Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2020
LMMJVSD
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Iunie 2020
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Online

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Pantofar... cu pasi de Vibram... Promovarea muntelui...

PANTOFAR... CU PASI DE VIBRAM... PROMOVAREA MUNTELUI...



"Iar noi, micii alpinisti anonimi, intrebati de ce ne cataram pe stinci cind in acelasi loc putem ajunge pe o poteca ingrijita, pe care putem merge relaxati gustind din plin frumusetile naturii, raspundem simplu: pentru ca ne place!" (Walter Kargel, Alpinism, 1981, Editura Sport-Turism)



"...alpinismul nu este tehnicitate pura, ci arta, de multe ori, ca omul indragostit de munte urca si se catara, nu ca un automat, ci ca o fiinta complexa, bine echilibrata, cu simturi ascutite si nervi tari." (Emilian Cristea - Monografia Muntilor Bucegi)



Iata-ma cu mainile in sold, privind grandoarea si semetia Bucegilor (Caraiman... Costila... Moraru... Bucsoiu...), atat cat imi poate strabate privirea... Sunt numai un om de-o schioapa, de nici macar 6 ani, dar ceea ce vad, ma cutremura, ma incanta, si ma impulsioneaza...



Cu Nea Gheorghe(1) de mana, urc poteca la Urlatoare si apoi ajung, pe nesimiite, la Valea Spumoasa... Strabat, alta data, Poiana Tapului si imprejurimile... Ajung, alta data, pe aproape de Rasnov, cutreierad padurile... Si alta data, nici nu mai stiu...



Merg pas la pas cu Nea Gheorghe, nesimtind oboseala ci doar o curiozitate fara magini, o bucurie fara asemanare si o emotie pura... Ma simt ca si cum toata lumea e a mea...



Mi se spune ca trebuie sa mai cresc ca sa prind "puteri" pentru visele mele indrazneie... desi am destula forta in brate si picioare de la antrenamentul de gimnastica de performanta...



Ascult cu interes povestirile sale despre potecile si zonele salbatice umblate de el si ma minunez de voinicia sa pe Coltii Morarului... Il vad ca pe un zeu doar pentru ca el a ajuns acolo sus... Ma intreb, cum?...



Il vad zilnic, cu fata-i prelunga si supta, cu figura serioasa dar blanda, cu cateva pulovere pe care le schimba periodic si vreo 2-3 perechi de pantaloni, bocanci de razboi din piele tare, o traista destul de veche dar care pare a-i fi de ajuns, toiagul, coarda incolacita, cateva ustensile si o harta veche, acoperita cu insemne personale...



Aparent, este atat de mic, dar hotararea, calmul, vorba-i domoala, rabdarea si lumina ochilor senini, sunt atribute serioase in fata caruia Muntele ii deschide portile si il lasa sa paseasca in voie...



Prietenii sai de suflet, ciobanii de munte, il saluta tovaraseste cand se intalnesc si stau de vorba la focul aprins, glumind cum numai ei stiu, depanand amintiri, bucurandu-se de pacea locului si de straja pe care stancile, pasunile si natura intreaga le-o ofera...



Pana si noaptea ii este prietena si el nu se teme caci este la el ACASA ...



E multumit cu tot ce are si traieste in tihna pentru ca nu trebuie sa-i dea socoteala nimanui si nici nu-i pasa daca vreun "orasan simandicos" il intelege sau este de acord cu el...



Multumirea lui sufleteasca este mai presus de orice lege sociala si el pentru aceasta traieste, mai ales ca este foarte impacat cu Bunul Dumnezeu! Privindu-l, hotarasc sa astept pana mai cresc pentru a-i calca pe urme...



Stau cuminte pe divan si privesc de la fereastra telecabina rosie care urca pe culmi... Imi promit mie ca intr-o buna zi voi urca EU acolo... cu picioarele mele...



Excursiile prin toata tara, alaturi de bunici, parinti sau prin taberele scolare, imi ofera prilejul de a vedea alpinisti "cocotati" pe stanca... Dar imi par asa de diferiti de Nea Gheorghe... ca de la cer la pamant... Ei sunt "blindati" cu tot felul de "unelte" si de "funii" de parca ar ridica ei insisi muntele de piatra...



Ii admir pentru curajul lor dar imi lasa impresia ca nu simt la fel ca Nea Gheorghe... El nu are atatea "ustensile" si nu trebuie sa se straduie prea mult...



Mi se spune ca este masura de sigurania dar mi se pare ca e prea vandal, ca nu este nici o comunicare intre om si natura, ci doar o ambiiie egoista de a urca!!! Raman la convingerile mele, simple si sanatoase, continuand sa cresc, apropiindu-ma vertiginos de punctul meu propice de plecare in alpinism!



Dar... scoala vieiii te pregateste sa devii tare pentru mai tarziu, atunci cand iii rapeste calauzitorul catre culmi alpine si cand odata cu o lacrima mare si amara ingropi si invii hotaræ#402;Âąrea ferma de a nu te da batut, cu nici un pret, convins de idealurile tale, de principiile si standardele care te conduc, de mila cereasca nesfarsita si de forta de nebanuit care se afla in tine!



Anii trec... Scoala propriu-zisa ma acapareaza social, complet! Imi dezvaluie nume mari, inventii si descoperiri, stratageme de calcul si rezolvare de probleme, enigme si mistere... Leg prietenii si tovarasii... Ma maturizez si invat despre responsabilitate...



Si totusi... in suflet arde o flacara vie a dorului de pasuni alpine, a dorului nesecat de a descoperi si de a calca eu insumi pe poteca... Reinvie imaginea lui Nea Gheorghe, exemplul lui veritabil de om de munte, si promisiunea de a ma intoarce sa imi implinesc patima...



Par de neinteles pentru cei mai multi care ma aud vorbind necontenit dar ma simt unica pentru simiirile mele si bucuroasa ca am o sora care imi da dreptate!



Hotarasc, dupa atata asteptare, ca e timpul sa-mi concretizez visul, in ciuda impotrivirilor din jur, a limitelor bugetare si a barierelor! Caut informaiii, harii, detalii tehnice, sugestii, mai cu seama la indemnul anturajului ca ar fi o nesabuinta sa merg pe munte fara pregatire!



Dezamagirea ma cuprinde cand vad ca rezultatele cautarilor mele sunt aproape nule! Nu aflu nimic concret: doar presupuneri si pareri de neinteles pentru mine! In ce priveste instruirea, nu exista oameni cunoscatori de munte care sa iti faca favorul de a te instrui pe degeaba! Si iti mai cer si "unelte"!



Imi pare ca mersul pe munte este un lux! Ma cuprinde tristetea pentru ca muntele ma cheama iar mie mi-e dor de el si nu stiu ce sa fac... In cine sa am incredere...



Fara sa stau mult pe ganduri, imi iau sora intr-o sambata dimineaia, dupa ce am studiat harta Bucegilor pe drumul ce duce la Babele, pe Valea Jepilor, si incep sa imi duc la indeplinire visul! Cu bocanci de soldat si bocanci sport, tinuta out-door si rucsacuri bine burdusite cu mancare si apa, cu harta la vedere, incepem expediiia noastra! Sunt in culmea bucuriei si, calculand dupa timpul indicat, 21/2 - 3 ore, ma gandesc ca nu va fi greu, mai ales ca plecasem in traseu la 10:00 AM...



Dar greutatea rucsacului isi spune cuvantul, astfel ca sora mea imi cere sa ne oprim mai mereu. Facem popasuri lungi si dese incat la 13.30 nu iesisem bine din padure si incepusem sa ne intrebam: "Cat mai e?" Ne intalnim cu oameni cu care facem schimb de "Salut!" care ne spun ca avem mare curaj si "ne citesc" imediat, indemnandu-ne sa ne intoarcem! Ni se pare inadmisibil si continuam!



Ajungem in apropiere de Cascada Caraiman, aproape de ora 16:30, cand pe o poriiune stancoasa, fara cablu de asigurare, eram pe punctul de a imi pierde sora in gol... Imi rasuna in cap indemnul oamenilor si ne intoarcem inapoi, cu un regret cumplit...



Unde am gresit? De ce tocmai acum cand mai aveam puiin? Care era secretul lui Nea Gheorghe?...



Intoarsa acasa, fac o obsesie din a afla tot ce se poate despre greselile "capitale" care ne-au oprit ascensiunea si incerc un studiu mai amanuntit asupra traseului. Gasesc doar opinii neclare, cateva fotografii in miniatura si cam atæ#402;Âąt...



Simt cu toata inima ca nu asa trebuie sa se incheie si imi fac o analiza in care constat ca m-am pripit si ca am de invaiat... Dar cum si unde...



Gasesc articole despre Valea Jepilor si accidente umane si ma bucur ca m-am intors inainte sa fie prea tarziu!



Gasesc articole ale unor salvamontisti si rad de ma prapadesc ca sunt un "pantofar"(2) in viziunea lor, pentru ca nu inteleg pe deplin gravitatea faptului! "Bocanci de munte" - un neologism pentru mine! "Haine de munte" - foarte ciudat!!! "Unelte"?!... Nea Gheorghe avea - la ce ii foloseau, mai exact?...



Si, uite asa, din septembrie 2005, capul meu era o elice care ii capiase pe toti...



Pana cand... descopar pe google.com un link la niste ture de iniiiere...



Intru, intr-o doara, ca sa citesc, caci nu imi fac prea multe speranie...



Era GRATIS... dar trebuia ECHIPAMENT! Ei, acu' e acu'!



Studiez conditiile de participare si echipamentul necesar si concluzionez ca as putea participa dar... o responsabilitate la birou ma impiedica sa imi fac anuntata participarea fata de organizatorul grupului si sa vad daca ma ia sau nu...



Urmaresc cu interes si cu sufletul la gura activitatea sa si a celorlalti, imi fac profil pe site si astept momentul prielnic sa merg si eu!



Iulie 2006. Prima mea tura reala pe munte! Iata-ma prezenta la raport, cu emotii si cu teama de a nu fi nevoita sa ma urc inapoi in tren daca ceva nu era tocmai in regula!!!



Ma bucur de o ospitalitate si ingaduinia nesperata din partea tuturor si, treptat, descopar atat de multe incat incep sa-mi dau seama cat am de invaiat!



Aflu ca bocancii mei nu sunt tocmai de munte si de ce, si vad exemple concrete! Descopar frontala, parazapezii si suprapantalonii si, concret, ce sa fac cu ele! Vad vasele pentru mancare si primus-ul... Imi dau seama ca rucsacul meu nu este adaptat necesitatilor muntelui si aflu despre betele telescopice si la ce imi trebuie!



Descopar elemente ale mersului pe munte, cum sa ma orientez dupa harta, cum si in ce imprejurari se ofera ajutorul, daca cineva are nevoie de el, si care trebuie sa fie atitudinea mea pe munte si vis-a-vis de el!



Simt ca l-am regasit pe Nea Gheorghe si chiar mai mult!!! :D Incep sa descopar "secretele" ca sa ajung la culmi si am un sprijin real si constant in organizatorul grupului - care e mai ceva ca Nea Gheorghe -, cat si in camarazii de drum!



Atmosfera este nemaipomenita iar glumele, doar de noi inielese, devin sintagme celebre si coduri de comunicare!



Urmeaza alte ture in care imi imbogatesc echipamentul, tehnica de mers pe munte, invat trasee si nume de locuri, vad in plan practic descrierile din cariile lui W. Kargel si E. Cristea, aflu nume noi si importanta lor pentru alpinism, intalnesc si stau de vorba cu salvamontisti de care mi-e drag de parca i-as cunoaste de-o viata!



Aflu, concret, traiectoria pe care trebuie sa merg si sunt fericita desi am facut doar niste pasi mici!



Descopar munti noi cu toate ca inima mea ramane la Bucegi! Fac prima mea catarare cu coarda si ma bucur EU de progresele mele si de INCREDEREA ce mi-a fost acordata de un OM(3) care nu ma cunostea dar m-a vazut si a inteles dragostea mea enorma fata de munte si hotararea de a invata, chiar pornind de la zero!



M-am julit, mi-au mai cazut unghiile din cauza bocancilor, m-am ales si cu basici si cu semne, mi-a fost si frig! Din toate am invatat, m-am calit, si nu m-am descurajat! Ba chiar m-a impulsionat sa continui sa ma evaluez, atat prin ochii altora dar, mai ales, prin ochii mei, cat mai obiectiv si critic!



In august 2006 am terminat Valea Jepilor, alaturi de sora mea, si am ajuns sus, la Babele si Crucea Caraiman, cu picioarele mele, asa cum imi promisesem in copilarie! Ce satisfaciie si ce fericire a fost in sufletul meu, numai eu stiu si ii doresc oricui sa simta bucuria implinirii personale!!!



Totodata, nu pot descrie in cuvinte multumirea ca o turista obisnuita, insotita de copii ei, ne-a cerut mie si sorei mele ajutor si sfat pe drumul de intoarcere de la Monumentul Eroilor! Faptul ca a tinut cont de indemnul nostru de a nu cobori pe Brana Mare a Caraimanului, dupa ce i-am dat apa si medicamente, m-a bucurat si mai mult!



Privind-o, mi-am amintit de mine cu un an in urma si mi-am promis mie sa nu-mi uit niciodata inceputurile, oricat de departe as ajunge; sa nu uit niciodata cat de greu mi-a fost mie care nu aveam la cine sa apelez si eram privita de sus, cat de chinuitor era vazand ca nu am nici o soluiie...



De-abia astept sa am suficienta cunoastere si experienta ca sa pot fi alaturi de cei care simt muntele si chemarea lui dar sunt hotarati si fermi sa invete si sa treaca aceasta iubire din generatie in generatie!



O vorba din popor spune ca "Dar din dar se face Rai!" Asa cum eu am primit un dar atat de frumos, ma simt responsabila ca intr-o buna zi sa il dau mai departe!!!



Un lucru esential am invatat de la munte: el este darnic si vrea sa se imprieteneasca cu oamenii! Dar are cateva principii si standarde care nu se schimba, indiferent de epoca, de regim politic, de societate... El comunica in permanenia cu omul care il viziteaza dar trebuie sa fii sensibil la soaptele sale, sa fii bland, calm, rabdator si tenace!



Am vazut oameni care si-au uitat inceputurile si mi-a parut rau! Ma gandesc adesea ca trebuie sa fie foarte dificila povara unui suflet abatut care isi pierde identitatea unica!



Dar, cum libertatea de a alege ii ramane fiecaruia, nu pot decat sa sper ca intr-o buna zi si aceia vor zambi din nou placut si relaxat la freamatul frunzelor de padure, la susurul izvoarelor si ropotul cascadelor, la calmul serilor de vara in inalt, la satisfactia epuizarii si a realizarii pe care o simii dupa un urcus lung, la marturiile pe care le ai in suflet...



Adesea, imi amintesc de axa verticala a lui Stephen R. Covey (renumit om de afaceri si seminarist internaiional). In viziunea lui, omul se orienteaza in viata (simte, actioneaza, gandeste, vorbeste) in funciie de 3 tipuri de constiinie:



- CONSTIINTA MALEFICA - situata la extremitatea inferioara a axei, reprezinta concentrarea omului pe actiuni egoiste, avand ca rezultat pierderea identitatii si a controlului asupra propriei persoane.



- CONSTIINTA SOCIALA - situata la mijlocul axei, reprezinta centrarea omului pe institutiile absolvite, pe diplome si recunoasteri, pe traditii si relatii, fara de care el nu se considera valoros, depinzand de ele.



- CONSTIINTA SPIRITUALA - situata la extremitatea superioara a axei, este rezultatul centrarii omului pe principii, standarde, talente, idealuri si vise care ajuta la dezvoltare si progres sufletesc, intelectual, social si material.



Cand intalnesc un om de munte, acesta are constiinta spirituala bine dezvoltata, o intelepciune aparte si o tenacitate la fel de mare precum stancile care il gazduiesc! Totodata, imi inspira incredere, tarie de caracter, omenie si solidaritate! Omul de munte este demn, trainic si sta cu fruntea sus pentru ca are sufletul curat si tot ce face este simpla pornire a inimii sale!



Sunt doar la inceput de drum, stiu asta, dar imi voi urma visul pe care nimeni nu poate sa mi-l ia pentru ca este bine pozitionat in inima si in toata fiinta mea! Nu ma astept sa am un drum usor dar am o vointa de fier si stiu ca atunci cand ai incredere in tine si in idealurile tale, chiar si cel mai aprig obstacol paleste si se da la o parte!!!



Si, ca sa il reamintesc pe Babe Ruth,



"Nu poii sa invingi un om care nu se da batut niciodata!"




NOTA: Multumirile mele se indreapta catre toti cei care imi slujesc drept exemplu, direct sau indirect, si care ma determina sa invat de la ei, precum si catre cei care stiu si pot sa fie oameni in adevaratul sens al cuvantului! Mi-a facut o deosebita placere sa dau putintel timpul inapoi si sa impartasesc aceste randuri cu voi toti! Sper ca intr-un viitor apropiat, voi avea prilejul sa vad "istoriile" la cat mai multi! :)




_______________________________________________________________________________



(1) Un unchi care locuia la poalele Jepilor intr-o casa sanatoasa de lemn, la care mergeam mai mereu.


(2) Din respect pentru toti oamenii care incep de undeva, las termenul de "pantofar" in seama celor in drept - salvamontistii!


(3) Nea Nae - un om veritabil al muntelui.





PS: Nu m-am putut hotari la ce categorie sa postez acest "mic" articol: jurnale, articole, culturale... Sper ca se incadreaza aici, cat de cat! :)



Luni, 9 iulie 2007 - 20:28 
Afisari: 2,594 


Postari similare:





Comentariile membrilor (23)

nycbv
nycbv
Busola
 
1
Multa munca, frumos articol .
Fiecare in viata primim ceea ce meritam. Mergi pe drumul tau nu te abate de la principi si vei reusi .


Luni, 9 iulie 2007 - 21:39  

radmar
radmar
(admin)

 
2
Trebuie sa apreciez daruirea pe care ai avut pt aceste randuri ce mi-au facut palcere, desi au fost cam "putine".

Numai bine.


Luni, 9 iulie 2007 - 22:40  

urlea2002
urlea2002
(admin)

 
3
Bravas Gabriela...se poate deduce de aci un suflet ales si o mare pasiune pentru munte...cum zice si Nae, tot inainte si sunt sigur ca vei reusi in toate cele. In privinta incadrarii, in cazul de fata are mai putina importanta, principalul e ca toti sa poata citi ceva din gandurile si trairile unui suflet de montaniard! Felicitarile mele!


Marți, 10 iulie 2007 - 06:07  

gabriella
gabriella
Caraba
 
4
Nici nu stiti cat de bucuroasa sunt pentru cuvintele voastre si cat de fericita sunt ca am parte de asemenea sustinere din partea unor oameni cu experienta si cu aceeasi pasiune, fata de care am un mare respect, admiratie si recunostinta! Carpati.org Multumesc mult de tot! Sunt coplesita! Carpati.org


Marți, 10 iulie 2007 - 09:36  

xemax
xemax

 
5
Frumos! ...mai ales pentru ca in timp ce citeam ma regaseam si pe mine pe alocuri, si cu siguranta nu sunt singurul care se identifica cel putin in unele ipostaze cu personajul/autoarea.

Felicitari!
Em'


Marți, 10 iulie 2007 - 09:52  

gabriella
gabriella
Caraba
 
6
Merci, Em'! Carpati.org


Marți, 10 iulie 2007 - 09:59  

gabicolea
gabicolea
Caraba
 
7
Frumos si emotionant! Mai ales pentru cei care (eu sunt unul dintre ei) "au invatat muntele" aproape singuri neavand norocul unui anturaj montan. Ah, ce bine mi-ar fi prins un "nea Nae"acum 10 ani! Cate "experiente" mai putin placute as fi evitat.
Dar ma bucur pentru voi, cei care acum ati avut ocazia sa aveti pe cineva care sa va explice ABC-ul drumetiei montane.

Gabriella, tot respectul pentru acest articol.

Zile senine,
Gabi


Miercuri, 11 iulie 2007 - 16:25  

gabriella
gabriella
Caraba
 
8
Placerea e de partea mea! Carpati.org

Ai grait un adevar mare, Gabi si, totodata, iti multumesc pentru aprecieri! Carpati.org

Sa dea Domnul ca intr-o buna zi sa nu uitam ca am fost invatacei si sa ne uitam cu drag, blandete, rabdare si omenie la cei "mai mici" care vor dori sa stie, si sa le amintim ce inseamna un adevarat om de munte care dainuie! Carpati.org


Miercuri, 11 iulie 2007 - 16:35  

shatterhand
shatterhand

 
9
Gabi , m-ai facut sa zambesc cand am citit articolul mi-am adus aminte de cate ori imi ramanea privirea blocata timp indelungat asupra unui varf unei creste ... ma bucura mult ca v-am cunoscut pe amandoua ,
bravos ptr munca depusa la acest articol . /dany


Miercuri, 11 iulie 2007 - 17:19  

gabriella
gabriella
Caraba
 
10
Hai ma, Dani! Carpati.org Merci din suflet! Carpati.org


Miercuri, 11 iulie 2007 - 17:28  

alexutza88
alexutza88

 
11
cred ca asta e un articol care trezeste in fiecare dintre noi bucuria inceputurilor.. dupa ce l-am citit mi-am adus usor aminte de primele mici ascensiuni, de prima data cand am atinsstanca cu piciorul, de prima data cand m-am jlegat in coarda si am pus mana pe stanca mareata si rece.. multmim frumos ca ne-ai facut sa ne amintim Carpati.org


Luni, 13 august 2007 - 16:14  

gabriella
gabriella
Caraba
 
12
Carpati.org Ma bucur! "Mi-a pierit" glasul! Carpati.org


Luni, 13 august 2007 - 16:29  

erneszt
erneszt

 
13
Reinhold Messner (-un catarator italian renumit ,el este primul cel care a urcat pe Everest singur fara butelie de oxigen si tot el este primul care a cucerit cele 14 culmi ,mai inalte de 8000m din Himalaya ) cind a fost intrebat de ce se urca pe munte el a raspuns simplu :" pentru ca este acolo" (muntele). Asa gindesc si eu .(Numai ca eu nu am fost in Himalaya Carpati.org )


Vineri, 17 august 2007 - 14:21  

gabriella
gabriella
Caraba
 
14
Da, "pentru ca este acolo" sunt vorbe simple dar cuprinzatoare, mai ales cand nu stii sa explici chemarea muntelui! Intelept acest Reinhold Messner, catalogat de National-Geographic drept omul care "nu este subordonat legilor fizicii". Dar si mai intelepti sunt cei care au rabdare sa o ia pas cu pas, facand din mersul pe munte nu un trofeu de aratat tuturor, ci o bucurie personala, o permanenta disciplina si corectare! Adesea nu ne cunoastm potentialul si nu avem rabdare sa ni-l descoperim! Iti doresc sa ajungi intr-o buna zi nu numai in Himalaya, ci oriunde visezi! Carpati.org


Vineri, 17 august 2007 - 14:39  

erneszt
erneszt

 
15
Mersi mult ,dealtfel m-a impresionat ( si mi-a placut) mult cea ce ai scris( si cum) in acest articol.


Vineri, 17 august 2007 - 17:50  

gabriella
gabriella
Caraba
 
16
Carpati.org


Luni, 20 august 2007 - 09:49  

atza
atza

 
17
Excelent! Eu cred ca esti un adevarat "om de munte", perfect echipat din toate punctele de vedere! Atata timp cat mai exista oameni care gandesc ca tine, placerea mersului pe munte, pur si simplu "pentru ca exista" nu se va stinge... Multumesc din suflet, si fie ca sa ai intotdeauna puterea sa daruiesti celor din jurul tau mai mult decat primesti! Articole ca acesta imi dau puterea sa merg pe munte inca 50 de ani de acum incolo... Iti raman dator, printeso...


Joi, 23 august 2007 - 10:57  

gabriella
gabriella
Caraba
 
18
Carpati.org Cu plecaciuni si multumiri pentru aprecieri si pentru urari! Sunt nespus de fericita cand oameni de munte ma considera pe mine un potential om de munte! Stiu ca am de invatat enorm dar sunt pregatita pentru fiecare pas si promit sa nu uit niciodata de unde am plecat, oricat de departe as ajunge, si sa imi plec privirea spre cei "mai mici", cu mult entuziasm si bucurie! Prin daruire si dragoste fata de semeni, ne cresc aripi, crestem si devenim mai maturi si responsabili, gasindu-ne un scop mare chiar si in lucrurile marunte! Carpati.org

In ce priveste placerea mersului pe munte, ea merita transmisa din generatie in generatie, de la om la om, cat mai corect si mai frumos cu putina! Este energia care ne anima, impulsul zilnic de mai bine si mai sus, catalizatorul care schimba oameni si suflete! Eu va multumesc! Am ramas fara cuvinte! Carpati.org


Joi, 23 august 2007 - 11:34  

misumi
misumi

 
19
interesant articol


Duminică, 28 octombrie 2007 - 19:54  

gabriella
gabriella
Caraba
 
20
Multumesc! Carpati.org


Joi, 1 noiembrie 2007 - 17:15  

vali_gorea
vali_gorea

 
21
Frumos si pragmatic articol !
Ma bucur ca te-am cunoscut Gabriela. Salutari si sanatate d-lui Nae.
Sunt Vali din Schiel-metrou.
Sa nu uiti ca personalul de sambata si dumineca de la 6.16, la vagonul 1, 2 are multi romantici.
Sa ne vedem cu bine.
Sanatate, Vali


Luni, 31 martie 2008 - 08:27  

gabriella
gabriella
Caraba
 
22
Sarut-mana! Ce mica e lumea, nu? Carpati.org


Luni, 31 martie 2008 - 09:25  

dumitrudany
dumitrudany

 
23
Am citit cu drag acest articol, si sunt fericit, ca cineva a subliniat esentialul. Anume, ca aceia care ajung sa cunoasca muntele, sa le fie drag sa impartaseasca si altora. Nu am cuvinte... eu ca si incepator, inteleg deplin fenomenul pe care il traiai, si pe care cred ca toti la inceput il vor avea. Dupa micile mele calatorii, mi-am dat seama ca muntele selecteaza oameni si suflete.
O viata frumoasa, iti doresc!

P.s. multumim pentru impartasire.


Vineri, 9 septembrie 2011 - 22:46  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0933 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2020) www.carpati.org