Final
Din praf de flori de colt,
Ti-am pregatit otrava,
Pe care tu, sfioasa insetata,
O vei sorbi , far’ a gandi,
Pe toata…
Din colti de stanci arse de soare,
Ti-am construit funebrul pat,
Pe care tu, frumoasa adormita,
Vei adormi, far’ a gandi,
Treptat…
Din tristul ecou al Malinului,
Ti-am compus trista oda muta,
Pe care tu, sortita chinului,
Il vei canta , far’ a gandi,
La cei ce-asculta…
Din toate amintirile cu noi,
Ti-am scris un epitaf simplist,
Pe care ei, pierdutii muntilor,
Il vor citi, far’ a gandi...
Ce trist…
versuri:private_rayen
Daca iei ad-literam sa faci otrava din flori de colt pentru iubita nu e o idee prea fericita.
In schimb sper ca e vorba de acea "moarte" ideala, adica imbolnavirea incurabila de acea boala numita simplu Frumos, pe care multi nu o putem exprima in cuvinte, iar si mai multi nu-i vedem simptomele.
Aceasta boala incurabila duce inevitabil la moarte, adica la izolarea fata de Urat, de lumea uneori mult prea perversa si cei 4 pereti in care traim.
Si ce ramane? Un epitaf care sa-ti aminteasca simplu ca si de ce ai murit.
Cred ca de multe ori trebuie sa ne amintim sa mai si murim astfel in cursul vietii, sa ne inecam in abisul Frumosului caci dupa moartea fizica raman doar regrete, lacrimi si intr-un final uitarea.
Joi, 29 ianuarie 2009 - 15:12