Pledoarie pentru ocupația de ghid de drumeție montană
Acest articol se dorește a fi un punct de plecare pentru o dezbatere privind oportunitatea unor eventuale demersuri care să conducă în final la apariția pe piața muncii din România a ocupației de ghid de drumeție montană, precum și delimitarea clară a liniei de demarcație între aceasta și ocupația de ghid montan, așa cum este realizată în acest moment la nivel european.
Despre ocupația de ghid de drumeție montană în România
În acest moment, în România, practic această ocupație este ca și inexistentă . În COR (Clasificarea Ocupațiilor din România) la codul 349104 sunt nominalizate ocupațiile de ” ghid de turism montan, drumeție montană/galerii de artă/interpret/habitat natural floră, faună, zona montană/habitat natural floră, faună zona umedă/supraveghetor/turism ornitologic/turism speologic/turism ecvestru”. Și lucrurile se cam opresc aici; nici nu este de mirare atâta timp cât foarte multă lume consideră ocupațiile de ghid montan, respectiv ghid de drumeție montană ca fiind absolut identice.
Asociația Ghizilor Montani din România a reușit să întocmească și să supună aprobării standardul ocupațional corespunzător ocupației de ghid montan și să realizeze un sistem de pregătire profesională (cursuri de inițiere și de specializare) care să permită obținerea atestatului de ghid montan, singurul documentul legal care permite exercitarea profesiei.
Pentru ca ocupația de ghid de drumeție montană să își croiască drumul mai departe ar fi nevoie de parcurgerea în ordine a următorilor pași:
* înființarea unei asociații profesionale cu personalitate juridică;
* realizarea demersurilor necesare pentru elaborarea și aprobarea standardului ocupațional corespunzător;
* realizarea unui sistem de pregătire care să corespundă atât cerințelor naționale cât și celor europene;
* începerea demersurilor pentru aderarea la UIMLA (Uniunea Asociațiilor Ghizilor Internaționali de Drumeții Montane), fapt ce ar permite recunoașterea calificării la nivel european;
Despre ocupația de ghid de drumeție montană în Europa
În anul 1989, reprezentanți ai organizațiilor profesionale naționale din Austria, Belgia, Franța, Marea Britanie, Irlanda și Italia s-au întâlnit având ca obiectiv comun armonizarea conținutului și a standardelor de pregătire corespunzătoare profesiei de ghid de drumeție montană. Acesta a fost momentul în care a luat ființă Comisia Ghizilor Europeni de Drumeții Montane (EMLC).
În anul 1992, reprezentanți din Belgia, Franța, Marea Britanie, Irlanda, Italia și Spania s-au întâlnit pentru a ratifica ”Standardul Comunitar privind condițiile de acces și exercitare a profesiei de ghid european de drumeție montană”.
Între 1992 și 2004 a devenit tot mai evident faptul că titulatura de ghid european de drumeție montană nu mai reflecta cu acuratețe caracterul internațional tot mai pronunțat al activităților desfășurate de ghizii de drumeție montană. De asemenea, titulatura nu se mai adresa celor care trăiau și își desfășurau activitatea în afara Uniunii Europene.
Din acest motiv, în anul 2004, reprezentanți din Andorra, Belgia, Franța, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania și Elveția s-au întâlnit la Plas y Brenin, în nordul Țării Galilor, având ca obiectiv comun aprobarea unei constituții pentru noua Uniune a Asociațiilor Ghizilor Internaționali de Drumeție Montană – UIMLA. Uniunea a înlocuit Comisia Ghizilor Europeni de Drumeții Montane – EMLC și a deschis calea aderării tuturor națiunilor interesate de exercitarea profesiei de ghid internațional de drumeție montană. Constituția UIMLA a fost semnată în mod formal la Chambery, în Franța, la data de 27 noiembrie.
Țări membre:
* Andorra
* Belgia
* Franța
* Marea Britanie
* Polonia
* Spania
* Elveția
Țări cu statut de membru aspirant:
* Bulgaria
* Cehia
* Olanda
* Italia
* Macedonia
* Slovacia
Țări cu statut de membru candidat:
* Croația
* Grecia
* India
* Maroc
* Noua Zeelandă
* România
* Slovenia
* Suedia
* Peru
UIMLA definește ghidul internațional de drumeții montane ca fiind persoana pregătită și evaluată în conformitate cu cerințele stricte ale uniunii. Aceste cerințe sunt specificate în mod explicit în documentul numit ”Platformă standard comună”. Calificarea ca ghid internațional de drumeție montană permite deținătorului să conducă grupuri de turiști în munți de pe toate continentele cu condiția ca pe traseele alese să nu fie necesară folosirea deprinderilor de alpinism. Ghidul internațional de drumeție montană nu poate conduce grupuri în zone cu ghețari ori acoperite de zăpezi permanente. De asemenea, nu poate conduce grupuri în zone în care folosirea planificată a corzilor de alpinism este necesară. Cu toate acestea, ghizii internaționali de drumeții montane pot organiza și conduce ture pe trasee situate la mare altitudine, respectiv ture pe rachete de zăpadă, pe timpul iernii.
După cum se poate observa, este un club din ce în ce mai select și cred că nu ar trebui să ratăm oportunitatea de a ne alătura și noi acestuia.
Sper să revin în curând și cu alte informații utile pentru cei interesați.
Legături utile:
www.uimla.org (site-ul UIMLA)
www.baiml.org (site-ul Asociației Britanice a Ghizilor Internaționali de Drumeții Montane).
Articol publicat pe blog-ul florinbana.wordpress.com
Iar articolul nu zice absolut nimic important. Nimic.
Marți, 16 februarie 2010 - 12:13