Oltenia de sub munte - partea I (Polovragi, Baia de Fier)

Cand vine vorba de Polovragi, lumea se duce cu gandul la Manastirea Polovragi si la cele doua pesteri amenajate pentru vizitare, Muierilor si Polovragi, eventual la o mica plimbare pe drumul auto ce strabate cheile Oltetului. Si cam atat. Intentia acestui text este sa ofere idei, sugestii si informatii celor interesati sa se plimbe cu rucsacul in spate pe potecile din zona.

Harti care sa cuprinda detaliile zonei nu prea sunt. Ne aflam la poalele mult sudice ale crestei dinspre est a Parangului, acolo unde, peste cumatura Oltetului, Parangul se continua cu creasta muntilor Capatanii. Suntem departe de muntii mari, la altitudini ce cu greu ating 1000 de metri. Si cu toate astea, bara de calcare de la sudul Carpatilor Meridionali, taiata cu greu de fiecare fir de rau, da locului un aspect alpin, stancos, si ofera privelisti minunate, colturi de natura surprinzatoare, unele ascunse, nebanuite. Iar peste toate plutesc incarcatura istorica, cea religioasa…si legendele… si misterele…

Interesul meu pentru locurile acestea a inceput in vara lui 2015, incercand sa ajung la Ranca de undeva din sud, cu rucsacul in spate, altfel decat pe sosea. Pe o harta veche a Parangului, am ochit culmea de pe malul drept geografic al Oltetului si m-am gandit ca, chiar si fara marcaj, pesemne e vreo poteca pe ea pana spre creasta si cumva am sa traversez eu caldarea de origine a raului Galbenu, ca sa ajung la Ranca. Pe net am gasit insa ceva despre existenta unei cruci deasupra Polovragilor, cu un marcaj punct rosu pana la ea si apoi pana in valea Oltetului, mai sus de chei, dar crucea asta era pe celalalt mal al Oltetului. Am zis ca vreau sa ajung si acolo, asa ca urma sa caut apoi la fata locului un mod de a urca din vale pe culmea dorita, pe undeva mai in amonte de sectorul cheilor. Surpriza a fost sa gasesc un marcaj cruce rosie care facea exact ce aveam nevoie. Iar sus, in muchie, mai intalneam si un punct albastru, dar niciun marcaj nu urca pe culme spre creasta Parangului. Cum am inaintat eu pe culme aceea nemarcata cu rucsacul urias, pe poteci si drumeaguri, prin paduri si poieni necunoscute, cum am incercat sa scurtez traseul, caci venea seara, si cum cautam eu drumuri si carari din valea Galbenului la Ranca pe la 1 noaptea, cum am montat cortul pe la ora 2, pe malul Galbenului, si am dormit vreo 3 ore, in mijlocul padurii, si m-am trezit inconjurata de turma de mistreti, cum am gasit din prima, dis-de-dimineata, o poteca buna pana la Ranca, asta e o experienta pe care nu tin mortis sa v-o recomand, in afara cazului cand voi insiva sunteti dornici de asemenea aventuri:).

Povestind aventura mea unor membri Salvamont Gorj, unul dintre ei mi-a oferit, pe langa informatii, un pliant cu o harta noua. Aveam sa descopar poteci si cotloane surprinzatoare. Si inca n-am terminat:).

Locurile sunt potrivit de explorat primavara devreme, cand in munti inca e zapada si e iarna, sau spre toamna, cand padurile sunt o explozie de culori. 

Surpriza cea dintai e ca in zona e o retea de trasee marcate recent, care te duc in niste locuri inedite, interesante, niste colturi de natura de o frumusete unica. Potecile se parcurg frumos cu rucsac mic, in plimbari de cateva ore, sau legand un circuit mai mare, pentru toata ziua, cuprinzand cat mai multe din punctele de interes. Singurul inconvenient: n-am gasit niciun izvor si nu stiu sa existe vreunul. Firele de apa ce se preling pe langa drumuri si poteci nu mi se par chiar bune de baut. 

Cand vezi harta aceasta, prima impresie e ca nu ai cum sa faci sa cuprinzi tot, pare totul intortocheat si te intrebi de ce sunt potecile asa de dese si de apropiate una de alta. Mergand nu doar o data si parcurgand toate marcajele, am inteles ca fiecare trece prin alte locuri frumoase, ca terenul e variat, traseele sunt diferite ca dificultate si gen de abordare, oferind alternative oricarui drumet, dupa priceperea, conditia fizica, obisnuinta cu abruptul si stanca, experienta sau gustul fiecaruia.

Din drumul ce ocoleste manastirea Polovragi si se indreapta spre cheile Oltetului, un stalp cu sageata iti indica intrarea in traseul PR spre Crucea lui Ursache (cea din Polovragi, de pe malul stang geografic al Oltetului). Dupa ce urci o vreme pe un drum pamantos, te inscrii pe poteca ce se indreapta catre muchie, primavara printre viorele, la inceputul toamnei pe sub crengi pline de coarne coapte, delicioase. Urcusul este solicitant, dar iti ofera repede satisfactia iesirii la gol, intr-o zona stancoasa, cu arbusti si tufe de vegetatie submeditaraneana, cu deschidere larga, ce te imbie la pauze de admirat si fotografiat.

 Se iese la platoul unde se afla vechea cruce de piatra cu inscriptii cioplite pe vremuri, greu de descifrat, ce povestesc despre legendarul capitan Ursache. In zona a fost inaltata si o mare cruce metalica noua, ce se vede de jos, din fata manastirii. 

Alaturi de cativa drumeti, am dormit intr-o noapte de toamna timpurie pe acest platou, cu corturile risipite printre tufe ce ne fereau de vant. 

Localnicii ne-au prevenit ca in zona sunt ursi si mistreti, am vazut si urme, dar nimic nu ne-a putut convinge sa renuntam la un apus frumos si o noapte minunata, cu o priveliste fabuloasa spre luminile asezarilor din vale, cu toata lumea la picioare, sub un cer plin de stele, cu toata mancarea legata si ridicata cu sfoara, rastignita pe crucea de fier, doamne, iarta-ne! :) Si-un rasarit!...

Marcajul continua pe platou, paralel cu valea, spre amonte. Dupa o usoara coborare, reintra in padure si trece in ocol pe dreapta muchiei, pe curba de nivel. Practic, ocoleste varful pe care umbla vorba ca ar fi existat o veche cetate dacica, ale carei ramasite ar fi fost gasite candva si stricate sau acoperite. Personal, am scotocit prin toti boschetii si am urcat pe varful varfului, m-am holbat la toate stancile, dar nimic nu mi-a semanat cu vreo lespede pusa peste alta de mana omului. Nu pot contrazice insa cu nimic legendele sau informatiile citite.

Dupa cateva minute de mers, cand poteca marcata termina ocolul si vireaza mult dreapta reintrand pe o muchie, o vaga urma de carare la stanga te conduce imediat intr-o dolina interesanta, in mijlocul padurii, ca o imprejmuire cu un zid de piatra. E ceea ce se numeste Oborul Jidovilor. Cine sunt jidovii? Humanoizii uriasi despre care se crede ca ar fi populat in vremuri stravechi aceste meleaguri. Legende, adevaruri? Cine vrea sa afle mai multe, gaseste pe net scrieri si istorisiri despre dovezile existentei jidovilor.

Daca urmezi muchia pe marginea din dreapta a Oborului Jidovilor, printre copaci, apoi prin desisuri rezonabile, vei iesi la gol intr-o poiana situata pe o terasa superba, cu Oltetul la picioare, cu vedere catre inaltul crestelor spre dreapta si spre abruptul celuilalt mal, cu grotele sale si cu peretii sai ametitori. Un colt de rai. 

Cum stai cu fata la vale, pe dreapta se poate cobori o panta domoala inierbata, cu ceva stanculite si tufisuri, pana unde pare ca incepe padurea, iar imediat ce terenul iti permite, intri in abrupt spre stanga pe curba de nivel usor descendenta, printre copaci, pe un teren usor inclinat, dar accesibil oricui este obisnuit cu muntele. In cateva minute ajungi cumva sub poienita-terasa mai sus amintita. Vei descoperi un urias aven, pe malul caruia char trebuie sa ai grija, pentru a evita accidentele. Recomandarea mea e ca fiecare sa decida daca se simte confortabil prin astfel de locuri, pe astfel de teren, fara o poteca, sa-si ia repere serioase pentru revenirea la marcaj si sa se aventureze in explorarea acestor locuri doar atat cat crede ca este in siguranta!

Mi-au ajuns la urechi informatii despre existenta altor lucruri interesante in apropierea acestui marcaj, asa ca am teme serioase pentru incursiunile urmatoare:).

Reveniti la marcajul PR, el ne poarta de acum pe carari bine batute si bine marcate. Curand in dreapta se vede o casa veche, destul de deteriorata, asa numitul refugiu Barlogul Lupilor, pe care nu recomand sa va bazati ca adapost pentru noapte. Cand traseul intra la stanga pe un vechi drum marginit de muri, pe curba de nivel, inscriindu-se pe dealul Cioaca Padesului, inaintarea devine extrem de dificila daca mergi in august-septembrie, pentru ca nu vei putea renunta la murele care te ispitesc din toate partile;).

Traseul coboara la Oltet prin padure, pe un fir de parau, iar durmul a fost adancit de suvoaie. Incomod, dar nu dureaza mult. Primavara, pe la jumatatea lui martie, am gasit padurea aceasta plina de ghiocei bogati, acea specie de ghiocei ca niste clopotei cu tiv verzui, cu doua flori pe un fir. 

Traseul iese la drumul de pe Oltet langa un canton forestier, in zona sunt si oi si vaci vara, asa ca trebuie grija la caini, in sezonul lor.

Mergand spre Polovragi, curand pe dreapta se lasa prin padure catre firul apei un marcaj CR. Traseul traverseaza Oltetul (eventual cu descaltare), urca in culmea dintre Galben si Oltet si coboara pe partea cealalta, in valea Galbenului, pana la intrarea in pestera Muierilor, in zona cu parcare, restaurante, cabana etc.

Acolo unde CR iese in culme, se intersecteaza cu un marcaj PA. Urmat la stanga, spre abruptul Oltetului, curand el se ramifica, asa cm indica niste mici sageti fixate pe un copac: 

1) O sageata indica poteca marcata (PA) pana la Sura Haiducilor. O arcada uriasa de calcar, intr-o zona cu pereti ametitori si cu o priveliste superba:

E si o mica pestera imediat pana sa ajungi la arcada, cu intrarea situata la doi pasi deasupra potecii, incat ea poate scapa neobservata de privirile imediat si iremediabil atrase de marea arcada:

2) Cealalta ramificatie (tot PA) merge deasupra cheilor Oltetului, pe margine, la o alta cruce veche de piatra, tot “a lui Ursache”, cea din Baia de Fier, aflata fata in fata cu cea despre care am povestit anterior. Acest segment de traseu solicita un plus de atentie si rabdare, pentru ca vegetatia a crescut pe poteca, iar marcajul nu e mereu foarte vizibil.

O tesatura de poteci marcate impanzeste zona de deasupra cheilor Galbenului. Foarte frumoasa este creasta Coama Lupului, cu varful Piscul Lupului, pe care o urmeaza un marcaj PR, prin zone stancoase, cu multe puncte de belvedere, insa fara pasaje expuse sau riscante.

 O varianta mai domoala e PA pe la varful Sohodol, care ofera de asemenea privelisti frumoase asupra imprejurimilor.

 Iar amatorii de catarare/descatarare, pasaje expuse, abrupt, pot parcurge segmentul din traseul CA ce leaga valea Galbenului de malul de deasupra de-a dreptul prin abrupt, pe un valcel stancos, cablat de sus pana jos, cu prize bune pentru cei obisnuiti cu catatarea elementara. La capetele traseului sunt indicatoare si placute informative ce te avertizeaza asupra specificului traseului, numindu-l chiar traseu de via-ferrata, dar as spune ca are o dificultate scazuta, daca il comparam cu alte trasee de gen. L-am coborat prin descatarare, cu ajutorul cablului, fara echipament special, dar recunosc ca nu a fost comod si l-as recomanda mai degraba in urcare. Undeva pe la jumatatea lui se intersecteaza cu un alt traseu de via-ferrata, ce traverseaza abruptul cheilor Galbenului.

Daca vrei sa treci din aval de cheile Galbenului la manastirea Polovragi, ai traseul CA peste varful Sohodol, cu singurul inconvenient ca Oltetul trebuie trecut descult.

Cheile Oltetului si Cheile Galbenului sunt strabatute de drumuri auto. Oltetul insa e lasat la un moment dat mult sub nivelul drumului, asa incat parcurgerea cu adevarat a cheilor ramane o provocare. Intre malurile lui este acolo, jos, o distanta foarte mica, cheile sunt foarte inguste, latimea canionului este undeva de doar 70 centimetri intre versanti. In apropierea unui pod inalt pe deasupra Oltetului este amenajata o coborare, cu niste scari si cabluri, pe unde poti ajunge efectiv la firul raului. Poti inainta pe fir o vreme, apoi canionul devine foarte greu accesibil.

Cataratorii nu se plictisesc in zona. Sunt amenajate trasee de escalada si 10 trasee de via ferrata, de dificultati si lungimi diferite.

Nici pentru cei pasionati de pesteri nu e plictiseala. Pe langa segmentele neumblate ale pesterilor mari, in care au acces doar cei avizati, sunt si alte pesteri in zona, unele mai putin cunoscute. 

Pornind din parcarea din fata manastirii, marcajul CA coboara la Oltet si-l traverseaza pe descaltate, apoi merge putin in aval si incepe sa urce domol pe versant. Daca dupa traversare parasim marcajul si mergem in amonte paralel cu raul, vom observa niste vagi puncte rosii, destul de discrete, pe copaci. Urmandu-le cu atentie, ele urca pe versant, apoi traverseaza abruptul si ne vor conduce la Pestera Liliecilor. Continuand urmarirea marcajului, o alta pestera mai mica isi iveste intrarea, cu o mica fereastra deasupra. De aici se coboara putin pe sub peretele de stanca si dupa traversari si urcare din nou pana sub perete, pe un si mai vag si sters itinerariu punctat cu niste semne albastre foarte rare, se ajunge la Pestera Ursilor. Prin galerii ramificate, cu treceri greu observabile pe sub stanca atunci cand pare ca nu se mai continua, uneori tarandu-ne sau strecurandu-ne cu greu, se poate ajunge la o alta iesire a pesterii, cu arcada intr-o zona destul de abrupta. Si mai ales se pot accesa niste sali si galerii in care sunt depozite de oase mari, foarte vechi, ingalbenite de vreme. Cei din zona scormonesc prin ele, le fura sau le distrug, insa din cate am aflat nimeni avizat nu s-a ocupat de studiul sau datarea lor. Nu sunt in masura sa apreciez valoarea lor, dar recunosc ca mi-au starnit curiozitatea si am incercat sa o starnesc si unor persoane care se pricep, insa fara succes deocamdata.

De la intrarea in Pestera Muierilor pleaca un marcaj TA ce urca pana pe varful Cerbul, la Transalpina. E varful pe care se afla uriasa antena din zona Ranca. Prin padure, pe poteci si drumuri forestiere, el iese prin niste frumoase poieni cu priveliste catre creste. La vremea cand am parcurs acest traseu, ceata din zona inalta nu m-a lasat sa vad prea departe:(.

  

Din zona varfului Cerbu, intorcandu-ne pe TA, un inceput de drum direct pe o muchie catre valea Galbenului ne-a ispitit candva. Drumul se inchidea brusc imediat dupa ce intra serios in padure. Probabil eram pe muntele Burzu, asa cum apare denumirea pe o harta de-a mea mai veche. Drum nu mai era, nici vreo poteca, dar marcajul bun cu banda rosie forestiera ne-a incurajat sa incercam coborarea pe muchie. Din vechea mea incursiune in valea Galbenului, din 2015, stiam ca versantii sunt abrupti, stancosi, foarte greu de parcurs, se puteau ivi sub noi pereti sau saritori de netrecut. Cu conventia ca la nevoie urcam inapoi si ne asumam acest efort, am urmat muchia matematica, cu treptele ei stancoase impadurite, cu convingerea ca marcajele sunt date de lucratori forestieri, nu de alpinisti legati in coarda. Muchia e frumoasa, de o salbaticie aproape infioratoare, dar nu e greu sa o parcurgi, cu maxim de atentie in gasirea pasilor siguri. 

Mai jos am dat si de niste amenajari sau instalatii vechi, probabil ceva legat de vechi exploatari forestiere sau legat de minele din zona. Aproape de firul vaii, muchia a devenit inaccesibila, dar s-a format o poteca ce ne-a condus spre stanga in siguranta pana jos la un fir de valcel afluent si apoi imediat la apa Galbenului, la drumul forestier.

 De aici, mergand cateva minute spre dreapta (in aval) pe drumul mare de pe vale, s-a format un drum bun ce parea ca urca oblic pe culmea de pe malul opus, cea dintre Oltet si Galben. Cand drumul a parut ca pierde vremea si nu mai urca, l-am parasit si am urcat de-a dreptul prin padure, pe un teren accesibil, prin salbaticie, prin padure frumoasa, cu aceiasi ghiocei bogati si alte flori de primavara timpurie. Am iesit in culme, la frumosul drum pe care mersesem eu in 2015. Urmat spre creasta, in stanga, el ajunge pe muntele Zanoaga, la stane, si mai departe in creasta principala, la varful Musetoaia. Noi il parcurgeam acum spre sud, in sens invers drumului meu din 2015. Doar ca in sensul asta, drumul drept inainte ne-a furat pe un picior secundar scurt. Cand am iesit la gol, pe un varf ce parea deasupra lumii, nu recunosteam locul. Ajunsesem pe plaiul Mirusa. Dar fiecare pas pana aici a meritat din plin, pentru privelistea absolut superba asupra cheilor Galbenului vazute din amonte, de la inaltime! Superb loc! Asa rataciri de traseu, fara riscuri si cu locuri atat de frumoase, sa se tot intample! Fara indoiala, mentinand aceasta carare, se coboara in valea Galbenului si se ajunge la chei.

 Ne-am intors insa pana la punctul unde am ratat drumul dorit. Culmea pe care mergeam face o deviatie spre stanga catre varful Poiana Baii si lasa in continuarea ei doar piciorul acela scurt. Drumul pe piciorul scurt e mai bine conturat decat cel care continua culmea, de aceea ne-a furat. Fara probleme se poate tine de aici drumul de culme, pana la intalnirea cu CR si PA.

N-am gasit aici loc pentru toate legendele, povestile, informatiile despre istoria locului, descoperiri arheologice, semnificatiile religioase, traditii, oameni (cu bune si cu rele…). N-as sti sa recomand pensiuni sau locuri de servit masa, dar sunt destule in zona. Insa ceea ce m-a incantat pe mine este frumusetea si accesibilitatea unor locuri atat de speciale si spectaculoase, intr-o zona careia suntem tentati sa nu-i dam atentie noi, cei cu rucsacul in spate, dornici de munti inalti.

Am de adresat multumiri domnilor Ghita Ionascu (Salvamont Gorj), pentru interesul acordat ratacirilor mele si pentru pliantul cu harta si informatiile legate de zona, Dan Chiriac (fondator al clubului montan White Wolf) si Radu Orzan (care si-a facut timp sa ne conduca la pesteri) pentru generozitatea cu care mi-au oferit cate ceva din tot ce stiu despre zona. Harta pe care am fotografiat-o si o postez aici si marcajele traseelor sunt realizate la initiativa si prin eforturile clubului pe care il reprezinta. 

Am de multumit si colegilor de drumetie alaturi de care m-am plimbat de cateva ori prin zona, pentru fotografiile din acest articol si pentru increderea de a ma insoti atat pe traseele marcate, dar mai ales atunci cand planul meu era doar o incercare, prin locuri nemarcate si necunoscute. Pozele din acest articol sunt din mai multe plimbari, in anotimpuri diferite.

Daca cineva poate veni cu corectari sau completari despre potecile din zona, ele sunt binevenite.

Duminică, 14 iulie 2019 - 22:14 
Afisari: 5,026 


lauramatei
(admin)