din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public și sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
(2) Domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin lege.
(3) Domeniul public al județelor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. II din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public județean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național.
(4) Domeniul public al comunelor, al orașelor și al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă și din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public național ori județean.
Art. 4. - Domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unitățile administrativ-teritoriale au drept de proprietate privată.

Apartin domeniului public:

I. Domeniul public al Statului este alcatuit din urmatoarele bunuri:
1. bogatiile de orice natura ale subsolului, in stare de zacamant;
2. spatiul aerian;
3. apele de suprafata, cu albiile lor minore, malurile si cuvetele lacurilor, apele subterane, apele maritime interioare, faleza si plaja marii, cu bogatiile lor naturale si cu potentialul energetic valorificabil, marea teritoriala si fundul apelor maritime, caile navigabile interioare;
4. padurile si terenurile destinate impaduririi, cele care servesc nevoilor de cultura, de productie ori de administratie silvica, iazurile, albiile paraielor, precum si terenurile neproductive incluse in amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier national si nu sunt proprietate privata;
5. terenurile care au apartinut domeniului public al statului inainte de 6 martie 1945; terenurile obtinute prin lucrari de indiguiri, de desecari si de combatere a eroziunii solului; terenurile institutelor si statiunilor de cercetari stiintifice si ale unitatilor de invatamant agricol si silvic, destinate cercetarii si producerii de seminte si de material saditor din categoriile biologice si de animale de rasa;
6. parcurile nationale;
7. rezervatiile naturale si monumentele naturii;
8. patrimoniul natural al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii;
9. resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, impreuna cu platoul continental; "
s.a.m.d


Sâmbătă, 7 mai 2016 - 03:12

marko
marko

 
De prin Alpi/pe afara e cam asa: mergi cum vrei, cu sau fara ghid, pe unde vrei, DAR

daca esti pe nemarcat (a se intelege traseu nemarcat/neomologat) esti cam pe riscul tau: o asigurare de baza nu acopera costurile unei salvari sau ale accidentarilor survenite pe trasee nemarcate. Astfel ca poti tu sa decizi: ai sau n-ai nevoie de ghid, adica nu te obliga, dar te face responsabil pentru decizia de a apela sau nu la anumite servicii specifice.

Mie mi se pare corect asa! Nu?


Sâmbătă, 7 mai 2016 - 03:12

odin
odin
Rucsac
 
Art. 1. - Dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public

Deci uz sau interes public. Muntele se incadreaza aici. Ca unii au fanete si pasuni e una, alta e sa limitez accesul.
Daca nu avea voie sa mearga absolut nimeni, era bine. Dar nu ai voie sa mergi decat daca platesti. Ei bine, nu platesc, nu sunt dispus sa dau ascultare unei legi anormale.


Vineri, 6 mai 2016 - 23:53

robertl
robertl

 
Macaz, orice proprietate privata poate fi ingradita dupa bunul plac al proprietarului!! ( in unele situatii exista anumite reguli de respectat, dar nu e cazul aici pentru ca nu vorbim de teren intravilan)

Daca proprietarul vrea sa isi ingradeasca locul o poate face cand doreste si cum doreste! ( parca art. 561 Cod Civil /Proprietatea Privata)

si NCC :

"1. Acest drept de îngrădire nu constituie de fapt o servitute, ci o consecință care derivă din dreptul de proprietate, mai exact, o delimitare materială a proprietății (O. Ungureanu, C. Munteanu, Tratat, p. 341).

2. Constituie o manifestare a atributului dreptului de proprietate, constând în stăpânirea bunului. Aceste acte de stăpânire a bunului arată voința proprietarului de a-și îngrădi, nu a-și delimita imobilul aflat în proprietatea sa, cu respectarea normelor legale și a raporturilor de vecinătate care pot fi determinate și de obiceiul locului (C. Bîrsan, Drepturile reale, p. 279).

3. Cheltuielile ocazionate de îngrădirea proprietății revin proprietarului în condițiile legii (art. 660 NCC, care reglementează coproprietatea asupra despărțiturilor comune). Dispozițiile art. 561 care consacră dreptul la îngrădire trebuie coroborate și cu cele ale art. 662 NCC, care instituie și obligația de a contribui la construirea despărțiturilor comune."


Bunica ta poate sa isi ingradeasca padurea dupa bunul ei plac! Nu poate insa bloca vreun drum de acces (in general forestiere/comunale) care trece pe proprietatea dansei si care se afla acolo dinainte / la momentul dobandirii proprietatii!

Insa ( deja ma amuz) cine si-ar ingradi o padure sau o pasune? sunt niste costuri in functie de materialul folosit plus manopera.. In general se ingradesc locurile de faneata, motivele fiind arhicunoscute!

Cat despre domeniul public sau privat doua precizari:

"Bunurile care fac parte din patrimoniul statului sau al unitatilor administrativ teritoriale sunt bunuri domeniale (mai exact patrimoniul statului sau al unitatii administrativ teritoriale se numeste domeniu)
Un domeniu include doua categorii de bunuri:
- cele din domeniu public (scoase din circuitul civil, inalienabile, insesizabile si imprescriptibile si care pot fi doar date in administrare, concesionate sau date in folosinta anumitor persoane juridice)
-cele din domeniul privat care, in mare parte au acelasi regim ca orice alte bunuri proprietate privata, respectiv pot fi vandute, concesionate, inchiriate, desigur cu respectarea unor reguli care sa nu permita abuzurile.
Nici statul si nici unitatea administrativ teritoriala (comuna, orasul, judetul), nu pot sa-si administreze averea personal asa ca bunurile sunt atribuite (direct prin lege sau prin acte administrative) institutiilor publice, societatilor comerciale etc. "

De ex: Parcurile Nationale( rezervatii etc..) teoretic fac parte din domeniul public ( cel putin pana in '89)

Proprietatile private din parcurile nationale au fost obtinute doar in urma retrocedarilor

Statul nu poate vinde proprietati din domeniu public doar daca acestea se trec ( prin hotarari ) in domeniul privat al statului.

Daca dorim domeniu public ele trebuiesc nationalizate/trecute in proprietatea statului mai intai...Nationalizam resursele naturale si gata...

Cati sunt de acord cu asta? ehhhh.... lucrurile nu sunt deloc simple..


Vineri, 6 mai 2016 - 13:48

dodo79
dodo79

 
De ce oare sunt unii care inca nu inteleg sau se mira ca ONG-urile, ghizii si orice alte organizatii care teoretic lucreaza pt. protejarea naturii subcriu, promoveaza si sustin astfel de prevederi legislative aberante sub pretextul protejarii naturii au aceleasi motivatii altruiste ca si pestele care-si protejeaza producatoarea spre a o murdari in propriul beneficiu financiar.


Vineri, 6 mai 2016 - 12:19

dodo79
dodo79

 
" Aceasta zona minunata din Parcul national "Piatra Craiului" poate fi vizitata doar cu acordul administratiei parcului ! "
Pai e perfect logic: daca un grup mic merge fara ghid distruge natura, iii pandim si ... pac! amenda 3000 RON. Daca sunt 18 pe acolo cu ghidul e OK, tuma nu distruge nimic ca doar are acordul administratiei parcului... sunt de-ai nostri.
Totusi in ultima perioada si administratia parcului a inceput sa sesizeze aspectul penal (abuz in seviciu ?) al acordarii discriminatorii a acordului pt. nemarcate, drept pt. care macar raspuns pozitiv la solicitarile venite din partea altora. Macar acum e aproape OK, desi dupa cum se observa ghizii inca profita de notorietatea amenzilor date in mod aberant in trecut.


Vineri, 6 mai 2016 - 12:08

rupi2003
rupi2003
Caraba
 
@xoreax - e un traseu urat ala marcat. Bine ca il bat altii pe bani, e mai liber pe dincolo si poti sa depasesti lejer turmele ghidate.


Vineri, 6 mai 2016 - 11:05

rupi2003
rupi2003
Caraba
 
@Octave:
Descriere tura din 2015 in Poiana Inchisa via Padina Lancii principal, tot impricinatii cu reclama:
"Sambata am profitat de vremea frumosa pentru a mai parcurge un traseu de referinta din versantul vestic al Pietrei Craiului. Aceasta zona minunata din Parcul national "Piatra Craiului" poate fi vizitata doar cu acordul administratiei parcului ! Traseele sunt de dificultate ridicata si dificil de identificat, de aceea asistenta unui ghid montan si folosirea echipamentului de asigurare sunt imperios necesare ! Sa ne bucuram de frumusetile muntelui in siguranta ! www.extreme-travel.ro - Mereu la inaltime !"

Vrajeala de reclama - Padina Lancii principal - dificultate ridicata (1A) si dificil de identificat.
Mesaj modificat de autor!

Vineri, 6 mai 2016 - 11:02

xoreax
xoreax
Coarda
 
Vestea buna e ca macar s-a mai batut noua poteca ce duce la Ref. Sperantelor..


Vineri, 6 mai 2016 - 11:00

rupi2003
rupi2003
Caraba
 
In tura pe Braul de mijloc din aprilie 2016 au fost 18 oameni.
https://picasaweb.google.com/102871145022141263889/BraulDeMijloc03#627486877170965157
0
Mai are rost sa vorbim de amenzi de la jandarmeria montana care te asteapta in locuri alese ?


Vineri, 6 mai 2016 - 10:47

macaz2006
macaz2006
Caraba
 
robert, nu orice proprietate poate fi ingradita, dar peste orice proprietate neingradita se poate trece. Cam asa e cu accesul peste proprietatile altora. Ce, mama mare daca are 1 ha de padure la deal poate ingradi accesul cuiva pe proprietatea sa? NU, iti spun ca nu are voie. Insa iti da cu sapa-n cap daca tai vreo creanga. Oricine poate traversa o proprietate neingradita, pe drum forestier, poteca sau pur si simplu, pentru ca singurul fel in care se poate face publica proprietatea este ingradirea ei. Cu dreptul de trecere este alta poveste ce tine tot de dreptul civil si se aplica doar suprafetelor ingradite si numai in anumite cazuri.

octave, trebuie sa fi tare lipsit de inspiratie ca sa iei amenda, chiar si la iesire din nemarcat. Si ce daca asteapta jandarmul acolo? Ce, tu nu poti spune ca te-ai ratacit si ca te bucuri ca, in sfarsit, vezi din nou civilizatie?


Vineri, 6 mai 2016 - 08:59

robertl
robertl

 
Octave , Nu, nu am fost insa te cred... am vazut alte zone "protejate"... cum sunt protejate doar pe hartie..

Anul trecut pe la sf. lui noiembrie am fost in Calimani, cu plecare din Gura Haitii, am facut traseul de creasta de la 12 Apostoli pana la Pietrosul, pe o vreme....( insa nu ma plang) Bun, sub Pietrele Rosii ( la locul de campare) era prapad, vant, ploaie, varfuri de brazi rupte etc..insa am campat acolo ( nu ma plang) de foc in vatra nici nu se punea problema.
(Initial am vrut sa strabatem tot traseul de creasta si sa coboram de la Iezer spre Toplita.
Vremea se anunta buna. Dar vremea pe munte este imprevizibila/schimbatoare.)

A doua zi dupa-amiaza am ajuns la al doilea loc de campare, sub Pietrosul, eram cam uzi, la fel vant ploaie/ninsoare. Nicio sansa sa facem focul in vatra..! Ne-am sfatuit ( eram cu femeia) sa coboram in poiana de sub Pietrosu ca e loc mai ferit, sa facem acolo un mic foculet si sa punem cortul...Insa brusc imi sare in ochi placuta cu atentionarea : camparea in alte locuri decat etc... si amenda de la 30 la 50 mil parca. Am zis ca oricum daca toti campeaza pe unde apuca si mai fac si focul ce se intampla?! Si culmea. langa placuta cu atentionarea respectiva, o alta placuta pusa de pseudo-asociatii de prostit lumea ( nu le dau numele, dar au inceput sa rasara ca ciupercile dupa ploaie) care isi promovau unele competitii prin zona ( ATENTIE in interiorul Parcului National! Din cate stiu eu DOAR cei care administreaza acel loc sau Salvamont-ul, pot sa aplice marcaje...si asta doar ca fapt divers)

Ce zice Administratia Parcului National Calimani?

"Sustinerea unui fenomen turistic controlat cu efecte minimale asupra mediului din Calimani se poate realiza prin amenajarea unor locuri de campare si popas semnalizate corespunzator, stabilite in preajma cursurilor de apa, organizate upa caz cu vetre de foc si alimentate periodic cu primus. Camparea in locuri aleatoare, poate generea efecte negative manifestate prin distrugerea de vegetatie (prin rupere de crengi ptr mentinerea focului), abandonare de deseuri, erodarea solului prin sapat de santuri in jurul corturilor samd. Aspectul este expres mentionat in Planul de Management al Parcului, respectiv :

"Camparea in locuri nepermise. Pentru stationarea in cort sunt amenajate locatii speciale, unele prevazute cu vetre speciale pentru pornirea si mentinerea focului. Pentru o mai buna documentare asupra acestor locatii rugam consultati harta turistica a Parcului National Calimani".

Perfect de acord dar ei sustin competitii care au un impact negativ intr-o arie protejata.

Poi dom'le, asa imi fac si eu o asociatie ( mai spal niste bani) si ma apuc de aplicat marcaje si trasee de trotineta, tricicleta, motobaraitoare sau motocositoare. De ce nu? activitate sportiva..promovare turistica! Strang si ceva gunoaie inainte ca sa dau bine...( eu is prost, le strang pe "gratis" si fara reclama)



Si ca sa fim corecti si prosti in continuare, am coborat la cantonul forestier de la Gura Haitii unde am aprins un foc si ne-am uscat una alta.. Am zis ca asa este corect..si fata de mediu si fata de Regulile Parcului.

Le-am cerut explicatii printr-un mail celor de la parc, referitoare la competitiile care se organizeaza in interiorul parcului. N-am primit raspuns nici in ziua de azi..

Deci da, ai dreptate, multe activitati cu amprenta negativa fata de acel mediu protejat, se intampla cu acordul tacit al celor care il protejeaza/administreaza..Eu inca stau si ma gandesc pentru ce au mai fost infiintate aceste parcuri..

Mai am vreo cateva exemple ..dar alea o sa le discut cu "cei" de la Ministerul Mediului.

Problema e ca noi nu protejam/conservam nimic..( Poate doar cei de la Parcul National Retezat, ) in rest toti sunt varza!!

Ca tot am pomenit de Retezat, acolo altele... "spalam" vesela cu detergent, in Bucura, spalam cainele, aruncam cu bolovani dupa pesti (din plictiseala banuiesc), petrecere la refugiul Salvamont Bucura ( inclusiv cu foc deschis, total interzis in interiorul Parcului) Totusi lucrurile negative par sa fie mai "retinute" pe acolo..

Mie nu mi de amenda, ca fapt in sine, ci de modul in care functioneaza "lucrurile"
Sa ma ameninte cu amenda ca merg pe nemarcate in conditiile in care ma deplasez incet, pedestru, nu tip nu urlu , nu rup, nu erodez, respect regulile , deci practic limitez inspre minim deranjul pe care il pot provoca acelui mediu ( nici macar nu ma spal in albia unui parau, ca poate altul, mai jos, isi umple bidonul cu apa) .

Asta da cretinism!


Vineri, 6 mai 2016 - 00:14

octave
octave

 
Macaz, s-au dat amenzi in Crai, nu e folclor ! Eu cunosc personal pe cineva care a luat amenda.

Si nu, nu te alearga jandarmii pe nemarcate... te asteapta la iesirile din traseele cele mai importante, cum ar fi Marele Grohotis pentru cei ce vin din Padina Lancii/Poiana Inchisa de exemplu.

Robertl, nu stiu cat conteaza la noi ca e Parc National sau Natural... Din multe puncte de vedere nici macar pe cei de la Parc nu-i intereseaza ! Ei dau amenzi doar ca mergi pe nemarcat, dar la adevaratele jafuri nu se uita nimeni ! Ai fost vreodata pe Vladusca, ca sa dau doar un exemplu...


Joi, 5 mai 2016 - 22:38

robertl
robertl

 
Alex, intr-adevar, retrocedarile unor suprafete imense ( de ex in Retezat) este o problema insa lucrurile stau cam in felul urmator: Proprietari exista si TREBUIE sa existe ( de ex. tu pe locuinta/curtea ta) apoi . golurile alpine mare au in mare parte statut de pasune ( comunala de ex. deci este in proprietatea/concesiunea obstii satesti) la fel si islazurile sa nu mai vorbesc de faneata.

Hai sa nu denigram.. sa nu uitam de Reforma agrara din 1864 dar mai ales cea din 1921..parca 10 ha de "caciula"..Altii au mai cumparat ..Normal sunt anumite persoane ( majoritatea nici macar cetateni romani) care au primit retrocedari ...ca mi si rusine sa zic.. In conditiile in care Romania despagubise/cumparase marea majoritate a terenurilor detinute de pseudo-grofi/boieri, De ex in cazul Retezatului acele suprafete au fost cumparate de statul roman, care a oferit si un bonus de 10% fata de cat valorau, desi normal era sa se confiste de la fostii grofi ( nu intru in detalii..)

Si acum cu subventiile respective.. au aparut si smecherasii...fie incearca sa concesioneze fie sa cumpere suprafete imense.

Acolo sunt proprietari, iar in zonele de protectie, proprietarii au voie sa foloseasca acele suprafete doar in anumite situatii si cu anumite restrictii.. Fara constructii sau de ex.. cu restrictii la numarul de animale care pasuneaza acolo..

Este cam copilaresc sa credem ca muntii ne apartin.. noi doar suntem tolerati acolo...

De ex. in cazul meu si eu detin o suprafata de faneata pe un varf de munte...
In cazul masivelor stancoase...Tacit le putem considera ca proprietate a staului, nu pentru ca ar fi neaparat ci pentru ca nu sunt productive sau nu pot fi exploatate ca locuri de pasune/faneata..

Insa ca sa ajungi pana acolo sus treci in mare parte prin "curtile" oamenilor.

In cazul drumurilor forestiere daca trec prin proprietarea ta , nu poti bloca accesul pentru ca au statut de domeniu/spatiu public. In rest aproape totul e domeniu privat.

Nimeni nu interzice nomanui sa cumpere suprafete de pasune/ faneata.. ( sunt ieftine..inspre foarte ieftine
) dar ce sa faci cu ele daca stai la oras? ehhh..

La fel se intampla si cu terenul arabil, nimeni nu iti interzice sa te plimbi prin Baragan ( bine daca nu produci stricaciuni) dar acele terenuri au proprietari.


Joi, 5 mai 2016 - 22:29

mihaita_39
mihaita_39
Coarda
 
Filozofind ca pina acum, putem lungi acest topic la nesfirsit ...
Ceea ce ne-ar fi de folos este avizul profesional al unui avocat.

Doar un avocat ne poate lamuri daca este legal sa primesti amenda fiindca urci un munte pe unde te taie capu'.


Joi, 5 mai 2016 - 22:03

yo6ial
yo6ial
Coarda
 
Mihai, chiar dacă e domeniu public nu înseamnă că e chiar public. Cam orice e public pe planetă.
Adică, sfânta noastră Constituție ne garantează dreptul la liberă circulație pe domeniul public cu anumite limite și restricții definite prin legi organice, ordonanțe și alte reglementări naționale sau locale.
În fine, nu-mi aduc aminte cine zicea dar și Casa Poporului este domeniu public pentru că aparține statului (deci nouă) dar nu se poate perinda oricine, oricum, oricând, pe acolo.

Dar, cu munții și pădurile mai e un bai... nu prea e domeniu public pe acolo! Adică este dar nu tot.
În fapt și de drept sunt moșii și tarlale naționalizate și retrocedate (sau în curs de, ori posibil de)
Nu prea demult, nu era nici un petec de iarbă, luciu de apă sau picior de munte care să nu aparțină vreunui boier, moșier sau înaltei case regale.
Pe vremea aceea se dădea de la curte, pământ ”cât vezi cu ochii”. Și s-o cam dat tot.
Și noi tot argați la boieri suntem și azi, doar că le zicem altfel. Carpati.org
Țărani liberi să muncim la boieri (patroni) sau la curte (stat).

Relieful, clima și dificultățile de ordin logistic au făcut ca golul alpin să nu fie încă plin de case, blocuri, șosele, parcuri cu tobogane și leagăne și tot restul mizeriei de la poale. Pentru că proprietari sunt. Persoane fizice, metafizice, juridice, de soi și de tot soiul.

Cum zice Emil, noi știm terenul mai bine ca jandarmu și, unii știm terenul mai bine ca ranjerul și putem trece pe lângă dumnealor, să-i salutăm cu respect și să n-aibă habar ce a trecut pe lângă ei.


Joi, 5 mai 2016 - 21:34

robertl
robertl

 
Odin, nu e domeniu public! Domeniu public reprezinta doar drumurile( forestiere) de acces.. Daca potecile au statut de domeniu public atuci ele sunt troture. Totusi potecile apartin de spatiul privat. Indiferent daca este sau nu, marcaj pe acolo... Am intalnit situatii dese cand marcajul trecea prin "curtea" omului si a trebuit sa intreb politicos daca nu e cu deranj, ( era ingradit desi asta e irelevant) .


Joi, 5 mai 2016 - 20:20

odin
odin
Rucsac
 
Nu te va amenda nimeni ca mergi pe domeniul public Carpati.org Pur si simplu ai voie sa mergi pe domeniul public, acest lucru este garantat de lege. Si cine face regulile de administrare trebuie sa se supuna legii.

Faza cu mersul cu ghid platit (atunci nu strici natura presupun unii) este sa iti scoata bani cu de-a sila din buzunar. Asa simplu, punem bariera pe domeniul public, cine trece marca banu'.
Mie scarba.

Uite la altii, ai voie sa mergi pe jos, nu iti trebuie decat permis daca vei campa in alte zone in afara celor prestabilite. Mai vand si aia muntele dar sa iti interzica deplasarea nu cred Carpati.org

https://www.nps.gov/grca/faqs.htm


Joi, 5 mai 2016 - 19:23

Afisari: 3,577


#45  Inapoi 1 2 3 Inainte

Adauga un mesaj in topic






Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un mesaj

 


 
0,0724 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org