Poveste alpina la 6.000 de milimetri (partea a doua)
Toata povestea incepuse intr-o noapte de iarna, o poveste a unui vis la inceput neincrezator, care apoi a devenit realitate. Dupa toate spaimele prin care am trecut acum 2 ani, a urmat o iarna plina de suspiciuni. Vor rasari din nou, sau nu? Ma tot framanta gandul ca ele afara stau sub zapada insa in balcon nu am zapada si erau expuse gerului, de acest lucru ma temeam cel mai mult.
Ma amagea ideea conform careia, daca au rezistat cu brio caldurii si zapuselii din Bucuresti, vor trece si iarna la fel de bine. Imi faceam curaj cu ideea asta ca si cand ar fi o axioma sau o teorema apartinand vreunui ilustru savant si pe care eu, nu trebuia decat sa o aplic. Imi faceam tot felul de planuri, ce experimente sa mai fac, ce anume sa mai supun atentiei (nefiind biolog nu pot folosi termenul cercetare ) si alte cate si mai cate idei si presupuneri...
Imi ocupam timpul cu astfel de ganduri. Ce sa fac cu semintele din anul precedent? Unele, in mare parte, le voi pune la incoltit sa vad daca functioneaza polenizarea si semintele sunt viabile, celelalte, cea mai mare parte, le voi imprastia pe munte. Cum avusesem grija sa separ bine locurile unde se dezvoltau semintele europene, Mongoleze si Canadiene, nu duceam grija unei polenizari intamplatoare, lucru de care sper eu, ma va feri de anumite critici cum ca n-ar fi bine, e periculos...si alte asemenea.
Acum aveam in grija doua serii de "copilasi", unii de anul acesta, altii de anul trecut. Grijile erau impartite si conform experientei neplacute de anul trecut, tata si pisoiul au primit instiintare de interzicerea prezentei fizice in "zona alpina". Oare va functiona? Cu tata mai ma inteleg eu, dar cu pisoiul cum fac? Va ramane in grija lui tata cat sunt eu plecat, eventualele stricaciuni urmand sa le plateasca tata "cu capul" :))
Iar ma apuc sa montez rasadnitele, sa fac amestecul de pamant, iar pun seminte la incoltit si din nou ma apuc sa montez "biberoanele" pntru noii copilasi, mai exact, instalatia de udare pomenita alte dati.
Totul merge snur caci capatasem experienta si noii copilasi prind forma si culoare. Cam asa a fost si anul trecut:
Odata pusi copilasii fiecare in "camera" lui, ma pot delecta cu un pic de poze, cautari pe net, in cele din urma, nu ramasesem decat cu udatul si linistea. Da, fusese liniste, caci pisoiul nu a catadicsit sa pape iar salata de flori ca anul trecut. Probabil ca s-a obisnuit cu ele sau ghiveciul cu iarba de tara pus momeala si-a facut efectul? Nu ma agitam sa gasesc raspuns ca doar a fost liniste. Ca prin farmec, pisoiul nu numai ca nu le-a mai mancat dar nici nu s-a tolanit in zona alpina inchipuindu-se cine stie ce irbis setos de sange stand la panda sau acumuland energia soarelui...
Mare bucurie mi-a fost sa vad muguri noi la radacinile de anul trecut.
Le urmaream acum dezvoltarea, cum formeaza pasla, vedeam alti mugurasi care apareau, cum cresc, cum se dezvolta, apoi incepusem sa nu mai am rabdare asteptand randul doi de flori (anul precedent am avut flori la unele desi ele sunt bianuale).
Cum spuneam mai demult, ele cresc incet, cam 5 mm / luna. Cu toate astea, mie mi se parea ca ele cresc repede ca Fat Frumos din poveste. Se vede ca au invatat vremea pe munte in anii necesari dezvoltarii speciei. Nu se grabesc sa iasa la vedere, lasa timpul sa treaca, sa nu cumva sa le prinda vreun inghet tarziu pe viitoarele flori. Apoi, spre surprinderea mea, in aprilie (corespondentul lunii iunie pe creste) sa inceapa a prinde puteri, triplandu-si ritmul de crestere si dezvoltare. La asta nu ma asteptam si anul acesta o sa am confirmarea (acum e iarna si inca dorm) observandu-le cresterea.
Cel mai bine va las singuri sa le priviti dezvoltarea, fara sa mai adaug eu ceva.
Cum ati vazut la inceput, bobocul de floare incepe sa se formeze inca de la baza tulpinii, tija florala crescand cu bobocul strans in varf. E ca un pumn, ca un berbec cu care se sparge zidul ierbii din jur. Bobocul devine latos si la jumatatea lui mai (in Bucuresti) incepe sa se deschida. Nu toate florile sunt la fel de mari, cele mari sunt corect compuse, ca niste rozete, cele mici par mai mult stelute in fragmentare.
Ca toate florile, ele infloresc dimineata devreme dar deschiderea completa a stelutei pufoase dureaza cam 10 zile, urmand ca floarea sa mai tina inca 3 saptamani. Longevive flori! Tin deschise atat timp cat e vara in toi pe creste, luna august. Culmea este ca ele se dezvolta mult mai repede daca ele cresc pe sol putin cantitativ. Probabil ca un petec mic de pamant nu le poate asigura mult timp cele de trebuinta si florile sunt fortate sa cresca repede, cat e terenul propice. Am incercat si eu experimentul si am lasat o floare in "camara de copilas" si rezultatul a fost cel scontat: nu numai ca a crescut mai repede, dar a si inflorit mai repede si a facut seminte mai repede, cat timp celelalt abia incepeau deschidera bobocului.
Nu am avut de asteptat decat sa infloresca celelalte. Nu dupa mul timp, cam 2 saptamani erau si celelalte inflorite, am avut o multime de stelute pufoase in balcon.
Cad de bine au crescut si cat de frumoase nu mai trebuie sa spun, mie imi este de ajuns imaginea.
Dupa toata agitatia asta au urmat semintele. Multe, multe, surprinzator de multe. In fiecare "cerculet" pe care noi il distingem se fac seminte, cam 400 de floare. Inmultind cu 16 boboci si cu un numar de X ghivece (multe) va dati seama cam ce recolta de seminte am avut. Cel putin jumatate din ele au plutit peste vai in adierea vantului, sperand sa isi gaseasca o noua casa cat mai aproape de cer si ferite de trecatorii obisnuiti.
Seminte in floarea inca neculeasa:
Ce urmeaza? Astept alte iesiri la munte pentru a duce in bataia vantului o noua generatie de seminte.
Daca mi-a dat curaj experimentul? Da! Am cumparat seminte orhidee autohtone, "stupinita" sau pe latina "platanthera bifolia" 1 plic. Problema e ca semintele nu incoltesc si nu cresc decat in conditii de simbioza cu o anume ciuperca. De unde sa fac rost ciuperca? Am inlocuit-o cu o ciuperca artificiala:D si drept rezultat am deja prima tulpina de 1 cm a sus-numitei orhidee...ca sa nu mai spun ca si "adonis vernalis" , o alta plaanta rara a incoltit. Eu sper ca voi readuce asemenea bijuterii in zone din care au disparut. Ce-o fi in viitor, vom vedea.
Luni, 7 februarie 2011 - 20:42
Afisari: 4,036
odin
Marți, 8 februarie 2011 - 19:11