Haiducul de pe Penteleu

Povestea pe care mi-a spus-o, în ziua de 22 august 2006, dl. Damian Sterian, profesor de istorie-geografie în comuna Gura Teghii din județul Buzău, este absolut reală. Cu timpul, ea s-a transformat în legendă, iar generațiile care au urmat nu i-au dat crezare și au uitat-o.

Istoria unor locuri

„Numele localității noastre apare prima dată pe timpul lui Petru Cercel, pe la 1524, în niște documente de proprietate. Apoi, într-un document din 1534, este specificat că un grup de oameni s-a dus la Buzău cu marfă, cofe, ciubere, ciururi, butoaie, ca să vândă. În 1549 apare un al doilea document, care spune cam același lucru, destinația acestui transport fiind însă Brașovul. Prima denumire a localității a fost Bîsca, nume care înseamnă „oaie tunsă”, dar și „repede”, de la slavonul „bîstro”, inspirat, probabil de la vijeliosul râu care trece pe aici. După 1850, o dată cu Legea lui Cuza, vechiul nume s-a pierdut, iar așezării i s-a zis Gura Teghii, de la un pârâu, Tega, denumire care înseamnă „loc ascuns”, „taină”. Unii oamenii stabiliți aici au venit din diverse locuri, unii cu animalele pe care le creșteau, la păscut, alții cu meseriile pe care le practicau. De pildă, în apropiere se află satul Nemertea; pe la 1850, la Zagon, un loc în nord-vestul comunei noastre, se afla o fabrică de sticlă. Unul dintre ingredientele folosite în fabricație era cenușa de fag. Acolo veneau muncitori din Covasna, unguri, specializați în acest domeniu, iar românii care încercau să intre în vorbă cu ei se loveau mereu de același răspuns: nem irtem, nu înțeleg. Cu timpul localnicii le-au zis „„nemirțeni”, iar satului – Nemertea. Acestea sunt locurile în care s-a petrecut tragedia care urmează”, și-a început domnul profesor relatarea.

Om sărac, om bogat

Năchita a fost un băiat sărman, din satul Varlamu, aparținător de comuna noastră. Muncea cu ziua pe unde putea și își câștiga existența cu greu. Tânărul făcuse armata undeva pe graniță, se bucurase de aprecieri, a avut chiar unele merite și învățase bine mânuirea armelor. Revenit acasă, și-a câștigat o oarecare autoritate în rândul tinerilor din comună. Între el și Maria, fiica unui om de vază din Gura Teghii, s-a înfiripat o poveste de dragoste care avea să stârnească multe dispute. Tatăl Mariei, Ion, om bogat și de mare vază în sat, nici nu concepea ca fata lui să iubească un sărăntoc, care nu avea după ce bea apă. Când Năchita și-a luat inima în dinți și a cerut-o, de la tatăl său, în căsătorie, războiul a fost gata. Dar dragostea, cea adevărată, nu ține cont de avere, astfel că cei doi au continuat să se întâlnească pe ascuns. Îi ajuta o femeie din Gura Prundului, Maria lui Durnă. În cele din urmă, cei doi tineri au hotărât să fugă, să se ducă unde vor vedea cu ochii, numai să rămână împreună. Năchita a luat-o pe fată și, pentru că era atât de sărac că nu a avut cu ce s-o îmbrace, i-a dat niște straie bărbătești. Au plecat în miez de noapte, au luat-o pe cărările Penteleului și s-au dus spre culmea Tămășoiu, unde era o stână la care ciobani erau niște prieteni de-ai băiatului. Aflând de această faptă, Ion, tatăl Mariei, a anunțat jandarmii, a făcut o poteră, un grup de 10-12 urmăritori, și au pornit în căutarea celor doi fugari. Năchita și prietenii lui, deveniți peste noapte haiduci, și-au luat măsuri de siguranță, organizând o pază prin rotație.

Glonțul ucigaș

Răsfirați în lanț, jandarmii au încercuit până la urmă stâna. Ion era și el între hăitași. El a fost cel care a zărit haiducul care stătea de pază și care l-a strigat pe Năchita, încercând să-l avertizeze asupra pericolului. A ridicat arma, a ochit pe-ndelete și a tras. Plumbul și-a făcut datoria și cel care stătea de pândă a căzut secerat. Când a ajuns lângă mort, Ion a văzut cu durere că trupul care zăcea neînsuflețit, la picioarele sale, era al fiicei sale, Maria. Fata făcea prin rotație de gardă, alături de tovarășii ei, iar în noaptea aceea îi venise rândul. Au îngropat-o chiar acolo, în muchea muntelui. I-au pus o cruce la cap, iar locul respectiv se numește și azi Crucea Fetei. Năchita a fost și el lovit de un glonț și, rănit fiind, a fost capturat, legat fedeleș și coborât în Gura Teghii.

Surpriza

Ion, tatăl fetei, l-a dus pe băiat acasă la el, l-a legat cu niște frânghii într-un fel de leagăn și l-a atârnat într-un păr din fundul grădinii. Nimeni nu i-a dat vreun strop de apă sau vreun dumicat de mâncare și, după opt zile de stat în arșița soarelui și în frigul nopților de la munte, legănat în batjocură de cei ai casei, cel considerat vinovat că iubise fata unui bogat și-a dat sfârșitul. Nimeni nu poate spune cu certitudine ce fel de haiduc a fost Năchita: unul dintre cei care furau la drumul mare sau unul dintre cei care luau de la bogați și dădeau săracilor. Cert este că el a existat cu adevărat și că povestea de dragoste dintre el și Maria a existat în realitate, pentru că ... „Această întâmplare s-a petrecut pe la 1850. Bunicul meu s-a născut în 1876 și l-a cunoscut pe tatăl fetei. Acesta se numea Ion ... Sterian, pe fata lui, eroina acestei povestiri, o chema Maria Sterian și era din același neam cu mine” , mi-a spus dl. profesor Damian Sterian în finalul discuției noastre. Lângă noi, Penteleul străjuia tăcut zările, păstrând ascunse alte întâmplări de mult uitate de lume.

Istorioara de mai sus îi preluată dintr-o pagină a revistei Formula AS (anul IX, nr. 1) ce mi-a parvenit prin bunăvoința lui Vanea (van51).

Autorul textului: Ionel GRAMA

Luni, 16 ianuarie 2023 - 17:39 
Afisari: 344 


mihaita_39