Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Mai 2024
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031

Iunie 2024
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Online

Vremea
Varful Cindrel
Muntii Cindrel (cibin

Ostrovul Diavolului (1)


   Batrânul prinse bâta mai dinspre capătul cu nod, o cumpănii pe cele două degete rămase nebetegite de la mâna dreaptă și o zvârli răsucită spre capătul știrbit al zidului.

   Doi motani negri ca bezna miezului de noapte par a voi să se împungă, ridicați cât mai înalt pe picioarele de din față. Apoi scâncetele ca de prunc sfârșiră scurt, printr-un scelălăit mai apăsat, dar parcă înnodat.

   De unde, Doamne, iartă-mă, au venit cotoii ăștia în pustietatea mea?! Și Moș Boboc privi, îndreptându-se de șale, spre culmea ondulată a dealului Beștepe, spre popina vechii cetăți Salsovia și la Prislavul abia zărit spre miază-noapte. Depărtarea se întindea spre tot locul...

   Peste vreme ochii bătrânului se dăduseră doar spre vederea sălbăticiunilor bălții. Îndrăgea primăvara, cănd cloștile de toate neamurile își scoteau puii în lume și se bucurase în câteva rânduri când, în lupta dintre vreo lișiță și câte o țarcă hoață, pasărea apei, în ultima clipă,  se întorcea pe spate, prindea dușmanca de gheare și o trăgea spre adâncuri... totul înfăptuindu-se ca o dreptate venită parcă de sus...

   Și la fel de uimit fusese atunci când de împrejmuirea sa necăutată de nimeni se apropiase un cal alb ca laptele, dând din cap și fornăind, poate bucuros și el de aflarea unui om într-o asemenea pustietate. Îl ademenise în cele câteva dăți cu bucăți colțuroase de zahăr candel, cristate limpezi, care îi trezeau bătrânului fiori vechi, din scurta vreme când ținuse în mâinile sale o comoară aievea, din aur și pietre scumpe.

   Apoi el nici n-a mai avut inimă să încerce dulceața bulgărilor limpezi... Dar lasă, la toamnă va merge din nou la Mahmudia ca să schimbe la prăvalia turcului o coșniță de gutui galbene pe zahărul înnodat în pumnetele de in curat.

   La toamnă livada din Ostrov va fi din nou un potop de fructe. Și gândul la Ostrovul său îi umplea de fiecare dată sufletul de bucurie. Cum îi dăruise lui bunul Dumnezeu acest colț de rai... și cum nu reușise să primească de la oameni nici palma de pământ care i se cuvenise ca veteran de război!...

   Dar și aici darul primit avusese un preț: blestemul singurătății, dar mai ales cumplita anatemă a întruchipării diavolului...

 

   În acest ținut al Buhazului, dealurile se înșiră spre miază-zi, ba chiar pătrund în nemărginirea stuhărișului, trecând, parcă, pe sub apele Sfântului Gheorghe.

   Abia ițit dintre stufuri, Ostrovul însoțește apele Dunării pe malul lor stâng pe mai bine de o mie de pași. Malul dinspre brațul de Dunăre e cuprins de o permanentă neliniște, anafoarele foșnitoare trădând stâncile de sub luciul apei.

   Taina grădinii și a pomilor roditori de pe insula de la marginea intinderii de stuf e țesută mai degrabă de închipuirea oamenilor decât de faptele timpurilor de demult.

   Aflase și Moș Boboc câte ceva din povestea locului, și asta în scurta vreme cât trăise și aici printre oameni și când aceștia îl crezuseră și pe el om, asemenea lor.

 

   Se spunea că în cumplita iarnă a anului 1812, când armata împăratului Napoleon se întorcea învinsă de gerurile stepelor de dincoace de Moscova, aici, la Prislavul Vechi, ajunsese, nu se știe cum, un maior francez urmat ca o umbră de ordonanța sa, de același neam cu el.

   Boala, rănile comandantului de oști îi obligară pe cei doi străini să ierneze în sat, ca două paseri rupte de cârd. Vremea mai bândă și frumusețea locurilor ieșite în primavară îi vrăjiră pe străini.

   Nimic nu e nou sub soare și acești oaspeți nu erau nici ei primii sosiți aici, între dealuri și ape. Poate cu o mie de ani mai devreme, locurile îl fermecaseră în același fel pe sălbaticul Sviatoslav, prințul rutenilor kieveni. După victorii în fața împăraților bizantini ai vremii, acesta își rostuise palat la Cetatea Prislava, dar se bucurase pentru puțină vreme de liniște, dinspre stepe venind peste el alți și alți sălbatici și Sviatoslav pieri aici sub securea lui Curia, căpetenia din neamul pecenegilor.

   Franțuzul se dovedise a fi om priceput, cu ochi de gospodar. Trecu peste ape și lucră pământul Ostrovului cu tragere de inimă, astfel că din prima vară avea să umble printre cuiburi de fasole oloagă, de domade și de alte neamuri de legume. Pe mica ridicătură dinspre miază-noapte alinie tulpini firave de piersici, de prune armenești, de meri și gutui.

   Vremea trecu și atunci când luntrea unor pescari împinși de curiozitate trase la malul măturat de vâltori, tăcuții oameni ai apelor aflară un bătrân albit cu totul și cu o privire de sălbăticiune scoasă din cuib.

   După socotelile lipovenilor starostele Ostrovului ar fi trebuit să numere ca la vreo sută patruzeci de ani, alții găsind de cuviință că de fapt frațuzul cel vechi murise de mult, ăstălalt fiind, de fapt, un nemț, parcă Fraț, și de aici potrivirea.

 

   Locul de la marginea întinderii de ape, de plăvi și de stuhăriș căzu pentru o vreme în uitare și în pustiire.

   Mult mai încoace, pe o vreme de ceață lăptoasă, pescarii deslușiră în capul de sus al Ostrovului o arătare cu chip de om, dar mic și spân, batrân, și totuși subțire să-l cuprinzi într-o mână. Râdea cu icnete ca de prunc și lipovenii puteau să jure că pe Ostrov văzuseră atunci chiar pe diavol, care aștepta ca ceața și anafoarele să-i arunce pe nisipul pritocit de valuri barcazurile ori ceamurile marinarilor străini de capcanele locului.

   După toate acestea, în unele seri petrecute la focul dintre sălciile scorburoase, întărâtați de votcă ori spirt, lipovenii povesteau, încă cu spaimă în glas, cum unii dintre ei mai trăseseră încă odată la malul Ostrovului, pe vreme bună, să se încredințeze poate că totul fusese doar o părere nascută din neguri...

   Se încurajaseră unii pe alții, vreo patru-cinci zdrahoni bărboși  și cu brațele cât carboavele, și o ținură drept spre coliba de crengi și paie lipite. Și deodată parcă se facu întuneric catran, și când dădura în lături ușa de stuf... văzură ghemuit lângă peretele de lut pe Satana în păr, cu ochi subțiri și verzi, ca de pisică.

   Mergea vorba că arătarea, nu se știe prin ce mesteșug, atrăsese pe Ostrov pe băieții popii Isidor de la Jurilovca. Le făcuse felul, îi împinsese în sorburile apei și le păstrase doar lotca lor verde, pe care multă vreme o văzuseră cu toții săltată cu chila pe mal.

   Mai povesteau unii că odată, pe Dunăre, dincolo de cârligul Mahmudiei, traseseră o altă  spaimă soră cu moartea... Vazură săltând pe curent un înnecat cu fața în jos. Apoi înțeleseră că mortul venea chiar spre luntrea lor și când acesta părea să le șteargă pântecele negru de catran al bărcii, deodată se sculă din apa și se apucă cu mâinile ca niște ghiare chiar de copastia dintre strapazane.

   Încremeniră de groază când îl recunoscură cu toții pe diavolul din Oastrov, cu ochii lui subțiri și verzi. Și poate că le era dat să nu scape nici ei teferi, dacă unul mai deafirea nu-l miruia pe mort cu o babaică drept în creștet.

 

   Moș Boboc știa sau nu știa toate povestile astea născocite doar de mințile sălbăticite de spirt și de credință habotnică ale pescarilor lipoveni. Poate chiar nu le aflase, căci iată ce avea să i se intâmple și lui...

   La începuturi, când deabia ajunsese ca fugar pe aici, pe sub dealurile Beștepelui, oamenii îl binecuvântară cu înțelegerea necazului lui, ba chiar îi dădură să mănânce din bucătura lor: pită neagră, grea, tare-chitan, dar dulce și gustoasă. Și pește de tot felul, în fiertură ori prăjitură.

   Și el se rugase de ei să-l primească în luntrele lor, să-și muncească cinstit înghițitura. Deprinsese trasul rame, cam greu, ce-i drept, lingându-și palmele zdrelite, cum își linge câinele o rană. Învățase și meșteșugul sculelor de prins, al motoroagelor și plăvalelor. Se obișnuise cu graiul lipovenilor, care ziceau năvoadelor când voloace, când tifane... când oade, când orie...

 

   Pe Ostrov ajunsese mai târziu, prin vară, mai mult chemat de mulțimea de flori văzută încă de pe ape. Pe mal roiuri de musculițe jucau în razele asfințitului.

   Mângâie în trecere sfioasă pâlcurile de milițele și ciucușoară, recunoscu lănțișoarele atârnate de lăuruscă și lejnicioară și simți că se curăță pe suflet cu parfumul de levănțică albastră și de busuioc, mirosuri dulci și suave ca apa de odicolon. În rest peste tot locul buruieni de diferite neamuri.

   Dar astea ce neam de flori or mai fi?! O crestuță de cocoș viorie la chip. Trase în sus de rujer și ridică de pe pământ o grămădire de cârcei de fasole, unii abia cu flori, alții deja cu păstăi verzi ori pestrițe.

   Recunoscu și florile albe și rozalii ale cartofilor crescuți singuri din samurastrele rămase în pământ de la un an la altul.

   Copaceii de pe povârnișul domol de dincolo de culme, năpădiți și ei de șiragurile de volbură, își arătau promisiunea încă verde a rodului bogat din toamnă.

  Își zise că aici nu lipsește decât o mână de om vrednic...

   Merse cu mâinle lăsate în jos ca niște grape, stârnind de pe ierburi lăcuste și alte neamuri de gângănii țârâitoare.

   Apoi, ca un Robinson de care încă nu se pomenise, se întoarse la mal, lângă luntrea verde a popii Isidor din Jurilovca.

   ...Și într-o zi ploioasă se opinti de unul singur și răsturnă luntrea ca pe un capac. Răzui nomolul cu o giugea de custură, apoi se apucă să o călăfătuiască pe la crăpături cu câlți muiați în catran, pe care îi luase de la cherhanaua haholilor.

 

   Zilele verii trecură ca o grabă...

   Într-o dimineață răcoroasă, de toamnă timpurie, negurile subțiri parcă dansau pe apa moale și grea, ca de plumb topit. Zorile abia mijeau. Ajunsese cu vreo jumătate de ceas mai devreme la locul de găsire cu pescarii lipoveni, și asta din pricină că voise să încerce noua sa luntre, dar mai ales să se vadă că deunăzi fostul muntean devenise pescar de-al lor, că de... de-acum omul avea scula lui...

   Lăsă babaicele să lunede slobode în strapazane și-și suci capul spre botul bărcii, să vadă locul de tras alături de lutrele negre, pline de plase rânduite pe căprării.

   Întors din nou cu spatele, simți atingerea ușoară de bărcile legate, urmată pe loc de urletele răgușite ale lipovenilor.

  N-apucă a înțelege care să fie pricina spaimei, căci pe loc negurile albe și subțiri de pe ape zvâcniră orbitor, după care un întuneric greu de tot, de nedus, îl grămădi pe fundul bărcii, pe grătarul de lemn sub care clipocea apa pătrunsă prin crăpăturile rămase necălăfătuite.

   De pe mal, mulțimea sălbăticită de groază privea amuțită ca la un tablou, dealtfel unul nespus de frumos, cu o luntre verde ce se ducea la vale lin, apărând și dispărând pe după trunchiurile negre și pletele drepte ale sălciilor plângatoare, tablou în care acum oamenii nu vedeau decât cum necuratul se depărta încet, încă o dată învins, după ce cercase iară și iară să năimească oamenii plini de credință...

 

  



Joi, 27 februarie 2014 - 17:12 
Afisari: 1,646 


Comentariile membrilor (4)

zentai
zentai
Coarda
 
1
Mega....Creca trebuia sa fiti Sadoveanu dar undeva, cineva, a incurcat destinele!
Mi-a placut foarte mult, mai ales, tesutul vorbelor, fara de gres, ca-ntr-o saga indiana!
Se vede tocmai de la o posta, ca lectura v-a preocupat constant, de-a lungul vietii!Carpati.org

Cu stima!


Vineri, 28 februarie 2014 - 10:50  

gigicepoiu
gigicepoiu
Rucsac
 
2
Multumesc, Gabi!
Dupa ce postez si a doua parte ar trebui sa povestesc cum am scris, cu DEX-ul in fata, sa gasesc sinonime pentru un astfel de limbaj arhaic...


Vineri, 28 februarie 2014 - 15:30  

baltarel
baltarel
Busola
 
3
Salut, coane jiji.
Bag seama, ca matale, iarna iasta a fost un bun prilej de iscodit prin cotloanele, de demult uitate, trecutului.
Tocmai, mi-ai amintit, sa-ti povestesc si eu ceva asemanator, o intamplare mai aproape de zilele noastre. Voi trece, o fuga, pe la matale cand timpul va fi potrivit.


Duminică, 2 martie 2014 - 15:21  

gigicepoiu
gigicepoiu
Rucsac
 
4
@baltarel: legat de povestioara asta (Ostrovul Diavolului si Piatra lui Boboc) lucrurile sunt simple. Intr-un jurnal http://www.carpati.org/jurnal/dobrogea_de_nord_calatorie_pe_o_mar
gine_de_fosta_lume_1_/2543/
intalneam toponimul Piatra lui Boboc si am incercat sa-i dau o interpretare mai personala.
Sunt foarte curios sa ascult si povestea ta! Nu poti sti de unde sare si al doilea iepure...


Luni, 3 martie 2014 - 19:54  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0502 secunde

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org