Atentie în ce priveste rura clasica pe versantul italian, adica peste aiguilles Grises : refugiul Gonella, inclusiv cel de iarna, este închis pentru renovare ! Deci nu exista nicio posibilitate de cazare pe aceasta ruta usoara tehnic dar extrem de periculoasa din cauza ghetarului foarte deschis.

Va multumim inca o data si va asteptam cu nr. 3 al revistei "Dincolo de usa" (unde mai mult ca sigur vom gasi informatii despre Mont Blanc).

~~Faţa sudică, cea care domină Val Veni în Italia, este excepţia care confirmă regula: aici nu există rută al cărei nivel să fie inferior la D, adică dificil. OBSERVAŢIE: rutele de pe versatul italian NU ajung direct pe Mont Blanc!~~

Ruta clasica italiana(ruta papei) e PD+ din cate stiu eu (http://www.summitpost.org/route/160070/italian-normal-route.html).

Oricum sunt mai putini cel care urca din partea italiana, pentru ca pana la urma trebuie sa urci pe picior pana sus si nu ai confortabila telecabina care sa te urce jumatate de drum.

Multumim pentru explicatii! Precis o sa va mai "bombardam" cu intrebari...

Acum câtăva vreme, nea Adrian Fako, care se ascunde în spatele poreclei cpuaddicted a postat la rubrica Planificator de ture un anunţ referitor la o ieşire pe Mont Blanc în această vară. Enunţul complet aici:
www.carpati.org/planificator_ture/mont_blanc_iulie-august_08_/472/

După puţină vreme, un membru care m-a chestionat astfel : -„...tura in Mont Blanc, propusa pe planificator pentru 25 iulie-10 august, e realizabilă, e măcar un pic profesională sau dacă implică riscuri din necunoaşterea situaţiei din teren.”

Atingerea măreţului munte se poate face pe cele patru versante, adică din toate direcţiile geografice iar alegerea rutei depinde doar de nivelul tehnic al candidatului. De obicei, ruta clasică a oricărui munte, este şi cea mai accesibilă, altfel spus cea mai uşoară adevăr care se aplică pe vesantul estic, nordic şi vestic. Faţa sudică, cea care domină Val Veni în Italia, este excepţia care confirmă regula: aici nu există rută al cărei nivel să fie inferior la D, adică dificil. OBSERVAŢIE: rutele de pe versatul italian NU ajung direct pe Mont Blanc!

Astăzi nimeni nu mai urmează ruta istorică pentru a ajunge pe vârf, periculoasă din cauza riscului de cădere a seracurilor mai ales între Micul şi Marele Platou, precum şi în pasajul zis al Coridorului.

Ceea ce poatefi numită ruta „clasică” este cea care porneşte de la Nid d’Aigle pe la refugiul Tête Rousse şi refugiul Goûter peste Dôme du Goûter. Absenţa de dificultăţi sau pasaje tehnice proprii alpinismului dă o falsă şi supra-exagerată impresie de uşurinţă.

Ascensiunea Mont Blancului poate fi asimilată cu o „plimbare” la peste 3500 de metri. Dar ea este mereu dificilă: din cauza altitudinii, a frigului, a vântului, a vremii defavorabile mereu redutabile aici.

Statisticile reţin ca au fost zile când peste 250 de persoane au păşit pe vârf şi că zilnic cam tot atâtea dorm la refugiul Goûter, ceea ce dă o idee precisă asupra singurătăţii şi succesului acestui munte. Candidaţii la vârf sunt foarte numeroşi, norocoşii mult mai puţini. O singură cauză majoră: lipsa de pregătire, fizică sau materială, la care se poate adăuga schimbarea vremii – previzibilă - care obligă la o retragere cel puţin strategică, dacă nu vitală.

Evident, pentru candidatul român la vârf, nu se poate vorbi de cunoaşterea sau nu a muntelui. Şanşa de reuşită este cu atât mai mare cu cât pregătirea prealabilă a fost făcută serios. Aici nu abordez pregătirea materială, care este doar un „alibi” menit să mascheze realitatea, ci doar cea fizică.

Absenţa munţilor mai înalţi de 2500 de metri în România nu poate scuza adaptarea la altitudine : cvazimajoritatea celor care asaltează acest vârf sunt citadini de câmpie ! Alergarea pedestră şi mersul cu bicicleta la cadenţe ridicate sunt suficiente pentru a permite abordarea ascensiunii în bune condiţii. Totuşi, o aclimatizare la altitudine constituie o rezervă de şanse suplimentare de reuşită. Una sau mai multe curse mixte pe numeroşii „sateliţii” ai Mont Blancului ar trebui să facă NEAPĂRAT parte din programul fiecărui candidat la vârf. In caz de eşec, cursele pregătitoare constituie totuşi o „pradă” care, dacă nu poate impresiona galeria, satisface egoul. Trebuie reţinut că la 4000 de metri norii pot rămâne agăţaţi şi împiedică atingerea vârfurilor, mai ales în cazul Mont Blancului şi al celebrei Aiguille Verte, situaţie care nu împiedică ascensiunile la altitudini mai joase !

Cele scrise aici sunt fructul propriei mele experienţe, adică a celor 20 de ani trăiţi la poalele muntelui. Incredulii şi necredincioşii pot consulta această sursă de informaţii în franceză www.ohm-chamonix.com disponibilă şi în engleză. De aici este ABSOLUT NECESAR să descărcaţi un document de 10 pagini, în franceză sau engleză, intitulat: ASCENSIUNEA MONT BLANCULUI ESTE O TREABĂ DE ALPINIŞTI !

În paralel, vă trimit din nou la acest articol care a deschis colaborarea şi pretenia frăţească care mă leagă de acest site :

www.carpati.org/articol/mont_blanc_de_la_vis_la_realitate_/79/

Lectură plăcută !