Trenul vieții și muntele meu

Sunt oameni cărora nu le-a plăcut niciodată automobilul pe munte, și tot ce a urmat lui, motorizatele muntelui de azi: 4x4, atv-uri, enduro, telegondole, snowmobile, mai nou... elicoptere private pe post de taxiuri alpine (unii își permit deja asta, să ajungă cu bagajele urcate în elicoptere private la lacurile glaciare din Carpați în fiecare vară).
Eu unul am preferat un tren, un tren care să mă ducă la muntele meu: ,,Trenul vieții !,,Am circulat cu el 40 de ani. Un tren personal (mai nou se numește Regio).Timp de 40 de ani am tras cu urechea - în trenul meu personal - la fel de fel de povești ale vieții (8 ore dus-întors în fiecare săptămână, 8 ore x 52 săptămâni x 40 de ani = 16 640 ore = 1,9 ani am petrecut, eu unul, în trenul vieții). Am auzit acolo de toate,... de la nașteri, ursitoare, botezuri, nunți, adulter, incest, divorțuri, crime, moarte, priveghi, parastas, sărăcie lucie, bogăție mare, pensii frumoase, huzur, pensii de nabab, căutat prin tomberoane, boli crunte, ...Le-am ascultat pe toate! Și toate au fost lecția mea de viață...

Sunt oameni cărora le-a plăcut să călătorească liber. Fără pașaport, fără viză, fără taxă de vizitare, fără program impus, fără regulament de vizitare, fără restricție la pus cortul, fără ghid, fără pliant, fără punct de control, fără rezervare. Se pare că în ziua de azi este aproape imposibil asta..

Eu unul m-am îndrăgostit de un astfel de munte: ,,muntele meu,, ... Încerc să am grijă de el și să fac tot ce pot pentru el. Fiecare cu... trenul vieții și cu muntele lui ...

Joi, 1 februarie 2024 - 19:01
Afisari: 810

emile

dorudragan	1	Salut Emil, Pare un tren Craiova - Petroșani. Dar poate părea și un mijloc de transport metaforic. Oricum ar fi, dacă ai pătimit toate audițiile de mai sus, ar trebui să fii răsplătit cu un spor de periculozitate mintală. Dar probabil că muntele te-a filtrat de toate, până la serenitate. Se spune că e bine să mai ieși din zona ta de confort (cotidian, casa, familie, job etc) și să te mai expui unor provocări în natură/ sport etc. Cred că suntem contemporani cu viceversa. Vineri, 2 februarie 2024 - 10:45
emile	2	Salut Doru, Exact!..., trenul meu personal, Craiova - Petroșani (și retur) care circulă încă și care pleacă la aproximativ aceeași oră, de 40 de ani. Zi de zi. 38 de stații, halte, puncte de oprire. Coboară unii, se urcă alții. Fiecare cu sarsanalele și cu povestea vieții lui... Fiecare cu necazurile sau cu bucuriile lui. Un spectacol al vieții cum rar întâlnești. Se poate scrie o carte. În timp ce citesc de-ale mele în tren, fac câte o pauză. Stau, ascult, cuget, intru în pielea lor... Mă trag mai aproape dacă e nevoie, schimb vagonul dacă e cazul... ,,spor de periculozitate mintală,, ?... Nu mulțumesc! Eu consider că este... fortificare mintală. Plus, dacă vezi totul ,,de sus,,, atunci ajungi la serenitate în viață. Poate un ,,spor de fidelitate,, de la CFR... Am desoperit (anul trecut), că am călătorit și cu bunicii ,,nașilor,, de acum (și ei tot ,,nași,,) (meseria se moștenește în familie)... Dar, muntele meu este mai important. Trenul așteaptă. Mâine dimineață. Lina 4. Primul care spune la casa de bilete: Bună dimineața!.. Deși este ora 2 a.m... Vineri, 2 februarie 2024 - 13:52
zentai	3	Ţin minte când făceam "naveta" în Bucegi (din Piatra Neamţ, trebe oleacă...). Aveam "Săgeata Albastră din Piatra Neamţ care se intersecta în Ploieşti cu "Trenurile zăpezii" ce veneau din Bucureşti înspre Valea Prahovei. De cum intram în compartiment îmi puneam căştile de la (atunci) minicasetofonul meu nelipsit, (mai târziu, apoi CD-playerul) şi ascultam muzică în surdină tot drumul. Încercam să ascult muzică.Pentru mine era un fel de "nu deranjaţi", pusă pe clanţa la camera la hotel. Deşi fiecare persoană care se aşeza pe lângă mine avea parte de "binecuvântarea" mea, gen "de n-ar vorbi cu mine, dracu", băi frate, parcă eram un magnet. Oricine dădea cu ochii de mine începea să turuie instantaneu, şuvoaie de vorbe din care nu înţelegeam mai nimic, de mă ameţeau, mă disperau, mă siderau... La întors, eram rupt, putea să mă fure cu totul .Dar la dus, mă enervam numai la gândul că iar o să dau peste vreun prost care să-mi povestească "eroica" lui "veaţă". Apoi am învăţat să stau cu faţa în geam, să dau muzica mai tare s-o audă şi eventualul vorbăreţ şi astfel aveam parte de cea mai mare magie posibilă. Drumul meu spre munte. Nu cred că am ajuns vreodată în gară la Buşteni fără să-mi bată inima cu putere, fără să roşesc şi să respir mai repede, bucuros ca un cretin ce eram! Cred că asta era deja dragoste! Miercuri, 7 februarie 2024 - 13:03
emile	4	Ce frumos spui Gabi, ... ,,să faci naveta la muntele drag,,. Nu mai contează ,,supliciul,, drumului (pentru unii), nu mai contează ,,desfătarea,, drumului (pentru alții). Important că ajungem!... La muntele nostru drag. Și eu unul, prefer ,,supliciul,, trenului, decât... ,,desfătarea,, automobilului. P.S. Salutări prietenului Puiu Nechita (Piatra Neamț: ,,Dar știu că plouă peste mine/Cu zori de zi/Cu zori de zi/,, (cântecul nostru preferat: Doar eu și luna...). Miercuri, 7 februarie 2024 - 16:13
zentai	5	@-emile- din păcate, prietene, nu pot să te slujesc cu credinţă întrucât nu-l cunosc personal pe dl.Puiu Nechita. Astfel că nu-i pot transmite salutările tale... În rest, de acord. Nu există supliciu în drumul spre munte. Să ştii că noi am învăţat să ne facem viaţa frumoasă şi prin folosirea autoturismului, căpătând obiceiuri cu valoare de tradiţie! În fine, în fond, noi suntem cei care dăm valoare sentimentelor! Vineri, 9 februarie 2024 - 09:50
emile	6	M-ai ucis !.. ,,obiceiuri cu valoare de tradiție ,, Am pus-o în calendar! ... Toate cele bune! Luni, 12 februarie 2024 - 18:36
zentai	7	@-emile- ai dreptate. M-am pripit. Obiceiurile nu pot fi tradiţie decât în măsura în care sunt obiceiuri de iarnă sau de Paşti. Îmi însuşesc critica. Nu trece în calendar, că oricum se perimă! Nu ştiu cum să le zic, frate. Sunt nişte locuri în care oprim la ţigară, şi pe partea Oituzului, şi pe partea Cheilor Bicazului. Oprim şi pentru peisaj. De exemplu, sus în Pasul Pângăraţi, oprim mereu la retur pentru că se vede într-un mare fel oraşul Gheorgheni. Deşi sunt popasurile noastre, indefinit, sunt ale oricui vrea să oprească. Noi le socotim "ale noastre" pentru că iubim să oprim acolo, chit că nu-s tradiţie. Dar oprim chiar dacă nu avem nicio treabă sau nu avem chef de fumat. Pentru că iubim acele locuri şi amintirile care le-am făcut trecând pe acolo. Or, aşa ceva nu poţi face cu trenul! Nu poţi opri trenul din curgerea lui pentru că este prea plin momentul. Aşa e şi cu viaţa. Dacă stăm numai în trenul nostru nu putem opri nimic şi viaţa trece prea repede. Dar o succesiune de infinituri mici face ca viaţa să fie trăită mai la procent. Sută în sută nu poate nimeni. Pentru că nu ne putem ţine mintea într-un loc. Poate doar sfinţii! Că-s cu mintea, mereu, la Dumnezeu. (sunt un tip religios ) Marţi, 13 februarie 2024 - 09:28
emile	8	Salutare Gabi. Am glumit că o pun în calendar. Dar mi-a plăcut tare mult expresia ta. Poate și pentru că mulți avem unele ,,obiceiuri,, de care (uneori) ne rugăm să nu devină... ,,tradiție,, Cu automobilul, da, sunt avantajele pe care le povestești. Dar eu de când am fost ,,asediat,, de mici, bere, ace, brice și carice, coloană de mașini bară la bară, pe Transalpina, la 2000 m, am avut un șoc. Și nu am ieșit din el nici acum, deși au trecut aproape 15 ani. Și altele, și altele de pe șoselele patriei pe care nu vreau să le povestesc și nici să mi-le amintesc... Deci prefer să stau în tren cu 20 de ,,mujici,, , cu precupețele care duc zilnic verdețuri la piață și să le ascult povestea, să le privesc mâinile muncite, decât să stau în trafic cu 500 de automobile pe zi. Și unde?.. În locurile în care altădată era o liniște deosebită și în care aproape toți cei care trec azi pe acolo... nu știu ce li se întâmplă. Nu am vrut să spun că stau ,,numai în trenul nostru,, (al meu). Muntele este ,,al meu,,, - trenul este ,,al vieții,, (altora). De gustibus non est disputandum. Toate cele bune! Miercuri, 14 februarie 2024 - 19:54

		Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu