Muntele: intre agora si cenaclu

   (Barbarie, civilizatie si cultura in mersul pe munte.)

 

   Desi rosteste cuvinte articulate de zece mii de ani, omul nu este un bun vorbitor. Nu este un bun vorbitor in public, caci el nu e facut pentru asta.

   Timp de 150 de ani, agora grecilor antici a pus la mare incercare calitatile de orator ale unora dintre atenieni.

   Ajunsa pana la noi ca o expresie a exercitiului democratic, marea rotunda antica nu era, in fapt, decat o sala de judecata, careia numai elocinta lui Socrate (ajuns si el aici ca acuzat) i-a dat insemnatatea unui pupitru filosofic.

 

   (Pentru glorificarea mormantului lui Ahile, trebuia onorat de sacrificial suprem al unei tinere fete.

   Fiind o treaba delicata, optiunea aceasta a fost supusa la vot, democratic, in agora ateniana. Si a trecut…

   Episodul este povestit de catre Platon si apoi tot el trage concluzia ca ,,daca dai puterea poporului vei avea o viata nesigura si plina de surprise”.)

 

   Pentru multi dintre noi vorbirea in public este, cu siguranta, un mare chin. Din aceasta cauza ,,prestatia” risca sa dezamageasca…

   Constienti de acest handicap, cei care aveau ceva de spus, au facut-o in scris. Dupa care au inventat cenaclul.

   Aceasta lecturare in public a propriilor scrieri as asemana-o cu ritualurile de dupa vanatoare ale triburilor barbare, cand salbaticii vin cu vanatul rapus, cu prada capturata si o arunca, ritualic, langa focul in jurul caruia s-a strans comunitatea.

   Si in prezent aceste lucruri se manifesta in public, dar imprejurarile s-au simplificat definitiv.

   Caci a aparut saitul. Ori blogul.

   Postarea pe sait a unor jurnale de calatorie, a unei intregi cununi de impresii adusa cu noi de pe munte si, cel mai elocvent, a unor fotografii cu fauna, fac ca toate aceste ,,restituiri” sa pastreze acel fior ascuns, ajuns pana la noi din sufletul barbarului intors de la vanatoare.

 

   Doar ca barbaria e mai greu de asumat, chiar si sub forma aceasta de parabola vag-ironica.

   Ne simtim oameni civilizati ai unui timp intors, parca, la barbarie.

   Constatam ca civilizatia e tot mai prezenta pe munte si in loc sa ne bucure, ne fortam cat putem de mult si cu orice ocazie, sa ne aratam dezamagirea.

   Mai intai suntem oripilati de lipsa de civilizatie a grataristilor ce lasa dupa ei gunoaie, apoi tot noi nu vedem cu ochi buni modernizarea unei cabane si aducerea pe munte a conditiilor civilizate de cazare.

 

   Cand au patruns in Roma si au constatat existenta civilizatiei, barbarii nu s-au atins de niciunul din edificiile orasului, uimiti si complexati de grandoarea ,,cetatii eterne”.

   Cu observatia ca atunci barbaria venea din exteriorul civilizatiei, spre deosebire de vremurile noastre, cand barbaria se ascunde in interiorul ei.

   Ca ne dam seama, sau nu, regretul dupa o cabana disparuta, nostalgia dupa adapostul vechi, dar cald, primitor si intim, vine din faptul ca binefacerile civilizatiei se adreseaza indeosebi trupului.

   Ceea ce tine de sufletul nostrum, de spirit, are mai putin de-a face cu civilizatia. Aici e vorba de cultura.

 

   Sentimentele, cum ar fi iubirea (si iubirea de munte in special), nu sunt facultative si nici nu tin de civilizatie. Ele ne cuprind involuntar.

   Intors de pe munte simti ca ai fost luat prin surprindere de frumusetea sa. Parca nici nu te asteptai…

   …Si daca incerci sa te iei in serios, ,,risti” sa devi poet.

   ,,Riscul” acesta consta in faptul ca intre sublim si ridicol nu e decat un singur pas.

   Si mai exista si ,,riscul lui Ovidiu”. Adica sa ajungi sa te descoperi exilat printre barbari.

   Caci e o barbarie (dar o barbarie lipsita de barbatie) sa lapidezi, aproape zilnic, la fiecare vers, un poet. Fie el si un poet inchipuit.

 

   Referitor la cultura, in Roma antica circula o vorba, rostita cu o bine disimulata amaraciune: ,,Via Apia a fost construita de romani, dar e potrivita pentru plimbarile si meditatia filosofilor atenieni”.

   Impingand bunastarea vietii civilizate pana la apogeu, romanii ramaneau compexati de lipsa lor de cultura atunci cand se raportau la vechiul popor elen.

   De la antici barbaria ne vine sub forma de mitologie, civilizatia-ca istorie, iar cultura sub forma filosofiei. Sau a teatrului.

   Phytia din oracolul de la Delphy era analfabeta.

   Petrache Lupu de la Maglavit era cioban.

   Si sa ne amintim cat de primitiv aparea si staretul de la Manastirea Tanacu.

   Se pare ca zeii nu prefera pentru dialog oamenii cu pregatire…

 

   E un lucru ce tine de cultura sa poti scrie frumos despre munte.

   Dar sa incepi sa personifici muntele, sa spui: ,,El ,Muntele”, mi se pare odata indecent, apoi nelalocul ei aceasta raportare la munte in defavoarea ta, ca om.

   Si un cat de cat iz de barbarie mitologica, sa treci Muntele, prin personificare, in galeria zeitatilor.

 

   Pastrand tainele Olimpului pentru mai bine de 3000 de ani, grecii au amanat victoria asupra unui munte, dar si-au imbogatit spiritual cu o intreaga panoplie de zeitati.

   Si ce erau pentru ei zeii, daca nu doar reflectarea pe cer a propriilor trairi si sentimente, lucruri socotite ,,aiurea”, pe care o societate minutios organizata nu le putea permite sa iasa la suprafata?

   Si tot grecii antici au inventat un ,,pasaport” pentru prezentarea sentimentelr in public: masca.

 

   Si pentru a pune si mai bine in evidenta cele trei categorii axiologice in discutie (barbarie, civilizatie, cultura), ori pentru a patrunde si mai mult in ceata, sa vedem acum legatura directa intre barbarie si cultura.

   Spuneam ca grecii antici au inventat teatrul. Popor mitologic, deci barbar, ei erau fascinati de scenele dure, sangeroase, desprinse din viata: povesti de sexualitate devianta (in ,,Oedip”), sacrificari umane ritualice, interpretari aberante ale oracolului de la Delphy etc.

   Urcate pe scena, aceste lucruri faceau deliciul publicului. Astfel s-a nascut tragedia antica. Din legatura dintre barbarie si cultura.

   Mai aproape de noi, in ,,Miorita”, nu gasim niciun fel de civilizatie. Dar prin atitudinea sa in fata mortii, ciobanasul trece direct de la barbarie la cultura.

 

   Mi se pare un lucru barbar sa pui cruci pe munte. Si prin asta o indecenta asemanatoare cu claxoanele masinilor ce insotesc un cortegiu mortuar.

   Cineva spunea ca fara cruci si cimitire… nu ar mai exista morti.

   E drept ca ignoranta asta nu poate fi luata in serios si nici ca un argument.

   Dar in acest unic caz, prefer pragmatismul civilizatiei in fata lamentarii culturii.

   E mai bines a privim doar inainte! Sau, in cazul nostru, doar in sus!...

 

   Tine de civilizatie sa te catari pe munte, sa faci alpinism. Chiar daca, paradoxal, e o activitate umana total lipsita de pragmatism.

   Dar e o barbarie sa necinstesti muntele gaurindu-l in exces, ori impanzindu-l cu fiare si corzi.

   Dand valoare trairilor din perete, prin constientizarea lor, apoi punandu-le in pagina odata ajuns acasa, alpinistul poate trece usor granita intre civilizatie si cultura.

 

   Uneori un alpinist poate trece, ca urmare a faptelor sale, drept un erou.

   Dar aceasta poate constitui o piedica ulterioara in relatiile sale cu cei din jur, caci eroismul impune sinceritate si seriozitate.

   Si la o petrecere nu trebuie sa fi serios. Si sa fim sinceri: nici sincer.

 

   Avea dreptate Blasse Passcal cand spunea ca: ,,Toate cate i se intampla omului sunt numai din cauza ca el nu poate sta linistit intr-o camera”.

   Cum spunea cineva, cu vreo 20 de ani in urma, vrandu-ne, probabil, binele: ,,Stati linistiti!...”

 

   Tine de civilizatie sa urci pe munte bine echipat, dar e o barbarie sa ajungi cu masina pana pe varf.

   Ori sa alungi linistea padurii cu adrenalina, vecina cu dementa, a unui ATV.

   Dealtfel regula compensatorie dupa care ,,progresul tehnologic e urmat indeaproape de regresul spiritual” e general valabila, deci si in turele montane.

   Cand calatoresti prin locuri pe care le-ai cunoscut doar din carti, ori din jurnalele unor colegi de pe sait, ai un sentiment de implinire.

   Nu stiu daca acelas lucru il simti cand mergi cu GPS-ul in mana, dupa ,,trak-ul” imprumutat de la cel care a trecut pe acolo inaintea ta.

 

   Si sa fim cinstiti, cand mergem pe munte, ne face deosebita placere sa parasim civilizatia si sa ne intoarcem in barbarie: sa pregatim mancarea deasupra unui foc de lemne, sa rupem painea cu mana si sa intingem cu ea in tigaie… Iar dupa masa sa putim a ceapa… Si sa mergem ,,la toaleta” in… fundul padurii.

   Si dupa o tura de cinci zile pe creasta sa putim ca Gelula din ,,Columna”.

   Pentru noi, romanii, intoarcerea la barbarie nici n-ar fi un efort, ori o sclifoseala prea mare, caci avem o mai indelungata istorie a barbariei decat a civilizatiei.

   In Bucuresti nu erau cismele la inceputul secolului 20, in vreme ce la Florenta erau fantani sculptate in marmura inca cu patru secole in urma…

 

 

   Ma intorc la ,,oile noastre” si vin cu observatia ca in topicurile de pe Forum, adica in ,,agora” acestui sait, venim fiecare cu certitudinile noastre, cu convingeri definitive, pe care incercam sa le facem cunoscute si altora.

   In ,,cenaclul” de la sectiunea Postari (Jurnale, Articole, Culturale) venim cu indoielile noastre, cu mirarile in fata frumusetilor muntelui si cu visele noastre pentru alte si alte ture.

   Nu sunt omul ,,agorei” si nu am reusit sa devin un forum-ist adevarat. Acest lucru se datoreaza unui handicap constientizat si a unei frustrari accidentale, dar asumate.

   Handicapul vine din slaba stapanire a tehnologiilor IT, a gageturilor de munte si tot ce tine de echipamentul de munte de ultima ora, cu marci, firme ,calitati si fite.

   Frustrarea asumata vine din faptul ca la una din discutiile interminabile de pe Forum, m-a pus dracu sa observ ca prea repede si prea mereu se aluneca cu opiniile spre religiozitate…

   Comenteriul meu a fost sters imediat de ,,cenzura”, iar eu am gandit ca acest lucru s-a putut intampla din doua motive:

-ori saitul acesta e al Patriarhiei Romane,

-ori eu sunt cam tampit.

   M-am interesat: saitul nu e al Patriarhiei. Asa ca am evitat sa mai ies in ,,agora”.

   Mai dau din cand in cand, iata, pe la ,,cenaclu”.

   Neavand duhovnic si nici psiholog, mai scap aici de unele obsesii. Ca aceasta, cu fixarea intre cele trei repere axiologice, a tot ce tine de mersul pe munte. Indeosebi atitudini.

   In incheiere am rugamintea sa nu ma puneti sa vorbesc in public!

 

 

   In loc de Epilog.

 

   ,,E o BARBARIE sa fi preot de parohie, adica reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant sis a refuzi inmormantarea unui om, fie el si un tigan batran, care a uitat sa-si plateasca la timp contributia la biserica, pe motiv ca n-ai timp si pentru moartea lui…

   Dar tine de CIVILIZATIE faptul ca fiul tiganului a apelat la un produs al progresului tehnologic, la un telefon mobil si l-a sunat pe popa: Parinte, eu l-am lasat pe tata, cu coparseul, in fata bisericii… Poate-ti faci, mata, oleaca de ragaz, sa-l rezolvi si pe el…”

   ,,Bine, George, dar CULTURA?!”

   ,,Andreea, cultura a ramas la nivelul Culturii Gumelnita, Culturii Boian, Dipsa-Nasaud si Bozioru…

    De la Biserica din Maneciu, George Cepoiu, PROTV.”

  

  

  

Sâmbătă, 18 septembrie 2010 - 17:04 
Afisari: 3,739 


gigicepoiu