Necesitatea extinderii Parcului Natural Munţii Maramureşului

Parcul Natural Munţii Maramureşului este al doilea ca întindere din România, având suprafaţa de 148.850 hectare, ceea ce reprezintă mai mult de 10 la sută din totalul ariilor protejate din ţară (cca 1,4 mil. hectare), fiind surclasat doar de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării.

Ei bine, cu toate acestea s-a reuşit, datorită unor împrejurări pe care nu le cunoaştem, ca una dintre cele mai bine păstrate regiuni din aceşti munţi-practic natură virgină, să rămână în afara limitelor parcului!

Mai concret: în acest moment, sectorul estic al parcului (declarat ca atare prin HG 2151/2004) urmează următoarele repere: pârâul Şesuri până în Pasul Măgura, apoi  pe valea Bănării până la cantonul silvic Sâlhoi, incluzând Rezervaţiile Stâncăriile Sâlhoi şi Zâmbroslaviile (cu relictul Cochlearia pyrenaeica var. Borzaeana), apoi prin vârful Sâlhoi (borna silvică 107), trecând prin bornele silvice 102, 149 şi coborând la borna silvică 196 din Izvorul Ursului,de unde  urcă pe drumul forestier până  la borna silvică 237. De aici, limita Parcului urcă pe muchie în Culmea Sărata la borna silvică 236, urmând apoi Culmea Jupaniei, trecând prin vârfurile Ciungii Bălăsânii (1800 m), Jupania (1850 m), urmărind limita Ocolului Silvic Vişeu (creasta Jupania-Stânişoara) până la frontiera de stat cu Ucraina (vârful Stânişoara,1557 m, borna 543), de unde  o ia spre nord, pe frontiera de stat care trece prin vârfurile Ignăteasca, Comanu, Budescu Mare, Copilaşu, Stogu etc.

În acest fel, zona Izvoarelor Ceremuşului, cu cea mai bine păstrată căldare glaciară din Carpaţii nordici, a rămas neprotejată! Este vorba despre circa 7-800 de hectare, din sectorul care porneşte de la borna silvică 196 spre nord, până în frontieră, la borna 550 (vârful Preluca Căţelei, 1484 m), de unde merge spre vest, intersectând Izvorul Căţelei ce intră în Ucraina (originea râului Ceremuşul Alb, sursă a Prutului), ajungând apoi la vârful Stânişoara (1557 m, borna 543).

De ce am ridicat această problemă? Pentru valoarea excepţională a bazinului izvorului Ceremuşului: aici se află cel mai solid biotop al cocoşului de mesteacăn (Lyrurus tetrix) specie pe cale de dispariţie în România. Tot aici se află una dintre cele mai bine păstrate căldări glaciare carpatine (cele două circuri, situate sub vârfurile Jupania şi Ciungi, prelungindu-se cu o vale glaciară lungă de 2 km, terminată într-o morenă situată la doar 1350 m altitudine), căldare descoperită de Marcel Mândrescu de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în anul 2002. Şi în fine, tot aici partea neinclusă în Parc este acoperită cu un covor nefragmentat de jneapăn (parte a celui mai întins jnepeniş din România-Cearcănu-jupania-Ignăteasa-Comanu, cu suprafaţa de circa 1300 hectare).

Dacă românii au reuşit să comită greşeala de a lăsa neprotejat acest sector deosebit al Munţilor Maramureşului, ucrainenii au fost mai deştepţi, aceştia înfiinţând pe partea lor Parcul Regional Ceremuş, care ajunge până în graniţa cu România. Astfel, exact izvoarele râului protejat de ucraineni, situate la o aruncătură de băţ de aria protejată românească, sunt ale nimănui. Deja, parte a pădurilor situate sub jnepenişul amintit mai sus, au căzut pradă drujbelor...

De aceea, fac un apel public: haideţi să facem ceva pentru a fi inclusă în Parc (în aria protejată integral a acestuia) şi zona izvoarelor Ceremuşului.

Teofil Ivanciuc

Sighetu Marmaţiei

Miercuri, 25 februarie 2009 - 20:35 
Afisari: 9,113 


totuie