Muntii Macin – altfel de munti, dar la fel de frumosi

Turismul în Munţii Măcin

 Obiectivele naturale.

Aceşti munţi, cu înălţime redusă şi aspect de dealuri (aşa cum arată cele mai multe denumiri din cuprinsul lor), se impun în peisajul geografic general prin numeroase vârfuri ascuţite şi versanţi abrupţi, plini de grohotişuri (în special în sectoarele granitice). În alte părţi pădurea este atotstăpânitoare. Străbătând potecile munţilor, m-a impresionat originalitatea peisagistică,  conferită de formaţiunile granitice megalitice şi de contrastul dintre vegetaţia forestieră mezofilă şi pajiştile stepice xerofile. În perimetrul Parcului Naţional Munţii Măcinului au fost identificate de către specialişti, pe baza unor criterii mixte – relief, climă, vegetaţie – opt categorii de peisaje (preluate de pe www.parcmacin.ro), majoritatea fiind ulterior observate şi de către mine şi ilustrate prin figurile inserate deja în textul parcurs şi prin cele ce vor urma:

•             peisaje aride de stâncărie pe crestele golaşe ale culmii principale şi toată Culmea Pricopanului;

•             peisaje cu stânci granitice în curs de dezagregare cu forme arhaice bizare (Culmea Pricopanului, Piatra Râioasă);

•             păduri de silvostepă cu bujorul dobrogean (vezi fig. nr. 8);

•             peisaje de pădure balcanică, mediteraneeană şi central europeană;

•             păduri de fagi seculari;

•             poieni cu interferenţe ale ecosistemelor pontice, asiatice şi central europene;

•             abrupturi pe rama vestică a Munţilor Măcin si Culmea Pricopanului;

•             canioane săpate de cursurile de apă care, deşi au debit scăzut, creează o imagine impresionantă prin micile cascade formate datorită diferentelor de nivel ce alternează pe distanţe mici.

Culmea Pricopan, scundă, dar impunătoare, se dezvăluie de pe şoselele din zonă incitant privirii pentru ca orice pasionat de natură să înţeleagă fumuseţea locurilor şi să încerce să-şi îndrepte paşii într-acolo. Este accesibilă din oraşul Măcin, într-un traseu în circuit, între Suluc şi Fântâna de Leac, unde este şi loc de campare. Altitudinea maximă a culmii este Vf. Sulucu Mare (370m). Dacă în Muntii Carpaţi sunt evidente urmele glaciaţiunii, în Muntii Măcin sunt prezente cele ale deşertului, cel mai tipic peisaj fiind cel al granitului în dezagregare, de unde provine probabil şi numele munţilor. Creasta stâncoasă, lipsită de vegetaţie, expune roca nudă proceselor de meteorizare. Diferenţele de temperatură de la zi la noapte şi de la un anotimp la altul, precipitaţiile torenţiale, vânturile şlefuiesc necontenit roca dură, care contribuie şi ea din plin, prin proprietăţile chimice şi mineralogice. Granitul, cu toată duritatea sa proverbială, este vulnerabil la dezagreagare. Iniţial blocurile mari se fracturează pe anumite direcţii, apoi, prin exfolieri repetate, începe acţiunea de rotunjire. Apa pătrunde în masa rocii prin capilaritate. Sub căldura soarelui se depun la suprafaţă săruri cristalizate. Toate formele capătă contururi rotunjite, iar stâncile tind spre sfericitate .Bolovanii apar dispuşi haotic sau răsturnaţi, grupaţi sau risipiţi. Numeroase stânci figurative care stârnesc imaginaţia creează peisaje apocaliptice. Specifici sunt versanţii abrupţi şi platourile cu sfere sau megaliţii. Unul dintre cele mai interesante vârfuri este Vraju, o aglomerare  de megaliţi.

Valoarea peisagistică a acestei creste golaşe este deosebită. Fărâmiţata culme a Pricopanului este descrisă astfel de către I. Conea, în Buletinul Societăţii Române de Geografie (1927): ,,Inchipuiţi-vă un deal înalt şi sălbatic, cu numeroşi colţi, sbârliţi ca nişte peri pe el; închipuiţi-vi-l zguduit de un cutremur care l-ar crăpa ca pe o clădire în toate direcţiile şi l-ar sparge într-un haos de blocuri de mărimea unei colibe şi dispuse după capriciile celei mai recalcitrante anarhii arhitectonice şi vă veţi fi apropiat, astfel, de maiestatea sălbatică a Pricopanului. I-am putea spune: muntele de megamonoliţi al Dobrogei. Dar nu numai atât. Pe alocuri, hazardul a dispus în aşa fel blocurile încât toata seria monumentelor megalitice pre şi protoistorice din apusul Europei este reprezentată aci...". Şi în această serie de plăsmuiri apocaliptice de înalţă de strajă la obâşia Văii Şerapru, pe Vârful Vraju, Sfinxul din Măcin. 

Creasta principală

Cu o lungime de aproximativ 65 km, creasta principală a Măcinului este, în cea mai mare parte, împădurită .De-a lungul ei se înalţă multe vârfuri de peste 400 m (Ţuţuiatu 467 m, Căpuşa 433 m, Pietrosu Mare 426 m, Ghiunalţu 442 m, Tăpşanu 411 m, Piscul Înalt 442 m, Călcata 407 m, Moroianu I 434 m, Moroianu II 428 m, Negoiu 403 m etc.).

Cu o vegetaţie bogată şi specifică, drumeţiile pe creasta principală oferă posibilitatea întâlnirii cu specii deosebite de floră (bujorul sălbatic) sau faună (broasca ţestoasă dobrogeană). În lunile februarie-martie pot fi admiraţi ghioceii, în aprilie poalele munţilor sunt scăldate în marea albă a florilor de cireşi sălbatici, iar în mai e vremea bujorilor.

Traseele turistice ale culmii principale se desfăşoară pe două direcţii principale: traseul longitudinal, de creastă, marcat parţial în zona vârfurilor Ţuţuiatu şi Tăpşanu, şi mai multe trasee transversale, majoritatea pornind din satul Greci: Greci-Luncaviţa (prin şaua Ţuţuiatu, cu acces spre vârful cel mai înalt), Greci – Cetăţuia (tot pe valea Luncaviţei), Greci – Nifon (pe traseul Dealul cu drum, prin Valea Racova), Cozluc – Nifon (prin Valea Adâncă), Valea Carabalu (de acces în creastă dinspre Greci) şi două trasee în circuit: traseul tematic „Poveştile Măcinului” (din Greci, pe văile Racova şi Ditcova) şi cel de la cantonul Cozluc (prin Valea Adâncă şi Valea Plopilor), unde se şi poate campa. Alt traseu transversal uneşte localităţile Cerna şi Hamcearca. În satul Cerna, din partea sudică a Munţilor Măcin, a fost amenajat un traseu pentru turismul ecvestru.

În canionul Chediu, primăvara, se formează o salbă de cascade spectaculoase şi interesante pentru iubitorii de natură. În poiana mică de la intrarea în aceată vale este amplasat un foişor de observaţie pentru pasionaţii de ornitologie .

                De un pitoresc aparte sunt şi Pietrele Mariei , situate la poalele vestice ale culmii principale, în sudul Depresiunii Greci, către intrarea în poiana mare de la Chediu. Farmecul lor constă din înşiruirea mai multor proeminenţe care domină zonele joase din jur şi în lungul cărora se ridică, precum platoşa unui animal preistoric, stratele de şisturi cristaline redresate la verticală şi înnecate în masa de loess. 

Cicloturismul se poate practica în mai multe zone: pe traseul longitudinal al crestei principale, pe drumurile forestiere din partea estică a masivului (între Luncaviţa şi Hifon-Hamcearca-Balabancea, prin Pasul Valea Teilor), ca şi pe cele din depresiunile Greci (pe văile Plopilor şi Dumbravei) şi Cerna .

Traseele de escaladă

Căţărarea în Munţii Măcin este ideală pentru începători şi căţărătorii de nivel mediu. Sunt uşor accesibile şi de dificultate variată. Există două categorii de trasee: echipate cu ancore, după standardele internaţionale, în foste cariere de granit (maxim 45 m) şi trasee curate, stil „clean climbing” (maxim 3 lungimi de coardă). De altfel, această zonă este recunoscută la nivel naţional ca fiind prima zonă de căţărare dezvoltată în acest stil deosebit, aici fiind adoptat şi primul Cod Etic de Căţărare din România. Există posibilităţi mari de practicare a boulderingului, mai ales în Culmea Pricopanului. La momentul actual în Dobrogea se organizează stagii de iniţiere şi perfecţionare în căţărare, dar şi concursul de căţărare „ Măslina de Aur”, ce are lor în fiecare toamna, sub autoritatea Clubului Alpin Galaţi (C.A.G.).

a. Căţărarea în zonele de stâncă naturală

Nu toate zonele de stâncărie din munţii Măcin sunt atractive pentru căţărare! Pentru a fi utili în aplinism, pereţii naturali de stâncă trebuie să îndeplinească anumite caracteristici specifice: calitate şi stabilitate bună a rocii, diferenţă de nivel semnificativă, vegetaţie scăzută în perete etc. Iubitorii muntelui, din care fac parte şi majoritatea căţărătorilor, sunt, înainte de toate, iubitori ai naturii. Pereţii de stâncă cu arbuşti şi vegetaţie nu sunt atractivi pentru practicarea căţărării! În acest moment, în Munţii Măcin au fost identificate ca atractive doar două zone de stâncărie naturală: una în Culmea Pricopanului şi una în valea Racova.

b. Căţărarea în fostele cariere

Din punct de vedere turistic, carierele de piatră în sine, în afară de faptul că nu reprezintă niciun punct de atracţie, pun în pericol însăşi atractivitatea zonei respective. Niciun drumeţ sau iubitor al naturii, în general, nu va fi atras şi nu va face excursii în asemenea perimetre. În astfel de zone dezolante şi neatractive se poate desfăşura, totuşi, o activitate care poate atrage practicanţi ai sporturilor extreme, respectiv căţărarea pe stâncă. Căţărarea în foste cariere nu este o caracteristică specifică munţilor Măcin, ci se practică în mod frecvent pe plan internaţional, cea mai dezvoltată ţară din acest punct de vedere fiind Marea Britanie. Nu toate carierele sunt atractive pentru căţărare, ci doar acelea care îndeplinesc anumite criterii specifice: calitate şi stabilitate bună a rocii, platformă stabilă la bază, diferenţă de nivel semnificativă etc. În acest moment, în Munţii Macin au fost identificate ca atractive cinci foste cariere de piatră: două în Culmea Pricopanului, două în zona Şeii Ţuţuiatu şi una pe valea Carabalu (numită de căţărători Gândacu).

 

Obiectivele antropice.

Sunt reduse numeric şi puse în umbră de mult mai cunoscutele mănăstiri din Podişul Niculiţel (Cocoşu, Saon şi Celic-Dere). Obiectivele turistice de factură antropică se rezumă la ruinele unor cetăţi antice (Dinogeţia, Troesmis – Turcoaia, Arrubium – Măcin şi Cetăţuia, de lângă Luncaviţa), la mănăstirea Izvorul Tămăduirii, de lângă Fântâna de Leac (ridicată în ultimii ani, lângă oraşul Măcin), la Casa memorială Panait Cerna (din satul Cerna), la care se adaugă şi Lacul Turcoaia format într-o carieră părăsită din masivul Iacobdeal (de lângă Turcoaia).

Cetatea romano-bizantină Dinogeţia, situată pe o popină în apropierea satului Garvăn (com. Jijila), datează din sec. II d.Hr. (dar cu modificări ulterioare) şi pot fi observate zidurile de incintă, turnurile de apărare, poarta principală şi alte două porţi secundare, bazilica, clădirea comandantului, o casă a unui aristocrat şi edificiul termal, situat la exteriorul cetăţii.

Cetatea Troesmis este situată în punctul Igliţa (com. Turcoaia), în apropierea braţului Măcin. Una dintre cetăţile principale ale geţilor, ajunge în preajma anului 100 d.Hr. castru militar roman, sediu al legiunii a V-a Macedonica, fiind dublată şi de o aşezare civilă. Săpăturile arheologice au scos la iveală trei valuri de apărare, turnuri în formă de potcoavă, un canal, două apeducte, două bazilici creştine şi zidurile mai multor edificii, însă ruinele nu au fost cercetate pe întreaga suprafaţă a cetăţilor (de Vest şi de Est).

Cetatea Arrubium se află la periferia de NV a oraşului Măcin, spre braţul omonim al Dunării. Menţionată documentar în jurul anului 100 d. Hr., a fost sediul unei unităţi romane auxiliare formată din populaţie tracică. Au fost descoperite inscripţii, tezaure monetare, stâlpi militari, iar astăzi mai poate fi observat doar un fragment de zid, resturile vechii cetăţi fiind acoperite cu pământ.

Cetăţuia este o aşezare de tip tell, situată lângă Luncaviţa, pe o terasă a râului omonim. Au fost descoperite zidurile unei fortificaţii de pământ, vestigii materiale specifice culturii Gumelniţa, fragmente ceramice din Epoca bronzului şi prima Epocă a fierului. Azi pot fi observate valurile de pământ ale fortificaţiei. 

Casa memorială Panait Cerna este situată în centrul satului Cerna, lângă biserică. În decorul interiorului ţărănesc al casei sunt expuse informaţii despre poet, reproduceri după fotografii, documente, acte de stare civilă şi de studii, ediţii ale operei poetice, referinţe critice, iar expoziţia în aer liber prezintă instrumentar agricol tradiţional.

 

Concluzii

  Munţii Măcin dispun de o mare varietate peisagistică, generată de formaţiunile granitice megalitice şi de contrastul dintre vegetaţia forestieră mezofilă şi pajiştile stepice xerofile. În arealul montan impresionează stâncăriile de pe crestele golaşe ale cumii principale şi ale Culmii Pricopan, stâncile granitice în curs de dezagregare cu forme arhaice bizare, pădurile de pe versanţii estici şi de pe culmea principală, între care pădurea de fagi seculari de lângă Luncaviţa, pădurile de silvostepă cu bujorul dobrogean, abrupturile de pe rama vestică, micile canioane cu cascade (de pe Valea Cascadelor şi Canionul Chediu), la care se adaugă marea biodiversitate a speciilor. Obiectivele naturale abundă, însă cele antropice sunt puţine şi necunoscute publicului larg, pentru majoritatea dintre ele neexistând indicatoare şi nici interes din partea autorităţilor locale. Munţii Măcin constituie un vast câmp de explorare pentru variate cercetări ştiinţifice (geologice, geografice, arheologice, ornitologice, botanice etc.) şi ar putea deveni, în măsura în care aceşti altfel de munţi ar fi mai bine cunoscuţi, un important punct de atracţie pentru iubitorii de munte şi nu numai. Sper ca prin această lucrare să le pot oferi celor interesaţi cât mai multe motive care să-i determine să păşească pe potecile misterioase şi încă necunoscute ale celor mai vechi munţi ai ţării. 

 

 Bibliografie

1. Albotă, Mihail Gabriel, Munţii Măcin, în Colecţia Munţii noştri, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1987.

2. Anghel, Marian, Turism şi drumeţie în Munţii Măcin, în revista Invitaţie în Carpaţi, noiembrie 2005.

3. Conea, Ion, Buletinul Societăţii Române de Geografie, Editura „Fundaţiilor Regale”, Bucureşti, 1927.

4. Ielenicz, Mihai, Geografie generală – Geografie fizică, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti, 2000

5. Mutihac, Vasile, Structura geologică a teritoriului României, Editura Tehnică, Bucureşti, 1990.

6. *** Istoria Românilor, vol. I – Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

7. Dragomir, Vasile, Bulugu, Petru, Toma, Grigore, Ciobanu, Gheorghe, România – Atlas turistic şi rutier, scara 1: 300.000, Editura „Flomarco”, Bucureşti, f.a.

8. *** Colecţia revistei Alpin Info

9. www.parcmacin.ro

Miercuri, 22 iunie 2011 - 11:41 
Afisari: 8,568 


alex_buru