Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Martie 2021
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031

Aprilie 2021
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Terminologie montană

ALPINISM – CARPATISM – BUCEGISM



PARTEA  I


Considerații de natură istorică și semantică


          În contextul fenomenului montan actual, prin lucrarea de față se dorește a se aduce cât mai aproape de iubitorii traseelor  nemarcate – din Carpați, în general, și din Bucegi, în special – o serie informații de natură istorică și semantică, pe de o parte, dar și explicații, trăsături caracteristice și particularități ale turelor ghidate sau or­ganizate în particular pe de altă parte, în zona de abrupt prahovean a masivului considerat leagănul alpinismului românesc.

          Pornind de la însăși definiția noțiunii de alpinism, astfel cum a fost aproape unanim acceptată (activitate umană ce are ca scop ascensiunea în munți, pe zăpadă, stâncă și gheață pentru atingerea unor puncte dificile intr-o zonă de abrupt), avându-se în vedere caracteristicile de relief ale Carpaților românești, dar mai ales ținând cont, în mod particular, de specificitatea configurației geomorfologice a munților Bucegi, în deceniul anterior au reapărut alte două noțiuni subsecvente alpinismului autohton: carpatismul și respectiv bucegismul.

          Pentru mulți dintre cei care in ultimele decenii (inclusiv subsemnatul) au parcurs trasee nemarcate alpine în abruptul prahovean al Bucegilor sau pe versantul vestic al Pietrei Craiului, itinerarii cu diferite grade de dificultate, un prim contact în mediul neacademic/neconvențional cu acești termeni – „carpatism”/”bucegism” – a creat un impact semnificativ, stârnind numeroase curiozități.

Față de acesta stare de fapt, un răspuns edificator (până la un anumit punct) în ceea ce privește chestiunea definirii și explicitării celor două noțiuni l-a oferit un om ­care indubitabil poate fi calificat drept expert în domeniul alpin. Este vorba despre Marian Anghel, ghid montan atestat MT nr. 2613/2005, International MountainLeader (IML), președintele Societății Ghizilor și Liderilor Montani din Romania, directorul școlii românesti de formare profesională a „International MountainLeaders” etc.


În articolul său publicat in 2013 pe blogul personal, acesta ridică întrebarea :


„Cum se numesc ascensiunile montane vara, pe brânele de iarbă, printre brazi, zade și jnepeni sau pe văile de abrupt pline de grohrohotiș? Mă refer la traseele atât de populare și parcurse weekend de wekend, prin Bucegi și Crai precum:

– Brâul lui Raducu, Brâna Portiței, Brâna Aeriană, Brâna Mare a Coștilei, Brâul Ciorânga, Brâul de Mijloc...

– Valea Seacă dintre Clăi, Seaca Caraimanului, Seaca Coștilei, v. Albă, v. Coștilei, v. Gălbenele, râpele de prin Morar... Padina Închisă, a lui Călinet, v. Podurilor...”


          Ferindu-se a formula în termeni absoluți un răspuns la întrebarea ridicată, autorul concluzionează:

         „Vara, în Carpații românești, nu se poate practica alpinismul (dato­rită condițiilor geografice naturale), dar în afară de drumeție și de cățărarea pe stâncă se practică o activitate specifică care se poate numi carpatism”.


          Din punct de vedere istoric, o primă opinie citată plasează originea noțiunii de „carpatism” în articolul de presă intitulat ”Salvați turismul!”, publicat in 1934 în revista Realitatea Ilustrată. Autoarea scrierii, Madeleine B propunea la acel moment ca as­cen­siunile pe traseele nemarcate în abruptul Bucegilor să fie socotite drept „car­patism” și nu „alpinism”.

          O a doua opinie, de asemenea documentată si argumentată, plasează termenul de carpatism, ca fiind uzitat „cel puțin din 1918, mai exact în cercul celor care aveau să înființeze asociația „Hanul Drumeților”. Astfel, „în termenul «drumeț» vream să punem corespondentul neaoș al «turistului» (asemănător, “han” era asociat ideii de cabană montană, “alpinist” devenea „carpatist”, “restaurant” – ospătărie etc.).


          Date fiind cele două opinii anterior menționate, se impune a fi readuse în actua­li­tate câteva rânduri extrem de sugestive, ale unui pionier al ascensiunilor în abruptul prahovean al Bucegilor. Este vorba de Nestor Urechia. Astfel, în volumul Vraja Bucegilor, publicat în 1926 (reeditat în 2013 ed. Romania pitorească, p. 17 și 19) el afirma: „Tocmai după șase ani de la debutul meu în ale carpatismului, m-am pomenit iarăși pe Bucegi făcând clasica excursie Sinaia–Furnica–Varful cu Dor–Peștera”, ulterior completând: “Adevăr de netăgăduit este că dacă Bucegii sunt cu­nos­cuți și iubiți de marea mulțime a excursioniștilor, aceasta se datorește buce­giștilor, premergători care, cu vorba, cu scrisul, cu fapta, au luptat zeci de ani spre a pune în lumină Vraja binefăcătoare a Bucegilor și a îndemna generațiile viitoare la câștigare de sănătate fizică și morală, prin cutreierarea acestui falnic lanț al Carpaților noștri.” 

          Astfel, apare extrem de bine conturat în vocabularul montan al epocii termenul de bucegiști, el desemnând marii iubitori ai munților, dar mai ales “îndrăgostiți de Bucegi”, parcurgatori ai potecilor ascunse sau ai văilor și vâlcelelor abrupte din Caraiman, din fața Coștilei sau din versantul nordic a  Morarului.


          Ulterior expunerii acestor puncte de vedere, și alte personalitați marcante ale mișcării alpine din Bucegi au folosit cu fermitate noțiunea de „alpinism bucegist”, în­țe­le­gând totuși prin aceasta parcurgerea unor trasee de abrupt, dar nu „ascensiuni cu ajutorul materialelor tehnice”, și nici turismul de munte. 

          Ca atare, Radu Țiteica conchide cu privire la activitatea alpină/montană în Bucegi: „Explorarea Bucegilor coinchide, aproape, cu problema dezvoltării alpinismului româ­nesc (...) În România de la 1920 încoace, nivelul alpinismului practicat în Bucegi a fost atât de ridicat față de simplul turism de munte obișnuit în celelalte masive, încât cercetarea dezvoltării alpinismului bucegist înseamnă într-adevăr studiul evoluției noțiunii de alpinism românesc și studiul evoluției practicii alpine în Carpații României.”

          Așa cum și alți autori au semnalat, în perioada regimului comunist multe dintre traseele de carpatism (cu trimitere directă la cele din Bucegi și Piatra Craiului) au fost asimilate alpinismului și, pe cale de consecință, incluse in literatura de specialitate cu cotații de dificultate cuprinse între 1A și 2A (în grade alpine românești). Pe cale de consecință s-a opinat de către unul dintre antecesori în sensul că „multe dintre aces­te trasee sunt mai apropiate de drumeție (de exemplu Brâna Mare al Coștilei sau Brâul de Mijloc al Pietrei Craiului), sau de cățărarea pe stâncă (de exemplu Hor­nul As­cuns din Colțul Mălinului, Acele Morarului), decât de alpinism, care constă în con­diții specifice de desfășurare.” 

          Față de aceste considerente se păstrează mai multe rezerve, ce vor fi ulterior ite­ra­te și dezvoltate, din mai multe puncte de vedere.

          Mergând mai departe, așa cum apare definită și explicitată în termeni generali, ac­ti­vitatea cunoscută oarecum generalizat la nivelul României drept „parcurgerea de trasee nemarcate”, „carpatism” și, în mod particular, drept „bucegism” reprezintă o ac­tivitate montană unică, cel puțin în Europa, și poate consta în: parcurgerea brâ­ne­lor, a văilor de abrupt si a zonelor mai greu accesibile lipsite de marcaje con­ven­ționale, înierbate, cu pietriș și/sau vegetație forestieră și fără zăpadă (vara). Aceste trasee prezintă dificultăți sporite față de drumeția montană, fără însă a fi încadrate drept unele de alpinism sau de cățărare pe stâncă, în contextul în care zonele de cățărare sunt mai puține și mai scurte (săritori, diedre, hornuri, mici fețe căzute), cel mai des acestea putând fi ocolite. 

          În ceea ce privește individualizarea și definirea semantică a activitătii în sine, Mir­cea Ordean afirma : “A căuta definiții (infinit mai serioase decît apelativul în glumă de bucegism, scos de Nestor Urechia) pentru o activitate proprie Bucegilor, poate des­chi­de o cutie a Pandorei, în sensul că umblatul prin muntele cutare ar trebui să poar­te numele acelor înălțimi”. Pe aceeași logică simplă un alt iubitor al muntelui, apro­piat subsemnatului, a mărturisit in particular: “Legat de bucegism, am avea nevoie și de un crăism și un ceahlăism, pentru că și acolo se merge mult pe văi și brâne, și nu cred că împătimiții de acolo ar accepta să spună că practică bucegismul”.


          Revenind la perioada actuală, noțiunea de „carpatism” își are o oarecare cores­pondență semantică în limba engleză cu termenul de „scrambling”, iar în germană cu cel de „kraxeln”, definind o activitate alpină ce implică alternanța între zone de dru­meție si zone mai scurte de cățărare pe stancă, implicând un bagaj minim de cu­noștințe teoretice și deprinderi practice legate de escaladă. Astfel cum s-a menționat anterior, pentru doritorii practicării acestui gen de ac­tivitate montană este imperios necesară și recomandată – pentru siguranța personală – preexeistenta unui bagaj minim de cunoștințe tehnice de cățărare, cât și a unui echipament individual de protecție. 

          Până la acest moment însă, nu s-a ridicat – cel puțin în spațiul public de specialitate – chestiunea pregătirii prealabile a unei ase­me­nea incursiuni în abrupt, a abordării efective a traseului in sine din punct de vedere tehnic și a comportamentului față de participanții la tură, atât în ceea ce privește organizatorul unei ieșiri ad-hoc (organizată pe site-uri cu specific montan sau rețețe de socializare) cât mai ales în ceea privește ghidul montan.  Pe de o parte numărul crescând al persoanelor care au dobândit un atestat de ghid montan autorizat, al diferitelor forme asociative cu oferte de ghidaj în zonele alpine, al organizatorilor convinși întrutotul a fi pregătiți să îndrume potențiali clienți în zonele de abrupt ale Bucegilor, iar pe de altă parte cel al amatorilor de „plimbări” în astfel de zone, reclamă o expunere a obligațiilor, a condițiilor și a riscurilor asumate  în astfel de incursiuni dar și a regulilor impuse de participarea la activități montane de acest gen.

          Față de considerentele anterior expuse urmează ca în cea de doua parte a lucrării să fie abordate chestiunile legate de actualitatea, oportunitatea și utilitatea folosirii termenelor de carpatism/bucegism în descrierea turelor expuse în spațiul public. De asemenea vor fi analizate și particularitățile unor asemenea ture, în raport de profe­sionalismul celor care le organizează și de pregătirea celor care doresc să participe la incursiuni de acest fel în abruptul prahovean al Bucegilor.

          Cu mulțumiri pentru sprijin și îndrumări Mircea Ordean și Adi Cos.


                                                                                                                                                                        Eugen Adrian Horjea



Bibliografie :


*https://anghelmarian.wordpress.com/ Bergfuhrerbuch Inapoi la notiunile de baza... Ce este alpinismul ?

*Realitatea Ilustrată, anul VIII, nr. 399, 16 septembrie 1934, disponibil pe site-ul http://dspace.bccluj.ro/handle/123456789/51013accesat la 28 august 2020

*Mircea Ordean Sus la Munte la Izvor, Contribuții la istoria alpinismului din Romania 2020

* Nestor Urechea Vraja Bucegilor publicat 1926, reeditat in 2013 ed. Romania pitorească, p. 17 și 19

*Radu Țițeica „Ascensiuni Montante – Oameni și Amintiri” Editura Romania Pitorească 2016

*https://munții nostri.ro povestiri Trasee de munte in Carpați : drumeție si carpatism





Joi, 17 septembrie 2020 - 11:59 
Afisari: 904 


Postari similare:





Comentariile membrilor (2)

nicum
nicum

 
1
“A căuta definiții (infinit mai serioase decît apelativul în glumă de bucegism, scos de Nestor Urechia) pentru o activitate proprie Bucegilor, poate des­chi­de o cutie a Pandorei, în sensul că umblatul prin muntele cutare ar trebui să poar­te numele acelor înălțimi”. Pe aceeași logică simplă un alt iubitor al muntelui, apro­piat subsemnatului, a mărturisit in particular: “Legat de bucegism, am avea nevoie și de un crăism și un ceahlăism, pentru că și acolo se merge mult pe văi și brâne, și nu cred că împătimiții de acolo ar accepta să spună că practică bucegismul”.
In jurul idee asteia se invart motivele pentru care, deocamdata cel putin, nu trebuie si nu are sens sa existe o asemenea abordare/categorisire (motive care sunt incomod de recunoscut de unii).
Mai intai avem de luptat cu un EGO cat Fagarasi-ul, in conditiile in care pana si cei mai "titrati" montaniarzi romani mai au multe de invatat pana a aborda adevaratele zone de dificultate tehnica ridicata din lumea asta.
Apoi mai avem de creat o coeziune intre iubitorii de munte (si natura in general) si o promovare a zone montane, si catre ceilalti care nu merg pe munte, despre frumusetea si avantajele existentei unui asemenea spatiu. O astfel de idee nu duce la coeziune.
Mai sunt multe lucruri de baza de rezolvat pana a ajunge sa nu mai stim ce sa facem si sa cream noi categorii mai exclusiviste in interiorul inca putin dezvoltatului "alpinism" romanesc.
Termenul de carpatism e mai mult decat suficient in a sublinia diferentele dintre anvergura alpinismului si ceea ce se poate practica la noi in tara. Eu cred ca, printre altele, si asta a vrut sa arate Marian Anghel. In sensul ca nu te poti numi practicant al alpinismului atata vreme cat tu ai facut doar vai de abrupt chiar si de sute de ori in Carpatii nostri. Si in esenta nu poti avea pretentie sa faci K2 numai pe baza vailor de abrupt de la noi, a "bucegismului".
Hai sa ramanem noi la carpatism si sa ne dezvoltam o cultura senina si deschisa a muntelui lipsita de ego, sa stim sa ne bucuram si sa "vedem" zonele montane cu micile lor diferente de tehnicitate, iar cei care vor performanta si incadrare in anumite cercuri sa caute sa faca alpinsim sau andism in zonele dedicate, pt ca vrem nu vrem, muntii nostri au alt profil si acesta poate fi folosit pt initiere si maxim intretinere odata ce ai ajuns la un nivel superior.
Daca vrei sa scoti in evidenta ca te limbi mai mult prin zonele abrupte ale muntilor nostri, poti folosi cu succes chiar termenul de "abrupt", care este aplicabil mai multor zone din tara.
"Ce-ai mai facut? Uite, am facut un abrup in Ceahlau si ceva prin Fagarasi"... cred ca e suficient "abrupt carpatic".
Plus ca siguranta abordarii abruptului carpatic nu tine de denumire, terminologie. Altfel trebuie tratata problema sigurantei si constientizarii zonelor mai periculoase.
Cand spui abrup carpatic mi se pare neutru si indica evident ca o initiativa in acel spatiu prezinta o dificultate mai ridicata fara de o simpla drumetie. Cand ai spune bucegism poate duce catre altceva, alta liga, ceea ce nu e.
Hai sa fim noi deocamdata carpatisti si sa fim cat mai multi. Avem alte prioritati in "alpinismul romanesc", nu terminologii precum bucegismul.
Alpinism - carpatism - abrup carpatic.


Vineri, 18 septembrie 2020 - 18:46  

irbis21
irbis21

 
2
Păi... așteptăm „cea de doua parte a lucrării”, aceea unde avem argumentele referitoare la „actualitatea, oportunitatea și utilitatea folosirii termenelor de carpatism/bucegism”. Ca să avem ce comenta. Până atunci eu mă abțin de la alte comentarii. Carpati.org

Mulțumim pentru introducere!


Duminică, 20 septembrie 2020 - 22:13  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0699 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org