Cautare:
De actualitate


Calendar

Martie 2026
LMMJVSD
1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031

Aprilie 2026
LMMJVSD
12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930

Online


Marți, 13 martie 2007


CMR TRANSILVANIA SUD SIBIU
SERVICIUL de PROGNOZA VREMII DATA: 13.03.2007

BULETIN NIVOMETEOROLOGIC
Estimarea riscului de avalansa in Muntii BUCEGI, POSTAVARUL si FAGARAS
- valabil in afara partiilor prelucrate si deschise publicului -

INTERVALUL 13.03.2007 ora 20 - 14.03.2007 ora 20:
ESTIMAREA RISCULUI DE AVALANSA:
risc mare (4): in Fagaras
risc insemnat (3): in Bucegi la peste 1800m
risc moderat (2): in restul zonei monitorizate

PROGNOZA VREMII PENTRU INTERVALUL 13.03.2007 ora 20 - 14.03.2007 ora 20:
Vremea va fi in general frumoasa. Cerul va fi variabil. Vantul va sufla slab pina la moderat cu intensificari din NE in zona montana inalta. Izolat se va semnala ceata.

La altitudini de peste 1800 m: temperaturi minime: -12 la -6 gr.C, temperaturi maxime: -5 la 1 gr.C
La altitudini sub 1800 m: temperaturi minime : -6 la -1 gr.C, temperaturi maxime: 2 la 8 gr.C

Izoterma 0 grade: in urcare de la 1100 m la 1900m la sfarsitul intervalului
Izoterma de -10 grade: in urcare de la 3500 m la 3800m
Vantul la altitudinea de 2500 m: 40-70 km/h din NE

STAREA STRATULUI DE ZAPADA in data de 13.03.2007, ora 14:00:
In ultimele 24h local s-au semnalat ninsori slabe in zona montana iar temperaturile maxime pozitive care s-au inregistrat au fost mai scazute decat in ziua precedenta. Astfel stratul de zapada si-a pastrat in general aceasi inaltime dar a continuat umezirea lui in special la altitudini mai mici de 1800 m.
La aceasta ora zapada masoara la statiile meteorologice: 24 cm la Predeal, 15 cm la Sinaia, 88 cm la Postavaru, 7 cm la Fundata, 67 cm la Varful Omu si 288 cm la Balea-Lac (maximul inregistrat in tara).

STABILITATEA si EVOLUTIA STRATULUI DE ZAPADA 13.03.2007 ora 08 - 14.03.2007 ora 20:
Sub 1500 m altitudine stratul de zapada este de mici dimensiuni, mai ales pe versantii sudici si sud-estici. Precipitatiile sub forma de ploaie, chiar daca slabe cantitativ, vor determina topirea zapezii. Pe vai si in zonele adapostite, zapada veche este in general stabilizata si riscul de avalansa redus. Intre 1500m si 1800m: stratul de zapada care se va depune va fi nesemnificativ.

In Muntii Fagaras Riscul de avalansa va fi mare (4): primii circa 50-60 cm de zapada de la suprafata formeaza un strat compus in partea superioara din 1-2 cm zapada proaspata din ultimele 24h si granule fine sau cristale in fete plane, strat instabil care nu prezinta aderenta cu stratul mai vechi. In profunzime, mai ales pe versantii cu orientare nordica, exista mai multe zone cu rezistenta scazuta formate din cristale tip cupa ce se pot transforma in planuri de alunecare pentru stratul aflat deasupra. Riscul declansarii spontane de avalanse se mentine mare pe numeroase pante suficient de inclinate Pe pantele unde nu s-au produs inca, acestea pot antrena mare parte din stratul mai vechi si declansa avalanse de profunzime de mare amploare, care pot ajunge pana in fundul vailor si afecta si fondul forestier. Riscul declansarii avalanselor va fi amplificat la trecerea turistilor sau a schiorilor.

In Muntii Bucegi, la peste 1800 m: la suprafata exista un strat de circa 10-20 cm compus din 1-2 cm de zapada proaspata din ultimele 24h si granule fine mai vechi, strat cu stabilitate scazuta si fara aderenta la stratul mai vechi. In profunzime se regasesc mai multe structuri de placa de vant si spre sol exista zone cu cristale cu fete plane si tip cupa, cu rezistenta foarte scazuta. In special pe pantele inclinate, unde nu s-au semnalat inca se pot produce avalanse spontane de suprafata, din care unele pot antrena o mare parte din strat si pot ajunge pana in fundul vailor. Riscul de declansare al avalanselor va fi insemnat (3) si va fi amplificat in conditii de supraincarcare (trecerea turistilor sau schiorilor, sau ruperea corniselor).

In Masivul Postavaru stratul de la suprafata este umidificat. In interior sunt mai multe structuri de placa dura. Declansarile de avalanse sunt posibile mai ales din cauza supraincarcarii (cu schiori sau turisti) si pe pante suficient de inclinate - risc moderat (2).

INTERVALUL 14.03.2007 ora 20 - 15.03.2007 ora 20:
PROGNOZA VREMII PENTRU INTERVALUL 14.03.2007 ora 20 - 15.03.2007 ora 20:
Vreme in general frumoasa. Cerul va fi variabil. Vantul va sufla in general slab pana la moderat cu unele intensificari in zonaele mai inalte. Izolat se va semnala ceata.

TENDINTA RISCULUI DE AVALANSA:
risc mare (4): in Fagaras
risc insemnat (3): in Bucegi la peste 1800m
risc moderat (2): in restul zonei monitorizate

1 - RISC REDUS - stratul de zapada este in general stabilizat pe majoritatea pantelor; declansarea avalansei este posibila doar in cazul unei supraincarcari mari a stratului de zapada de pe pantele inclinate. Spontan se pot produce doar curgeri sau avalanse de mici dimensiuni.
2 - RISC MODERAT - pe anumite pante suficient de inclinate, stratul de zapada este mediu stabilizat; in rest este stabil. Declansarile de avalanse sunt posibile mai ales din cauza supraincarcarii (cu schiori sau turisti) si pe unele pante ce sunt descrise in buletin. Nu sunt asteptate declansarile spontane de avalanse de mare amploare.
3 - RISC INSEMNAT - pe numeroase pante suficient de inclinate, stratul de zapada este mediu sau putin stabilizat; declansarile sunt posibile chiar in conditiile unei slabe supraincarcari si pe numeroase pante, mai ales pe cele descrise in buletin; in anumite situatii sunt posibile unele declansari spontane de avalanse medii si cateodata chiar avalanse mari.
4 - RISC MARE - stratul de zapada este putin stabilizat pe majoritatea pantelor suficient de inclinate; declansarea este probabila chiar si printr-o slaba supraincarcare, pe numeroase pante suficient de inclinate, in anumite situatii sunt de asteptat numeroase declansari spontane de avalanse medii si cateodata chiar mari.
5 - RISC FOARTE MARE - instabilitatea stratului de zapada este generalizata; se produc spontan numeroase declansari de avalanse de mari dimensiuni, inclusiv pe pante putin abrupte.

Autor: Mtg. Udo Reckerth  
! Informatiile continute in acest buletin sunt proprietatea intelectuala a ADMINISTRATIEI NATIONALE DE METEOROLOGIE. Reproducerea totala sau partiala a buletinului este permisa numai cu acordul ADMINISTRATIEI NATIONALE DE METEOROLOGIE R.A.
Contact: Serviciul Regional de Prognoza a Vremii Sibiu, tel: 0269-235145


 

Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2026) www.carpati.org