Multumesc de info Adrian, stiu prea bine catunele respective, scoala din Inelet mai ales, in aprilie am dotat-o cu panouri fotovoltaice si 4 calculatoare. Au fost 4 copii, au ramas 3 dar din toamna mai vin inca 2. Gospodariile din catune sunt si ele pe lista, o parte cel putin. Scoala din Dobraia nu reprezinta un interes din pct asta de vedere anul ce incepe fiind ultimul in care au elevi din pacate. Altii au curent de la minihidrocentralele amenajate pe Iuta si Prisacina. Dar da, astfel de zone vizam in special.
Mesaj modificat de autor!
La altitudini de 800-1000 m, in Muntii Cernei se afla cateva catune fara alimentare cu electricitate. Am vorbit cu cativa localnici si unii au generatoare, altii au avut dar nu mai functioneaza sau au ramas fara benzina.
Este vorba despre catunele Tatu, Scarisoara, Inelet, Prisacina, Dobraia, Bogaltin.
Zona este superba dar accesul e greu mai ales pentru cei mai in varsta. Fiecare catun are scoala si biserica si ele sunt ingrijite, de unde se vede ca oamenii sunt foarte gospodari. De exemplu, in scoala din Inelet invata 4 copii.
In Maramures a fost deja Iulian, a acoperit o parte din localitati, din aducerile aminte (exprimare ad-literam) ale persoanei responsabile cu asa ceva pe judet. Avem si o scoala cu 16 elevi la 1000 m altitudine ce nu figureaza nicaieri...in judetul Botosani un sat intreg ce nu figura in nicio evidenta la Consiliul Judetean...ehe, mult de povestit pe partea asta.
Poate printre numerosii iubitori de munte de aici se afla si persoane ce ne pot ajuta cu informatii pretioase.
In cadrul proiectului "Lumina pentru Romania" (info pe www.freemiorita.ro) Iulian Angheluta se afla in acest moment intr-o calatorie de aproximativ 6000 km prin tara, cu bicicleta, cu scopul de a documenta cazurile ce ne sunt sesizate de autoritatile locale si persoane fizice, cazuri ce se muleaza pe specificul mentionat in titlul postarii. Momentan Iulian se afla in judetul Salaj urmand sa coboare spre sud prin judetele Alba, Hunedoara, Caras-Severin, Mehedinti, Valcea etc.
Din pacate in aceste judete cooperarea cu autoritatile locale, in speta consiliile judetene este aproape imposibila, numeroasele solicitari pe e-mail sau telefonice pentru furnizarea unor liste cu localitati si scoli lipsite de curent electric ramanand fara raspuns si dupa 3 luni de insistente.
Ne-am lasat pagubasi si cautam surse alternative de informatii. Astfel, daca printre voi se afla persoane care, prin peregrinarile lor au cunostinta de astfel de catune izolate, scoli, ii rog sa posteze aici sau sa imi trimita mesaj privat, Iulian va face tot posibilul sa ajunga acolo. Va multumesc.
Mesaj modificat de autor!
Marşi, 19 august 2014 - 19:02