Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Noiembrie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Piatra Iorgovanului
Muntii Retezat

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Povestea unei pesteri

Povestea unei pesteri


Mi-ar place sa cred ca daca nu ar fi, asa s-o povesti.

 

Introducere

 

A fost odata ca niciodata, asa incep toate povestile si se termina cu un sfarsit. A mea insa nu are nici un deznodamant si probabil ca nu se va termina prea curand. Curand? Un termen prea vag pentru vietile noastre.

 

Milioane de ani se scurg plecand de la timpul in care minunile au inceput sa apara in interiorul pamantului. Asa cum anii s-au scurs asa si apa a reusit sa picure.

Clipa peste clipa, un bob de apa si inca un bob de apa in calcarul virgin raman.

Ca intr-o dragoste ce dainuie in timpul ceresc, Creatorul isi incepe lucrarea.

Timp de 7 zile, milioane de ani in mintile noastre El creeaza universul asa cum poate nu il percepem noi.

In miscare, in crestere. Timp de 7 zile a rasarit pestera.


O parte e fictiune si nu are legatura cu realitatea, o parte are legatura cu realitatea dar din pacate nu e fictiune.

 

Partea intai


Haidi mai copchile, ca nu ti-ar fi rusine! Ia sa te duci tu cu ispravnicul celalalt de Niculae sa vezi ce fac oile ca taica-tau n-are timp ca s-o dus la targ in Piatra sa vanda vreo doua mioare. Numai ghini ca ai terminat scoala pe ziua de azi, treci la treaba! Hai Simioane!

Il strig pe Niculae care ii cheama si pe Toader si pe Aurel.

Zis si facut! Ii iau pe baietanii de peste drumeag si hai la dus colo sus, pe sub Piatra Glodului, acolo unde am mai fost si saptamana trecuta. Vremea nu prea imi pare prietenoasa dar daca mama asa imi spune sa o intind la deal, hai sus spre Munticelu. Scoate oile, ia-l pe Grivei pune haina pe tine, ia si o caciula din aia zdravana ruseasca, care imita astrahanu, de se trage pe urechi, cosmonaut ii mai spunem de cand am auzit la difuzor ca o ajuns omu’ pe luna si o mai lungesc oleaca dupa gard. Ce mai astepti mai zvapaiatule? o aud pe mama din batatura. Soarele de abia mijeste si o iau din loc. Vine si prietenul meu, Niculae, cu sleahta de draci dupa el, da hai mai o data, ca tare te mai mocosesti, ce tot mai astepti. Vin, vin intr-un suflet imi striga. Il strig pe Grivei? Da’ ce ? Te-oi speria de luchi? Luchi aicea? Du-te colo pe Ciurgau sau spre Highes, roscovane cu pistrui, si nici pi Criminis nu mi-o fii rusine.Si ce daca am pistrui? Imi plac pistrui mei. Vezi ca-ti fuge Ilioara. Lasa ca e Costel acolo. Ilioara era oaia mea favorita si Costel carlanul cel mai obraznic, nu ma asculta cand il chem .

Urcam, urcam, mult noroi acuma primavara si pe drumeagul asta din sat merge cat merge, noroc ca am cismele astea de cauciuc. Insfac un bat de marginea drumeagului si ma uit in sus spre cer, dar nu ma pot uita mult pentru ca soarele e destul de puternic. Scot cosmonautul de pe cap de atata caldura. Pare sa fie o zi frumoasa si uite, colo ghioceii au aparut, numai bun sa trag oleaca chiulul. Ma gandesc sa o imbun pe mama, ca tare-i apriga azi. Asa e ea apriga in postul Pastelui. Da lasa ca vine Pastele si sa vezi tu ditamai cozonacul ce o sa o mai induplece mai ales cand ea il vede pe tata si pe noi toti infulecand felii, felii. De abia astept, de-abia astept.

 

Oile isi vad de pascutul lor asa ca nu am ce face, prietenii mei nu vor sub nici un chip sa mai zica ceva asa ca ma apuc sa merg de-a lungul cararii. Ghioceii sunt peste tot, pana sus, sub stanca din stanga mea. Buchetelul incepe sa iasa frumos, pe ici colo cateva pete de zapada mai stau in calea florilor. Una, doua, trei, patru, cinci. Grivei se tot plimba pe aci, sase sapte, oare tata ce face la targ, poate imi aduce ceva bun, uite si niste toporasi deabia iviti, opt, noua,zece, oare unde o fi Grivei, vad ca latra, o disparut dulaul, Grivei ia vina incoa’. Cand colo il vad pe Grivei cum iese dintr-o gaura din stanca, gaura dind intr-un perete mai sus de mine pe stanca spalata de ploi si ninsori. Mai impelitatule unde te-ai varat acolo? Il chem. Apoi imi chem baietanii si ne uitam cum Grivei dispare din nou si apare. Ce o fi acolo in borta aia intunecoasa? Grivei e speriat si nu stiu ce sa fac, ma apropii incet, stau pe branci si ma uit dar nu in jos ci in sus: ioi ce gaura mare e aici, tari ghini ar fi sa avem ceva chibrite sa ne uitam inauntru daca nu ne putem viri; mai, nu-i bun, graieste Toader, asa o patit Grigore a lui Veta acum vreo 2 ani cand o dat de o gaura in pamant de ziceai ca-i plina de serpi din aia veninosi.

Veninosi , neveninosi, eu vreau sa vad ce este inauntru. Asa ca il trimit pe prietenul meu Niculae sa se duca pana in sat in jos, la el acasa sa aduca niste chibrite. Da nu cu una cu doua ci cu patru crengute tragem la sorti, al mai mic pica la Niculae, drum bun.

Il asteptam destul de mult timp si simt ca nerabdarea ma cuprinde. Poate fi un balaur, poate sunt serpi sau poate o fi altceva.

Intr-un sfarsit vine gafaind, uite, scapar un chibrit, ma ard, al doilea la fel, al treilea tine incet incet vad un culoar si o adancitura in pamant dar cum sa va spun nu cobora ca intr-o fantana ci urca usor in sus. Mai ard vreo douazeci de chibrite pana vine Aurel cu o bucata de batista legata  in jurul unei crengi cu ceva fan pe ea si iarba uscata si ii da foc , iaca o iesit faclia.

Mai , imi sopteste tremurand Toader, poate gasim o comoara, ceva bani de aur. Inghit in sec si simt ca sunt deja bogat. Am vazut in targ la Bicaz o bicicleta faina si tare mi-as face pofta sa calaresc asa lighioane cu doua chicioare asa ca poate voi gasi ceva banisori, poate sa fie de argint ca tot sunt buni sau poate ceva de aur.

Mi-o cam sarit inima din loc si mi s-o facut pielea de gaina dar nu de frica ci de frig, ca era foarte rece inauntru.

Mai ce pozna ai facut , jos e pamant dar e o incapere care duce undeva, se continua.

Decat sa fac o pozna mai bine il chem pe tata meu. Da’ tata e la targ, ii mama si mama o sa-mi traga o chelfaneala cand o sa afle unde m-am varat. Cum sa fac? Ma duc si ii spun, ca merg cu oile la vale, sau stai sa nu o sperii mai bine las oile sa pasca si o ma mai chiorasc oleaca pe aici. Oare de ce-i spune Piatra Glodului , ca tare ii inalta, uite peretii astia cum sunt spalati de apa, copacu' aista tre sa-l tin minte ca apoi uit unde o intrat Grivei. Ne hodinim sub un copac si cateva minute atipesc, e asa de bine la soare nu degeaba zice mama ca sunt un trantor. Numai bine Mos Ene vine pe la gene ca-l aud pe Niculae: dormi? da. Eu ma duc sa ma mai uit odata. Mai fii cuminte ca acolo cine stie ce gaura gasim, stai locului, ai rabdare. In gandul meu numai rabdare imi mai trebuia ca tare ma mancau mainile si calcaile sa ma zgaiesc si eu la crapatura aceaea din stanca si sa intru. Odata si odata tot intru, odata noi toti.

Parca nu mai am rabdare dar eu zic ca-i planu bun sa-i spun lui mama in asta seara, poate s-o intoarce si tata cu caruta de la targ. Mai Niculae, tu sa vii cu mine sa le spun diseara, zic ca o sa le spuna tata meu lui tata tau. Cum zici tu, il aud pe ispravnicul de langa mine. Si voi plaiesilor la fel sa le spuneti la ai vostri. O fi vreo pozna sau o fi vreo bucurie?

 

 

Partea a doua


Pestera a fost deschisa.

Din ziarul Ceahlau duminica 15 aprilie 1973 gasim cateva randuri scrise de D Simionescu:

“Au fost patru cei care au patruns pentru prima data in aceasta pestera[…]. Patru copii. Patru pionieri. Patru pui de munteni. Parca pestera si-a cerut din milenii acest drept. In masivul numit Piatra Glodului, in apropierea Munticelului, acesti patru elevi au descoperit una din cele mai frumoase pesteri din tara. Tot ei conduc echipa de specialisti ai Institutului de Arheologie din Bucuresti, care impreuna cu specialistii Muzeului judetean de istorie au efectuat zilele trecute o prima cercetare amanuntita a pesterii.

Dupa un urcus destul de obositor, ajungem la gura pesterii, impartiti in doua grupe, nerebdatori, patrundem in prima incapere. De aici drumul continua printr-un scurt tunel care se ridica in unghi de aproape 30 de grade, pentru ca apoi sa coboare intr-o panta de circa 45 de grade. Iata-ne ajunsi in galeria principala a pesterii. Lampile de carbid si lanternele isi proiecteaza lumina pe formatiunile de acumulare si sedimentare (stalactite, stalagmite, draperii) de un alb stralucitor, neintinat. Emotia ne stapaneste pe toti. Alexandru Paunescu, Florea Mogosanu, cat si ceilalti de la Institut raman entuziasmati: “Fantastic! Este cel mai frumos fenomen carstic subteran din Capatii Orientali”!. Cercetam, atat cat ne permite lumina, galeria centrala. Pasii rasuna infundat pe pardoseala de calcar. “E un zgomot ciudat- spune cineva. Ori avem de-a face cu galerii suspendate, ori crusta de calcar este formara pe sendiment.

Patrundem tiris in cateva cotloane. […] In dreptul unui depozit de resturi scheletice ne oprim. E urs de pestera –ursus spleens- care a vietuit intre 80.000 si 10.000 i.en., fosile descoperite pentru prima data in Carpatii Orientali. Oasele, perfect conservate se gaseau atat pe sedimentul de pamant aflat la intrare intr-un cotlon cat si pe crusta de calcar.[…]

Intre timp, palinologul Marin Carciumaru exploreaza niste cotloane greu accesibile. Revine printr-o deschidere practica la nivelul de cadere. “Mi se pare ca pestera comunica prin acest cotlon cu un put care coboara intr-o panza freatica. Am gasit la un moment dat o suprafata de mil inghetat, semnalind o usoara urma de palnie. De fapt, asta ar explica si vesnicile infiltrari existente in solul de la poalele masivului. […]

Blitzurile apratelor de fotografiat arunca fulgere de lumina peste minunatele creatii ale naturii. Prin sclipirea miilor de picaturi din capatul stalactitelor. Parca auzi respiratia lor. Pestera e vie! Traieste si se formeaza mereu!

Parasim cu greu aceste splendori . Toti sunt obositi dar coborand fiecare isi intoarce mereu privire aspre masivul Piatra Glodului. Si parca ii intelegem altfel semetia. Dincolo de grandoarea monolitului e arta bijutierului ascunsa in carcasa invicibila de stanca.

In incheierea referatului intocmit in urma cercetarilor intreprinse, specialistii propun:

-         inscrierea pesterii pe lista monumentului naturii

-         luare de masuri (cu maximum de urgenta) pentru protejarea monumentului prin inchiderea cu o poarta metalica incuiata.

-         studierea stiintifica a pesterii din punct de vedere arhelogic si biospeologic

-         valorificarea turistica a pesterii cu respectarea normelor internationale de protejare a monumentelor.”

 

Si i-au dat un nume: Ghiocelu Munticelu


Partea a treia


“Ce ar fi sa ne incalzim?

Da o vodka.

S-a terminat.

Mai da cauciucurile alea de afara hai sa le tragem inauntru si sa le dam foc.

Mai tu ai baut prea mult.

Ma ajuti?

Esti tampit.

Asa-i, ia de aci cauciucurile astea si da-le foc in pestera.

Mai ce fumalu iese ma sufoc, pai cine te-o pus sa faci foc asa. Ne sufocam aici ce facem? Ajutor!

S-a terminat."

 

Partea a patra


Pestera Traieste. Am cautat-o, am ales sa o caut alaturi de prietenii mei dupa ani, dupa o generatie intreaga. Nu-i greu de gasit la urcare, e chiar foarte usor dar am preferat sa o cautam la sfarsitul unei zile, dupa o coborare de pe Criminis.Am dat cu greu de ea mai ales la coborare. Imi venea sa rad ca am gasit-o, imi venea sa plang cand am vazut in ce hal am distrus-o noi oamenii.

Apoi intr-o prima zi din an am urcat cu copiii mei si cu sotia mea la ea, s-au bucurat cu totii si asa cum era ea afumata, distrusa, rupta am simtit ca ma aflu intr-o mare catedrala. Acolo noi, calatorii din ea am facut o rugaciune ca intr-o biserica.

Apoi intr-o toamna lunga si frumoasa, intr-un noiembrie cu cer albastru am urcat din nou ea la ea si am intrat. O fotografie intamplatoare ne-a aratat ca nu suntem singuri ca pestera ne primeste pe toti. Un liliac ne-an intampinat acolo.

Pestera traieste. O zi de primavara dar cu mult viscol si ninsoare. Coboram de pe Piatra Glodului alaturi de prietenii mei, de pe Cuibul de Vultur, dpa ce am trecut prin Pestera Tunel.Ne indreptam spre Munticelu. Unii dintre noi nu intra pentru ca este prea tragic ce este inauntru. Dar din nou, in pestera, cativa oaspeti ne intampina din nou, inghetati , vai de capul lor, dar cu bucria de a fi acolo. Cativa lilieci stau imbratisati unul in altul. Nu am avut vreo simpatie pentru ei niciodata dar acum ma simt foate apropiat de ei. Pic, pic si simt cum pestera asta Traieste; traieste de-a lungul generatiei noastre, dar traieste. Am gasit chipurile pierdute, am vazut formele si glumele ei, ramase parca intristate in timp. Traiesc!

 

Incheiere

 

As fi vrut sa fiu alaturi de acei copii la cules de ghiocei.

Tata, cum a fost cand ai pasit acolo?

S-a rupt sigiliul pesterii, era pe jos o pojghita de calcar ce s-a crapat asa cum calci pe gheata iarna. Langa mine era un copil care era fermecat de tot ce vedea.

 

Ma intreb acum daca as fi gasit-o eu sau daca ai fi gasit-o tu ai fi intrat acolo? A meritat oare totul?

 

Pestera inca mai traieste dincolo de noi.

 

text: Claudiu Birliba




Marşi, 30 august 2011 - 22:45 
Afisari: 1,198 


Comentariile membrilor (2)

conrad
conrad
(admin)

 
1
Foarte frumoasa imbinarea intre fictiune si realitate. de fapt, nu fictiune, ci o romantare a celor ce s-au intamplat.
Unele pasaje mi-au amintit de povestitorul Ion Creanga.

Cat despre intrebarea din final (poate retorica), eu sigur n-as fii intrat. Am un fel de fobii de locurile intunecate, din maruntaiele pamantului. Nici-o gaura in pamant nu m-a atras sa intru, nici macar sa bag mana.

Insa, eu nu cred ca ar fi fost descoperita, daca n-ar fi dorit asta. Orice lucru are o poveste de spus. Chiar daca aceasta poveste, in prezent, s-ar referi la diferitele aspecte ale naturii umani si a ceea ce suntem in stare s afacem, din ignoranta. Caci sunt convins ca unele distrugeri nu sunt facute din rea vointa.


Luni, 5 septembrie 2011 - 18:10  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
2
Multumesc, Claudiu. Sunt influentat de graiul nostru moldovenesc si de simplitatea oamenilor de la tara
Asa este undeva exista o soarta, dar in soarta asta noi, oamenii, putem interveni mai mult sau mai putin, in bine sau in rau.

Multi dintre noi am ajuns in locuri mai putin umblate, in locuri unde am avut senzatia unor lumi disparute, pe covoare de iarba sau printre stanci pierdute cu forme de inceput de lume, unde ai iluzia ca esti primul si asta datorita faptului ca omul a pasit foarte putin in acea zona.

Cum este mai bine? Sa le promovam sau sa le spunem in soapta? Eu unul sunt in tabara a doua, sa le spunem in soapta desi deseori le-am racnit in gura mare ca la o galerie de fotbal: Nemarcate! Nemarcate! Cum e mai bine sa spunem intrarile si iesirile sau sa le lasam in inimile cautatorilor de comori?

Oricum ar fi oriunde calca omul atinge puritatea si perfectiunile Creatiei. Ori fotografiezi, ori impusti. Ori nu faci nimic. Nu am o solutie clara, nu as putea sa zic sa fac asa sau altfel. Dar unde am atins ceva si e tare frumos pastrez in inima si arat cu discretie si atentie.

Insa e trist pentru ca daca am atins imi dau seama ca prin egoismul meu o particica din acel rai l-am atins.

Ignoranta oricum ar fi ea este distrugatoare. Creatia insa are o putere de regenerare si ne da lectii impresionante.


Marşi, 6 septembrie 2011 - 09:47  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0506 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org