Sarmizegetusa „mea”...

Vorbele de mai jos s-au vrut initial doar un comentariu la articolul lui Mihael1, „Sarmizegetusa Regia de la istorie la ridicol”. Dar cum vorbele s-au adunat si comentariul a devenit prea lung, l-am facut sa fie de sine statator. Pentru un jurnal ar fi totusi cam scurt si cum vreau sa fie aproape de articolul care a generat aceste randuri (http://www.carpati.org/articol/sarmizegetusa_regia_de_la_istorie_la_ridicol/1132/), l-am pus tot la Articole.

Intr-un comentariu la articolul sau, Mihael spunea ca i-ar placea sa citeasca impresii despre drumetii la Sarmizegetusa. Asa ca o sa incerc sa fac acest lucru. Nu vreau sa insist prea mult asupra perspectivei istorice si a controversei create de modul cum a fost restaurat situl. Discutia ar fi prea lunga, s-au scris destule carti si articole si fara indoiala o sa se mai scrie. Desi am avut ocazia sa ajung pe cateva santiere arhelogice, sa particip putin si la ceva sapaturi si astfel sa inteleg ce presupune o cercetare metodica si o restaurare a unui sit si a celor descoperite acolo, las asta pe seama specialistilor.

Asa ca jos voi pune doar atat. Impresii.

Am ajuns prima oara la Sarmizegetusa Regia prin anul 2000. Pe la inceputul lui octombrie. Cu o zi inainte vazusem Ulpia Traiana. Pusa la indemana, pe drum national, plina de vizitatori si cu magazin de suveniruri la intrare. Nu prea pe gustul meu. Apoi mai spre amiaza pornisem din Orastie. Pana spre Costesti drum asfaltat, apoi forestier destul de lung de altfel. Pana la un punct, apoi cu ce masina aveam noi n-am mai putut inainta. Pe atunci drumul nu era chiar atat de accesibil. Si am luat-o la pas. 

Am ajuns la cetate destul de tarziu. Din fericire. Si era liniste in zona, fara oameni multi. Venind dupa experienta Ulpia Traiana, senzatia a fost coplesitoare. Poate avea legatura si cu momentul zilei, mai spre inserare, cu locatia nu tocmai accesibila si cu tacerea amestecata cu umbre de ceata ce se ridicau printre copaci. Copaci crescuti chiar intre ziduri, in cetate. Si ce copaci. Fagi inalti, batrani, intre pamant si cer, pareau ca stapanesc locul. Era o senzatie atat de fireasca si normala ca locul lor era acolo si nicaieri in alta parte. Simteai ca fara ei ceva nu ar mai fi complet. Dintr-o data pareau a fi iesiti cumva din regnul vegetal. Si in aceasi vreme iesiti din timp. Ca niste spirite a celor din vechime, locuindu-si cetatea sacra...

Senzatii evident subiective.

Un lucru recomand aici. Sarmizegetusa e un loc ce ar fi bine de simtit cu inima si nu cu mintea. E suficient sa stai langa un disc de andezit, sa-ti pui mainile asupra lui si sa incerci doar sa simti. Nu neaparat sa si gandesti. Poate pe acelasi disc s-a odihnit o mana si acum 2000 de ani. Si cumva simti ca aceea mana din vechime nu iti mai e asa straina. Aveti ceva ce ati impartasit, chiar fie doar atingerea rece a unei bucati  de piatra. Si ajungi sa o simti aproape si parca Timpul nu mai e asa de aspru... Doi oameni peste timp. Impreuna si in acelasi timp atat de departe. Uniti doar de-un disc de andezit, ce pastreaza inca in amintire o mana calda ce s-a odihnit asupra-i in vechime.

Si mai conteaza oare atunci ca poate acel disc era cu 15 metri mai la stanga sau poate chiar mai sus sau jos acum doua milenii?

Ne-am intors spre noapte la masina si am pus cortul in zona. A doua zi ne-am reintors in cetate, am mancat fragi in octombrie, crescuti pe langa ziduri. Dar nu a mai fost ce fusese in seara dinainte...

Am revenit in zona peste un an sau doi. De data asta cu un grup mai mare. Eram singurul care mai fusese acolo. Atunci am ajuns cu masinile mult mai aproape si am pus corturile intr-o zona aproape de ziduri. Dar nu in interiorul cetatii. Afara. Am ajuns noaptea dupa ceva peripetii si impins la masini. Asa ca era cam oboseala si a ramas a intra in cetate a doua zi. Pentru ceilalti. Pentru mine era ceva mai special. Peste cateva ore incepea o noua zi. Ziua mea. Asa ca am mai stat ceva timp cu ei, iar cand s-au apropiat orele am deschis o sticla de sampanie, le-am dat-o celorlalti si am mers apoi sa fiu putin cu mine doar. In cetate.

Si am reusit sa regasesc oarecum senzatia de prima data. Senzatii putin mai ciudate insa. Fagii uriasi ce se profilau pe cerul noptii imi creau la inceput o umbra de teama parca. Primul impuls a fost sa caut ceva cu care m-as fi putut apara de inchipuitele pericole, asa ca am luat de pe jos un bat mai solid. Un timp l-am tinut in mana, pana cand mi-am dat seama ca n-am nevoie de el. Asa cum spuneam si intr-un jurnal din anul trecut, frica e intotdeauna doar in mintea noastra. Niciodata in afara.

Apoi m-am linistit si am putut sa simt. M-am oprit ascultand linistea si am stat in sanctuarul mare circular, privind la cer doar si uneori si inauntru. Nu-mi mai aduc aminte acum ce mi-a spus cetatea in noaptea aceea, dar amintirea a ceva special a ramas. Senzatie evident subiectiva si aceasta.

Am revenit apoi la corturi si am mai luat 3-4 oameni cu mine. Primul lor contact cu Sarmizegetusa in noapte sunt sigur ca le-a ramas in memorie.

A treia intalnire a fost in 2007. Veneam dupa o tura in Retezat, intrerupta brutal de niste evenimente nu tocmai fericite, intamplate in Caldarea Berbecilor. Exista un jurnal pe site si cu ce s-a intamplat acolo.

Dar sa revin la Sarmizegetusa. Cumva am senzatia ciudata ca atunci intr-un fel am fost dus acolo. Trebuia sa merg pentru ca cineva sa poata ajunge la Sarmizegetusa. Plecasem din Poiana Pelegii destul de tarziu, mai pierdusem timp si pe drum, asa ca am plecat din Orastie mai tarziu dupa-amiaza. Pe drumul spre Costesti ne-a facut cu mana o femeie la vreo 40-50 de ani. Credeam ca e din zona si vrea sa mearga la Costesti. Oricum pentru altceva n-ar fi avut timp, avand in vedere cat era ora. Dar nu, era din Bucuresti din cate imi amintesc si plecase la acea ora totusi tarzie spre Sarmizegetusa.  Singura si pe jos, stiind ca o sa ajunga acolo. Si a ajuns. Era o femeie care putea sa simta mult, asa cum mi-am dat seama mai tarziu.

Si de aceea data am avut noroc de liniste in cetate. Si in interior, deasemenea. Atunci am simtit Sarmizegetusa altfel. Parca totul in jur vibra de energie, copacii, pietrele de andezit, aerul chiar. Evident, senzatie subiectiva si aceasta. Sau poate nu.

Ultima oara am ajuns la Sarmizegetusa in 2008 si tot in preajma zilei mele de nastere si tot venind din Retezat. Atunci am fost si la cetatea Costesti si-apoi Blidaru. Le-am simtit aproape de suflet si pe acestea. Si-apoi la Sarmizegetusa iar. Interesanta experienta si de acea data. Intensa chiar, cu toate ca atunci au fost multi oameni imprejur, dar oameni frumosi, care puteau sa simta.

Un vechi proverb egiptean spunea: “Oamenii se tem de timp si timpul se teme de piramide”. De acest proverb imi aduce aminte intr-un fel Sarmizegetusa. Nu prin prisma faptului ca Timpul s-ar teme de andezitul de acolo, cat prin senzatia de Timp in nemiscare, “atemporal” chiar, pe care am simtit-o uneori acolo. Parca intr-un fel iesi din timp iar piatra, copacii, aerul exista pur si simplu independent de timp, indiferent ca e Acum sau Atunci, ele pur si simplu Sunt. Poate doar oamenii sunt altfel. Sau poate nici chiar ei…

Ar mai putea fi spuse multe despre ce-i acolo, despre controverse istorice, despre perspective arheologice si despre alte multe lucruri, dar acestea ar fi lucruri pentru minte, e drept interesante si ele, insa nu despre asta vreau sa vorbesc acum. Poate cu alta ocazie, dar nu acum.

Asa ca mergeti la Sarmizegetusa, mergeti fara a incerca sa va setati vreo asteptare, in bine sau in rau si incercati doar sa simtiti. Si apoi mi-ar de mare drag daca mi-ati spune si mie cum a fost sa fie. Sau poate daca deja ati fost acolo si v-a fost aproape de suflet sunt randuri libere mai jos pentru fiecare.

Aceasta este Sarmizegetusa “mea”…

M.

PS: Inchei articolul cu o senzatie ca am uitat sa scriu ceva, e vorba de o comparatie ce o gasisem acum ceva ani, a asezarii celor trei cetati - Costesti, Blidaru, Sarmizegetusa - cu ceva ce acum imi scapa. Si imi aduc aminte ca-mi placuse mult. O simt asa aproape, dar nu pot sa o mai vad. De-o voi regasi si o voi considera ca merita, o voi adauga la articol sau intr-un comentariu.

Joi, 11 aprilie 2013 - 22:54 
Afisari: 2,672 


madalinp24