Marcaje turistice si marcaje forestiere
Ideea acestui articol mi-a venit prin vara cand am citit in presa ca salvamontistii suceveni se confruntau cu lipsa de informare a turistilor care confundau marcajele turistice în special cele trasate cu culoarea roșie, cu marcajele silvice. Pentru cei care au descoperit de curand MUNTELE sper sa le fie de folos articolul si sa evite orice potentiala confuzie.
Pentru marcarea traseelor turistice montane se utilizează următoarele semne:
a) banda verticală - pe fond alb - pentru marcarea traseelor principale, numite și magistrale, care sunt, de regulă, trasee de creastă;
b) crucea cu brațe egale - pe fond alb - pentru marcarea traseelor de legătură;
c) triunghiul echilateral - pe fond alb - și punctul într-un cerc - pe fond alb – pentru marcarea traseelor secundare;
d) punctul cu cercuri duble de culoare albă și roșie pentru traseele dus-întors (trasee circuit).
Culorile pentru semnele de marcaj sunt: roșu, galben și albastru obligatoriu pe fond alb.
Semnele de marcaj sunt aplicate în ambele sensuri de circulație, la distanțe astfel apreciate încât să fie ușor vizibile de la un semn la altul, perpendiculare pe direcții de mers și la înălțimea de 1,5 - 2 m față de sol;
In golurile alpine și în poienile foarte mari semnele de marcaj sunt pe stâlpi confecționați din țevi metalice, sau din lemn (daca sunt pe stalpi din lemn exista sanse mai mari ca respectivul stalp sa ramana acolo si sa nu fie folosit la construirea vreunei stani);
Pentru protecția arborilor semnele de marcaj sunt aplicate direct pe copaci, prin vopsire, fiind interzisă fixarea în cuie a altor indicatoare;
In zonele stâncoase, greu accesibile, semnele de marcaj sunt aplicate pe palete metalice scurte sau pe lespezi plate din piatră, implantate în grămezi de pietre, cimentate, cu o înălțime de 0,4 - 0,6 m;
In zonele în care traseul turistic montan este bine trasat și nu are ramificații, sunt marcate în mod deosebit intrările în pădure (din drumuri, poieni, goluri alpine, văi) prin unul sau mai multe semne ușor vizibile;
Pe un traseu comun, marcat cu semne diferite, sunt aplicate toate semnele, în grup, unul sub altul, și nu alternativ, la distanțe mari unul de altul; în zonele stâncoase semnele de marcaj sunt grupate orizontal;
In punctele de inflexiune a direcției de mers a potecii sunt aplicate săgeți bicolore (culoarea albă + culoarea marcajului), care vor indica unghiul direcțional;
In zonele deosebit de circulate și expuse fenomenului de ceață marcajul care indica apropierea refugiului alpin sau a cabanei ar trebui sa fie dublat de un sistem de atenționare acustic sau vizual; în cazul cabanelor funcționarea acestui sistem trebuie sa fie responsabilitatea cabanierului;
La executarea marcajelor se folosesc (sau ar trebui sa se foloseasca) vopsele reflectorizante și rezistente la ger, căldură, soare, umezeală și agenții poluanți corosivi;


In România exista 12 tipuri de marcaje turistice rezultate din îmbinarea a patru simboluri (punct, cruce, banda si triunghi) si trei culori (galben, albastru si rosu), realizate pe un fond alb
Marcaje forestiere
Pentru turistul aflat la “stramtoare”, adica ratacit, marcajele forestiere constitue o iesire din impas, daca sunt interpretate corect.



(fig 1) (fig 2) (fig 3)
O banda verticala (fig 1) pe scoarta copacului facuta cu vopsea rosie inseamna limita de parcela. Ea se intalneste de obicei pe piciorul de munte care coboara spre albia unui parau sau chiar pe langa albia paraielor. Deci, urmand o asfel de banda se va ajunge la un parau, apoi urmand cursul acestuia , mai devreme sau mai tarziu se va ajunge la o localitate
Doua benzi orizontale rosii, separate de o banda alba care inconjoara copacul (fig2), iar alaturi un numar, inseamna intersectii de linii parcelare: desparte doua parcele alaturate. In apropierea acestui semn se poate afla o borna de piatra cu numarul parcelei. Se gaseste pe culme sau pe vale (pe malul paraului).
Litera H cu vopsea rosie (fig 3) reprezinta limita dintre doua ocoale silvice. Se intalneste numai pe culme si separa doua bazine hidrografice alaturate. Asfel, cu un minim de cunostinte despre zona care este strabatuta, urmandu-se semnul H se vom sti ca ne aflam pe cumpana apelor, adica pe culmea ce separa doua rauri

(fig 4)
Intalnind o intersectie de parcelare se poate porni pe limita de parcela si se va cobora in valea unui rau (fig 4).
Surse:
www.mt.ro
Ion Maftei -"ABC turistic montan"
Marți, 24 februarie 2009 - 02:52
Afisari: 19,394
ionutz
cu voia autorului, vin cu ceva precizari apropo de marcajele forestiere
- pentru fig. 1 - banda rosie verticală - limita de parcelar / unitate de amenajare (UA) - de regulă în spatiul colinar si montan UA-ul corespunde unui „versant“ limitele acestuia fiind date, cu foarte putine exceptii de talveguri (linia care uneste punctele cu cele mai reduse altitudini din albia minoră) și culmi (principale sau secundare). O exceptie (de înteles), poate fi atunci cand limita parcelarului corespunde limitei pădurii și aceasta nu se suprapune unui talveg sau unei culmi
- mai există un semn - banda rosie orizontala (cam de aceleasi dimensiuni cu cea orizontala si trasat pe amlele parti ale trunchiului unui copac) - este limita de subparcelar. Fiecare parcela silvica este împărtita la randul ei (daca este cazul) in areale omogene din punct de vedere al speciilor / vârstei speciei / densitătii arborilor etc.
Dacă, asa cum scrie @ionutz despre marcajul parcelarului: „Deci, urmand o asfel de banda se va ajunge la un parau, apoi urmand cursul acestuia , mai devreme sau mai tarziu se va ajunge la o localitate“ consider ca are dreptate - este total gresit a se urma limita subparcelarului - care poate să serpuiască / să urce sau sa coboare pe versant.
Marți, 24 februarie 2009 - 18:38