Vasile Voiculescu

"Mi-e dor de Tine, Doamne, ca de-o fata!"

Din grupul de doctori care se adunau duminica dupa-amiaza In casuta de mahala a chelnerului Apostol Apostolide, mare meloman si colectionar de arta, omul cel mai remarcabil era doctorul poet Vasile Voiculescu. Avea locul lui stiut, pe divanul de langa "patefon", unde sedea tolanit, retras, izolat, taciturn, inspirand de aceea sfiala, Imbracat cu un costum ros de prea multa purtare, cafeniu cu subtiri dungi albe, iarna Incaltat cu bocanci cazoni captusiti uneori cu ziare Impotriva frigului. Caci de la moartea sotiei lui, petrecuta cu cativa ani Inainte, hotarase (penitenta? asceza?) sa nu mai faca niciodata focul In odaia In care locuia. Capul Ii era de o frumusete Indelung lucrata de curgerea anilor: ochii caprui cu priviri cand absente, cand atent examinatoare, Imbunate de multele zbarcituri de la colturi, fruntea Inalta, degajata, parul alb, nerarit, "dat pe spate" dupa obiceiul cuminte al epocii, barba, alba si ea, deasa si cam neIngrijita, niciodata lasata pana la completa ei crestere, ci periodic, mai ales la vremea primaverii, scurtata neglijent. Dar cel mai remarcabil element al fizionomiei lui era nasul cu creasta subtire si aripile narilor frumos taiate, exprimand un fel de straveche noblete de rasa taraneasca (pe care si Dinu Pillat a subliniat-o).

Cred ca fusesem prevenit sa am grija de a nu-l inoportuna In vreun fel, caci era socotit un om ciudat, retractil, Inchis In sinea lui, desi nu chiar "artagos si mahmur" (cum l-a descris Aurel Rau), ci mai degraba rupt de lumea cu care nu se mai acorda, usor mizantrop, "reactionar" In limbajul stupid al epocii, de fapt un mare caracter (s-au revarsat haznalele! avea sa strige celor doi emisari veniti sa-l ispiteasca la concesii literare In perioada comunista). Cauta cu demna resemnare, dar si cu un fel de Inciudata Indarjire, anonimatul, stergerea-de-sine, uitarea, si cultiva o saracie Impinsa pana aproape de limitele mizeriei. Contribuia la asta si adanca lui angajare religioasa, care Il ducea spre un soi de aspra calugarie civila. S-a vorbit de asceza, pustnicia, sihastria, retragerea lui In anistorie (Ion Simut l-a crezut chiar isihast). De altfel frecventase mai Inainte Manastirea Antim si cercul de intelectuali bucuresteni evlaviosi denumit "Rugul aprins". Si totusi era foarte constient de valoarea literaturii lui, se afla acum Intr-o extraordinara perioada creatoare si ar fi dorit sa cunoasca si altii ce facea, se Intreba Insa (Imi spune fiul sau, doctorul Radu Voiculescu) daca era aici doar un banal orgoliu de scriitor, sau nu cumva ceva mai grav, o ispita satanica, antipod al smereniei crestine pe care o cauta.

Aveam naivitatea, ce zic? stupiditatea chiar, o spun acum cu destula rusine, sa ma uit (cum sedeam pe un scaun la cativa pasi de el) cam "de sus" la doctorul cu aparenta atat de modesta, influentat, cred, In parte, desi fara voia lor, de ceilalti melomani din jur, majoritatea medici bine cunoscuti In Bucuresti, cu "profil" de clinicieni, doctori adica Ingrijind In mod direct bolnavi internati In institute si clinici reputate ("la Lupu"), cu laboratoare considerate moderne In epoca, practicand ce le placea sa numeasca o medicina stiintifica. Or, In contrast cu acestia, mosneagul singuratec cu barba neIngrijita din fata mea fusese un numar de ani doar un biet medic de circumscriptie sanitara rurala (mutat de colo-colo In nu mai putin de opt!), mai apoi un asa-zis "generalist" sau medic de familie, igienist, In plus (aveam sa aflu mai tarziu) educator sanitar, propagandist medical, publicist si autor de articole si brosuri cu caracter elementar de popularizare, peste asta Incarcat si cu o sumedenie de activitati culturale si functii administrative: consilier, referent, director, organizator de emisiuni la radio. S-ar fi cuvenit sa vad, cel putin In ce priveste partea strict medicala, pe doctorul strain de orice gand mercantil, adevarat "doftor fara de arginti" si urmas al Sfintilor Cosma, Damian si Pantelimon, totodata pe "omul de omenie", patriot autentic cu fapta, iubindu-si sincer poporul, misionar si apostol, un fel de Albert Schweitzer autohton care nu avusese nevoie sa plece tocmai In Africa (Lambaréné, In Congo) spre a se consacra cu imensa dragoste de oameni Ingrijirii bolnavilor anonimi, ci facuse asa ceva In propria-i tara roasa de o penibila mizerie sanitara rurala, pe care si el, ca si George Ulieru, a zugravit-o In toata cruda ei realitate. Iar cu privire la multiplele lui activitati de "cultural", am Inteles abia mai pe urma ca doftorul fara de arginti In relatiile cu bolnavii sai avea totusi de Intretinut o familie numeroasa: cinci copii In scoli si o sotie bolnava, nevoita sa se caute In strainatate.

De fapt, In pragul tineretii, cand a fost sa-si aleaga o profesie, Vasile Voiculescu, fire profund "idealista", se voise preot, facuse medicina à contre-coeur, la insistentele familiei, mai ales ale uneia din surori care Il gazduia In Bucuresti si Ii suporta cheltuielile studiilor. Dar si medicina o Intelesese tot ca pe un sacerdotiu, cu toate ca, In acelasi timp, si-ar fi dorit nu sa o practice, ci sa se dedice cercetarii, sa abordeze domenii mai subtile si pasionante intelectual, de pilda neurofiziologia.

Nici la Inceputul participarii mele la auditiile muzicale de la Apostol Vasile Voiculescu nu-mi fusese complet necunoscut ca poet, caci citisem Intr-ascuns ("pe sub mana", cum erau vremurile) Nostalgia Paradisului a lui Crainic si dadusem acolo peste poezia intitulata "Androginul" (din ciclul "Intrezariri", 1939) care ma fermecase de-a dreptul, Incat o Invatasem pe dinafara, ca sa-mi pot repeta mereu versuri magnifice ca: tin cumpana-ntre suflet si-ntre carne... cobor zambind din alba-ntaietate... taria tainei mele, fecioria... Gaseam In acest poem ceva ce, cu juvenila ardoare, cautam si la alti poeti (Blaga, Rilke, Valéry): perfectiunea formala (literara, estetica) Ingemanata cu adevarul ideilor solid Intemeiate metafizic, de curand desprinse din cartile lui Rene Guénon si din Filocalie. Nu era Androginul primordial al lui Platon acelasi cu omul "creat barbat si femeie" din Biblie, cu omul total, cu omul veritabil, Adam Qadmon din Kabbala, omul universal din Islam, omul transcendent din traditia taoista? Si iata ca acum aveam marea sansa de a contempla In voie - peste toate si cufundat In mirifica atmosfera a casei cu muzica si tablouri, - pe batranul atat de neostentativ, dar de fapt mult venerabil, In mintea caruia se putuse plasmui platonicianul poem.

Intr-o minuscula biblioteca de langa divanul unde sedea batranul, prevazuta cu un anunt tiparit pe un cartonas cum ca nu Imprumuta carti, dar In care Imi daduse voie sa umblu, Apostol avea volumul de versuri al poetului, Ingrijit legat In editia definitiva excelent tiparita pe hartie scumpa la editura Fundatiilor pentru literatura si arta Regele Carol II, In 1944, si purtand inspirata dedicatie a autorului catre "vrednicul Apostol al muzicii". Imi facusem obiceiul ca printre picaturi sa frunzaresc acest volum, mai cu seama la sfarsitul auditiilor noastre, pana a nu veni clipa plecarii, care se facea In rate prudente de frica "organelor" vigilente, banuitoare de orice fel de Intruniri. Din el am putut cunoaste dragostea adanca a poetului pentru pamantul de bastina (de unde-atata romanesc nesatiu?), ca si de trecutul lui legendar (la Campulung i se parea ca pana si pulberea pe cai e basaraba). Iubea mult muntii, Bucegii pe care-i urca deseori din Busteni, unde mergea In vacante, dar mai cu osebire Piatra Craiului, nu mai putin marea la Balcic si la Mangalia (albastre baragane de ape clatinate/ cu alte baragane de cer deasupra lor).

Dar mai descopeream - surpriza mare si contrast violent atat cu Androginul platonician din aceeasi perioada, scutit de fierbintea crucificare a Impreunarii, cat si cu Infatisarea actuala a pustnicului albit de batranete din fata mea - versurile lui de dragoste, Incarcate de o patimasa senzualitate totodata Insa Inalt transfigurata printr-o adevarata alchimie a erosului amintind de cortezia trubaduresca si de tantra-yoga. Imi copiam, ca sa le pot degusta pe Indelete acasa, poeme precum "Craiasa de zapada" (zapada carnii tale o calca pasi straini), "Fericitul gade" (astepti sa cazi sub palosul placerii), "Te Inalt" (zambet al veciei sprijinit pe-o gura... pe femeia goala altoiesc zeita... mangai lung tiparul formelor eterne), "Vraja" (fugarul suflet se-ntoarce acasa/ carne, primeste-ti lunatecul domn).

Coexistenta unei asemeni dogoratoare proslaviri a carnii glorioase (si Perpessicius o gasea "oarecum lubrica") cu suisul intens si vertical spre varful supremelor aspiratii, transmutarea poftei joase In dor Inalt, ma Intarea In ideea care Incepea sa se Infiripe In mintea mea influentata de unele lecturi asa-zise sapientiale, ca de fapt enorma energie stihiala, primordiala, cheltuita prosteste de obicei, irosita In amoruri profane si idolatre, e tot una cu aceea care poate fi si trebuie sa fie conservata, sporita si deplin folosita pentru questa si realizarea spirituala.

Asa se face ca atunci cand Vasile Voiculescu a Inceput sa scrie acum faimoasele Ultime sonete Inchipuite (Intre Duminica 5 decembrie 1954 si Luni 21 iulie 1958, adica exact In anii In care l-am cunoscut si eu la Apostol) eram obisnuit cu extraordinara fuziune a componentei pamantesti si pasionale cu cea contemplativa si filozofica, atat de caracteristica artei sale, reprezentInd de fapt polii Intre care s-a zbatut mereu, In mare tensiune, fiinta lui adanca.

Publicate postum, dupa aproape zece ani de la faurirea lor (la care mi se parea ca aproape si asistasem cumva) ele au Inmarmurit literalmente pe cititori ("lovitura de teatru", Elena Zaharia-Filipas) prin atmosfera lor de mare poezie si meditatie, Incat l-au facut dintr-o data celebru pe poetul crezut multa vreme doar un neimportant epigon traditionalist al lui Vlahuta (Calinescu), un autohtonist gandirist (Murarasu), mai pe urma aproape de tot uitat. S-a vorbit atunci de miraculoasa depasire de sine, Inflorire si magnifica Implinire a poetului In varsta de peste 70 de ani dar "Incarcat de roade In iarna vietii" (Cioculescu), adevarata tinerete fara batranete nemaiIntalnita la noi. Pastrez si acum niste prozaice bonuri numerotate purtand en-tete-ul "Primaria Municipiului Bucuresti, Serviciul de transport STB, atelierul de cismarie, Str. Vasile Lascar 216" pe care copiasem opt dintre sonete, acolo In casa lui Apostol unde cei de fata stiusem de existenta lor Inca cu mult Inainte de a fi tiparite, caci poetul tinea sa ni le Impartaseasca pe masura ce le scria. Regaseam cu vechea Incantare paradoxalele alaturari (coincidente) de lucruri potrivnice (opuse) avand ca rezultat rafinamente literare aproape perverse: iaduri Inalte, vitii glorioase, pacat radios, Inalta scarnavie, suave impudicitati. Dar de fapt Intotdeauna poetul nostru fusese deopotriva flamand de duhul slavei si carnea tineretii, numai ca acum parea ca Intr-adevar lasase In urma bruta-ncordare a sangelui aprins si nazuia tot mai sus, catre sublimul zbor In slava si lumina-nalta a marelui azur. Si desi In aceste sonete finale, care par a se Intoarce uneori la mai vechi porniri, perechea e tel, porunca sacra-a firii (ca la Blaga), Incat delfinele iau marea-n piept sa-si afle mirii, ba pana si luceafarul Isi cauta perechea (ca la Eminescu), Intelegeam ca de fapt ma Intalnesc iarasi cu Androginul cantat cu un sfert de veac Inainte, atuncea bipolar, bine cumpanit, cu perechea In sine-Insusi, acum taiat In jumatate si-n pulberea zdrobirii, dar tanjind mereu dupa pura deplinatate de odinioara.

Versurile propriu-zis religioase ale lui Vasile Voiculescu, un mare credincios (dar In felul lui, tine sa adauge Radu Voiculescu) au fost pretextul absurdei lui arestari. Cuprinse In ciclul "Clepsidra" si aparute la patru ani dupa sonetele shakespeariene, sunt scrise In aceeasi perioada cu acestea, ceea ce explica secreta lor Inrudire, vizibila cel mai bine In extraordinara exclamatie (care nu va scandaliza Insa pe cunoscatorul Cantarii Cantarilor): "mi-e dor de Tine, Doamne, ca de-o fata!". Am aflat de existenta lor mult mai tarziu, dupa moartea poetului, cum tot asa am citit si faimoasele astazi Povestiri aparute abia In 1966. Cu singura exceptie a doua catrene pe care mi le daruise In iarna cand se afla internat, si Il vizitam adeseori, la spitalul Bernath Andrei (astazi din nou denumit Caritas), unde doctorul Juvara, Inca nu deplin profesor dar deja celebru chirurg, Il operase de adenom prostatic. Ele Incep cu versul Toate drumurile, Doamne, duc la Tine si sunt datate la urma (dupa obiceiul lui): Luni 5 dec. 1955, cu mentiunea: spital. Daca nu gresesc, nu sunt publicate nicaieri. Iata-le In Intregime: "Toate drumurile, Doamne, duc la Tine/ Daca Tu esti tinta calatoriei noastre.../ Prapastii pe laturi, In fata dezastre,/ Pacatul ne prada, iadul s-atine.../ Cu numele Tau cel fara de moarte/ Izbind tot ce peste noi s-abatu,/ Toate, Doamne, se dau la o parte,/ Numai tinta calatoriei sa fii Tu". Mi-amintesc ca In spital stia sa treaca, cu Inteleapta resemnare si detasare crestineasca, dar si mereu refugiata In poezie, peste multele mizerii inerente imobilizarii la pat, sondei à demeure si antipaticului "ratoi".

Poet crestin "dar In felul sau" reiese ca era Vasile Voiculescu si din doua poezii cuprinse In ciclul "Clepsidra", intitulate Apocatastaza I si II si datate 1957. Ele au facut, din partea Parintelui Staniloae, obiectul unor observatii critice negative, de natura doctrinara, mai exact dogmatica, la care poetul ar fi reactionat cu iritare excedata si oarecare violenta, Incat Intre ei s-a produs atunci o regretabila ruptura. ParinteleIl socotea pe Vasile Voiculescu un eretic si Ii contesta statutul de poet religios autentic (pe care i-l admitea lui Crainic), astfel ca se repeta cumva mai vechea controversa avuta pe vremuri cu Blaga, legata de ideile filozofice ale acestuia. Caci Parintele, In viata cotidiana si lumeasca atat de bland, amen si binevoitor, avea o aspra intransigenta doctrinara si nu accepta joaca literara cu dogmele crestine, fixate dupa amarnice lupte teoretice soldate uneori chiar cu sacrificii de vieti omenesti. Ideea lui Origen, de restaurare finala, prin iertarea divina, a tuturor pacatosilor, rezultand din nemarginita iubire dumnezeiasca pentru oameni, gasise In sufletul generos al poetului nostru un firesc ecou. Totusi era constient de Indrazneala pe care si-o lua aderand la o "erezie" respinsa de crestinismul oficial, e adevarat ca mai cu seama din ratiuni de "iconomie" pragmatica, istorica si institutionala (banuiesc ca un Frithjof Schuon ar fi spus: ideea apocatastazei e esoteric valabila dar exoteric fatalmente inacceptabila). Dovada ca tot el scrisese: Dar orice mi-ar fi mintea, mi-e inima crestina, si In alt loc: pune, Doamne, straja penei mele si-ngradiri limbutului condei, Intrucat Intelegea sa stea-n slujba sacrelor idei/ cu-nteleapta dreapta socotire/ nu ispita, ifos, ratacire. Alteori Insa licentele lui, nu poetice ci dogmatice, sunt Inca si mai greu de admis, de pilda cand zice: eu, a patra-ti ipostaza (se-ntelege ca a Sfintei Treimi...). Regasim aici, precum se vede, vechea lui pendulare Intre smerenie si orgoliu. Alexandru Paleologu scria undeva ca poetul nostru l-ar fi Infruntat chiar pe Dumnezeu si poate de aceea a fost atat de aspru pedepsit (In Inchisorile unde a zacut aproape patru ani s-a Imbolnavit grav de tuberculoza vertebrala, chinuit de dureri cumplite si enorm slabit fiziceste).

In volumul Ganduri albe din 1986 e continuta o foarte interesanta "Confesiune a unui scriitor si medic", de fapt o conferinta a poetului In fata studentilor de la teologie din 1935. Din ea putem afla cele trei straturi care au compus viziunea sa despre lume: comoara de nepretuit a credintei si datinilor populare ancestrale, deprinse Inca de la Inceput de copilul trait la tara, In a carui casa parinteasca se citeau Biblia, Vietile Sfintilor si Mineiele; pe urma educatia de sens contrar din liceu si facultate, puternic impregnata de pozitivismul stiintific materialist, evolutionist si progresist care caracteriza nu numai epoca In care se dezvolta poetul, dar si specificul profesiei alese; In fine, ceva mai tarziu, frecventarea lui Platon (Voiculescu se poate spune ca a fost un poet eminamente platonician), a vedantismului si budismului (incomplet si indirect, trecut prin Schopenhauer), a Kabbalei, dar si a literaturii ocultiste, spiritiste si teozofice (Eliphas Lévi, Papus, Schuré, Rudolf Steiner, Kardec, Hélene Blawatsky si Annie Besant), la moda In vremea tineretilor poetului, moda din nenorocire reaparuta acum la noi cand, dupa vorba Apostolului, toate ne sunt slobode, desi nu toate de folos, ba chiar dimpotriva. E de subliniat ca influenta acestui "fatras" (pe care Guénon atata s-a ostenit sa-l Inlature) neospiritualist nu a fost mare In sufletul si mintea lui Vasile Voiculescu (sa fie "ereziile" lui

minore adineauri pomenite un ecou al acestor lecturi?) si Inclin sa cred ca imunitatea avuta fata de asemenea infiltratii, nocive pentru altii, tine In parte si de formatia lui stiintifica (cu toate pacatele ei), dar mai ales de existenta stratului tare asezat din frageda copilarie la temelia fiintei lui de crestin cuminte, cu taraneasca si traditionala frica de Dumnezeu.

Incet-Incet, m-am apropiat mai mult de batranul doctor poet, si pana a nu fi arestat (In 1958, de cand nu l-am mai vazut) Il vizitam uneori In casa batraneasca din str. Dr. Staicovici 34, In Cotroceni, un hoch-parterre unde locuia dimpreuna cu surorile lui. Il gaseam In odaia cu multe icoane, culcat cel mai adesea, invadat si inundat de carti raspandite peste tot, In pat, pe jos, primprejur, caci interzicea sa se faca vreodata ordine. Despre faptul ca aceasta Incapere In care batranul faurar Isi migalea giuvaerurile artei sale cufundat In cele Inalte o tinea neIncalzita toata iarna de cand ramasese vaduv, ca geamul spart nu-l Inlocuia din grija de a nu strica panza delicata tesuta de un paianjen, ca exista si un soricel, acceptat si hranit chiar, cu prieteneasca ocrotire, am aflat dupa aceea. Din cate vorbeam Impreuna (bunul obicei de a Insemna ce nu trebuie uitat l-am deprins abia mai Incoace) mi-aduc aminte doar ca mi-a facut, pentru vacanta din 1955, un plan de excursie In Retezat, munte pe care-l cunostea bine, fiind el toata viata un pasionat drumet. Cel mai mult Ii placea Piatra Craiului, i se parea un "munte cu har deosebit" si ma urmareste o Intamplare petrecuta In anul urmator mortii lui si In imediata apropiere a muntelui acesta pe care Il Indragea.

Imi petreceam o scurta vacanta solitara In satul Pestera de langa Moeciu, catun situat la mare Inaltime, cu case raspandite pe coclauri Intr-un Incantator spatiu ondulat mioritic, gazduit de batranul Cojan Iosif Ion, In varsta de 75 de ani, cu simpatica vorbire "graseiata", In casa de langa mica biserica alba care se putea zari de departe din soseaua cu serpentine legand Moeciul de Fundata. Intr-o seara, In odaita cu patru icoane pe glaja (stilul scheii Brasovului sau tara Barsei), cu "Scara vietii barbatului" (de la un an pana la o suta!), cu chesaro-craiasca "Inmormantare a vanatorului" tirolez petrecut cu alai la groapa de multele animale pe care le jertfise In cariera sa, batranul Cojan si-a adus aminte ca a mai stat aici la el, demult, un doctor ca si Dvs, dar cu barba, si care mergea si el "In Piatra". Dupa putina vreme acel doctor i-a trimis prin posta, ca amintire a scurtei lui treceri, o carte scrisa chiar de el. Am devenit curios, am Intrebat: ce doctor? ce carte? o mai ai? Crede ca da, prin vreo lada, si la insistentele mele promite sa o caute si gaseasca, ceea ce si facu In curand. Erau Toate leacurile la Indemana (aparuta In 1935, In seria "Cartea Satului", la editura Fundatiei culturale regale Principele Carol, cu o reproducere colorata pe coperta a "Lautului" lui Luchian) scrisa de doctorul poet In dorinta lui constanta de a ameliora starea sanitara deficitara a taranilor nostri, totodata si o Incercare de a Imbina notiunile strict medicale cu bine cunoscutele de el stravechi datini precrestine, "pagane" (care apar la tot pasul si In nuvelistica lui) aflate la originea unor modalitati terapeutice neoficiale, adanc Inradacinate In practicile vracilor si babelor doftoroaie.

I-am recomandat gazdei mele sa pastreze cu grija si sa pretuiasca cum se cuvine darul drumetului de odinioara, lamurindu-l ce om "mare" a fost. Mai tarziu, dupa moartea batranului Cojan care a trait pana la varsta de 89 de ani, mi-am copiat (ca pe timpuri versurile doctorului poet) randurile scrise stangaci de mana lui neobisnuita cu condeiul, pe pagina de garda, In anul cand primise cartea: Proprietatea lui Ion Iosif Cojan, Comuna Pestera Bran, Judetul Brasov. Aceasta folositoare carte este trimeasa de doctorul Vasile Voiculescu ca cadou spre aducerea aminte din vara anului 1937, pe cand au fost la Piatra Craiului. Cine va citi aceasta carte si o va Intelege foarte folositoare este. Pestera la 13 XI 1937.

(1995)

Mihail Constantineanu,

Doctor la oameni de seama,

Editura Anastasia, 2000

Duminică, 18 noiembrie 2007 - 20:33 
Afisari: 2,448 


predeal