Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Noiembrie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Vraju
Muntii Macinului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Padurea si Ogorul de Florin Iordachescu

Cand eram mic, parintii mei au gasit in cartile bunicului meu, fost padurar in zona Vasluiului un set de brosuri de pe vremea cand el era brigadier. Este vorba de niste brosuri editate de Ministerul Agriculturii si Silviculturii in 1970 pentru a educa „tanara generatie” care va fauri „maretele obiective ale socialismului”.Poezia este semnata de Florin Iordachescu. Cartea evita propaganda si reliefeaza un adevar aflat la mijloc, intre filozofiile celor doua tabere, comunista si capitalista, ea infatiseaza un defect al capitalismului, acela de a cauta profitul pe orice cale, chiar daca acestea inseamna degradarea mediului.

Astfel poezia, de dimensiuni considerabile, este aproape o fabula pentru lupta dintre profit, ogorul, si sanatate, padurea, aratand interdependenta dintre cele 2, nevoia omului de a nu exagera in activitatile sale si a lasa suficient cadru natural pentru a-i proteja interesele:

Cararuia serpuieste
prin padurea de tufan,
taie curmezis poiana,
ocoleste un tapsan,
urca, urca, mai coboara,
urca iar in varf de deal.
De departe se aude
cantec dulce de caval
ce se-ngana cu ecoul
si in departari se pierde.


Tarmurita doar de zare,
marea de padure verde
inconjoara insulite
galbene-aurii de grau,
inconjoara porumbiste
si le-ncinge ca pe-un brau.
Cararuia asta duce,
serpuind pe vai si creste
la castelul din poiana
un castel ca din poveste
cu crengute si podoabe
de verdeata imbracat
locuinta minunata
a lui Codru Imparat
si a Holdei, sora draga,
sora lui cea mult iubita.
Holda poarta coronita
din grau galben impletita
iara Codru o coroana
impletita din verzi cetini.
Ei domnesc in buna pace:
sunt si frati si buni prieteni.


Sade Codru Imparat
pe un tron de lemn sculptat
Holda a intrat pe usa
si spre el s-a indreptat.
Trena mantiei i-o poarte
douazeci de paji isteti:
spice de grau de o parte
iar de cealalta stiuleti.
La doi pasi in urma Holdei
calca tantosi si vioi
Spic-de-Grau, vel logofatul
si spatarul Papusoi.
codru de pe tron se scoala
chipes, falnic, ca un munte,
ii zambeste, ii da mana
si o mangaie pe frunte.


Peste panza aurie
zboara fluturi si albine,
ce semet se tine paiul
incarcat cu spice pline
dar se-nclina-atunci cand trece
Holda, tanara domnita
iat-o cum aduna macii,
cum si-i prinde in cosita
si se plimba printre spice
mangaiindu-le usor.
Fluturii rotesc in preajma-i
greierasii canta-n cor,
mos Arici ii iese-n cale
topaind de bucurie,
pe un umar i se-aseaza
cantareata ciocarlie...
Toti si toate ii arata
cat de mult este iubita.


A pornit acum domnita
spre padurea inverzita,
la racoare, sa bea apa
din izvorul cristalin.
Ursul, cerbul, caprioara,
veverita-n cale-i vine
si jucand vor sa-i arate
cat de mult le este draga
Iepurasul ii aduce
in botic un bob de fraga,
caprioara-i daruieste
un buchet de viorele,
veverita-a stans alune
si le-a insirat margele.
Cantatoarele padurii
se intrec in ciripit
vrand, pe limba lor, domnitei
sa-i ureze „Bun Venit”!
Caldaruse, micsunele,
crini, branduse, brebenei
s-au prins toate laolalta
si horesc in jurul ei.
Vietatile padurii
vor s-o-ncante, s-o dezmierde.


S-a-ntins gingasa domnita
peste muschiul moale, verde
toropeala o cuprinde,
veselia conteneste,
genele i se-npreuna
si domnita atipeste.


Camararsul Chibzuiala
cel ce stie si socoate
cate bunuri, cate grane,
cate lemne sunt de toate,
cel ce stie cand e vremea
lanului de secerat
si cand s-a-mplinit sorocul
arborelui de taiat,
a dat roata prin padure
si-a-nsemnat din loc in loc,
care lemn e bun de lucru,
care lemne e bun de foc,
ca in toamna cand s-or strange
granele de pe ogoare,
trebuiesc hambare multe
pentru painea viitoare.
Daca s-ar taia deodata
lemne multe fara rost
bogatia din ogoare n-ar mai fi la adapost
si-apoi coastele de munte
de padure vaduvite,
ar ajunge locuri sterpe
si ponoare pravalite.


In padurea-ntunecata,
printre arbori se strecoara
Baba Harca, zgripturoaica,
cocarjata, stirba, chioara,
imbracata toata-n zdrente
in culorile padurii
ca desprinzi cu greutate
chipul had al pociturii.
Iat-o-n marginea padurii
rezemata de-un tufan.
rasuflarea ei fierbinte
stramba paiele din lan.
Iara spicele palite
de vapaie se chircesc.
frunzele incet se pleaca,
rand pe rand se ofilesc
si in porumbisti coceanul
este gata sa se franga.


Spic-de-grau porneste-n graba
la-mparat sa i se planga
iar cand imparatul afla
ce anume-i de pricina,
da la slujitori porunca
Nor-Paharnicul sa vina
Iata-l! Peste umeri poarta
mantia invalurata
barba-i alba, colilie,
ca un valatuc de vata
iar mustata-i promoroaca
si-are fulgere la brau:
a-nteles si el indata
ce doreste Spic-de-grau.
Nici cat ai clipi o data
sa astepte n-a mai stat
si cu mantia intinsa
in vazduh s-a inaltat.
Trece-n zbor peste padure,
peste lac si paraias
iar in urma-i se-nfiripa
calti usori de nourasi
ce se-aduna sus in aer
si se-ncheaga nouri grei.
vantu-i poarta-ncolo-ncoace
tot jucandu-se cu ei,
iar din nouri se revarsa
prin vazduhul ce-l strabate,
ploaia care racoreste
lanurile insetate.


Baba Harca da sa fuga
dar de ploaie tot nu scapa
peste baba se revarsa
un ocean intreg de apa.
Zgripturoaica, uda leorca,
spumega de neputinta,
se intoarce spre padure
si cu pumnul o ameninta.
Apoi cearca iar sa fuga
in noroi se-mpotmoleste
si in urma ei padurea
rade, rade, hohoteste.


Peste tot cuprinsul zarii
seara-ncet, incet se lasa
Baba Harca pe-ntuneric
a ajuns la ea acasa.
se usuca langa vatra
si se tanguie cu jale
ca nimic nu poate face
cat i-o sta padurea-n cale.
Chiar nimica? Ia sa-ncerce!
Vant-turbat, inchis acolo
clipa asta o asteapta
ca nici n-apucase baba
cheia sa o rasuceasca
si-a sarit cat colo usa
gata-gata s-o tranteasca.
pai sa-l vezi sufland pe gura
si pe nari, te inspoimanta:
un copac din fata casei
sre-acum coroana franta,
poarta, gardul se rastoarna
geamurile-s toate sparte
a zburat acoperisul
de pe casa hat departe.
Greul il potoleste baba
ca sa-i poata da porunca.


Vant turbat cu vrajmasie
pe padure se arunca
tot copacul se indoaie
sub a vantului putere
cum se-ndoaie firul ierbii
la o slaba adiere,
dar de frant nu-l poate frange
nici din radacini sa-l scoata:
cand sunt stransi manunchi copacii,
greu i-e vatului sa poata.
Iara lan si porumbiste
doar se-ndoaie, se apleaca;
vantului turbat padurea
nu-i da voie ca sa treaca.
Vantul sta, rasufla-o clipa,
vijelia conteneste.
Un tufan inalt si zdravan
se desdoaie si-l loveste
de el da de-a rostogolul
cat e el de vant turbat...
si padurea rade iarasi
cand il vede c-a plecat.


Manoasa ca urgia
baba fulgera si tuna
si de ciuda nu mai stie
ce sa faca, ce sa spuna
fiindca a vazut ca-n lupta
aproga, atat de grea,
tot padurea inchegata
e mai tare decat ea.
pe un maturoi calare
a pornit-o intr-o fuga
pan-la Aur Imparatul
caruia ii este sluga
si de-a fir a par ii spune
cate-o tras si ce-a patit.
Bucuros de spusa babei,
de castiguri ispitit,
scoate o oglinda mica
ce-o tinea ascunsa-n haina
si i-o da, iar la ureche
ii sopteste-n mare taina...
Baba face-o plecaciune
insemnand c-a inteles
o porneste si se-ntoarce
tot de unde a purces.
Apoi Imparatul Aur
ordona lui Fier-Calaul
sa porneasca cu toporul,
sa-si ascuta fierastraul.


Sus, pe cer scaldat in purpuri,
soarele-i spre asfintit
holda trece iar prin lanul
cu spic mare implinit.
Baba Harca-i iese-n cale
si smerita i se-nchina,
ii arata ca-i e foame,
geme, plange si suspina.
Holdei i se face mila
si-i ingaduie s-adune
spice bune, spice coapte;
chiar si ea in traista-i pune.
mult se mira Baba Harca
de un spic asa de mare
insa face semn domnitei
s-o urmeze pe carare
si o duce pe domnita
pana-n margine de lan,
la hotarul cu padurea
deasa mare de tufan.
Ii arata ca acolo
graul a ramas pitic,
paiul firav, iara bobul
mic si inchircit in spic.
vinovata e padurea
ca tine umbra deasa:
nici lumina, nici caldura
de la soare nu i-o lasa.


Holda a ramas pe ganduri
insa baba-i tot da ghes:
ii vorbeste, ii arata
si ranjeste cu-nteles.
scoate-apoi o oglinjoara
si o da domniei dar.
Holda s-a vazut indata
in oglinda de clestar
stand pe tronu-mparatiei
unde frate-sau domnea...
unde este Baba Harca?
a pierit de langa ea.


la lumina lunii, Holda
tot priveste in oglinda
si imagini felurite
pe-a ei ape se perinda;
vede mai intai padurea
cum treptat se micsoreaza
vede lanul porumbistea
cum se-ntind, inainteaza...
zarea-i tot mai luminata
pan-la margine de cer:
ici si colo mai ramane
cate un copac stingher.
Se si vede-mparateasa
in oglinda fermecata.
la fereastra ei domnita
sta de veghe, framantata.
Gandurilor necurate
nu le poate pune frau;
Bate-n gong si-ndata vine
logofatul Spic-de-grau.
Ea il cheama la fereastra
ii vorbeste-ncet, in soapte
si-i arata sa se duca
undeva, la miez de noapte.


O fasie de lumina
panza noptii o strabate
si tot piere si apare
in rastimpuri repetate,
luminand o ferestruica
de la turnul din castel.
Poate-i o vrajitorie
care se petrece-n el?
Holda pare-nspoimantata
si il cheama pe-mparat,
ii arata-acea lumina
ce clipeste ne-ncetat
si il roaga sa porneasca
sus in turn, sa vada ce-i:
el zambeste si se duce
doar asa, de dragul ei.
Spic-de-grau, caci cine altul
ar putea in turn sa fie,
sta ascuns in dosul usii
asteptandu-l ca sa vie.
Scara scartaie... E-aproape...
numai cativa pasi mai are,
iar cand intra imparatul
el si sufla-n lumanare
ca nimica sa nu vada
si pe el sa-l recunoasca.


Se aude usa-nchisa,
cheia rasucita-n broasca,
apoi ropot scurt pe trepte
ce se pierde... Dupa-aceea
Spic-de-grau, cu placaciune
ii inmana Holdei cheia.


Soare pe cer rasare
rosu, mare si fierbinte,
iar castelul nu mai este
cum fusese inainte,
imbracat in frunze, cetini
si cununi de ramurele
ci in spice aurite,
maci de foc si albastrele.
Gaita cea vorbareata
a pornit in zori de-acasa
sa dea veste ca de astazi
Holda e imparateasa.
arborii isi pleaca coama
vietatile se strang
in poiana de sub creasta
si se tanguie si plang.
dar pe lanuri veselia
e cum n-a mai fost nicicand:
paiele, cu spice pline,
se inlantuie jucand.
Mos Arici sta ghem deoparte
fiindca stie el ce stie
si priveste cu tristete
la aceasta veselie.


Bucuroasa-i Baba Harca;
stie ca va izbuti.
calea ei va fi deschisa
cand paduri nu vor mai fi.
nu mai are nici o teama
ca va reusi acum.


Fier-calaul, cu securea,
prin padure-si face drum.
taie tot ce-i iese-n cale
si padurea-i nimicita
iar in ruma lui ramane
coasta stearpa, dezgolita.
Pasarelele speriate
si jivinele-ngrozite
fug in colo, fug in coace,
azi de nimeni ocrotite.


O marama de rugina
s-a intins peste campii,
vantul poarta-ncolo-ncoace
frumze moarte, arami
si le duce si le-asterne
pe ogoarele pustii.
Apoi, intr-o dimineata
prind incet, incet sa cada-
lunecand usor prin aer-
fulgii proaspeti de zapada.
Sufla crivatul puternic
peste-al iernii alb covor.
iarna tine una-ntr-una
pana-n luna Martisor.


Iata, ghiocel plapandul
a scos capul de sub nea,
mugurele se deschide
sus, in varf de ramurea.
Primavara mult dorita
a venit cu cald si soare
aducand din zari albastre
pasarile cantatoare
care nu-si mai afla cuibul
prin padurile rarite
iar ogorul se intinde
printre cioate putrezite.
suie ursul, trist, cararea
care duce la castel,
vietatile padurii
urca toate dupa el;
pasarile cantatoare
au sosit si ele-n zbor
ca sa spuna-mpartesei
toata tanguirea lor;
dar, in loc de ocrotirea
ce credeau sa o gaseasca,
a iesit imparateasa
poruncind sa le goneasca.
unde cuiburi sau barloage
sa-si mai face ele-acum?
triste, deznadajduite,
au pornit din nou la drum.
unde? Fara nici o tinta;
incotro s-o parea...
si-a ramas padurea rara
fara nici o viata-n ea.
Ziua trece, noaptea trece
lunile si anii zboara.
azi e vara, mane-i toamna,
iarna si-apoi primavara.
Coasta fara de padure
vremea ne-ncetat o sapa;
in valcele secate
nu mai e un fir de apa.


de privesti in departare
lanurile din campie,
par- in soarele ce arde-
ca o mare aurie,
dar de-aproape vezi ca paiul
este vested, ofilit;
si la cucuruz strujanul
e uscat si rasucit.
Mos arici si iepurasii,
pe o seceta-asa mare,
toropiti, abia se misca;
stau cuprinsi de disperare.
Sub a arsitei dogoare
lanu-ntreg se inconvoaie,
geme si se tanguieste
tot mai tare: PLOAIE! PLOAIE!


Orisice fiinta vie
e aproape nimicita.
la castel, in fata portii,
Holda-i deznadajduita
ca nu poate sa ajute
lanurilor care pier;
tot ridica in rastimpuri
ochii-nlacrimati spre cer.


Pe un maturoi cu coada
ca pe calul nazdravan,
calareste Baba Harca
si se-ndreapta catre lan.
a descalecat si sufla
peste lanul insetat;
rasuflarea ei fierbinte
tot in cale a uscat.
Holda vine catre baba
s-o goneasca, s-o infrunte,
dar de aproape i se-aprinde
coronita de pe frunte.
Holda zvarle coronita,
baba rade hohotind.
De la coronita Holdei
lanurile se aprind.
vant puternic se starneste
si se schimba in furtuna
iar in zarea-ndepartata
nori intunecati se-aduna.
Holda se invioreaza,
in oglinda se priveste
si nadejdea de scdapare
dupa ochi i se citeste.
insa ploaia se revarsa
din vazduhurile sure
peste coaste dezgolite,
unde nu mai e padure,
iar valceaua prinde viata,
apele se-aduna, cresc,
cu pamant si cu pietroaie
catre lanuri navalesc.
Peste lan si porumbiste
a venit potop de apa:
nici strujeanul si nici paiul
de puhoaie nu mai scapa.
Holda a-nlemnit de groaza
si nadejdea i s-a frant.


Mos Ariciul o gaseste
prabusita la pamant,
prinde cheia ce domnita
o purta la brau legata
si-o arunca cu putere
in oglinda fermecata.
toata vraja se destrama
si domnita se trezeste.
Mos Ariciul, inteleptul,
in ureche ii sopteste...
dar ce-i spune-atat de tainic
nu o stie decat el.


A pornit domnita-n fuga
catre turnul din castel
usa grea a inchisorii,
prinsa-n fier, a descuiat-o,
cade in genunchi, se roaga...
imparatul a iertat-o,
iar un vultur ce pe-acolo
a trecut prin intamplare,
zboara acuma sa duca-n lume
vestea noua de-mpacare.
Intr-un tufaris, ascunsa,
a zarit o pitulice
si se lasa-n zbor spre dansa
si-i tot spune si-i tot zice.
Pitulicea, fericita,
a pornit in zbor si ea
catre-o mierla cocotata
intr-un varf de ramurea
si asa, din una-n alta,
s-a dus vestea-n lung si-n lat
ca si ursul, lupul, vulpea
veverita, au aflat.
Vietatile, cu toate,
in poiana se aduna;
veselia lor cuprinde
si se-ntinde voia buna.
Pasarile canta iarasi
minunata lor cantare
iar fapturile padurii
au incins o hora mare
de s-a prins si imparatul...
mai tarziu, cand in poiana
s-a mai potolit jucatul,
Codru-imparat se-ndreapta
spre o margine de lan,
unde tot mai ramasese
netaiat, un vechi tufan,
ia o ghinda de pe-o creanga
iara tanara domnita
se apleaca si cu mana-i
sapa, sapa, o gropita.
imparatul pune ghinda
in gropita; dupa el
vietatile padurii
fac si ele tot la fel.
fiecare se trudeste
sa-si dureze noua casa:
sapa ursul, sapa vulpea
veverita nu se lasa.
gaita, privighetoarea
si ratacitorul cuc
zboara-ncolo, zboara-ncoace,
vin intr-una si se duc
catre creste neumblate,
pana-nzarea departata
unde-a mai ramas vreun petec
de padure netaiata
aducand de-acolo ghinda,
care una, care doua
si-mpreuna cu-mparatul
rasadesc padurea noua.


Vara trece, iarna trece
primavara a venit,
tufanei inalti de-o schioapa
peste tot au rasarit.


Lunile si anii zboara.
azi padurea a crescut
mai inalta, mai bogata,
mai frumoasa ca-n trecut.
Ea e stavila-mpotriva
apei din zapezi si ploi
ce, pe coasta-mpadurita
nu porneste in puhoi
si nici seceta nu poate
lanurile sa le atace
de cand Codru si cu Holda
iar domnesc in buna pace.

Sper ca v-a placut poezia si va multumesc tuturor celor care au citit-o pana la capat, aratandu-mi ca nu mi-am pierdut timpul transcriind-o.

Carari cu soare, Vlad



Luni, 25 august 2008 - 16:18 
Afisari: 2,704 


Comentariile membrilor (1)

mastroiani
mastroiani
Caraba
 
1
Frumoase versuri, si tu mare rabdare ai avut.#:-S


Luni, 25 august 2008 - 17:53  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0548 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org