Singuratatea - Vasile Voiculescu

SINGURATATEA

Adorm adanc Bucegii, si Noaptea-i netezeste,

Pe tamplele lor arse, cu mainile-amandoua.

Sclipesc pe frunti golase, ce somnul umezeste,

Broboane mari de roua.

Doar vaile-aburite huiesc fara-ncetare

Si darele de ceata, ca niste serpi, la poale

Se duc pe nesimtite si curg in departare

Cu apele la vale.

Atunci Singuratatea se scoala-ngandurata

Si umbla, visatoare, pe stresini de-naltime.

Sta ceasuri neclintita, de-o stanca razimata,

Si cata-n adancime.

Da drumul unei pietre si-asculta, -ncremenita,

Cum bubuie-n adancuri pan' nu se mai aude,

Cu fata-n sus pe urma se-ntinde, aiurita,

In ierburile ude.

Se uita lung la stele cum ard nalucitoare ...

Asculta-n fund moliftii vibrand ca niste clape.

Pe ceruri trece luna, plutind stralucitoare,

Cu lebada pe ape.

Asa isi duce veghea pe culme sus, desteapta,

Si de urat tot timpul ea singura isi tine ...

Din cand in cand tresare si sade ... parc-asteapta

Dar, nimenea nu vine!

Duminică, 18 noiembrie 2007 - 20:26 
Afisari: 1,398 


predeal