Pesteri in Podisul Mehedinti

   Ca de obicei, aseară, înainte de culcare, discutasem cu Edy Munteanu în camera de cabană despre perioada de dinaintea formării poporului român.

   Fiecare expunea cam tot ce ştia despre ultimile valuri de popoare migratoare, despre pecenegi si mai ales despre cumani, înaintaşii noştri tot mai probabili şi o istorie tot mai credibilă în faţa povestioarei cu Traian si Decebal.

 

   Noaptea am visat că eram fugărit, pe nedrept, căci eu eram de partea lor, de hoarde de pecenegi si cumani.

   Căutam să mă ascund în codrii cei de nepătruns, dar, ca în orice coşmar, migratorii erau mereu pe urmele mele.

   În cele din urmă ajung în faţa unei guri de peşteră şi mă grăbesc să mă pierd în străfundurile pământului.

   Doar că intrarea în peşteră era zăbrelită şi eu zgâlţâi poarta din toate încheieturile. Privesc îndărăt cu spaimă şi văd pecenegii şi cumanii tăvălindu-se pe jos de râs:

   ,,Ce ţară e asta a voastră, mă dacule, dacă aveţi peşteri şi accesul la ele, uite, la nevoie, vă este restricţionat?!...”

 

   În Podişul Mehedinţi carstul este împodobit cu adevărate perle ale cavernamentului subteran, peşteri ca Topolniţa, Izverna, Mărtel ori Cloşani ducând până departe renumele speologiei româneşti.

   Dar, cum aveam să constatăm, accesul la bogăţia de forme născute în întuneric este condiţionat de aprobări de la Societatea Naţională de Speologie şi de la Comisia Monumentelor Naturii.

   Câteva peşteri rămân deschise şi speologului de ocazie.

   ...Şi chiar din cele de primă mână!

 

 

   1. PEŞTERA BALTA

   Urmăm şoseaua asfaltată ce duce de la Baia de Aramă la Drobeta Turnu-Severin până în comuna Balta.

   La capătul localităţii trecem Valea Topolniţei şi în dreptul unei troiţe prindem poteca de pe versantul drept.

   După 1km traversăm un pârâu aproape de izvoarele sale, printre tufe mari de ferigi. După alţi 300m ajungem la peşteră.

 

   Aven în faţă o peşteră compexă, cu două galerii principale aproape paralele, orientate spre nord.

   Peştera are trei intrări. Cea nordică corespunde unei insurgenţe, celelalte două resurgenţei pârâului ce străbate peştera.

   Între cele două galerii există şi o galerie de legătură numită şi Peştera Mică de la Balta. Aceasta are 220m.

   În porţiunea finală peştera este puternic concreţionată, cu gururi, stalactite, stalagmite, coloane şi scurgeri parietale.

   Pentru parcurgere se recomandă cizme înalte, cască şi surse bune de iluminat.

 

 

   2. PEŞTERA CURECEA

   Se află tot pe raza comunei Balta, în Dealul Curecea, în zona numită ,,La Morminţi”.

 

   Este o peşteră mare, polietajată, lunga de circa 4000m. Are două deschideri.

   Deschiderea nord-vestică se face într-o dolină, continuând cu un aven de 10m adâncime, dar uşor accesibil.

   Din galeria principală se deschid două ramuri:

-ramura nordică, parţial activă, are 250m dezvoltare şi e mai greu de parcurs.

-ramura sudică are tavanul aproape orizontal, iar de el stau agăţate stalactite din mondmilch de aproape 1m lungime.

   Planietatea tavanului e rezultatul eroziunii lente a calcarului de către apele freatice cu nivel relativ constant.

   În porţiunea sudică galeria principală face numeroase coturi şi meandre, menţinând morfologia diaclazelor, dar şi planietatea tavanului, care devine reprezentativă pentru această peşteră.

   (Această planietate a tavanului se întâlneşte şi în Peştera Limanu de lângă Mangalia.)

   Spaţiile largi fac parcurgerea peşterii uşoară.

   Spre capăt putem alege din două variante de parcurgere, variante ce se întâlnesc după circa 100m.

   Ieşirea se poate face şi prin această deschidere din capătul sudic, gura de dimensiuni mai reduse, după ce am parcurs mai bine de 1100m de la intrare.

   Aceasta deschidere poate funcţiona pe vreme ploioasă ca o insurgenţă, (loc de pătrundere a apei in subteran), planul Peşterii Curecea suprapunându-se peste confluenţa subterană a trei pâraie.

   Vizita durează 3-4ore şi necesită surse sigure de iluminat, iar pe timp ploios cizme şi, uneori, combinizon.

 

 

   3. PEŞTERA SFODEA

   Se află tot pe raza comunei Balta, de data aceasta în cătunul Sfodea.

   Deschiderea peşterii se află în nordul acestui sătuc, în masivul Boldul Izvorului.

 

   Este o peşteră cu un singur etaj, activă, cu o lungime de circa 700m.

   Se dezvoltă pe un sistem de diaclaze orientate est-vest, înguste şi înalte.

   După intrarea joasă urmează o galerie cu înălţimi de 1-3m şi o podea acoperită cu pietriş şi nisip. Uneori aici se întâlnesc şi mici ochiuri de apă.

   După 150m patrundem într-o sală mai complexă, unde privirea ne este atrasă de doi pilieri (stâlpi) de calcar de 3m înălţime.

   În zonele subfosile vedem linguriţe, clopote şi marmite de eroziune.

   În porţiunea finală galeria devine activă şi auzim zgomotul amplificat al unei cascade de 3m înălţime.

   Galeria se termina cu un lac de sifon impenetrabil, iar noi suntem nevoiţi să ne întoarcem.

   Vizita durează 1,5ore şi necesită echipament obişnuit.

   Nu se recomandă vizitarea peşterii în perioade foarte ploioase.

 

 

   4. PEŞTERA PODULUI

   Se mai numeşte şi Peştera de la Ponoare.

   Din oraşul Baia de Aramă urmăm drumul proaspăt asfaltat spre Izverna şi după 5km coborâm în depresiunea îngustă a localităţii Ponoarele.

   Din centru nu facem dreapta, pe varianta nouă a drumului, ci ţinem drept înainte şi urcăm până la intrarea pe Podul Natural de la Ponoarele, numit şi Podul lui Dumnezeu.

   (În prezent accesul auto pe pod e interzis.)

 

 

   Intrarea in Peştera Podului.

   Este o peşteră complexă, polietajată, cu două deschideri.

   Intrarea de la Podul Natural este o arcadă larga de 15m şi înalta de 3m, deschizând accesul într-o galerie decendentă.

   Lungimea totală a peşterii este de 734m.

 

 

   Galeria are dimensiuni mari, de 10-12m lăţime şi 5-8m înălţime.

   Podeaua este acoperită cu argilă moale şi noi am regretat faptul că nici măcar jambierele nu ni le-am scos la intrare. Ne-am noroit!...

   Spaţiile mari fac ca lanternele noastre să-şi dovedească limitele.

   Totuşi remarcăm scurgeri de mondmilch pe pereţii înclinaţi.

 

 

   Deasemeni scurgeri calcitice alterate, de culori foarte curioase.

 

 

   În perioadele foarte ploioase galeria principală se inundă şi lacul astfel format nu poate fi trecut decât cu barca pneumatică.

   În zona din faţă galeria devine uşor ascendentă şi podeaua este întreruptă de existenţa unui puţ în formă de pâlnie.

   Această porţiune funcţionează în două sensuri, ca scurgere a apelor din peşteră, ori ca preaplin atunci când apele din adâncuri au debit excesiv de mare.

 

   Zgomotul apei se aude în străfunduri şi cum luminile noastre nu pătrund până acolo, odată ajunşi pe marginea pâlniei... simţim că au apărut ,,bentiţe de pielea găinii” pe picioare, între jambiere şi pantalonii trei sferturi...

 

 

   În partea din stânga urcă pe o pantă largă Galeria Fosilă.

   Ea prezintă spaţii largi şi e bogat concreţionată.

   Domuri masive.

 

 

   Stalagmite cu mondmilch ,,mai proaspăt” pe crestet.

 

 

   Stalactitele au o mare dezvoltare în grosime, multe dintre ele pierzându-şi astfel formele caracteristice.

 

 

   Stalactite minuscule şi draperii de scurgere parietală.

 

 

   Un frumos dom, dublu, ,,revopsit” cu calcit alb.

 

 

   Forme curioase pe tavan.

 

 

   Porţiune în care tavanul coboară faţa de înălţimile sale obişnuite.

 

   Urcând spre Galeria Fosilă.

 

   Draperii ca de mătase...

 

 

   Un alt dom pastrat ceva mai curat.

   Temperatura în peşteră este destul de ridicată, aceasta fiind, probabil, o condiţie pentru formarea unui strat fin de ,,mâzgă” întâlnit pe mai toate suprafeţele peşterii.

 

 

   In faţa peretelui luminat.

   Draperii ondulateşi stalactite cu picaturi de apă în vârf.

 

 

   Tavan bogat concreţionat.

 

 

    Prin sălile mari ale Peşterii Podului.

   Grafismul ciudat al ,,pieilor de leopard”.

 

 

   Spre ieşire întâlnim un mucegai de mari dimensiuni, cu o gâzuliţă prinsa în capcana sa.

 

 

   Peştera podului este opera apelor pârâului Zăton, care se scurgeau cândva la nivelul actualei galerii, până dincolo de Podul Natural, căci legatura între arcada acestuia şi gura peşteri s-a prăbuşit ulterior.

 

   Ieşim din peşteră şi urcam pe dealul de deasupra ei pentru a vedea câmpurile cu lapiezuri.

   Doar ca obiectivul aparatlui meu s-a cam aburit...

 

 

   Dincolo de deal, pe partea opusă intrării principale, vedem şi cea de-a doua gură de acces în Peştera Podului.

   O eventuala pătrundere pe aici ar putea pune probleme in zona pâlniei cu apa la bază.

 

 

 

   5. PEŞTERA BĂLUŢA

   Din localitatea Ponoarele prindem drumul spre stănga, conform indicatorului rutier şi mergem un timp pe firul unei văi, apoi urcă pantele spre primele case  ale cătunului Băluţa.

   După vreo 3km noi lăsăm maşina în faţa unor panouri de informare turistică şi continuăm drumul pe jos spre Cheile Băluţei.

 

 

   După mai bine de 1km de mers pe jos ajungem în partea din amonte a cheilor şi privirile ne sunt atrase de o bisericuţă cocoţată pe un pinten de calcar.

   Cum oare vor fi urcănd băbuţele, duminica, la slujbă?!...

 

 

   Cheile Băluţei au o lungime de circa 1km şi înălţimi ale pereţilor de calcare cuprinse între 300 şi 400m.

   De menţionat că în acest peisaj s-au tras prin anii 60 câteva cadre la filmul ,,Dacii”.

 

 

   Gura Peşterii Băluţa se deschide în versantul stâng la mai puţin de 10m înălţime relativă.

 

 

   Peştera prezintă două etaje: unul inundat aproape tot timpul, iar celălalt, deasupra lui, e un etaj fosil cu diferite formaţiuni carstice.

   Peştera are o lungime de 248m.

   Galeria inundată.

 

 

   Ne întoarcem spre ieşire şi căutăm pasajul de urcat în galeria fosilă.

 

 

   Urme ale coloniei de lilieci din galeria fosilă.

 

 

 

   6. PEŞTERA BULBA

   Mergem pe drumul dintre Baia de Aramă şi Ponoarele circa 1km şi vedem pe partea dreaptă o măsuţă la umbra unei sălcii bătrâne.

   E locul în care trecem apele pârâului Bulba şi începem să urcăm pe malul său stâng.

 

 

   După 500-600m valea îşi strânge versanţii şi se închide cu portalul jos al Peşterii Bulba.

   Frunzişul copacilor (mesteceni) dă luminii o nuanţă de verde.

 

 

   Este o pestera mixtă, suborizontală, formată dintr-o reţea de galerii dispuse pe trei etaje, însumând 5160m.

   Peştera a fost săpată de apele ce vin din ponoarele de la Podul Natural, Zăton, Gura Iepurelui, Valea Găinii, Valea Mică şi Valea Mare.

 

 

   Fiind vorba de o pesteră activă şi trebuind să mearga prin apele râului subteran, Alex şi Edy trec la dezechipare. Pe jumătate.

 

 

   Peştera Bulba găzduieşte permanent o mare colonie de lilieci, ale căror urme se văd chiar de la intrare.

 

 

   Peştera e bogat şi divers concreţionată, în galerii întâlnindu-se întreaga gamă de speleoteme.

   Temperatura medie în aceasta peşteră e de 12,5 grade, totuşi apa e ca gheaţa...

 

 

   După mai puţin de 20m nivelul apei scade şi ,,exploratorii” ies pe podeaua umedă, în prima dintre săli.

 

 

   Dincolo de aceasta sală pârâul face un sifon deschis şi pentru a trece de el trebuie sa te scufunzi până la piept.

   Brr! Nu merge! Înapoi!...

 

 

   Ieşirea din Peştera Bulba şi ,,acoperişul” verde de la intrare.

 

 

   Echiparea, că am înţepenit!...

   Peştera Bulba e de clasa de importanţă A, pentru interesul ştiinţific pe care resursele sale îl reprezintă.

   Aici n-a fost nevoie să se zăbreleasca intraea, ea protejându-se singura prin acel sifon de dincolo de intrare.

 

 

   O ultimă privire...

 

  

 

  

 

 

   7. PEŞTERA LAZULUI

   Pornim din Baia de Aramă spre Târgu-Jiu şi în localitatea Apa Neagră facem stânga şi mergem pâna în satul Cloşani.

   La confluenţa Motrului cu Motrul-Sec urmăm valea celui de-al doilea, pe un drum forestier, cale de vreo 4km.

   Portalul peşterii se vede, peste apă, chiar din drum. Portalul de intrare are dimensiuni de 4x3m.

 

 

   Străbatem pentru început un coridor mai spaţios.

   De la inceput suntem contrariaţi de culoarea galben-ocru a pereţilor de calcar.

 

 

   Sectorul cu înaintare comodă sfârşeşte rapid şi trecem pe loc la mersul piticului.

 

 

   Urmează Zona Labirint, în care nenumăraţi pilieri încep să complice morfologia galeriei, care devine foarte ramificată, pe alocuri labirintică.

 

 

   Un sistem de culoare înguste şi sinuase pare că duce in toate părţile. Se poate urca şi într-o scurtă galerie superioară, dar peştera e permanent descendentă.

   Încercăm să memorăm locurile prin care trecem.

   Podeaua e acoperită cu pietriş. Facem urme cu picioarele şi săgeţi orientate spre ieşire.

 

 

   Diafragme si pilieri înclinaţi lasă loc de trecere doar sub forma unor găuri lenticulare.

 

 

   Un minunat candelabru coboară din tavanul jos.

   Cercetăm cu atenţie calcarul şi-l asemănăm, mai-degrabă, cu o marmura de Carara...

 

 

   Constatăm că întreg parcursul peşterii este descendent. Ne tot ducem spre fundul pământului.

   Privind în urmă, pare ca tavanul jos ne închide definitiv retragerea.

   Apoi descoperim pe pereţii dinspre sensul de ieşire nişte pete de vopsea galbenă şi ne mai creşte gradul de siguranţă.

 

 

   Depăşim un prag de 1,5m înălţime.

 

 

   Nu e o peşteră pentru jucători din NBA...

    Într-un târziu, când încep să apară dureri de şale, de ceafă şi de genunchi, ni se mai temperează entuziasmul şi estimăm că am înaintat cam 400-500m.

   Ne afăm mult sub nivelul intrării şi vadul uscat şi plin de frunze de la gura peşterii până la râu spune ca la ape mari Peştera Lazului devine un imens sifon.

   Hotărâm să ne întoarcem.

Ieşire din adâncuri.

 

   (Mai spre adâncuri, în peretele drept apar mici afluenţi, care dispar repede într-un nivel inferior.

   Se spune că spre capăt Peştera Lazului este inundată şi nu se poate trece spre o altă ieşire.

   Deasemeni, în tavan se deschid hornuri ce ar putea face legătura cu Peştera-aven Sohodoalele Mici, săpata în platoul dolinar de deasupra.

   De fapt chir Peştera Lazului funcţionează ca un ponor al numeroaselor doline din latoul carstic de deasupra.)

 

   Nu ştim cât am ,,explorat” prin peşteră, căci în subteran totdeauna timpul trece mai repede şi niciodată nu te va bate gândul să te uiţi la ceas.

   Retragerea a fost mult mai rapidă decât ne aşteptam, poate şi din grabă ca Adriana, ramasă afară, să nu inceapă să se îngrijoreze.

 

 

   Revenim în drumul forestier trecând apele Motrului-Sec pe un podeţ aflat în amonte de intrarea în peşteră.

 

 

      Poftă bună la ,,peşterit!

   (Fotografii: Alex Grigoraş şi Gigi Cepoiu.)

 

 

 

  

  

Sâmbătă, 27 august 2011 - 18:58 
Afisari: 12,827 


gigicepoiu