Ţara Chioarului

   Mă plimb prin centrul vechi al Clujului şi mă întreb cu amară ironie de unde atâta lume tânără prin acest oraş bătrân?! Că doar Clujul nu are combinat siderurgic şi nici şantier naval aşa cum are oraşul nostru...

   Bulevardul Regele Ferdinand duce spre Parcul Cetăţuia, iar mirarea mă cuprinde din nou când bag de seamă că Someşul Mic curge prin mijlocul Clujului total aiurea, îndreptându-se spre răsărit, de parcă nu ar ştii că într-acolo nu sunt decât munţi.

 

   Îl trage de mânecă Someşul Mare ceva mai încolo, înainte de Cetatea Dejului şi împreună fac cale-întoarsă, parcă spre Apuseni.

   Şoseaua largă, cu un asfalt alb, impecabil, urmăreşte parcă cu dragoste de natură fiecare cot al Someşului, dorind să ne dezvăluie tablourile cu stufarişuri şi ochiuri de apă luate în stăpânire de neamurile de înaripate.

   Dar nu te bucuri mult de peisajul ca de deltă, căci drumul coteşte brusc şi începe să urce cu serpentine largi Dealul Mesteacănului.

   Poate că Pasul Mesteacăn nu are nici 500m altitudine, iar pe creştetul său se întind mirişti deja tunse uniform de combine prăfuite, în schimb de aici de sus panglica lată a Someşului străluceşte acum în soare şi peisajul acesta cu Someşul care se îndreapta spre pusta maghiară îl percepi ca pe o desparţire în care din primele clipe te încearcă deja regretul.

 

   Apoi cu coada ochiului, cu acea privire periferică vigilentă de una singură, vezi poarta maramureşeană înălţată deacurmezişul drumului. Căci, iată, ai ajuns să treci din Sălaj în Maramureş, în locuri atât de depărtate în care crezi că dacă tu nu ai ajuns până acum, parcă nimeni n-a mai trecut vreodată pe aici...

   Şi dincolo de poartă pătrunzi în Ţara Chioarului, străvechea Kowar, cum numea ungurii Ceatatea de Piatră de pe dealurile din dreapta, cetate care veghea soarta românilor din aceste ţinuturi de peste 800 de ani.

   Primul sat aşternut la poalele Mesteacanului se cheamă chiar aşa, Valea Chioarului, iar casele vechi, cu cuşme ţuguiate, învelite cu şiţă arsă de soare şi ploi, cu câte o bătrână împinsă la drum de grijile zilnice, dar îmbrăcată ca de sărbatoare, cu cămaşa albă, cu pumnuşei, cu zadie tot albă pe cap şi catrinţă din postav negru brodat cu mult verde, te fac să te crezi ajuns în marginea unei poveşti. Şi te aştepţi ca ceva mai încolo să întâlnesti părul plin de omizi, fântâna fară ciutură şi cuptiorul crăpat şi care trebuie degrabă lipit cu lut de o fată a moşului indecent de harnică...

   Harnici trebuie sa fie si oamenii locului, şi inţelegi asta după fâneţele bine cosite şi cu iarba verde ca ceapa întinsă la uscat pe caprele din drugi albi de mesteacăn.

   ...Şi după bisericuţele de lemn, dar care mare parte din ele au acum pereţii dinafară varuiţi în alb sclipitor, spre a se deosebi de albatrul limpede al pereţilor caselor.

    Le vezi aninate îndeosebi pe câte un bot de deal, ridicate astfel de la început mai aproape de cer.

   Pentru ca oamenii din Chioar le vor mai scoase cumva din zarva vieţii şi puse acolo sus pentru a ajunge la ele ca ieşind dintr-o ceaţă lasată peste vale...

   Aşa frumos se vede de jos bisericuţa de lemn de la Copâlnic-Mănăştur şi cea din Lăschia, cea cu turla de lemn rotundă, după influenţele baroce ale epocii în care a fost ridicată.

   Ca să nu mai vorbim încă o dată de vestitele biserici de lemn de la Plopiş şi Şurdeşti, monumente  de arhitectură e pe Lista Patrimoniului Universal UNESCO.

 

   Lăsăm maşina în satul Preluca Veche, pe o stradă pustie, unde latratul unor câini nevăzuţi te duc cu gândul la nuvelele horror dintr-o Scoţie atemporală...

   Avem ca ţintă Defileul Lăpuşului, dar mai întâi trecem peste Culmea Preluca şi vedem impresionanta Poartă a Pintii, o arcadă din calcare dolomitice.

   Coborâm uşor, printre exemplare ample de moşdrean înflorit şi frumos mirositoare, spre Valea şi Cascada Babii.

   Şi de deasupra cascadei zărim pe o poiana înflorită şi necosită puzderie de sculpturi risipite prin tot locul.

   Pe neştiute, ajungem astfel în Poiana Soarelui de pe Dealul Pietriş, unde vedem şi atingem cu mâna sculpturile monumentale realizate în calcare albe, dar şi în marmură pistruiată, ori o rocă mai dură şi mai închisă la culoare, probabil un andezit local.

   Ajungem în satul Ciocotiş, (oricum suntem total pierduţi în geografie) şi un indicator maroniu ne îndeamnă sa urcăm până la Schitul Şatra, cel de pe Cornul Şetrii, iar alte indicatoare, de aceasta dată turistice, promit că în zonă putem vedea o peşteră, dar şi gura unui aven, ambele de sorginte tectonică...

 

   Ne mulţumim doar să vedem un mic mausoleu închinat eroilor din Ciocotiş din primul razboi mondial, dar şi bustul voievodului Mihai Viteazu din Runcu, o urbe cu un vag aer de buricul pământului.

   Nu ştim mare lucru despre istoria de acum o suta de ani a locurilor, dar mirarea vine din faptul că vom mei vedea bustul marelui Mihai şi în alte localităţi din Ţara Chioarului.

   Se pare că Mihai Viteazu a avut o relaţie specială cu Ţara Cioarului, astfel că după unirea de la 1600, voievodul muntean avea să se îngrijească de viaţa spirituală a românilor de aici, ridicând câteva biserici şi o mânastire la Habra, ajutat de episcopul Efrem, cel care a trecut biserica românilor de la Episcopia ruteană de la Muncaci, la cea română de la Baia Mare.

 

   Nu vrem să pătrundem în hăţisul istoriei. Ne dăm seama că suntem total nepregătiţi atunci când trecem prin satul Şişeşti şi nu ne mai amintim de numele cărui om politic român se leagă numele acestei micuţe localităţi...

   Aşa că ne mulţumim să gustăm din savoarea toponimiei locale, cu nume de localităţi ca Butesea, Hovrila, Vălenii Şomcutei, Şomcuta Mare...

   Şi să realizăm că simţământul acesta că străbatem locuri atât de depărtate de Galaţiul nostru e unul relativ, dacă e să ne gândim că aici suntem la capătul de ţară mai apropiat de inima Europei... Lucru care face ca Moldova noastră să fie cea departată...

 

   Ca împăratul acela care îşi avea castelul peste 7 mări şi 7 ţări, şi când a privit zările pe fereastra din turn a exclamat: ,,Doamne, ce departe mai stau!...”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Luni, 18 iunie 2018 - 19:16 
Afisari: 1,190 


gigicepoiu