Pe valea Motrului Sec

Scapati din stransoarea umbrita a Cheilor Glogovei, razbatem pe insoritul platou care se intinde in toata partea de miazanoapte a Gorjului, la poalele muntilor. Drumul serpuieste frumos prin Negoiesti, trece Motrul la Apa Neagra si incepe apoi sa urce prin Padesul lui Tudor Vladimirescu.

Dealurile incep sa se adune catre firul vaii. Ne apropiem tot mai mult de culmile albastrii ale Valcanului. In spate, creasta Godeanului se pierde in ceturi si nori. La doi pasi parca, solitara, Piatra Closanilor ne pare un urias animal adormit inca din vremuri mitologice. Calatoria de astazi ne va aduce foarte aproape de marginile sale priporoase.

Aici, aproape de Closani, unde drumurile se desfac pe cele doua fuioare de apa ale Motrului, este un hotar al lumii. Vom intra pe valea Motrului Sec ca printr-o poarta ce ne duce catre tinuturile pline de mister ale padurilor dese, ale vailor salbatice si pustii, ale crestelor de cremene.

Un sat vechi, Motru Sec, cu numele imprumutat de la apa pe ale carui maluri se sprijina temeliile caselor. Ulita sa stramta ne poarta printre case prafuite, usi mancate de carii si garduri zidite din piatra aspra. Cate o usa dubla, oblonita, ne duce cu gandul la un vechi han sau pravalie. Poate cand pe aici, acum mai bine de 70 de ani, trecea severineanul nostru iscoditor, C.D. Ionescu, pravalia aceasta era plina de musterii iar padurarii si mocanii se intalneau aici inainte de a-si urma calea catre munti.

Din drumul nostru de desparte o ulita noroioasa, catre dreapta, inainte de biserica. Pe ea daca am apuca ne-ar duce, prin paduri de fag si pe poteci, catre inaltimile semete ale Pietrei. Noi ne urmam insa calea pe vale.

Bariera cantonului forestier este ultima vama inainte de a patrunde in necunoscut. De aici, doar muntii si apa Motrului Sec ne vor insoti. Acum insa, in aceasta toamna secetoasa, apa s-a ascuns in cotloane de negasit si patul de bolovani zace parasit. Motrul Sec este in adevar, sec.

Este liniste. Obisnuiti cu zgomotul apelor de munte, pasim fermecati pe drumul tacut ce urmeaza cotiturile vaii. Pe malul celalalt, se vede si azi terasamentul vechiului tren forestier care a functionat pentru fosta Intreprindere “Closani” care isi intindea retelele drumului de fier in partea de apus a Olteniei.

Nu foarte departe de sat, trecem pe langa un cuptor de var, deschis chiar in coasta Pietricelei, asa cum se cheama masivul impadurit si abrupt ce margineste valea Motrului Sec. O constructie ca un mic adapost, cu o gura ingusta si acoperita cu barne. In jurul ei – mormane de bolovani albi, fragmente din carnea muntelui.

Valea se ingusteaza apoi brusc. Malurile se apropie iar langa drum apare primul sector de chei, pereti zgrunturosi si zdrentuiti de calcar, cotloane si firide, ramasite ale unor vechi lupte ale apei cu piatra. Sute de forme diferite ne intampina, labirinturi minuscule, siroiri, colti de stanca si gauri negre. Putin mai departe de aici, chiar langa drum, se ascunde si mica deschidere a unei ample galerii subterane, inundate in cea mai mare parte a anului.

La fiecare cotitura a vaii peisajul se schimba. Ne miram cum copacii au reusit sa se anine pe versantii aspri ai vaii. In unele locuri, coroana lor este asa de deasa incat pe deasupra drumului s-a tesut un acoperamant de crengi si frunze, ce tine o umbra deasa si rece.

Nu foarte departe de aici, vom zari peste apa, cam la aceeasi inaltime cu noi, gura larga, asezata la baza unui perete, a Pesterii Lazului.

In acesti munti, apa a sfredelit cai intortocheate si de cele mai multe ori de nepatruns pentru om. Toate vaile si sohodoalele sunt pline de crapaturi si ferestruici sapate de veacuri de munca neobosita a ploilor si zapezilor.

Ajungem intr-un mic catun. Casele sunt construite din lemn si piatra. Fanetele sunt intinse pe colnice. De aici porneste, catre stanga, valea si poteca ce ne poate duce in codrii seculari ai Gorganului, o culme intinsa, nestrabatuta de picior de om.

Valea coteste pe nesimtite la dreapta. Sus, deasupra noastra, se zareste profilul curbat si sterp al Pietrei Mici. O culme plesuva, de stanca goala, cu margini ametitor de prapastioase. Asa se vede de aici acest munte. Sora sa mai mare, situata mai spre miazanoapte, apare mult mai uriasa, mai departata si cu abrupturi de netrecut, prabusite in noianul de stancarii si paduri de la poale.

Aici, Motrul Sec si-a croit o vale ceva mai larga. In putinatatea luncilor care au loc aici, omul incearca sa smulga pamantului cate ceva: putini cartofi, putin porumb. Verile sunt scurte si iernile prea aspre ca altceva sa poata creste.

Si aici sunt cateva case. Cu temelii de piatra, inalte. Grajdurile si hambarele sunt facute din barne solide. Conacele acestor gospodarii sunt raspandite prin poieni la poalele Pietrei Mici si Mari a Closanilor.

Ne mai strecuram printre cateva cotloane ale vaii si ajungem la gura de varsare a Caprei in Motru Sec. De aici, valea acestuia devine un ogas neprimitor, greu de strabatut cu piciorul. Poteca peste munte pleaca chiar din spatele morii asezata pe Motru Sec, urcand catre Culmea Inalta. Un drumeag ingust porneste si pe valea Capra, intunecata si salbatica.

Aici, la moara, se sfarseste drumul nostru de azi care ne-a purtat prin locuri uitate parca de lumea agitata de acum.

Marţi, 16 septembrie 2008 - 21:04 
Afisari: 3,045 


hollowman