In padurile cu ganduri

Se lasa fumul vremii, greu, gros, inecacios...

... Calcate, jefuite de toamna ce le-a ros,

Padurile de ganduri ingalbenite tac,

Ici-colo, fara voie, suspina un copac

Cand, ultima-n cuibarul frunzisului ucis,

O frunza se desprinde din creanga unui vis,

Cercand usor sa zboare si-n urma pica lin

Pe mlastinile mintii cu ape de venin.

Dar apele atinse se zvacolesc sub ea,

O piatra detunata n-ar fi cazut mai grea.

Arar prin codrii negri mai scapara lumina:

Sunt ochi aprinsi de fiare, colti lucii de jivina,

Ce, singure, uitatul domeniu mai strabat.

Caci poftele-s la panda si urile se bat

Pe unde altadata, temut de vanatori,

Vrajitul Cerb de aur pastea culcat in flori.

Pe negre guri de pesteri el azi s-a mistuit,

Albinele simtirii de foame au murit

Pe fagurii vietii, mancati de ursi greoi,

Iar stupii amintirii, pradati, se surpa goi

In scorburile unde bureti miroase-a starf,

Si umbra copleseste copacii pana-n varf;

Mormanele de vreascuri, inabusind mustrari,

In codrii rai de ganduri au sters orice carari...

... Padurile de ganduri pe clipa vietii tac.

Nu se clinteste-n ele o creanga de copac,

Privind, in pragul serii de nori avani rapus,

Un soare fara raze ce scapata-n apus

Si-nchide, rece, ochii, zambind nepasator...

...E noapte. Cerul moare de somn deasupra lor

Si cugetele, negre pe zarile pustii,

Alcatuiesc acuma un codru de stafii,

Cu oasele intinse, prin nori, mai sus de cer.

Tu, Doamne, stii ca-i bine si-i drept ceea ce-ti cer,

Nu zabovi la ruga uscatelor paduri:

Trimite-un palc de ingeri, in spate cu securi!

Vasile Voiculescu

Vineri, 16 noiembrie 2007 - 15:47 
Afisari: 1,412 


predeal