Valea Bistritei: povestea unei ape (2)

  Cu fortele sporite de aportul de ape adus de Dorna si Neagra Sarului (cat timp noi am umblat fleaura pe muntii de pe langa Vatra Dornei), raul nostru lasa in urma Depresiunea Dornelor si se indreapta spre Muntii Bistritei hotarata sa-i ferestruiasca.

  Mai intai ocoleste prin dreapta versantul inclinat al muntelui Barnarel, apoi aluneca lin pe langa terasele cu case si pasuni de pe malul drept. Daca te-ai opri pentru o clipa in fanetele smaltuite cu garofite si margarete, nu ai sti incotro sa privesti mai intai: spre creasta de cocos a Pietrosului, un crampei de zid crenelat, ridicat deasupra culmilor din jur, catre turnurile de cetate ruinata ale Pietrelor Doamnei, sau la spinarea garbovita a Giumalaului, unde se vede bine o cruce inaltata chiar pe varf.

  Ajunsa in locurile inguste de la Zugreni si simtindu-se impresurata, Bistrita se repede cu furie spre peretii de stanca de la Coltul Acrii. Il ocoleste descumpanita, se intoarce in loc si incearca sa il atace pe partea opusa.

  Neputand birui muntele, raul se arunca inspumat spre alti pereti coborati din culmea muntelui: Scara, Coiful, Moara Dracului.

  Ostenite, apele tulburi ies la largime la Chiril si, impacate cu sine, curg valurite pe sub puntile intinse pe cabluri. Au fost invinse? Catusi de putin! Si dilema asta din jocul apei cu muntele dainuie de la inceputul veacurilor.

  Meandrele pe care le vedem in Cheile Zugrenilor stau marturie victoriei pe care Bistrita a repurtat-o in lupta cu muntele, cu acea culme care, in alte ere geologice, lega Pietrosul (1794m) de Giumalau (1857m). Daca tinem cont ca aici Bistrita curge la cca. 750m altitudine, vedem rezultatul trudei sale in diferenta de nivel de peste 1000m.

  Dealtfel, daca ai ocazia sa te afli pe creasta ingusta a Muntilor Bistritei, in preajma varfurilor Pietrosu, ori Bogolin, sau la fel de bine pe culmea ingusta a Muchiei Tepuselor de sub Giumalau, in fata ochilor se deschide un peisaj grandios, ce poate rivaliza cu oricare altul din Carpati: cu spatiile de genune adanca vazute de pe Creasta vaii Albe din Bucegi, ori cele ce se deschid de pe Cararea Pisicii din Masivul Domogled.

  Una din teoriile geologice prin care se incearca sa se explice modul in care Bistrita a strapuns culmea Pietrosu-Giumalau pleaca de la premisa ca initial apele Bistritei, ajunse in Depresiune Dornelor, se indreptau catre marea ce stationa in Depresiunea Transilvaniei, iar cand calea apelor a fost barata de lantul vulcanic al Calimanilor, in spatele acestuia s-ar fi format un lac, iar cand apele lacustre ,,au dat pe afara", Bistrita si-ar fi gasit actualul curs.

  Se pare, totusi, ca procesul de ridicare a culmii muntoase Pietrosu-Giumalau in calea apelor Bistritei a avut loc concomitent cu erodarea tanarului relief de catre ape.

  Din jocul pe verticala a celor doua forte ale naturii a rezultat spectacolul geologic la care astazi putem fi martori pentru o clipa.

  Ametiti de taria inaltimilor ne putem afla tihna in una din asezarile de la poalele Raraului: satul Chiril. De aici porneste spre culmea muntelui un drum alpin, dar pana sa ajungem la Pietrele Doamnei, facem un popas la Schitul Rarau, ridicat chiar sub munte pe la sfarsitul sec.18, pe locul unui lacas mai vechi rostuit aici de catre Petru Rares.

  Daca avem ocazia sa fim la Chiril in una din zilele geroase ale iernii, vom fi surprinsi sa vedem ca pe podul de gheata de pa Bistrita,eventual acoperit si de zapada, trec agale sanii trase de cai cu zurgalai, tocmai pentru a evita aglomeratia, ori asfaltul uscat de pe drum.

  Mai jos de satul Crucea, Bistrita intra din nou intr-un sector de vale ingusta: vestitele Toance.

  Pragurile de cuartite si bolovanii fixati in albie zdrentuiesc oglinda miscatoare a apei. Aici se afla ,,Piatra lui Toader" locul unde, spune legenda, si-a gasit sfarsitul un iscusit plutas. Si, ca-n orice legenda care se respecta, tragedia s-a petrecut in ziua dinaintea nuntii sale...

  Plutaritul reprezinta mijlocul traditional al transportului lemnelor din bazinul montan al Bistritei.

  Dupa constructia barajului de la Izvorul Muntelui plutele coboara pe Bistrita de la confluenta Bistricioarei cu Putreda si pana pe lacul de acumulare.

  Plutele sunt construite in locuri amenajate, numite ,,schele de legare". Ele sunt alcatuite din mai multe segmente numite ,,table" sau ,,capataie".

  Prima tabla, numita ,,buzar", e confectionata din lemn mai subtire, mai usor de manevrat. O tabla are cca. 30 de busteni, iar o pluta poate avea 3 sau mai multe table.

  Daca trunchiurile sunt mai subtiri, se cheama ca se face o pluta de ,,hartapele", iar cele din busteni grosi se cheama ,,plute de taftaluci".

  Spre deosebire de plutaritul de pe Olt, unde legatura intre tablele plutei e rigida, pe Bistrita plutele sunt mladioase, ele ajungand la adevarate ,,fulare" de table, de peste 100m lungime.

  Volumul materialului lemnos cuprins intr-o pluta poate fi de la 50 pana la 170 m cubi.

  Primavara, cand viteza curentului e mai mare, de la Putreda pana la Poiana Teiului, la coada lacului de acumulare, se fac vreo 19-20 de ore, plutasii lucrand in schimburi, specializati pe anumite sectoare ale raului. Precum pilotii maritimi si fluviali din diferite porturi, ori canale, am zice noi, astia de la Dunare...

  Ajunse pe lac, plutele sunt remorcate pana la debarcaderul din localitatea Potoci, unde bustenii sunt scosi din apa si transportati in aval cu mijloace auto.

  Mai jos de Toance Bistrita primeste aflent paraul Neagra si valea mai largita a permis asezarea satului Brosteni.

  Localitatea era cea mai importanta dintre satele de la Vatra Dornei si pana la Bicaz. Si asta inca de la inceputul sec. 18.

  Aici functiona inca de pe atunci o scoala vestita, unde David Creanga si-a adus feciorul Dumitru si pe nepotul Ion Creanga sa invete aici. I-a asezat in gazda la baba Irinuca si s-a dus peste culmea Stanisoarei, indarat la Pipirig.

  Din ,,Amintiri din copilarie" stim ca optiunea pentru Brosteni nu a fost tocmai inspirata: s-au umplut de raie de la caprele gazdei, iar cand stanca slobozita de pe coasta din spatele casei a trecut prin peretii de barne si a cazut intr-un... pahar! Paharul s-a umplut si au fost nevoiti sa fuga cu plutasii pana la Borca, la Vasile, fratele mai mare al varului Dumitru.

  De la Brosteni si pana la Farcasa Bistrita are un curs rectiliniu, caci a parasit zona rocilor metamorfice, mai dure si a intrat in zona sedimantara a flisului.

  Pe stanga primeste afluent paraul Sabasa. Valea Sabasei e larga si luminoasa, iar pe ea urca un drum ce trece peste culmea Stanisoarei pentru a ajunge in cele din urma pana la Falticeni.

  Prin locurile acestea a fost purtata de durere si de dorinta de dreptate Vitoria Lipan, pentru a afla pe sotul omorat si pradat. Ne amintim finalul romanului lui Sadoveanu: ,,Gheorghita, ia vezi ce scrie pe baltag!..."

  De oriunde am sosii, veniti din cele patru zari, dar parca cel mai frumos ar fi sa coboram cu pluta pe Bistrita, la coada lacului de acumulare Izvorul muntelui ne intampina o priveliste minunata.

  In primul plan vedem Piatra Teiului, un turn cenusiu de calcare, inalt de aproape 30 de metri.

  Dincolo de aceasta, un viaduct elegant se intinde intre malurile departate, oglindindu-si arcadele in apele limpezi.

  Chiar inainte ca apele lacului sa impresoare stanca, uimirea oamenilor a alunecat spre fantastic, nascandu-se astfel legendele.

  Alecu Russo a povestit una dintre ele, in care Diavolul s-a inteles cu Dumnezeu sa-l ajute pe acesta sa pedepseasca lumea cazuta in ticalosie. Intr-o noapte intunecoasa, dupa o furtuna apriga, necuratul smulge o stanca din culmea Ceahlaului si cand sa o pravaleasca in Bistrita, pentru a provoca inundatii si potop, a auzit un cantat de cocos, s-a cutremurat si a scapat piatra pe locul in care o vedem azi.

  Inciudat de nereusita sa, Diavolul obisnuia sa se aseze noaptea sus, pe piatra. Ca sa scape de el, un cioban venit din transhumanta de la campie, a adus cu el un pui de tei si l-a rasadit pe varf. Acesta s-a prins, dar a ramas inchircit, neputand creste de rautatea necuratului alungat.

  O alta legenda spune ca in munte traia un capcaun care fura fetele frumoase si le ducea sus pe Ceahlau, unde le transforma in stanci...  Legenda asta nu-mi place... Capcaunul asta seamana cu un criminal in serie, cu un Ramaru, ori cu un alt caz patologic...

 

  Viaductul are menirea de a trece peste apele lacului drumuri importante, caci Poiana Teiului a fost o rascruce din cele mai vechi vremuri.

  Un drum apuca pe Valea Largului, trece muntele prin pasul Patru Voda si coboara la Pipirig. Soseaua continua in lungul Ozanei, ,,cea frumos curgatoare", pana la Targu Neamt.

  Spre Transilvania soseaua patrunde pe Valea Bistricioarei, prin Tulghes si Borsec, pana la Toplita si Ditrau.

  Inaine de constructia barajului, soseaua venita de la Vatra Dornei continua pe dreata Bistritei, pe sub munte si trecea prin satele Calugareni si ceahlau. Acum ea trece viaductul si urmarecte ,,golfurile" lacului pana la baraj.

  Posibilitatea amenajarii hidroenergetice a Bistritei a fost intuita demult. Dimitrie Leonida isi obtinea diploma de inginer prezentand proiectul construirii de hidrocentrale pe Bistrita inca din anul 1915.

  Cerand sprijinul unor geologi de seama ai vremii, inginerul a elaborat un proiect pentru construirea unui baraj in amonte de confluenta cu Izvorul Muntelui si o centrala electrica mai jos, la Stejaru.

  Lucrarile de constructie au putut incepe abia in anii 50.

  In locul unde valea se ingusteaza, fiind sapata in dresii eocene, dure, asa numite ,,gresii de Tarcau", cu inclinatia spre amonte, s-a indepartat prundisul si s-a mai sapat inca 20m in patul de stanca al vaii.

  Dupa executia unui tunel de scurgere a apelor Bistritei, s-a trecut la turnarea celr 1,6 milioane metri cubi de beton. Foamea de ciment a impus construirea unei fabrici la Bicaz. Calcarul pentru producerea cimentului a fost extras din muntele de la Torasca, pe Valea Bicazului, in apropiere de intrarea in chei.

  In mai putin de un deceniu, omul a deschis aici niste ,,chei" artificiale si a ridicat un munte de beton in calea Bistritei.

  La 1 iulie 1960 apele sunt zagazuite si trimise la centrala electrica de la Stejaru. Aceasta inghite 180 metri cubi pe secunda, in timp ce debitul Bistritei e de cca. 50 metri cubi pe secunda. De aici si necesitatea construirii lacului de acumulare.

  Un vaporas efectueaza curse cu turistii pe lungimea celor 33km ai lacului. Dar cu splendorile Ceahlaului, ale Cheilor Bicazului si Hasmasului la indemana, sa te plimbi cu vaporasul pe lac e ca si cum ai merge in Delta Dunarii si in loc sa dai la marlite, ghibanei ori chitici, tu te duci sa te cateri pe stancile de sub monumentul de la Tulcea...

  De la Piatra Neamt Bistrita iese din sectorul montan si zbuciumul sau se mai domoleste. Dar nu devine un rau lenes, ca cele de campie, caci alte si alte centrale hidroelectrice o vor pune la treaba.

  Un ultim baraj il vezi in Bacau, cand treci podul din centrul orasului. Podul e putin mai jos de baraj si de pe el vezi cum valurile scapa peste portile metalice de suprainaltare si te face sa intelegi forta apelor din spatele lor.

  Dinjos de podul nostru, pe oglinda linistita a apei, luneca rate salbatice, becatine si bodarlai...

  La varsarea in Siret, nestiuta de nimeni, Bistrita se ravaseste in cateva brate adancite printre limbile de pietris...

  Autocarul cu care Ministerul Culturii isi plimba marii actori pe la manastirile din moldova ajunge prin preajma Bacaului. De pe o banca mai din fund, se ridica Gheorghe Cozorici, se apleaca de spinare si se uita pe geam"

  -Pe aici am jucat in ,,Stefan cel Mare"!...

  -Nu, Gheorghe, aici am jucat la FCM Bacau. In Stefan cel Mare am jucat in retur...

 

 

Sâmbătă, 20 februarie 2010 - 18:28 
Afisari: 5,113 


gigicepoiu