Cobori spre gri

 Cobori din lumea ta de creste optimiste,

În lumea noastră, a măștilor pe mimici triste,

Adu-mi pe chip, culoarea primului apus văzut,

Rujează-mi-l apoi pe buze, rujează-mi-l cu un sărut.

Cobori pe aceeași veche cărare de grohotiș moale,

Pe care, spre soare-au urcat murdărite tălpile tale,

Coboară și vino, mi-e dor să mă privești în ochi,

Să traduci două lacrimi de dor, în fericire de stropi.

Cobori din lumea brazilor tăi prin murmur de păduri,

Încearcă s-ajungi și la noi, nuanța de negru s-o furi,

Aici sunt eu, aici sunt și ei, e un întreg oraș care zace,

Departe de lumea din munți, departe de brazi și de ace ...

Cobori printre stânci, printre pietre , printre izvoarele reci,

Încearcă cu șoimi, cu vulturi, cu vântul să te întreci,

ăi purtat în zboruri de aripi, fantasmagoric acar,

Coboară din munți, ia-mă la tine, măcar o dată ... măcar .

Cobori, de fapt, chiar te implor să vii și să mă iei la tine,

Am înțeles c-aici la noi e plumburiu, iar sus sunt zările senine,

Eram o naivă copilă, care pe-asfalturile urbane, cenușii,

Iți scriam cu cretă colorată„ De voi fi gri ... mă vei iubi? „

                                                                   versuri: private_rayen

Miercuri, 24 martie 2010 - 11:14 
Afisari: 1,320 


private_raye..