Atentie în ce priveste rura clasica pe versantul italian, adica peste aiguilles Grises : refugiul Gonella, inclusiv cel de iarna, este închis pentru renovare ! Deci nu exista nicio posibilitate de cazare pe aceasta ruta usoara tehnic dar extrem de periculoasa din cauza ghetarului foarte deschis.
~~Faþa sudicã, cea care dominã Val Veni în Italia, este excepþia care confirmã regula: aici nu existã rutã al cãrei nivel sã fie inferior la D, adicã dificil. OBSERVAÞIE: rutele de pe versatul italian NU ajung direct pe Mont Blanc!~~
Ruta clasica italiana(ruta papei) e PD+ din cate stiu eu (http://www.summitpost.org/route/160070/italian-normal-route.html).
Oricum sunt mai putini cel care urca din partea italiana, pentru ca pana la urma trebuie sa urci pe picior pana sus si nu ai confortabila telecabina care sa te urce jumatate de drum.
Acum câtãva vreme, nea Adrian Fako, care se ascunde în spatele poreclei cpuaddicted a postat la rubrica Planificator de ture un anunþ referitor la o ieºire pe Mont Blanc în aceastã varã. Enunþul complet aici:
www.carpati.org/planificator_ture/mont_blanc_iulie-august_08_/472/
Dupã puþinã vreme, un membru care m-a chestionat astfel : -„...tura in Mont Blanc, propusa pe planificator pentru 25 iulie-10 august, e realizabilã, e mãcar un pic profesionalã sau dacã implicã riscuri din necunoaºterea situaþiei din teren.”
Atingerea mãreþului munte se poate face pe cele patru versante, adicã din toate direcþiile geografice iar alegerea rutei depinde doar de nivelul tehnic al candidatului. De obicei, ruta clasicã a oricãrui munte, este ºi cea mai accesibilã, altfel spus cea mai uºoarã adevãr care se aplicã pe vesantul estic, nordic ºi vestic. Faþa sudicã, cea care dominã Val Veni în Italia, este excepþia care confirmã regula: aici nu existã rutã al cãrei nivel sã fie inferior la D, adicã dificil. OBSERVAÞIE: rutele de pe versatul italian NU ajung direct pe Mont Blanc!
Astãzi nimeni nu mai urmeazã ruta istoricã pentru a ajunge pe vârf, periculoasã din cauza riscului de cãdere a seracurilor mai ales între Micul ºi Marele Platou, precum ºi în pasajul zis al Coridorului.
Ceea ce poatefi numitã ruta „clasicã” este cea care porneºte de la Nid d’Aigle pe la refugiul Tête Rousse ºi refugiul Goûter peste Dôme du Goûter. Absenþa de dificultãþi sau pasaje tehnice proprii alpinismului dã o falsã ºi supra-exageratã impresie de uºurinþã.
Ascensiunea Mont Blancului poate fi asimilatã cu o „plimbare” la peste 3500 de metri. Dar ea este mereu dificilã: din cauza altitudinii, a frigului, a vântului, a vremii defavorabile mereu redutabile aici.
Statisticile reþin ca au fost zile când peste 250 de persoane au pãºit pe vârf ºi cã zilnic cam tot atâtea dorm la refugiul Goûter, ceea ce dã o idee precisã asupra singurãtãþii ºi succesului acestui munte. Candidaþii la vârf sunt foarte numeroºi, norocoºii mult mai puþini. O singurã cauzã majorã: lipsa de pregãtire, fizicã sau materialã, la care se poate adãuga schimbarea vremii – previzibilã - care obligã la o retragere cel puþin strategicã, dacã nu vitalã.
Evident, pentru candidatul român la vârf, nu se poate vorbi de cunoaºterea sau nu a muntelui. ªanºa de reuºitã este cu atât mai mare cu cât pregãtirea prealabilã a fost fãcutã serios. Aici nu abordez pregãtirea materialã, care este doar un „alibi” menit sã mascheze realitatea, ci doar cea fizicã.
Absenþa munþilor mai înalþi de 2500 de metri în România nu poate scuza adaptarea la altitudine : cvazimajoritatea celor care asalteazã acest vârf sunt citadini de câmpie ! Alergarea pedestrã ºi mersul cu bicicleta la cadenþe ridicate sunt suficiente pentru a permite abordarea ascensiunii în bune condiþii. Totuºi, o aclimatizare la altitudine constituie o rezervã de ºanse suplimentare de reuºitã. Una sau mai multe curse mixte pe numeroºii „sateliþii” ai Mont Blancului ar trebui sã facã NEAPÃRAT parte din programul fiecãrui candidat la vârf. In caz de eºec, cursele pregãtitoare constituie totuºi o „pradã” care, dacã nu poate impresiona galeria, satisface egoul. Trebuie reþinut cã la 4000 de metri norii pot rãmâne agãþaþi ºi împiedicã atingerea vârfurilor, mai ales în cazul Mont Blancului ºi al celebrei Aiguille Verte, situaþie care nu împiedicã ascensiunile la altitudini mai joase !
Cele scrise aici sunt fructul propriei mele experienþe, adicã a celor 20 de ani trãiþi la poalele muntelui. Incredulii ºi necredincioºii pot consulta aceastã sursã de informaþii în francezã www.ohm-chamonix.com disponibilã ºi în englezã. De aici este ABSOLUT NECESAR sã descãrcaþi un document de 10 pagini, în francezã sau englezã, intitulat: ASCENSIUNEA MONT BLANCULUI ESTE O TREABÃ DE ALPINIªTI !
În paralel, vã trimit din nou la acest articol care a deschis colaborarea ºi pretenia frãþeascã care mã leagã de acest site :
Marþi, 10 iunie 2008 - 19:48