Fulgerul

 

Aş fi numit articolul "Descărcări electrice", dar am ales "Fulgerul" pentru că sună mai impozant. Dar nu ar trebui să fie. Fulgerul este doar rezultatul vizual al descărcărilor electrice.

 

Pentru cei cărora le place să meargă pe munte, descărcările electrice, deşi un fenomen extrem de spectaculos, pot avea urmări grave, dacă îi prind în locul nepotrivit. Din această cauză ar fi bine să ştie ce trebuie să facă încă de la primele semne de furtună. Multe reguli de protecţie reies natural din analiza şi înţelegerea fenomenului fizic în sine.

 

Pe scurt, materialele care ne înconjoară sunt formate din atomi. Atomii au, în mod normal, o sarcină electrică neutră, adică conţin acelaşi număr de sarcini pozitive (protoni) şi negative (electroni). În anumite condiţii, sarcinile se pot separa rezultând zone (puncte) încărcate electric diferit. Două astfel de puncte cu sarcini electrice diferite au un potenţial electric diferit. Diferenţa de potenţial dintre două puncte se numeşte tensiune electrică (şi se măsoară în volţi). Dacă două puncte au potenţialuri electrice diferite, între ele poate lua naştere o deplasare dirijată a sarcinilor electrice. Aceste sarcini care se deplasează reprezintă curentul electric (măsurat în amperi).

 

În jurul unei zone încărcate cu o anumită sarcină electrică se formează un aşa numit câmp electric, proporţional cu cantitatea de sarcină electrică. Când valoarea câmpului electric depăşeşte 30 kV/cm (puterea de izolare a aerului) se declanşează o descărcare electrică, adică sarcinile încep să se mişte ordonat (formează un curent electric), cu scopul de a restabili echilibrul electric, prin mişcarea sarcinilor negative spre cele pozitive. Descărcarea electrică este curentul electric de foarte scurtă durată care se declanşează între două puncte cu potenţial electric diferit când valoarea câmpului electric devine mai mare decât puterea de izolare a materialului aflat între cele două puncte.

 

În nori, se formează zone cu încărcătură electrică negativă şi pozitivă. În mod normal, stratul superior al norului se încarcă pozitiv iar stratul inferior negativ. Printr-un alt fenomen natural (inducţia), pe pământ sub norul încărcat se acumulează sarcini pozitive care se menţin sub nor ca o umbră a sa. Există aşadar trei zone cu potenţial electric diferit: zona superioară a norului, zona inferioară şi pământul. Când cantitatea de sarcină acumulată în aceste zone devine prea mare se produce descărcarea electrică: fie între nori (mai frecvent, cam 70% din cazuri) fie între nor şi pământ. Pentru scopul acestui articol doar descărcările dintre nor şi pământ (numite trăsnete) au importanţă aşa că la ele mă voi referi în continuare.

 

Fulgerul este rezultatul vizibil al unei descărcări electrice. Fluxul de energie ce se creează între cele două puncte încălzeşte aerul într-atât de tare încât acesta devine luminos. Aerul din jurul "tubului" prin care are loc descărcarea electrică se încălzeşte brusc până la temperaturi de aproximativ 30.000 de grade Celsius (cam de 5 ori mai mare decât temperatura la suprafaţa soarelui). Ceea ce noi vedem drept fulger este de fapt aer încins (iar fenomenul se numeşte incandescenţă, acelaşi fenomen prin care becurile clasice luminează). Mai mult, aerul astfel încălzit se dilată aproape instantaneu şi se mişcă radial, spre exterior, "scuturând" celelalte pături de aer şi determinându-le să vibreze, le unduieşte. Noi, oamenii, percepem aceste unde drept unde sonore şi le numim tunet.

 

De aici tragem concluzia că fără descărcare electrică (deci implicit fulger) nu există nici tunete, deşi câteodată, când furtuna este departe, sau când lumina zilei este suficient de puternică încât să nu percepem lumina fulgerelor, suntem tentaţi să zicem că doar tună, nu şi fulgeră.

 

Descărcările electrice provin din norii de tip cumulonimbus. Este important să ştim cum arată acest tip de nori pentru a ne da seama când urmează o furtună cu fulgere, pentru a căuta adăpost imediat şi pentru a nu fi surprinşi de fulgere in mijlocul unui platou sau al unei creste. Norii cumulonimbus sunt nori cu dezvoltare verticală, ce se formează la altitudini între 2000 şi 16000 de metri. Au o formă de ciupercă şi sunt înalţi şi denşi. Adesea, baza lor poate avea un diametru de câţiva kilometri dându-ne impresia (mai ales când sunt deasupra noastră) că acoperă tot cerul, condiţii în care este greu de observat dezvoltarea lor pe verticală. Pe lângă descărcări electrice, norii cumulonimbus mai sunt resposabili pentru precipitaţii extrem de puternice, cu durată de la 10-20 de minute până la câteva ore. Pentru a nu lungi mai mult decât este necesar articolul, nu voi adăuga imagini de cumulonimbus, însă voi indica adresa: http://www.weatherpictures.nl/cb.html unde sunt o sumedenie de nori cumulonimbus imortalizaţi în mod digital.

 

Observarea norilor, a dezvoltării lor şi a direcţiei de mişcare reprezintă cel mai la îndemână mod (pe munte) de a aprecia dacă va urma sau nu o furtună cu descărcări electrice. Sunt norii de tip cumulonimbus? Se apropie de noi? Dacă da, trebuie să căutăm adăpost imediat.

 

Dacă ne aflăm sub un nor, şi simţim că ni se electrizează părul, asta înseamnă că acea umbră a norului de care vorbeam mai sus ne-a cuprins şi pe noi şi că suntem în pericol imediat de a fi loviţi de următorul trăsnet. Electrizarea părului este un mod foarte subtil în care natura ne sugerează că ne aflăm în locul total nepotrivit.

Deşi în general nimeni nu merge cu aparatul radio la el pe munte, e important, totuşi, de ştiut că fulgerul interferează cu undele radio AM (şi mai puţin cu undele FM). Se poate folosi un radio simplu, setat pe o frecvenţă AM (unde nu este emis nici un post) pentru a auzi fulgerele sub formă de pârâituri. Dacă fulgerele sunt mai puternice sau sunt mai aproape de receptor, aceste pârâituri pot fi auzite şi peste un post de radio.

 

Permanent, între atmosferă şi suărafaţa pământului există un câmp electric produs de sarcinile electrice care există în atmosferă şi cele de pe suprafaţa pămîntului. Suprafaţa pămîntului împreună cu toate corpurile care se găsesc pe ea formează un uriaş corp încărcat cu electricitate pozitivă. Între cantitatea de sarcină electrică de pe suprafaţa pământului (potenţialul electric al pământului) şi cantitatea de sarcină electrică a diferitelor straturi de aer există diferenţe de potenţial (tensiune electrică).

 

Astfel, de exemplu, între capul şi picioarele unei persoane care stă în picioare, există o tensiune electrică de 150 de volţi. Mult? Puţin? Mai mult, această diferenţă de potenţial scade cu altitudinea, fiind în general de 130 volţi pe metru la nivelul mării şi numai de 35 de volţi pe metru la 2000 de metri. Şi, ca să ajung la partea cu adevărat importantă, această tensiune este mai mare deasupra obstacolelor de pe teren (stâncile, crestele, vârfurile, cabanele, copacii, etc).

 

Când un nor încărcat cu electricitate (negativă) trece pe deasupra unei case, pe acoperişul casei se vor strânge (prin influenţă) sarcini pozitive. Dacă electricitatea din nor este în mare cantitate, pe acoperiş se va strânge o mare cantitate de electricitate pozitivă. Cu cât se adună mai multe sarcini electrice, cu atât tensiunea electrică ce se formează între sarcinile din nor şi cele de pe acoperiş va creşte şi în cele din urmă va sparge la un moment dat stratul izolator de aer dintre nor şi casă, sarcinile negative din nor scurgându-se spre cele pozitive de pe casă, pentru a restabili echilibrul electric, având loc un trăsnet, o descărcare electrică.

 

Descărcarea electrică este un fenomen foarte complex care, însă, durează doar câteva fracţiuni de secundă. După ce în nor s-au separat sarcinile electrice negative de cele pozitive, începe o serie de descărcări succesive care creează un canal de aer ionizat. Aceste descărcări au fiecare o lungime de până la 50 m şi nu au puterea de a "sparge" rezistenţa aerului până la pământ. În mod tipic, prima astfel de descărcare coboară din nor spre pământ pe o distanţă de aproximativ 50 m, lăsând în urmă un canal de aer ionizat. A doua descărcare străbate rapid canalul de aer deja ionizat de către prima şi îl mai continuă la rândul ei, şi tot aşa mai departe, spre pământ. Această serie de descărcări se numeşte descărcare preliminară, nu este vizibilă cu ochiul liber şi durează câteva sute de milisecunde. Când acest canal se apropie suficient de pământ, din sarcinile de pe pământ porneşte un alt flux de curent care încearcă să se unească cu canalul, moment în care se produce descărcarea principală. Dar nici aceasta nu este una singură, de obicei fiind vorba de 3-4 descărcări extrem de puternice, prin acelaşi canal de aer ionizat de descărcarea preliminară. Între acestea, există un timp de 40-50 de milisecunde, ceea ce ne face să le percem ca un efect stroboscopic.

 

 

Estimarea distanţei la care s-a produs fulgerul se poate face numărând secundele dintre fulgerul văzut şi tunetul auzit. Fulgerul şi tunetul se produc aproape în acelaşi timp, însă lumina are o viteză de 300.000 km/s iar sunetul "doar" 344 m/s (aproape de un milion de ori mai mică decât viteza luminii). Pentru a determina distanţa, se numără secundele dintre fulger şi tunet iar această valoare se împarte la 3 pentru a obţine distanţa aproximativă în kilometri. De exemplu, dacă am numărat 6 secunde între fulger şi tunet, atunci distanţa este de aproximativ 2 km. Dacă repetăm "experimentul" pe mai multe descărcări electrice, putem trage concluzia dacă furtuna se apropie (timpul dintre fulger şi tunet se micşorează) sau se depărtează de noi (timpul se măreşte).

 

Dacă tunetul poate fi auzit, atunci deja există pericolul de a fi loviţi de fulger. În general tunetul poate fi auzit când este mai aproape de 10 km. În aceste condiţii trebuie căutat adăpost imediat. După trecerea furtunii, încă există pericolul de a fi loviţi de fulger, chiar dacă pe cer străluceşte soarele, aşa că se recomandă să nu se părăsească adăpostul mai devreme de 30 de minute de la terminarea furtunii. Multe persoane au fost trăsnite înainte sau după furtuna propriu-zisă, deoarece ignoră primele semne, sau se grăbesc să plece imediat după ce s-a oprit ploaia. Mulţi oameni se feresc mai mult de ploaie, să nu se ude, decât de mult mai periculoasele descărcări electrice.

 

În timpul unei furtuni, fiecare descărcare electrică între nor şi pământ este potenţial fatală pentru om. Factorul determinant este poziţionarea persoanei pe traiectoria de descărcare a fulgerului.

 

Există mai multe feluri în care un om poate fi lovit de un trăsnet:

- lovitură directă, când persoana lovită se afla în "canalul" de descărcare a trăsnetului dintre nor şi pământ.

- lovitură indirectă (sau şocul de retur): o persoană care stă sub norul electrizat (negativ) se încarcă şi ea cu electricitate (prin influenţă); mai exact, sarcinile pozitive sunt atrase către nor (la capul şi pieptul persoanei) iar sarcinile negative spre picioare. Dacă din norul de deasupra se produce o descărcare electrică în pământ, în apropierea persoanei (5-15 metri), sistemul nor-pământ îşi recapătă echilibrul electric aproape instantaneu. Sarcinile pozitive de pe capul/pieptul persoanei, nemaifiind atrase de nor, se vor recombina brusc cu cele negative (din picioare) formând practic o descărcare electrică în corpul nefericitei persoane.

- lovitura din pământ, poate cea mai intresantă şi incredibilă formă. Fulgerul loveşte pământul lângă victimă creând o diferenţă de potenţial în pământ (datorită rezistenţei pământului, da, are şi el rezistenţă, ca orice alt material). Curentul fulgerului se poate deplasa şi prin suprafaţa pământului. Astfel, o lovitură de fulger produce în solul din jurul ei pe o rază de 20 de metri suficient voltaj pentru a fi letală pentru om. Acest lucru este valabil şi în jurul paratrăsnetelor sau al copacilor.

 

 

Tensiunea de la suprafaţa solului corespunzătoare cu lungimea pasului omului se numeşte tensiune de pas şi este cu atât mai mare cu cât pasul este mai mare şi cu cât omul este mai aproape de punctul în care trăsnetul a lovit pământul.

 

Dar pe lângă acestea, mai există şi pericolul loviturilor mecanice cauzate de trăsnete: bucăţi din scoarţa copacilor, stânci desprinse din pereţi (nu este indicat a se pune cortul la baza unui perete în ideea că protejează de fulger... da, poate protejează de fulgere dar nu şi de pietre) aruncate precum în urma unei explozii.

 

Evitarea întâlnirilor cu fulgerele:

 

1. Înainte de o tură, se consultă prognoza meteo. Dacă se anunţă descărcări electrice, este înţelept să laşi tura pe altădată. Din fericire pentru noi, în România, ANMH a implementat în 2003, la nivel naţional, un sistem performant de monitorizare a electricităţii atmosferei (SAFIR 3000), cu posibilitatea de urmărire a descărcărilor electrice în timp real, cu o precizie de 1 km, aşa că atunci când anunţă descărcări electrice, sunt şanse foarte mari să aibă dreptate :)

 

2. De la primele semne ale furtunii (nori cumulonimbus venind spre noi, tunete în depărtare) trebuie căutat un adăpost sigur împotriva fulgerelor. Se poate părăsi în siguranţă adăpostul de-abia jumătate de oră după ultimul tunet auzit (chiar dacă ploaia s-a oprit mai demult şi deja a ieşit soarele). Dar şi în cazul în care adăpostul este precar, este de preferat să nu se stea în picioare (remember şocul de retur?)

 

3. Dacă nu se poate găsi în timp util un adăpost sigur, atunci trebuie evitate locurile predispuse la trăsnete: locurile mai ridicate (vârfuri, movile de pământ), copacii, stâlpii indicatori sau de marcaje, imediata apropiere a apelor, în apropierea firelor electrice (nu doar cele de înaltă tensiune ci şi cele telefonice, chiar). Trebuie evitate solurile argiloase sau cele cu minereuri de fier (şi preferate cele calcaroase). Trebuie evitate stâncile lucioase sau cele innegrite (semn că, probabil, au mai fost lovite în trecut). În nici un caz nu se stă sub copaci.

 

4.a. Dacă nu se găseşte nici măcar o zonă cât de cât sigură, ultima variantă este să te faci cât mai mic, cât mai aproape de pământ. Dar niciodată nu trebuie să te întinzi pe pământ, deoarece în cazul unei descărcări electrice în apropiere, între picioare pe de o parte şi cap/umeri/mâini pe de altă parte se va forma o tensiune ce va da naştere unui curent electric care la rândul lui va străbate organele vitale (inima/creierul).

 

Institutul american de siguranţa fulgerelor (da, au şi aşa ceva) recomandă următoarea poziţie: se stă ghemuit, cu călcâiele lipite, capul cât mai aplecat posibil, coatele pe genunchi, iar cu palmele se acoperă urechile (pentru a feri timpanul de puterea unui tunet), după cum se arată şi în următoarea imagine:

 

(Image (c)2001 Anubis Productions & Marian Hyuk Grossi)

 

În acest fel, dacă un fulger loveşte în apropiere, curentul va intra printr-un picior, va trece, prin călcâie în celălalt picior şi mai departe înapoi în pământ.

 

4.b. Se recomandă păstrarea unei dinstanţe de minim 5 metri faţă de alte persoane.

Alpiniştii surprinşi de furtună cu fulgere trebuie să se asigure în cât mai multe puncte posibile; fulgerul, lovind în apropierea asigurărilor, poate topi corzile sau anourile folosite pentru asigurare. Dacă se rapelează, peretele trebuie atins cu ambele picioare, ţinute cât mai apropiate (chiar unite în zona călcâielor). Rapelarea se face fără a păşi, fiind de preferat salturile, pentru a se evita crearea de potentiale diferite în zonele picioarelor.

 

Furtunile cu fulgere pot avea un caracter migrator, străbătând mari suprafeţe continentale. Aceste furtuni, de obicei, sunt urmărite pe radarele meteorologice şi sunt mai uşor de prognozat. Celelalte furtuni, care se formează mai spontan şi nu au un caracter călător pronunţat, au tendinţa de a se forma între anumite ore: când aerul e umed, norii de furtună apar către ora 9 şi începe a tuna de la ora 11. Când aerul e uscat, liniştit, norii de furtună încep a se forma către ora 12 şi devin periculoşi între orele 17 şi 20. Dacă aerul este foarte uscat şi vremea a fost senină în ajun, norii apar după ora 14 iar pericolul pe la 20-21. Unii autori apreciază că, în general, perioada zilnică cea mai favorabilă producerii furtunilor este între orele 13 şi 17. Evitând acest interval de timp în lunile iunie, iulie şi august ne ferim de pericolul trăsnetului în proporţie de 80%. În ţara noastră, printre munţii cei mai frecventaţi de furtuni se află munţii Apuseni, Făgăraş, Retezat, Rodnei, Călimani, Ceahlău şi Bucegi.

 

Despre copaci, s-a observat că cei izolaţi sunt mai repede trăsniţi decât pădurile. Copacii cu rădăcini în soluri argiloase sunt mai predispuşi la trăsnete decât cei din soluri calcaroase. Mai mult, trăsnetul are o înclinaţie deosebită pentru a distruge exemplarele de plop, stejar, ulm, salcie, frasin, salcâm şi toate neamurile de brad, mai rar specii ca mărul, teiul, cireşul, nucul, şi foarte rar, aninul, paltinul, fagul, mesteacănul, carpenul, scoruşul. A nu se înţelege că plopul este mai bun conducător de electricitate decât, să zic, mesteacănul. Nu. În cazul mesteacănului, fulgerul se scurge mai mult pe la suprafaţa scoarţei, din această cauză fiind mai puţin vizibile urmele unui trăsnet, pe când prin plop, tendinţa electricităţii este de a se scurge prin interiorul tulpinii (tulpina aratând ca după o explozie).

 

 

 

Adăpostirea sub un copac este, însă, foarte periculoasă. Copacul este un semiconductor, fiind o ţintă foarte atractivă pentru fulgere, atunci când este izolat. Trăsnetul care se scurge de-a lungul tulpinii (pe suprafaţa ei sau în interior), poate sări spre omul adăpostit lângă tulpină, prin el găsind o cale mai bună spre pământ (Corpul uman este bun conducător de electricitate).

 

Cu cât un om se află la înălţimi mai mari, cu atât mai conductoare sunt straturile de aer. Efectul descărcării electrice asupra unui om depinde de intensitatea curentului electric. Dacă aceasta nu este prea mare, omul simte doar zguduială; dacă curentul electric este mai mare de 0,1 amperi, omul morea prin oprirea bătăilor inimii. Iar dacă este şi mai mare, atunci este carbonizat instantaneu.

 

Victima unei descărcări electrice nu reţine sarcina electrică descărcată aşa că ne putem apropia de ea pentru a acorda primul ajutor fără probleme din acest punct de vedere. O persoană lovită de fulger, pentru a supravieţui, are nevoie imediată de ajutor medical. Cele mai des întâlnite efecte ale fulegerării unei persoane sunt stopul cardiac sau neregularităţi accentuate în ritmul cardiac, arsuri (vizibile, la nivelul pielii, dar, probabil, şi invizibile la nivelul organelor interne) şi deteriorarea sistemului nervos. Însă, cu tratamente medicale specifice (resuscitare cardio-pulmonară, etc) aplicate cât mai repede posibil, majoritatea victimelor unui fulger supravieţuiesc (deşi urmările pe termen lung pot fi deosebit de grave (arsuri, pierderea simţurilor, etc)). Cele mai periculoase răni provocate de un fulger sunt de ordin cardiovascular si neurologic. Trebuie avut în vedere că doar resuscitarea efectivă şi imediată (iniţiată de salvatori) urmată cât mai rapid posibil de tratament medical de urgenţă poate salva o victimă aflată în stop cardio-pulmonar de la moarte.

 

Recomandări de prim ajutor (de la Institutul naţional de siguranţa fulgerelor al SUA):

 

1. Se sună la 112 pentru a anunţa accidentul (trăsnirea unei persoane) şi pentru a da indicaţii asupra locaţiei în care se află.

 

2. Dacă zona unde a fost lovită victima este o zonă cu mare expunere la fulgere, se încearcă mutarea victimei într-o zonă mai sigură pentru a nu expune la pericol şi pe cei care acordă primul ajutor şi pe salvatorii specializaţi (care deja ar trebui să fie pe drum). Este puţin probabil ca victima unei descărcări electrice să aibă fracturi majore care ar putea cauza paralizie sau hemoragii interne puternice (decât dacă au căzut de pe stânci sau au fost lovite de pietre), aşa că mutarea victimei poate fi efectuată, însă cei care acordă primul ajutor trebuie să estimeze dacă este mai importantă scoaterea victimei din zona de risc decât nemişcarea victimei şi acordarea pe loc a primului ajutor. În cazul în care se hotărăşte mutarea victimei, această manevră trebuie efectuată rapid, fără a întârzia prea mult punctul următor.

 

3. Dacă victima nu respiră, se face respiraţie gură la gură. Dacă s-a luat decizia mutării persoanei, înainte de a o muta, se fac câteva respiraţii rapide. Se verifică dacă victima are puls la artera carotida (pe lateralul gâtului) sau la artera femurală pentru 20-30 de secunde. Dacă nu există puls, se începe de asemenea masajul cardiac. Dacă afară este rece şi umed, se recomandă acoperirea victimei cu ceva care să nu permită hipotermiei să complice resuscitarea. Din păcate, dacă echipele medicale specializate nu pot ajunge relativ repede, respiraţia gură la gură şi masajul cardiac nu sunt de foarte mare ajutor: este puţin probabil ca victima să-şi mai revină, dacă nu răspunde stimulării cardiace şi respiratorii după câteva minute. Dacă pulsul revine, trebuie continuată respiraţia artificială pentru cât timp este nevoie (până la sosirea salvatorilor specializaţi). Dacă, însă, pulsul nu revine după 20-30 de minute de eforturi susţinute de resuscitare, cei ce acordă primul ajutor nu trebuie să se simtă vinovaţi dacă opresc resuscitarea.

 

În câmp deschis, platouri, creste trebuie evitat întotdeauna să fii cel mai înalt obiect. Trebuie evitată adăpostirea lângă cele mai înalte obiecte (inclusiv copacii), deoarece se pot desprinde scântei din acestea (un fel de fulgere, descărcări între obiect şi pământ, prin aer). De asemenea, trebuie evitată adăpostirea lângă împământări sau deasupra ţevilor metalice care s-ar putea afla în pământ (cum este una pe traseul dintre cab. Omu si Babele) sau sub/în apropierea firelor de electricitate/telefonie.

Cel mai bun adăpost împotriva fulgerelor o reprezintă clădirile mari. Pentru ca un adăpost să ofere protecţie împotriva descărcărilor electrice, trebuie să fie prevazut cu un mecanism de conducere a curentului electric de la punctul de contact către pământ (mecanism pe care noi îl numim paratrăsnet sau împământare).

 

Adăposturile de mici dimensiuni (refugii de creastă, stâne, etc.) nu oferă mai deloc protecţie împotriva descărcărilor electrice, dacă nu au paratrăsnete.

 

În cazul turelor mai lungi de 2 zile, când prognozele meteo nu pot fi foarte precise, în pregătirea turei (de ex. creasta Făgăraşului) trebuie avute în vedere şi posibilităţi de retragere spre zone sigure în cazul în care vremea se strică. Şi în cazul grupurilor mari, liderii de grup trebuie să aibă în vedere variante de retragere din zonele expuse la descărcări electrice, dar mai ales să aibe în vedere că un grup relativ mare se retrage muuuult mai încet decât 2-3 oameni. Deci, atenţie mărită la primele semne de furtună.

 

Foarte important în cazul în care furtuna apare prin surprindere este şi păstrarea calmului, a sângelui rece, judecarea situaţiei, analizarea soluţiilor posibile. (Există chiar şi un termen, de origine greacă, ce defineşte teama de fulgere: keraunofobia).

 

Concepţii greşite:

 

- Fulgerul nu cade de două ori în acelaşi loc. Greşit, cade (de fapt, aşa se şi întâmplă de mai multe ori).

 

- Cauciucul bocancilor izolează. Greşit. Tălpile de cauciuc la bocanci NU oferă nicio protecţie faţă de descărcarea electrică. Este nevoie de aproximativ 10.000 de volţi pentru a străpunge 2 cm de cauciuc. Fulgerul are milioane de volţi. DAR, totuşi talpa de cauciuc ne poate proteja să nu ne încărcăm pozitiv dinspre pământ (am zis mai devreme că sub norul încărcat negativ, pe pământ există o "umbră" a norului de sarcini pozitive). Fulgerul va lovi aceste sarcini pozitive de pe pamânt, dacă noi suntem mai puţin încărcaţi pozitiv decât pămîntul. Dacă nu am fi izolaţi de pământ, am avea aceeaşi sarcină pozitivă şi, fiind mai înalţi, am avea şanse mai mari să fim loviţi.

 

- O mină/grotă este un adăpost sigur împotriva fulgerelor. Greşit. O grotă se poate comportă ca o găleată de aer ionizat, favorizând chiar fulgerul. O mină, dacă a fost folosită pentru extras de minereu metalic, este foarte periculoasă. O peşteră poate reprezenta un adăpost bun doar in interiorul ei, la cel puţin 20 de metri de intrare şi depărtat de pereţii ei.

 

- Telefoanele mobile atrag fulgerele. Nu este adevărat. Este recomandat chiar, în caz de furtună a se folosi telefoanele mobile în detrimentul liniilor telefonice terestre, deoarece fulgerul poate lovi firele iar curentul va fi condus până în receptorul de la ureche.

 

- Descărcarea electrică poate fi folosită ca o sursă de energie. Greşit. Pur şi simplu nu există o tehnologie capabilă de a prelua şi stoca scurtul impuls de energie extrem de mare pe care îl reprezintă fulgerul.

 

- Fulgerul loveşte doar obiectele din material bun conducător de electricitate, precum metalele. Greşit, în faţa fulgerului orice material este conducător de electricitate. E adevărat că metalul conduce mai bine, însă nu relevant.

 

- Fulgerele nu au formă de zig-zaguri, deşi adesea sunt reprezentate simbolic in acest mod. Fulgerele se prezintă ca nişte linii regulate, cu numeroase ramificaţii.

 

În cifre:

 

- Cantităţile electrice dintr-un fulger: 40 kA, se transferă o cantitate de sarcină de 5 coulombi, reprezentând o energie de 500 megajouli. Voltajul variază în funcţie de lungimea fulgerului, pentru un fulger de 1 km fiind tipice valori de 3 miliarde de volti. Cu un curent electric de 40 kA, se obţine o putere de 120 terawaţi (120 milioane de milioane de waţi).

 

- Lungimea unui fulger este în general de 1-2 km. Dacă umiditatea este mai mare, sunt tipice valori de 2-3 km. Este adevărat că s-au observat fulgere mai "lungi", de zeci de km, (recordul absolut înregistrat fiind de 190 km), însă acestea sunt extrem de rare şi de netipice pentru furtunile din zona ţării noastre (şi în special a munţilor noştri).

 

- energia conţinută într-un fulger de intensitate medie este suficientă pentru a ţine aprins un bec de 100 de waţi timp de 90 de zile.

 

- canalul de aer prin care are loc descărcarea electrică are un diametru între 2 şi 5 cm.

 

- durata unui fulger este cuprinsă între 1-30 milisecunde.

 

- 90% din energia unei descărcări electrice este eliberată sub formă de căldură, mai puţin de 1% este convertită în sunet (ceea ce simţim), iar restul este eliberată sub formă de lumină (ceea ce vedem).

 

- sunetul tunetului la nivelul unde loveşte pământul are în medie 120 decibeli. (Boxele de la un concert rock au tot cam atât, dacă stai lângă ele).

 

- În cursul unei furtuni, undeva in perimetrul furtunii, se produc în medie 1-2 fulgere pe secundă.

 

- În fiecare secundă, pe pământ se produc, în medie, 50-75 de fulgere.

 

- se estimează că, într-un an, la nivel mondial, 2000 de persoane sunt lovite de un fulger. Dintre acestea doar aproximativ 15% mor pe loc.

 

- într-o statistică realizată între anii 1959-1994 (în SUA), 84% din victimele descărcărilor electrice au fost bărbaţi.

 

- 70% din numărul celor care supravieţuiesc unei descărcări electrice rămân cu probleme la nivelul creierului (neuropshiatrice sau la nivelul simţurilor vizual şi auditiv).

 

- tot statistic, 2% din persoanele lovite de fulger au fost lovite în timp ce vorbeau la telefon, fulgerul străbătând linia telefonică de afară în casă.

 

- şansele ca un om, în timpul vieţii (80 de ani), să fie lovit de trăsnet sunt de 1 la 3000. Statistic vorbind. Sunt mai mici însă pentru cei care ştiu să se ferească :)

 

 

În concluzie, pe timpul descărcărilor electrice:

- se evită: apa, obiectele metalice de orice natură, vârfurile şi crestele, copacii înalţi (mai ales cei solitari), apropierea de alte persoane (cel puţin 5 metri distanţă), spaţiile deschise (platourile).

- se caută: Adăposturi bine izolate împotriva fulgerelor, zone de teren joase, peşteri adânci (>20 metri) şi, în ultimă instanţă, o poziţie de ghemuit cu călcâiele apropiate şi mâinile la urechi.

 

Dar cel mai important este prevenirea de la primele semne.

 

Bibliografie:

- N. Topor - Meteorologie turistică

- Lightning Injuries to Humans in France, Dr. Elisabeth Gourbière, Electricité de France, Service des Etudes Médicales

- www.clouds-online.com

- www.weatherpictures.nl/cb.html

Vineri, 17 octombrie 2008 - 00:59 
Afisari: 60,072 


andrei