Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Octombrie 2021
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Noiembrie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Vremea
Varful Vraju
Muntii Macinului

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Legenda Pietrei Teiului - Alecu Russo

Legenda Pietrei Teiului - Alecu Russo

Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei


 

Odată, un cioban vrednic, cum se găsesc mulți prin părțile noastre, și-a pus în gând să scape stânca din ghearele necuratului. Într-o bună zi, și-a luat baltagul pe umăr, și-a pus în glugă merinde pe o săptămână — și a coborât, s-a dus în pădurile de la șesuri. De acolo a adus un pui de tei, care prin munții noștri nu se află. Și după ce a dat la pământ brazii cei vechi, care împresurau pe atuncea stânca blestemată, s-a aburcat voinicește până deasupra. Cățărându-se pe crengi, înțepenindu-se cu mâinile și cu picioarele, a răsădit sus teiul — dar jos nu s-a mai coborât... Mlada a prins rădăcină, dar de atâtea veacuri, iaca așa cum o vezi, tot închircită a rămas....

 

În vremea de demult, oamenii uitaseră înțeleapta viață a părinților, părăseau slujba Domnului și trăiau în ticăloșie și nelegiuire, uitând până și de pedeapsa dintru început dată de Dumnezeu. În vremea aceea, Diavolul s-a dus într-o zi la Dumnezeu. Domnul l-a primit cu toată cinstea, așa cum se cuvine să se poarte între ei cei mari. Căci adevărat e că Dumnezeu e stăpânul cerului și al pământului, dar Diavolul se luptă și el pentru stăpânirea pământului cu vrednicie și chiar și domnește el în lume ș-o poartă cum îi place, iar Dumnezeu e stăpân numai cu numele, și are dreptul să orânduiască mersul vremii, primăvara, vara și celelalte, în care, dealtfel, și Diavolul își vâră coada destul de des. Amândouă măririle purtau pe față pecetea grijilor și îndeletnicirilor lor. Dumnezeu era cu obrazul întunecat din pricina nelegiuirilor din zi în zi mai mari ale oamenilor, ochii însă erau plini de bunătate și era gata să ierte. Iar Diavolul sta dârz și înțepat, zâmbind cu răutate, căci trebile lui megeau mai bine decât oricând și în împărăția lui furnicau ispravnicii, zapciii, ciocoii și alți oameni de toată mâna. S-au pus la masă, și după ce-au băut acolo câteva paliciuri de vin de Cotnari și de Odobești, li s-au mai descrețit frunțile, și au prins a vorbi de una, de alta.


— Doamne, zice Diavolul, umplându-și a patra oară paharul. Ferice trebuie să fie țara unde se face vinul ista de Cotnari.


— Nu prea, răspunse Domnul, abia acum începe să se dezmorțească, dar i-a merge mai bine după cât nădăjduiesc.


— Hei, și istlalt vin de Odobești nu-i rău, are dulce miroaznă.


Au mai cinstit ei așa câteva butelci, după aceea au prins să vorbească politicale — așa precum se obișnuiește la mese boierești. Dumnezeu se jeluia de orbirea oamenilor, de stricăciunea tuturor de sus până jos, de minciună, de lene, de fățărnicie — căreia boierii îi zic "politețe" --, de nerușinarea femeilor, de zgârcenie și destrăbălare, de îndrumarea care se reazemă nu pe destoinicie, ci pe parale. Iar Diavolul dimpotrivă arăta — și știa el de ce — că toate merg strună și că tocmai omenirea e cel mai de căpetenie lucru pe care l-a făcut Dumnezeu pe lume. După cum se știe, smerenia nu prea-i partea Diavolului.

Cam amețit de băutură, a început să strige:


— Știi ce, Doamne? Măria-ta ești prea bun, de te mai necăjești cu asemenea ticăloși...


— Da, meștere Satana, ticăloși cât vrei, dar sunt copiii mei.


— Halal copii, n-am ce zice. Dar mai degrabă-s ai mei, căci, deși le-ai trimis potop, războaie și arhangheli, ei mai degrabă urmează sfaturile mele.

 

Dumnezeu a tresărit, apoi a spus cu liniște:


— Tocmai asta mă mâhnește mai mult.


Diavolul deocamdată n-a răspuns nimic, ochii lui însă scânteiară năprasnic. Cu glas tremurător și prefăcut vorbi:


— La urma urmei, stăpâne, toți oamenii aceștia sunt niște nemulțumitori și niște răi. Ia uită-te cum merge lumea, bisericile cad în risipă, călugărașii se duc și popii nu mai cred; duminica nu se mai înalță tămâie la cer. Să fiu în locu-ți, stăpâne, le-aș arăta eu — le-aș trimite iar ca-n vremurile vechi o pedeapsă, să le vie mintea la loc. Știi, Doamne, că mie îmi place să te slujesc. Dacă binevoiești, pot să mă însărcinez cu pedepsirea oamenilor.


Diavolul, potrivind ura pe care o are el asupra neamului omenesc cu tăcuta mâhnire a lui Dumnezeu, voia să-și potolească ura aceasta zdrobind pe oameni. Pe puterea lui punea el mare preț.


— Ei, stăpâne, zice iar, văzând că Domnul tace, ce zici? Primești?


— Primesc, răspunde Dumnezeu, dar c-o tocmeală.


— Bine, să vedem.


— Dacă nu-i izbândi, să nu ceri ajutor de la mine.

Diavolul zâmbi cu dispreț.

— Asta — jur.


— Pe ce, jupâne Diavole?

— Chiar pe mine, stăpâne.

Diavolul se socotea măreț în clipa aceasta, și obrăznicia lui spori.


— Mai mult chiar, adause el, eu ți-oi pedepsi pe ticăloșii aceștia chiar fără să mă slujesc de toate puterile mele. Și grăind, apăsă asupra vorbelor acestora.


— Da' știi tu, jupâne Satana, că ești cam lăudăros pe ziua de azi?


— Se poate, dar așa e cum spun eu.


 — Nu cred.


— Cum?


— De ce mijloace vrei să te slujești?


 — De unul singur, de potop.


— Ia lasă, dragă, oamenii nu se mai tem de apă, de când au iscodit vapoarele... Potopu-i lucru vechi...


— Tare bine, îl întineresc eu.


 — Ia ascultă, îți mai spun încă o dată că n-ai să faci nimic.


— Ba mă pun rămășag că fac.


— Pun și eu prinsoare că nu faci...


— Bine, dar pe ce ne prindem?


--Ascultă, zice Dumnezeu, mă știi darnic și blajin. Toți au slăbiciuni, și slăbiciunile tale sunt obrăznicia și o fudulie fără pereche. Dacă pierzi rămășagul, ai să rămâi ca și până acuma; dacă câștigi, uit tot ce s-a petrecut între noi și te fac iar mai mare peste îngeri.

 

Atunci, cu nerușinare, Satana a slobozit un râs prelungit; și oamenii de pe pământ socotiră că a tunat în ceruri.

 

— Ia ascultă, jupâne Satana, știi că ești obraznic?


— Mă rog de iertare, stăpâne, dar la noi în iad uiți cum să te porți cu lumea.


— Atuncea adă-ți aminte de-acu înainte.


 — Iartă-mă iar, stăpâne, dar pe când hotărâm ziua?


— De azi în trei zile.


— Tare bine; am două zile și douăzeci și patru de ceasuri fără câteva clipe — mai mult decât îmi trebuie. După vorbele acestea, întovărășite de un zâmbet drăcesc, Satana și-a luat rămas bun de la Dumnezeu și, desfășurându-și aripile uriașe, își dădu drumul în văzduh și se duse să steie de vorbă cu niște filozofi fără nici o para în pungă, care cu orice preț voiau să aducă pe pământ bunătatea din vremurile vechi, și mai ales râvneau împărțirea bunurilor.


Și-a treia zi, noaptea, era vreme de furtună și munții păreau că se clatină din temelii. Vuietele văilor se amestecau cu mugetele tunetului; prin pânza luminoasă și repede a fulgerelor, cădea ploaia cu găleata. Șuvoaiele crescute deodată se rostogoleau din măruntaiele munților, mânioase; în drumul lor nebun și rătăcit duceau bucăți de stâncă și brazi întregi dezrădăcinați de vijelie. Zgomotând cu grozave răsunete, brazii pârâiau în codri, dărâmați ca sub lovituri de secure, și vântul prăvălit în hău mugea cu îndrăcită mânie.

 

Dar încet-încet furtuna se domolește, ploaia contenește. Luna, gânditoare și mâhnită, ca o mireasă părăsită, își mișca încet fața argintată deasupra Ceahlăului și se ascundea în dosul vreunui nour, rămășiță a furtunii, pe care un vânt ușor îl mână către miazănoapte. Florile scuturau ca boabe de mărgăritare picăturile ploii, răspândind mireasmă dulce și subțire, ca după vijelie. Ramurile se ridicau încet și glasul depărtat al șuvoaielor tăcea din vreme în vreme. Umbra uriașă a Ceahlăului bătrân se lungea pe vale, însă ca o înfiorare peste fire... Ici-colo raze pălite de lună străbăteau printre nouri, albeau undele fugare și intrau iar în ascunzișul lor din văzduh. Întreaga fire, așa de frumoasă de obicei, așa de gingașă, cu miresmele ei, cu zâmbetele ori cu plângerile ei, care picurau după furtună de pe orice frunză, părea în noaptea aceea în stăpânirea unei uimiri nespuse, ca un om care ar trece nepăsător pe lângă o femeie frumoasă.

 

În vremea asta pe malul drept al Bistriței, deasupra Buhalniței, pe piscul Grohotișului, un cioban deșteptat de furtună își ațâța iar focul, ca să-și usuce opincile. Un câine de la stână, mânios, porni o plângere grozavă de urlete, cuprins ca de cumplită spaimă. În țarc, oile, berbecii și caprele se zbăteau. Ciobanul slobozi chiote lungi și cumplite — Hu-hu! — care alungă fiarele. Răsunetul tremurător se deșteptă în munți; din râpă în râpă, vuietul se prelungi; dar în loc să se zvârlă spre pădure, câinele, cu coama zbârlită și cu spume la gură, se ghemuia în cioban. Caprele și oile nu mai aveau astâmpăr. Ciobanul își făcu cruce de trei ori, socotind în gândul lui că nu-i lucru curat. Se uită în juru-i, și deodată, pe nesimțite, își aținti privirile, ca fermecat, asupra Ceahlăului. Luna cobora încet-încet după o stâncă, valea era cufundată în întuneric, numai fruntea pleșuvă a Ceahlăului, luminată, se desfăcea albă din umbra nopții, care stăpânea poalele muntelui, îi cuprinsese și coastele și se urca încet-încet spre vârfuri. Înspre partea văii, pe marginea stâncii care încununează Ceahlăul, era așezat cineva negru, mare. Alene, plecat într-o rână, cu mâna dreaptă se sprijinea de un bolovan, adus în sus, anume pus parcă acolo spre a sluji de parmaclâc așezăturii. Ochii îi scânteiau ca focuri rătăcite pe munți și cătau spre vale plini de răutate. Umbra lui se zugrăvea pe stâncile mai înalte care împresură muchea spre Țara Ungurească, creștea și scădea pe măsură ce trupul se mișca. Șopotul izvorului limpede și rece care țâșnea dintr-o stâncă părea că-l leagănă mângâietor în gândurile lui. Noaptea era târzie; se zărea geana de ziuă.

 

Un zgomot grozav se auzi, și cu mâna tot rezemată de stâncă, umbra zvâcni în picioare. "Hai! zise, a venit ceasul, am câștigat rămășagul; a mea e lumea." Aici iar rătăci un zâmbet drăcesc pe buzele ei. "Și poate — urmă — poate n-are să mă mai puie în capul cetelor îngerești..."

 

La vorbele acestea, Diavolul (căci el era) își desfăcu aripile. Ridicând dintr-o clătinătură stânca, pluti o clipă pe deasupra Ceahlăului. Se îndrepta spre gura Bistriței, când o chemare ascuțită sună în văi. Era cântecul de veghe al cocoșului. Și știi dumneata, domnule, că noaptea e a Diavolului, de cu seară până la cântători. Iacă așa. Diavolul se cutremură, își descleștă ghearele, și stânca pe care o vezi a căzut greu.

Trei zile și trei nopți a plouat cu mânie. Șuvoaiele duceau departe pe Bistrița revărsată bucăți de case, brazi fărâmați, stejari uriași și trupuri zdrobite. Numai piatra a rămas pe loc și se împotrivește și fulgerului, când trăsnește pe vârful ei. Diavolul își făcuse planul să oprească Bistrița din cale, și apele, crescând întruna din clipă în clipă, să reverse și să înece lumea.

 

Câteodată, în nopțile urâte, se așează iar pe stânca de sus... Atunci, ca la o vrajă, toate tac, și toate focurile se sting...

 

http://www.carpati.org/poze_fotografii/ceahlau/piatra_teiului/5003/

 

 

Sursa: 

http://ro.wikisource.org/wiki/Piatra_Teiului



Marți, 15 septembrie 2009 - 10:14 
Afisari: 40,479 


Comentariile membrilor (10)

zentai
zentai
Coarda
 
1
frate Claudiu, întotdeauna povestile cu draci m-au dat pe spateCarpati.orgnu c-aș fi fan(Doamne ferește!), ci pt.ca, daca esti un pic detasat o sa-mi dai dreptate, ca se folosesc ca argument pentru a indrepta pe oameni spre Dumnezeu, ceea ce mie mi se pare din cale afara de bizar, Dumnezeu fiind iubireaCarpati.org, cu toate consecintele ce decurg din asta.

Dar o sa-i las si pe ceilalti amici si prieteni de pe carpati, stiuti si nestiuti, sa-ti savureze povestea,care e un act literar al d-lui Alecu Russo, un mare petrecaret pe aceste meleaguri moldave.


Marți, 15 septembrie 2009 - 13:42  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
2
Uneori frica se foloseste ca instrument de "indreptare" spre credinta, unele confesiuni crestine chiar au reusit asta si prin transmiterea unor mesaje subliminale prin imagini. Asta nu inseamna ca sunt de acord cu asa ceva. Cuvantul in schimb trece prin mintea si nima omului si se filtreaza in functie de ce e acolo.

Dincolo de frica si faptul ca nu fricosii intra in rai , povestea asta cu nenea cel rau depaseste clasicile povesti manastiresti .
Unde ai mai vazut tu ca cel rau sa stea la masa cu Doamne doamne si sa bea si vin de cotnari si sa mai si negovcieze ca -n piata la Harlau sau ca-n targ la Iesi la Spiridonie?
Dumnezeu este iubire si intelepciune si lucrul asta reiese si din snoava asta spusa de un sugubat din partea locului. Ramanem la poveste si la fantastica lume a stancilor, cu ingerii rai sau buni, stiuti sau nestiuti ce pot sta imipetriti atat in cararile noastre dar si pe umerii nostri.


Marți, 15 septembrie 2009 - 13:54  

zentai
zentai
Coarda
 
3
Frica e folosita, luand in considerare ce se intampla dupa "actul final".In lumea reala diavolul e "jmecher", nu calauCarpati.org.

Dar imi plac desavarsit oamenii care metaforizeaza si poetizeazaCarpati.org.De aceea si caut mereu poeziaCarpati.org.Nadajduiesc ca-n toamna asta vom gasi timp sa ne vedem si ,cel putin, eu, sa ma incant cu farmecul personal al fratelui Claudiu si cu cele comori adunate in sufletul sau.Desigur, mi-as da si eu silintaCarpati.org

Felicitari pentru povestire, si ca sa nu ma repet si dincolo, felicitari si pentru povestirea turei de pe Ceahlau.

Toate cele bune si ture la max.


Marți, 15 septembrie 2009 - 14:23  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
4
Frate Gabi, daca o da Domnu ne-om vedea , ti-am spus eu odata ca o sa dam nas in nas pe o carare si nu o sa stim care o sa treaca primul.

Poezia e peste tot , trebuie doar sa scoti lupa si sa o gasesti. Iar farmec personal , nu pot sa spun decat ca sunt doar un tip comun caruia ii mai sclipesc ochii cand aude de munte, de Ceahlau si de Cheile Bicazului.

Nu am eu atat carte si filosofie dar intalnirea noastra ar fi una benefica, adica tu o sa vorbesti mai mult si eu o sa tac si o sa te ascult, imi place foarte mult sa ascult oamenii insa nu sunt un bun ascultator. Dar nu mai beau in schimb decat foarte rar. Carpati.org

O tura de toamna ar fi frumoasa sau daca nu una de iarna ar fi formidabila, sanatosi sa ne gasim. Vorba ta , nadajduim sa ne vedem.

Iti multumesc pentru aprecieri.


Marți, 15 septembrie 2009 - 15:50  

florinbalan
florinbalan
Rucsac
 
5
Din pacate teiul nu mai e demult...Crucea, in schimb, a fost montata de un preot-alpinist, moment in care a fost si sfintita piatra, ca prea se vorbea de necuratul in preajma ei Carpati.org


Miercuri, 16 septembrie 2009 - 20:08  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
6
Cand eram de o schiopa tin minte ca am vazut un copac care crestea exact pe stanca. Sunt insa curios sau interesat ce parinte s-o catarat pana acolo si in ce an, pentru a se pastra in memoria noasrta numele.


Miercuri, 16 septembrie 2009 - 23:09  

zentai
zentai
Coarda
 
7
Preotul se numea Vasile Matasa (coincidenta de nume cu Constantin Matasa).Nu era alpinist, a facut-o din credinta, desi cred ca s-a gandit si cum sa coboare de acolo, dar sigur la vremea aia n-a facut-o in rapel, ci a descatarat.Am avut si eu curiozitatea sa stiu cine a pus crucea....desi, acum imi dau seama ca s-ar putea sa confund personajele, si cel de care vorbesc sa fie preotul care a pus crucea pe Vf.Panaghia.Promit sa ma interesez la persoane autorizateCarpati.org


Joi, 17 septembrie 2009 - 08:56  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
8
Ma voi uita in cartea regretatului dr Iacomi sa vad cine o pus crucea pe Panaghia, dupa cate stiam eu un taran din Ceahlau, dar s-ar putea sa ma insel. Desi numele de Vasile Matase cu siguranta l-am mai intalnit, probabil ca numele de Matase este des intalnit in zona Rapciuni sau Hangu , acolo de unde provine si parintele Matase.

Cam prin ce an o pus crucea pe Piatra Teiului? Dar pe Panaghia? Mai traiesc oare autorii acestor catarari?


Joi, 17 septembrie 2009 - 10:06  

florinbalan
florinbalan
Rucsac
 
9
N-am nicic cea mai vaga idee de an...De "preotul alpinist" am auzit prima data prin 89-90, dar ma indoiesc ca era recent pusa crucea acolo.


Joi, 17 septembrie 2009 - 11:50  

claudiuiasi
claudiuiasi
Coarda
 
10
http://www.imagini.neamt.ro/details.php?image_id=2688
o fotografie dinainte de inceperea lucrarilor de amenajare a barajului.

Si asta poza e de prin 1970 si ceva.
http://www.imagini.neamt.ro/details.php?image_id=296

in rest cautari prin arhive si biblioteci


Joi, 17 septembrie 2009 - 14:50  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0527 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org