Zanele din Valea Cerbului (1)

   O intreaga echipa de ingineri, mă rog, viitori ingineri, îl urmează pe Horia in vederea testarii hamacului pe care acesta l-a impletit chiar in zilele de tabara.

   Formăm o comisie de verificare a normelor de rezistenta, un fel de CTC, Registrul Naval Roman, Loyds Register, Der Norskye Veritas etc. Lucram in echipa, fiecare dandu-si cu parerea, apoi legam hamacul intre doi brazi. Stai putin, lasa-l mai moale!     

   Horia se intinde pe dispozitiv, ca proiectantul care stă sub podul supus la încercari cu camioane incarcate. Dă sa-si intinda mainila sub cap si cand se intinde cu mai mare satisfactie... hopa!

   Ceva se rupe, un lemn si pilotul de incercare se rastoarna si cade pe burta.

   Hăhăim de răsuna padurea, ajutam victima sa se ridice si apoi trecem la analiza cauzelor ce au condus la dezastru.

   Dupa aceste clipe de zarva s-a petrecut un alt fenomen, in faţa caruia nu am mai putut avea o reactie tot atat de explozivă.

   Pe poteca ce strabate marginea de rasarit a Poienii Cerbului trece un sir de... uau! fete in costume de baie.

  ,,Helloo!" -ne fac ele cu mâna.

  Stam blocati si privim fara reactie cum grupul de patru fete urmate de patru baieti trece prin poiana noastra, în care ne aflam cu tabara de mai bine de o saptamana.

   Până sa ne revenim noi, cei opt se intorc in poiană si pe dată devenim spectatori la o adevarata parada ,,hot couture": costume de baie, lenjerie Victoria Secrets, Victoria Sicrit, doua cuvinte care promit sa te poarte cu gandul la ceva frumos.

   Cu gandul, dar si cu ochii: o fată superbă, cu parul negru cazand greu pana aproape de linia umerilor.

   Miscarea cadru-cu-cadru o trimite intr-un vis fantastic. Formele fine înclina spre sportivitate numai din cauza imprejurarilor nefiresti in care apar... Nici rucsacul ăla al ei nu pică prea bine...

   Nu pot sa-mi iau ochii de la frumusetea sclipitoare a strainei... Exercitiul admiratiei e unul individual, iar toti ceilalti au disparut demult.

   Nu sunt de acord cu ideea ca prietenia îndelungată cu o fată duce in cele din urma la iubire.

   Dupa 4-5 ani de cursuri si examene impreuna parca incepi sa vezi cu alti ochi pe colega...

   ,,Nu-i asa ca-i simpatica?" îţi zici.  ,,E dragutica!"

   Când strecori cel mai mic dram de indulgenţă ,,dragutica", inseamna ca e urata rau de tot... Urâtă cu draci!

   E ca si cum ai avea niste pietricele, niste roci din alea in vitrina bibliotecii tale si deodata vezi: ,,ia uite! ăsta mic parca e un diamant..."  Pai asa?  Nu. Un diamant se descoperă in pamant, in glod negru... si cand il gasesti... înţepeneşti! Se deschid ochii mari... ţi se aprinde faţa: oau! un diamant! Si esti alt om toata viata.

   Nemţii vin la corturile noastre si cer permisiunea sa-si intinda si ei tabara in poiana, langa corturile noastre.

   Stati asa,stati putin sa ne dezmeticim! Nu e asa de simplu ca deodata sa-ti intre in ,,casa"patru tipe aproape goale.

   În momentele ce au urmat atmosfera incepe sa se mai calmeze. Nemtoaicele isi trag pe ele niste colanti si trec la montarea corturilor lor. Refuza discret ajutorul nostru. Se descurca singure. Uite, nemţeşte, fetele cu fetele, baietii cu baietii.

   Seara se lasa repede, iar asteptarea focului de tabara are acum o alta incarcatura.

   Ne insiram pe bustenii asezati in jurul vetrei de foc.Flacarile crengilor de brad incep sa lumineze fetele noastre tacute.Recunoastem usor nemtii amestecati printre noi.

  Se asteapta ca cineva sa dea tonul...

  Numai ca se petrece ceva nefiresc la corturi.

  ,,Care din voi a umblat la bidoanele cu votca?"

  ,,Care bidoane?"

  ,,Alea doua,de aluminiu,imbracate in pasla."cred ca e vocea lui Gigi Mocanu.

  ,,Eu am crezut ca sunt cu apa de la Galati si le-am varsat la izvor,sa aduc apa proaspata." e fratele mai mic al lui Gigi.

   Apoi incepe sa realizeze dezastrul intregul Comandament Negru, Didi Agache, Boris Ivanov, Victor Prefacutu:

  ,,Idiotule,ce-ai facut?Ne-ai nenorocit!"

  ,,Gigi,ia-ti fratiorul si baga-ti-l..."

  ,,N-am zis?Fara copchii tampiti!"

  ,,Gata,Dorule,maine pleci acasa." 

  Incercam noi sa dregem busuiocul si s-o dam pe gluma,dar nu se mai lasa cu cantece.Nici broastele nu canta pe uscat.

  Boris povesteste:

  ,,Asa e si cand mergem in delta, toamna, la stiuca. Atata timp cat bidonul de douazeci de chile de vin mai are ceva in el totul mege bine: vremea e frumoasa, mârliţele trag la blinhere si la obleţi, iar noi suntem numai zambete.

   Cand s-a golit bidonul incepe sa sufle vantul pe balta. Stuci... ioc, noi plini de draci. Strangem si plecam acasa, nu mai are nici un rost..."

  ,,Borisică, noi stim cand trebuie sa pleci in Delta, ca-ţi lasi barbă."

  ,,Pai,sa nu se sperie lebada. Sa te creada lipovean de-al ei."

  ,,Altii nu stiu asta. Bucurestenii sperie tot, pe unde ajung."

  ,,Stiti de ce au bucurestenii traficul asa de greu? Fiindca asa le trebe, ca-s nesuferiti la volan."

   În dimineata urmatoare s-au format trei grupuri: nucleul dur, adevarata ,,echipa de varf" o sa urce in doua ,,corzi" pe trasee din Santinela Văii Verzi.

   Comandamentul Negru va merge la Cabana Poiana Izvoarelor pentru hidratare si dupa aceea, dupa ce-si vor reveni, sa-l judece pe Doru, fratele lui Gigi Mocanu. Daca il vor gasi vinovat, sa-l trimita la Galati. Daca ii va corupe cu cate o votca... nu.

   Toti ceilalti vom urca pe Valea Gălbenelelor. Eu am mai urcat-o in doua randuri, cu Marius Siboiu si cu Costica Ciortan, iar acum voi garanta pentru reusita turei. Nemtii vor sa mearga cu noi pe Galbenele.

   Conform planificarii, asa cum obisnuim sa facem in fiecare tabara de vara, la corturi vor ramane un baiat si o fata ce vor pregati masa pentru toti cei plecati in ture.

   Un fel de ,,ceaiul de la ora cinci", la care e bine sa nu intarzi, sa nu ajungi printre ultimii.

   Trecem pe marginea de sus a Poienii Coştilei, intr-un sir lung si abia la izvorul firav de deasupra Sfatului Uriaşilor ne dam seama de dimensiunile echipei: suntem 22.

   Urcam din greu pana la Refugiul Coştila. Printre copacii tot mai rari caldura incepe sa na sufoce.

   Nemtii cred pana in ultima clipa, cand dam plecarea, ca refugiul e punctul final al turei.

  ,,Haideţi să mergem, de acum incepe distractia..."

   Ne oprim pe pasajul orizontal de deasupra Hornului Dintre Fire. Peisajul grandios ii lasa pe toti fara grai. Eu bag de seama ca fiecare dintre nemtoaice e venita pe cont propriu, iar cu baietii lor par sa se tachineze ca impreuna cu niste frati nesuferiti.

   Pănă seara, cand ne-am intors la tabara, am reusit sa ma apropii de straina a carei privire ma obseda, de parca orice faceam ma situa pe o scena pe care faceam eforturi tot mai mari pentru a improviza... E clar, nu mai eram in ,,agora"din fata prietenilor, in care ma simteam ca pestele in apa...

   Prin dialoguri de complezenţă am aflat ca o cheama B..., ca e, normal, din RDG, Meissen, putin mai jos de Berlin...

   Seara, la focul de tabara ii tin un loc lui B... langa mine, pe bustean.

   Bidoanele cu votca incep sa circule in toate directiile. E!... vedeti, acum limbile sunt mult mai slobode.

   Comandamentul Negru vrea sa intelegem acest lucru: votca dezleaga limbile si deschide sufletele. Ceea ce trebuia demanstrat.

   Dupa ce băgăm noi un cantec mai de virtuozitate: ,,U-iu-iu bradui, bradui...", echipa adversa sare in sus: ,,Gata, gata, cântăm si noi!"

   Nemtii canta frumos, ceva tirolez, dar mult mai lălăit.

   Ne place si aplaudam. Asa, si de incurajare.

   O prind pe B... de mana, discret, prin spatele busteanului. Are degete lungi, fine si nu pare deloc surprinsa: ma strange odata cu putere.

   Apoi ma striga Horia de pe partea cealalta a focului:

  ,,Gigele, hai s-o bagam p-aia cu Piri-piri Galbena/Na-na-na Moţata, na!..."

  Horia tine ascuns dupa bustean un carnetel cu versurile cantecelor noastre. Noi zicem un cantec-nemtii unul.

   La o vreme nemtii incep să se ciorovaiasca. B..., care a stat lipita de mine cand noi cantam Nicu Alifantis pe versuri de Nichita Stanescu, incepe deodata sa turuia multime de cuvinte neintelese.

   O senzatie de departare continua...

   Ca si cand Gina Pistol s-ar departa putin de tine si ti-ar citi pe fuga Codul lui Hamurapi in original... ori ti-ar reproduce din memorie texte de pe frontispiciul unui templu din Teba, Karnah, ori Luxor. Scriere d-aia cu sori, capete de lup, lişiţe si măciulii de papură...

   B...imi spune la ureche ca ei si-au epuizat repertoriul si, la caz de avarie, vor canta imnul national. Ma strange din nou:

    ,,Sa nu le zici alor tai!"

  O privesc cu subanteles: ,,tacerea trebuie cumparata..." Ma saruta pe obraz, scurt, rece ,ca plata unui targ pierdut.

     Într-un tarziu se ridica Horia:

  ,,Români, vă ordon: treceti... la culcare! Maine vom urca cu totii pe Moraru."

  ,,Să mearga si nemtii cu noi, caci si Prutul l-am trecut odată împreună!"

   În cort parca e rece si umed, nu-mi vine sa intru.

   Marius Siboiu umbla si el pe undeva.

   Dialogul dintre corturi continua de fiecare data pana tarziu, pana cand cel intrebat nu mai raspunde.

   In tabara nemtilor se face liniste mai repede.

   Ma uit cu atentie prin intuneric si vad cortul lui B... ca nu are partea din fata inchisa.

   Trec ,,granita", ma apropii de cortul ei, dau sa intru si bag de seama ca nemtoaicele stau ca capul spre intrare.

   B... imi face semn cu degetul, prin intuneric, sa tac.

   Apoi iese din cort, ma prinde de mana si strabatem poiana, prin intuneric, spre nicaieri.

   Trecem de poteca pe care o stim de ziua si ne dam dupa bradul de dincolo.

   Ma impinge si ma lipeste cu spatele de trunchiul copacului (ah! cred ca sunt numai rasina pe tricou).

   Ne sarutam si-mi vine-n gand vocea rârâită a lui Alifantis: ,,...mai dă-mi o clipă, un timp/Un anotimp, un an, un timp..."

­

Marţi, 13 ianuarie 2009 - 18:05 
Afisari: 2,807 


gigicepoiu