Istoria uitată a muntelui – cariera de sulf din Călimani

        Turistul care ajunge în creasta principală a Călimanului va rămâne deopotrivă mirat şi întristat de uriaşa cicatrice de pe versantul nordic, în locul unde cândva a existat o carieră de sulf. Din întreaga activitate de pe vremuri a rămas doar impactul antropic, cu efecte pe termen lung asupra ecosistemului. Cu câteva zeci de ani în urmă, în jurul locului actual de exploatare exista o comunitate care, la apogeul extracţiei miniere, ajungea să numere peste câteva mii de suflete. 

                                                  Vedere de ansamblu asupra carierei - foto Ioan Stoenică

                         https://ioanstoenica.com/2014/02/21/singur-in-marele-necunoscut-al-muntilor-calimani

        Coborând din Şaua Nicovala spre Gura Haitii, pe traseul turistic marcat cu triunghi albastru, nici nu ne dăm seama când, dintre jnepenişuri şi păduri de brad şi molid, încep să răsară ruine şi clădiri în paragină, înainte de a fi întâmpinaţi de gigantele halde de steril, cea mai proeminentă rămăşiţă a fostei cariere.

                                    Ruinele clădirilor muncitoreşti (mini-oraşul) din perioada exploatării intense.

                                    Fotografie de Mădălina Teodor, preluată de pe http://carieradesulf.blogspot.ro

        Istoria zăcămintelor de sulf începe în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a fost publicat un comunicat despre existenţa lor sub versanţii Negoiului Românesc. Prospecţiuni şi lucrări de mici dimensiuni au avut loc în prima jumătate a secolului trecut; totuşi, amploarea exploatărilor nu avea să crească mai devreme de anul 1969 când, după o perioadă de peste şase ani de tatonări, conduse de geologul Emil Butnaru (coautor al unicelor ghiduri ale Munţilor Călimani – 1969 / 1989, împreună cu Traian Naum), s-a hotărât că zăcămintele de sulf uriaşe răspund cererii industriale crescânde. Se impune precizarea că, în epoca Ceauşescu, industria reprezenta motorul economiei româneşti, iar industria chimică era una din marile sale subcomponente. Sulful constituia un element de bază pentru această ramură, întrucât unul din compuşii săi – acidul sulfuric – are o importanţă majoră la nivel mondial. Alte utilizări ale sulfului sunt în industria farmaceutică (în prepararea sulfamidelor), la vulcanizarea cauciucurilor (la tratarea cauciucului cu sulf se obţine un compus dur – ebonita – cu utilizări în electrotehnică), în industria armamentului (la fabricarea prafului de puşcă şi a unor explozibili), în fabricarea coloranţilor, în producţia de chibrituri. 

                                                     Căutarea sulfului în subteran, cu ajutorul perforatorului

        În locul Negoiului Românesc avea să se înşire un întreg furnicar. Versanţii au fost transformaţi în patru halde de steril: Ilva, Puturosu, Pinu şi Dumitrelu. Pe acestea au fost amenajate trepte în spirală, suficient de late cât să permită accesul simultan a două utilaje de mare tonaj. Lor li se adaugă sutele de utilaje şi instalaţii aferente exploatării. Nu doar maşinile tehnice şi industriale înţesau zona. Proxima aşezare umană de fosta exploatare este localitatea Gura Haitii, cel mai nordic sat al comunei Şaru Dornei. Acesta încă este legat de carieră printr-un drum asfaltat, de circa 14 km. 

                            Coloşii ajunşi tot mai sus in Călimani. În imagine se văd maşini de mare tonaj, alături de vechile 

                            tractoare pe şenile, tip KD35, care au deschis primele drumuri prin jnepenişurile spre zona alpină 

                                                                                  a Negoiului Românesc

                       deschizătorii drumului către sulf. Drumurile începute în etapa de explorare erau executate de echipe

                       formate din muncitori zilieri din formaţiunea LS (lucrări de suprafaţă) iar, prin trecerea la exploatare, 

                       acestea au fost efectuate şi de  constructori şi mineri, fiind lărgite şi amenajate corespunzător în 

                       vederea accesului spre zăcământul de sulf şi a deschiderii treptelor de valorificare în carieră a acestuia

        Deoarece asigurarea navetei câtorva mii de muncitori presupunea costuri ridicate de transport, câteva ore zilnice datorate accesului şi retragerii şi, eventual, construirea unui cartier muncitoresc întreg în Vatra Dornei, lângă carieră au apărut în scurt timp blocurile muncitoreşti. Acestea au fost complementate de o cantină incredibil de bine aprovizionată, date fiind vremurile, care la masa de prânz oferea zilnic fripturi gigant, o alimentară unde muncitorii găseau din belşug alimente precum carne, lactate şi ulei, o raritate chiar şi în marile oraşe, un dispensar etc. La apogeul exploatării, în perimetrul minier ajunseseră să locuiască peste 8000 de oameni. 

                                                                    Imagine generală a coloniei Călimani

                                                           Oameni ai muncii la mina din Călimani

                            Fotografie preluată de pe pagina http://mineritulinbrosteni.blogspot.ro/2012/02/

        Nicolae Ceauşescu a vizitat mina în iarna anului 1981, aterizând cu elicopterul pe o platformă special amenajată. Se spune că, văzând condiţiile grele în care lucrau majoritatea muncitorilor şi gerul extrem de tăios, a dat ordin ca fiecare miner să beneficieze de o masă caldă pe zi, să primească o şubă călduroasă şi o raţie de lapte. La binevoinţa liderului şi la avantajele pe care acea comunitate le oferea, comparativ cu situaţia din ţară, se adăugau şi salariile substanţiale pe care oamenii muncii de la cariera de sulf le obţineau lunar, uneori de câteva ori mai mari decât ale personalului calificat din alte părţi. Liderul suprem avea şi o vilă de protocol la o distanţă scurtă de perimetrul carierei. 

                                                          Ruinele vilei lui Ceauşescu  - foto arhiva personală

        Aparenta bunăstare a oamenilor ascundea un secret sumbru: în realitate, mina funcţiona cu uriaşe pierderi materiale, cantitatea de sulf produsă fiind insuficientă pentru a acoperi costurile exploatării şi pe cele de producţie. Deficitul a fost descoperit târziu, după revoluţie, deoarece în timpul fostului regim cifrele raportate oficial erau false, pe motivul că normele stabilite trebuiau efectuate. Extracţia sulfului s-a făcut în mare parte prin secţiuni orizontale. Au fost săpate trepte cu înălţimea de 20 m şi de 10 m, în funcţie de altitudinea la care erau situate. Altitudinea maximă de exploatare depăşea pragul de 1800 m. Exploatarea selectivă a sulfului întâmpina o serie de probleme consistente: rocile de extracţie aveau proprietăţi fizico-mecanice slabe (hidrofobe, instabile, afectate de dezagregare rapidă), numărul excavatoarelor cu o cupă suficient de mare era redus, clima Călimanilor, cu îndelungi intervale de ger şi îngheţ, uzura utilajelor de exploatare şi, nu în ultimul rând, poluarea uriaşă adusă ecosistemului. 

                            Structura in trepte a exploatării - fotografie preluată de pe http://carieradesulf.blogspot.ro

        Pentru transportul materialelor se foloseau camioane gigant, construite la Roman. Spre deosebire de un vehicul industrial obişnuit, aceste camioane aveau cabina situată la 2,5 m de sol, la care se ajungea pe o scară verticală. În dreapta cabinei, inginerii puteau efectua măsurători de pe o terasă ce avea dimensiunile unui balcon dintr-un apartament de bloc. Bena avea un volum de până la 35 metri cubi. O parte din tehnologia de pe aceşti dinozauri mecanici provenea de la uzinele ţării (de exemplu, propulsia electrică era dezvoltată la Electroputere Craiova), alta era importată. Camioanele cu înălţimea cât a două etaje de bloc au ajuns şi la export, la un preţ de dumping.

                                                                 Utilaje folosite la exploatarea sulfului

                                  Fotografie preluată de pe pagina http://mineritulinbrosteni.blogspot.ro/2012/02/

                                                DAC 120 DE - monstrul folosit la transportul minereului de sulf

        Pe lângă faptul că a distrus complet un munte, mina a afectat şi câteva formaţiuni speologice de o unicitate aparte. În 1962, savanţii Butnaru, Naum şi Giurescu au publicat un articol despre un tip inedit de carst în roci vulcanice. Cea mai deosebită dintre peşterile descoperite a fost denumită "Palatul de Ciocolată", nume datorat concreţiunilor limonitice brun-maronii. Cele două săli, de mici dimensiuni, prezentau stalagmite ciocolatii şi alte formaţiuni de o importanţă geologică deosebită. Palatul de Ciocolată a fost complet distrus în urma deschiderii exploatării.

        În anul 1997, printr-o hotărâre de guvern, mina a fost definitiv închisă. Impactul minei de sulf asupra mediului înconjurător a fost unul ireversibil. Din Negoiul Românesc au rămas uriaşele halde de steril, care cu timpul au fost afectate de alunecări de teren. În anul 2000 a fost înfiinţat Parcul Naţional Călimani, patru ani mai târziu fiind constituită şi administraţia sa, cu sediul în Vatra Dornei. De atunci au existat câteva încercări tardive de a depolua perimetrul fostei mine, însă majoritatea nu au depăşit stadiul de proiect în fază incipientă. La momentul de faţă, suprafaţa poluată este lipsită de vegetaţie. Exploziile utilizate în carieră, amplasarea defectuoasă a materialului steril, umiditatea ridicată de la baza haldei au dus la destabilizări majore sub formă de alunecări de teren. Unele scurgeri de debris în afluenţii râului Neagra au dus la imposibilitatea existenţei vertebratelor ani la rând, în prezent natura reuşind o revenire spectaculoasă. Iazurile de decantare au fost revărsate împreună cu deşeurile în pânza freatică. 

                                                       În interiorul exploatării - fotografie de Lucian Sfetcu

        În vederea reabilitării sitului minier se prevede demolarea clădirilor și a fostei uzine de preparare a sulfului, decolmatarea celor două bazine de retenție a sedimentelor Dumitrelul și Pinul, drenarea și epurarea apelor reziduale poluate și în special stabilizarea haldelor de steril. Aceste halde urmează să fie nivelate pentru a se reduce panta taluzurilor și a se împiedica în acest mod manifestarea proceselor torențiale sau a alunecării corpurilor sterilului. Suprafețele haldelor de steril vor fi reîmpădurite folosindu-se specii locale de arbori. Ca multe alte simboluri ale industriei socialiste, mina de sulf din Călimani şi-a găsit sfârşitul în propria-i inutilitate. Din păcate, dezastrul produs nu a fost doar unul de natură economică, ci mai ales de natură ecologică, iar mediul va avea nevoie probabil de câteva secole ca să-şi răscumpere ceea ce omul i-a smuls cu violenţă. Rana din sânul muntelui va rămâne acolo pentru a aminti câtorva zeci de generaţii ceea ce minciuna şi elanul nesăbuit al unei singure epoci au reuşit să producă.

BIBLIOGRAFIE ŞI LECTURI SUPLIMENTARE:

1) http://carieradesulf.blogspot.ro

2) Elena Cenuşă - Cercetări privind instalarea vegetaţiei naturale în zone afectate de activităţi miniere din Parcul Naţional Călimani, teză de doctorat

3) https://www.crainou.ro/2014/09/15/rana-din-calimani/

4) http://orasulsuceava.ro/articole/2011/11/luna-sulfuroasa-din-inima-calimanilor/

5) http://www.promotor.ro/masini-noi/news/povestea-godzilei-romanesti.-era-o-centrala-nucleara-pe-roti-video-14872440

6) Pop Olimpiu Traian - Studiul comparativ al proceselor geomorfologice contemporane în masivele vulcanice Sancy și Călimani

7) https://www.monitorulsv.ro/Local/2011-09-09/Fantoma-fostei-mine-de-sulf-Calimani

Marţi, 26 decembrie 2017 - 21:03 
Afisari: 11,523 


victoranica