1. Oraș banal, tu nu ești pentru mine
Căci orizontul tău e-atât de mic
În ochi și-n gând am zările senine
Mai lasă-mă să plec măcar un pic
Iubitul meu, să spargem iarăși zidul
Acestei cuști în care ne-am închis
Și lumea verde să-mi inunde vidul
Ce-n amorțire mintea mi-a cuprins
R: Să plec, să uit de tot ce mă-nconjoară
Să uit că-n van de-atâtea ori am plâns
S-ajung din nou în munți, în prag de seară
Și să-i salut cu-al inimii surâs
2. Să spun c-am învățat că totu-i fum
Că niciun lucru veșnic nu durează
Că viața noastră-i drum și numai drum
Iar libertatea-i ceea ce contează
Că verbul „a cunoaște” e cel mai important
A ști de unde vii și unde pleci
Nu un program banal, periodic și constant
Fugind, gonit de timp și gol prin el să treci
3. Că munții și pădurea sunt templul cel mai sfânt
Pe care Dumnezeu în dar ni l-a lăsat
Iar pe-acest dar de-a pururi îl vom păstra în gând
Ca pe un lucru unic, profund și minunat
Deci să plecăm, iubite, iubind să dăruim
Acestui univers din ceea ce ne-a dat
Să reînvățăm să râdem și chiar să și murim
Trecând frumos prin viața ce liberi ne-a lăsat
Comentariile membrilor (2)
Mulțumesc anticipat!
Marți, 12 iulie 2011 - 19:50