|
Login
Calendar
Online
Vremea
|
Dobrogea de Nord: vatra de istorie veche. 2. Perioada crestina.Miezul lunii martie adusese in ținutul Sulmonei, din nordul Romei, adevărate ninsori de primăvară, covoare de petale scuturate din merii, cireșii si caișii înfloriți. Bucuria primăverii timpurii trezea în oameni bucuria vieții. După sărbătoarea Annei Perenna urmau cele trei zile de sărbatoare ale lui Bachus, apoi veneau Quinquatriile, cele cinci zile închinate Minervei. Casa cavalerului Publius Naso era si ea împodobită de sarbatoare, cu ghirlande de flori si verdeață. Și ce sarbatoare... Numaidecât dupa naștere copilul fu adus în fața parintelui și așezat la picioarele sale. Tatăl îl ridică de jos, ceea ce însemna că îl recunoaște ca fiu. Era cea de-a doua zi a sarbatorii Minervei si ursitoarele îi hărăziră o fire dăruită cu lumina inteligenței, cu gustul pentru frumos și pentru artă. După purificare in mijlocul familiei copilul primi numele Ovidiu.
Copilăria și-a petrecut-o printre povești cu zeități, dar mai ales cu legende ale eroilor neamului roman. După ce a deprins meșteșugul vorbei scrise, tatăl său, cavaler al ordinului ecvestru, coborâtor dintr-o familie de razboinici ai imperiului, îl duce la Roma pentru a-și continua studiile la o școală de gramatică. (Episodul acesta ne poate aminti de plecarea lui Nică a Petrii la Broșteni, ori de drumul făcut de Octavian Paler spre București pe un camion plin cu cartofi.) ,,Gramaticus”, batrânul său profesor, îl îndrumase in regulile scrierii și pe Horațiu, poet latin al cărui tată nu era decât un sclav eliberat...
La Roma, după asasinarea lui Iulius Cezar de către conspiratorii lui Brutus, uzurpatorii fură, la rândul lor, asasinați de un grup de războinici, în frunte cu Marc Antoniu. În triumviratul instalat în fruntea republicii romane Antoniu preferă să-și continue campaniile militare din est, (unde avea să cada si el în mrejele Cleopatrei, regina Egiprului), iar Lepidus se dovedi nepotrivit pentru treburile statului, așa că puterea de la Roma reveni lui Octavian Augustus. La puțin timp, după eliminarea atât de tragică a lui Antoniu (si a Cleopatrei), Octavian se declară imperator. Avea să urmeze mai bine de jumătate de veac de ,,pax romana”, o perioada deosebit de prospera a Imperiului Roman.
Ovidiu își desăvârșise studiile de gramatică, retorică si politica, dar își dă seama ca el nu e făcut pentru un post in administrația statului si cu atât mai puțin în profesiunea armelor. Se dedica poeziei, dar nu versurilor de preamărire a vitejiei stramoșilor, așa cum făcuse Virgiliu, poetul oficial al ,,curții”, cel care desăvârșise ,,Eneida”, epopeea neamului roman. Ovidiu se apleca asupra gingașului vers de dragoste. E surprinzator să aflăm cât de rafinată era lumea mondenă si viața culturala în acel sfârșit de mileniu... Familiile de vază ale Romei se declarau protectoare ale artelor, iar in vilele si palatele lor ființau cenacluri de poeazie si locuri de întâlnire a tuturor artiștilor. Astfel ca în casele lui Pillion, ale lui Mecena, ori ale lui Messalla, Ovidiu întâlni pe Tibul, Properțiu, Catul si Horațiu, toți poeți elegiaci, dar prea melancolici si triști, dupa părerea lui Ovidiu... Acesta citise aici un poem de dragoste, ,,Povstea unei iubiri”, în care muza, Corina, aducea in vers jocul minunat al dragostei, mai mult zvăpăiat decât melancolic. Îndrăgit pe dată de catre tineretul din lumea bună a Romei, Ovidiu încercă să largească orizonturile acetei lumi a îndragostiților aducând in versurile sale istoriile cuplurilor legendare de indragostiți. Aparu astfel opera ,,Heroidele”. ,,Să laude alții trecutul!” avea sa spuna poetul îndrăgostiților. Spre deosebire de cetățile grecești, unde femeia avea un rol secundar in viață, la romani femeile căpătasera un statul egal cu cel al bărbaților, iar libertatea lor aluneca de multe ori spre libertinaj. În ,,Arta iubirii” Ovidiu avea sa se arate un fin cunoscator al problemei, ajungând sa ofere sfaturi pentru orice situație ivita în cuplu, păna la leacuri de dragoste, dar si rețete cosmetice pentru frumoasele timpului.
Împăratul Octavian o avea pe Iulia fiică dintr-o căsătorie anterioară, iar Livia, mama vitregă, nu vedea cu ochi buni cum aceasta iși neglijează soțul bătrân care îi fusese impus si îsi petrece serile si sarbatorile in compania tinerilor aristocrați ai Romei, într-o lume decadentă, hrănita de versurile pline de erotism ale lui Ovidiu. Cănd Iulia ajunge sa fie exilată chiar de catre tatăl său in una din cetățile răsăritene ale imperiului, Ovidiu intuiește pericolul care planeaza si asupra sa si îsi indreapta pana spre alt gen. Scrie acum ,,Metamorfozele”, o colectie de peste doua sute de poeme, cele mai multe inspirate din vechile mituri si legende romane, dar mai ales elene, în care ființe umane blestemate de zei ajung să ia chip de păsări, de flori si de râuri.
În imperiu, dar mai ales la Roma, cetățenii romani duceau o viață lipsită de griji. Mai bine de jumătate din zilele calendarului erau sarbatori... Ovidiu se apropie o vreme de oamenii de la țară si luă din graiul lor bucuriile acestor sărbători. Srie astfel poemul ,,Fastele”. Aceste indepartări ale sale de la poezia de dragoste treceau neobservate la Roma, unde versurile sale de dragoste erau recitate la cenacluri, ori erau bine-cunoscute de orice indragostit. Cănd Octavian exilă din aceleași cauze și pe nepoata sa, pe care o chema tot Iulia, lumea se scufunda și pentru poetul Ovidiu...
Publius Ovidiu Naso primi un ordin de relegare în cetatea Tomisului, executabil in 24 de ore. Motivul? Nu-l vom cunoaste niciodata. În mod oficial.
Călătoria pe apă și pe uscat dură cinci luni. Despre aceste ținuturi îndepărtate ale imperiului Ovidiu avea doar informații care ar fi ingrozit pe orice locuitor al Romei. El însuși în versurile ,,Metamorfozelor” le numise ,,țara foametei, a spaimei și a gerului cumlpit”. De la Herodot știa că în această țară, numită Taurida, oamenii erau jertfiți de vii pe altare precum odinioară Ifigenia, că sciții din Sciția Minor scot ochii prizonierilor de război, că soțiile lor sunt vrăjitoare și se pt transforma ușor în pasări și că tot aici Medeea, pentru a-l opri din drum pe tatăl său, își omorăse fratele și-l tăiase bucăți , pe care le aruncase pe țărmul mării. De aceea cetatea se numea Tomis, care în grecește înseamnă ,,cetatea omorului”. Mai află ca dupa moartea marelui rege Burebista ținutul ajunsese din nou sub stăpânirea unor triburi barbare. Prin 29-28 î. Hr. Licinus Crasus, proconsulul Macedoniei, îi alungă pe traci și bastarni, iar Sciția Minor deveni un ținut clientelar, cu un rege get, Roles, aliat Romei. Acest sistem de stăpânire prin încredințarea conducerii unui rege de-al locului, dar supus imperiului, va fi întâlnit și mai târziu, în vremea Imperiului Bizantin, când căpetenii ale popoarelor migratoare ajungeau chiar comandanți ai armatei imperiale, respectivele popoare fiind folosite ca aparatoare în fața altor valuri de năvălitori.
După ce petrecu primele zile copleșit de gândul nenorocirii sale, poetul plecă cu sufletul pustiu pe străzile pitruite ale Tomisului. Întregul oraș era așzat pe o peninsulă scurtă, închisă la capătul dinspre uscat cu un zid de apărare. Descoperi cu încântare că acest orășel din sciția cea îndepărtata avea un teatru frumos, un stadion încăpător și un circ pentru luptele cu tauri. Dincolo de termele incăpătoare se înălțau temple închinate lui Apollo, lui Dionisos și Cybelei, cu coloane din marmură si basoreliefuri cu scene mitologice. Tomisul era un oraș înfloritor, mai ales de când Histria, rivalul său, rămăsese fără portul înnisipit. Orașul-port era organizat după modelul ,,polis”-urilor grecesti, ca o cetate-republică independentă de Atena ori Roma. Apărarea era încredințată unei unități de 40 de ostași, călăreți și arcași greci, căci la vremea recoltelor stepele dinspre miazănoapte erau bântuite de cete nomade de prădători.
Sperând într-o schimbare a deciziei de exil din partea Impăratului Octavian Augustus, Ovidiu trimite la Roma poezii în care descrie viața grea și plina de pericole pe care o duce în singuratate la Tomis. Aceste versuri aveau sa formeze cele 5 cărți al ,,Tristelor”.
Dupa moartea împăratului, survenită în anul 14 d. Hr., deznadejdea poetului devine fără margini, căci la conducerea imperiului nu ajunge, așa cum spera el, Germanicus, ci Tiberius, fiul văduvei Livia. Ințelegând că niciodată nu-și va mai revedea prietenii și familia, Ovidiu va scrie ,,Ponticele”, versuri în care își întoarce fața spe locurile și oamenii de la țărmul pontului Euxin. Se pare ca poetul a scris și o operă in limba populației locale (geți, sciți), dar care, din păcate, s-a pierdut.
În anul 18d. Hr. poetul Ovidiu se stinge departe de Roma sa iubită... ,,Da! Voi pieri departe, pe țărmuri neștiute Și moartea mea cea tristă va fi pe loc străin Și trupul n-o sa-mi zacă în patul meu de-acasă Și n-o să fie nimeni să plângă după mort. Dorințele-mi din urmă cui le voi spune? Cine Ma va chema pe nume, va-nchide ochii mei? Și fără-nmormântare și fără cinstea gropii, Neplâns, mă va înghite acest pământ barbar...”
Ovidiu nu avea de unde sa știe că peste nu mult timp regretele sale se vor dovedi fără obiect... Și aceasta pentru că la Roma ,,balul iubirii” era pe sfârșite. Peste doar câteva decenii în capitala imperiului ajungea creștinismul, care avea să înlocuiască iubirea erotică, cu iubire aproapelui... Noua credință nu va prinde rădăcini pe un teren religios pustiu, căci de sute de ani din orient ajungeau până la Roma precepte ale unor secte de felul celor pitagoreice, inițiatice și secrete, care propovăduiau dintr-u începuturi fericirea vieții de apoi. Succesul imediat, dar statornic al noii credințe se datora faptului ca era o religie a celor obidiți, majoritari în lumea atât de nedreaptă a antichității romane. Apoi faptul că pe o asemenea întindere ca a Imperiului Roman se vorbea o singură limbă oficială, latina, a constituit un mare atuu al rapidei răspândiri a noii religii.
În pământul pontic al Moesiei Minor sămânța dreptei credințe avea să fie aruncată de chiar unul din apostolii Domnului, Andrei, cel dintâi chemat. Sfântul Apostol Andrei era de fel din Betsaida, un sat de pescari de pe malul Lacului Ghenizaret, din Galileea. În anii 49-50 d. Hr., dupa Sinodul de la Ierusalim, a avut loc tragerea la sorți între apostoli pentru împărțirea lumii cunoscute în vremea lor în scopul alocării unui spațiu misionar fiecăruia dintre ei. Sfântul Apostol Andrei se îndreaptă spre Sciția Minor, unde predica mai întâi Evanghelia lui Hristos in tinuturile de pe lânga Cetatea Axiopolis (Cernavodă), apoi se îndreapta spre Tomis unde statornicește o puternica biserică apostolică, la rangul de episcopie. Cu toate vicisitudinile din vremea Imperiului Roman de până la Imparatul Constantin cel Mare, Tomisul avea să devină in timp (sec. 6) mitropolie, îndrumatoare în ale credinței pentru încă 14 episcopii dobrigene: Axiopolis, Capidava, Carsium (Hârșova), Callatis, Constantina, Histria, Tropaeum Traiani, Troesmis, Noviodunum, Aegyssus, Salsovia, Halmyris, Zaldapa, Dionysopolis (Balcic).
Ca și în cazul poetului Ovidiu, acest colț depărtat al imperiului avea să devină pentru început locul de surghiun și chiar de martiraj al multora dintre creștinii prigoniți la Roma, ori în alte ținuturi ale imperiului. Cele mai sângeroase persecuții au avut loc în timpul împăraților Decie (249-251), Dioclețian (284-305) și Liciniu (308-324). Mulți dintre martirii creștini erau de prin părțile locului, pentru că la Tomis se rânduise încă de la sfârșitul sec. 1 d. Hr. o episcopie creștină.
Din șirul lung al episcopilor tomitani primul caruia i se cunoaște numele este Evanghelicus (290-300). Acesta ar fi botezat in anul 290 pe părinții primului dintre martirii creștini ai pământului dobrogean, stântul mucenic Astion. Astion monahul era ucenicul părintelui Epictet-preotul. Datorită persecuțiilor din vremea împăratului Dioclețian, cei doi și-au părăsit locurile natale din Asia Mică și s-au stabilit la Halmyris (Dunavăț), veche cetate ce se mai chema și Salmorus, unde au convertit la creștinism un mare număr de păgâni geți, sciții, goți. Din porunca guvernatorului Latronianus cei doi părinți sunt închiși la Halmyris și torturați pentru a se lepăda de Hristos. Dovedindu-se învins de tăria credinței lor, comandantul roman poruncește să li se taie capetele, într-o zi de 8 iulie.
Un alt episcop al Tomisului a fost sfântul mucenic Efrem. Ucenic al patriarhului Ierusalimului (300-314), părintele Efrem vine în Dobrogea și propovăduiește Evanghelia printre popoarele barbare de la gurile Dunarii, răscupărând de la moarte numeroși sclavi , pe care apoi îi boteza intr-u Hristos. Și acest episcop sfârșește martiric în mare persecuție a lui Dioclețian, fiind întemnițat și chinuit cumplit la Cherson (Crimeea) in anul 304.
În luna septembrie a anului 1971, pârâul satului Niculițel din nordul Dobrogei, venind mare, a descoperit sub șoseaua ce trece prin mijlocul localității cel mai vechi și mai bine păstrat martirion creștin din intreaga Dobroge si printre cele mai rare si prețioase din lume. Cripta martirica de la Niculițel, construită din carămidă, cu dimensiunile de cca. 4x4x3, este împărțită in doua mici incăperi supraetajate. In incăperea de sus s-au gasit patru moaște intregi de martiri, așezate intr-o raclă comună, de lemn, dupa tradiția ortodoxă, cu mâinile pe piept si capul spre apus. Toți martirii aveau capetele tăiate, din care trei erau asezate la locul lor, iar al patrulea se afla pe pieptul martirului. Pe peretele din stanga intrării se află săpată in zid urmatoarea inscripție in limba greacă: ,,Martirii Zoticos, Attalos, Camasis, Filipos”, avand deasupra crucea creștină. In incăperea de jos s-au găsit aproape o suta de bucăți de oase sfinte, care apartineau altor doi martiri necunoscuți. Deasupra criptei martirice de la Niculițel s-a construit o bazilică din piatră si cărămidă destul de mare, care a servit, probabil, ca locas de cult al unei străvechi mânăstiri din sec.4-7.
Sfantul Ioan Cassian (360-435 d. Hr.) s-a nascut in hotarele Cassienilor si in tinutul pesterilor din Cheile Dobrogei. Vazand sfintenia si ravna pentru Hristos a calugarilor sciti ce se nevoiau prin locurile sale natale, Ioan Cassian se calugareste de tanar in una din manastirile dobrogene unde deja traia intr-u Hristos Cuviosul Gherasim, ruda si prietenul sau pentru toata viata. Dorind sa se inchine la Mormantul Sfant, la numai 20 de ani, Cuviosul Ioan Cassian pleaca la Ierusalim impreuna cu sora sa si prietenul Gherasim.
Dupa cinci ani petrecuti intr-o manastire din Betleem, cei doi merg in Egipt, leaganul monahismului crestin. Anii petrecuti in pustie au desavarsit si mai mult trairile cuviosilor dobrogeni, asa ca ajunsi la Constantinopol, marele patriarh Ioan Gura de Aur, ii cheama la el, hirotoniseste diacon pe Ioan Cassian si il face ucenic al sau. Surghiunirea din scaun a marelui patriarh in anul 404 il determina pe Cuviosul Ioan Cassian sa mearga la Roma pentru a-i lua apararea Sfantului Ioan Gura de Aur in fata papei Inocentiu I.
In anul 407, cand afla ca Sfantul Ioan Gura de Aur isi aflase sfarsitul pe pamant armean, cei doi invatati calugari dobrogeni se indreapta spre sudul Galiei, la Marsillia. Aici intemeiaza doua manastiri dupa regulile monahale aduse din Rasarit, facand astfel legatura intre spatiile spirituale ortodoxe si catolice.
Tot de aceste locuri se leaga si povestea unui alt sfânt dobrogean.
Sfantul Dionisie cel Smerit (cunoscut in lumea latina sub numele de Exiguul) (470-545 d. Hr.) s-a nascut in tinuturile dobrogene si a luat jugul bun al lui Hristos in una din numeroasele manastiri din jurul Cheilor Dobrogei. Inca de la o varsta frageda cuviosul calugar dobrodean merge sa se inchine la Mormantul Domnului, apoi se stabileste la o manastire din Constantinopol. Teolog desavarsit si un bun cunoscator al limbilor greaca si Latina, in anul 496 Cuviosul Dionisie este trimis la Roma, unde devine traducator al canoanelor ortodoxe din limba greaca in latina.
In mod deosebit trebuie subliniat faptul ca, avand bogate cunostinte de astronomie, Dionisie Exiguul este cel care a fixat cronologia erei crestine, luand pentru prima oara ca punct de plecare pentru numararea anilor Nasterea Mantuitorului, ,,inceputul nadejdilor noastre”… Anul 1 al calendarului incepea astfel la 753, ori 754 de ani de la intemeierea Romei. Eroarea din calculul sau s-a datorat faptului ca in acea vreme nu se cunostea numarul ,,zero”. Ulterior, cand matematica a fost revolutionata de catre arabi, si printre altele s-a trecut la calcule cu cifra ,,sifr”, adica ,,gol”, socotelile smeritului parinte dobrogean s-au dovedit a fi corecte. Calendarul actual s-a adoptat in Italia in sec. 7, in Anglia in sec. 8 si in Franta in sec. 9, apoi, cu timpul, in toate tarile lumii.
În anul 395, dupa împartirea în doua a Imperiului Roman, Sciția Minor intră în componența Imperiului Bizantin.
După anul 534 invaziile pustiitoare ale hunilor, avarilor si bulgarilor duc la o scadere treptata a strălucirii acestei provincii bizantine din perioada imparatului iustinian.
În 679 hanul Asparuch (bulgarotonul) se instalează in Moesia Inferior, Dobrogea rămânând sub dominație bulgară până in anul 971.
După scurte perioade de independență relativă, cu conducători ridicați de prin părțile locului, cum ar fi Dobrotici, in anul 1386 o mare parte a Dobrogei cade sub ocupație otomană.
Dar aceasta ar putea fi o alta poveste…
Cetăți în Dobrogea de Nord
Cetatea Argamum-Capul Doloșman, lângă loc. Jurilovca Cetatea Noviodunum-Isaccea Cetatea Dinogeția-Garvăn Fortificația romana de la Babadag Cetatea Enisala-cetate medievală Cetatea Malmyris-Dunavăț Cetatea Troesmis-Turcoaia Cetatea Arrubium-Măcin Cetatea Aegyssus-Tulcea Cetatea Salsovia-Mahmudia Cetatea Beroe-Ostrov Cetatea Ibida-Slava Rusă Cetatea Proslăvita-Nufărul Cetatea Cetățuia-Luncavița Cetatea Ulmetum-Târgușor
Mânăstiri în Dobrogea de Nord
Mânăstirea Celic Dere- loc. Poșta Mânăstire Cocoș-Niculițel Mănastirea Saon-Niculițel Mânăstire Valea Teilor-loc.Valea Teilor Mânăstirea Vovidenia-loc. Slava Cercheză Mânăstirea Uspenia-Slava Rusă (mânastire lipoveneasca, de rit vechi) Mânăstirea Stipoc-loc. Chilia Mânastirea Cerbu-loc. Ciucurova Mânastirea Macin Mânastirea Izvorul Tamaduirii-lânga Fântâna de Leac, Muntii Măcin Mânastirea Dinogeția-loc. Garvăn Mqnastirea Halmyris-loc. Dunavăț
Mic dicționar dobrogean
Alibeichoi (turc)-satul beiului Ali Altin (turc)-aur Altintepe (turc)-Dealul cu Aur Ataman (rus)-șeful pescarilor Ave-unelte de pescuit din plase Baba (turc)-tată Babadag (turc)-Muntele Tatălui Babaică (rus)-ramă,vâslă Babiță-pelican Bair (turc)-munte, deal Bairam (turc)-sărbătoare, petrecere Balaban (turc)-mare Bugeac (turc0-câmpie, stepă Bugaz (turc)-canal Barun (turc)-stâncă, promontoriu Cadân (turc)-nevastă,soție Calabalâc (turc)-mulțime Cara (turc)-negru Cara Deniz (turc)-Marea Neagră Cara Tepe (turc)-Dealul Negru Cardon (rus)-pichet Cartai (turc)-vultur hoitar Caugagia (turc)-bătăuș, arțăgos Ceair (turc)-vale Ceair Alceac (turc)-Valea Cenușei Ceamur (turc)-chirpici Ceatal- locul unde Dunarea se rasfiră in brațe Celic (turc)-oțel, fier Celic Dere (turc)-Valea Fierului Cherhana- cladire pentru depozitarea pestelui proaspăt Chioi (turc)-sat Ciflic (turc)-moșie, fermă Ciortan-crap mai mic de 1kg Cogealac (turc)-barbatesc Cotețe-construcții pescarești din stuff Crivac-nervură sau coastă a unei barci Cum (turc)-nisip Dere (turc)-vale, pârâu, derea Doloșman (turc)-aidoma unui nebun Eric-gârla Enichioi (turc)-Satul Nou Eski-vechi Ezer (turc)-lac, baltă Ghiol (turc)-lac, baltă Ghionder-prăjină folosită pentru împinsul bărcii atingând cu ea fundul apei Hahol-ucrainean Hamangia (turc)-băieș Iprac-somn mic Japșă-baltă mică, vara poate seca Lotcă-barca pescarească de 18-23 de crivace Maldăr-snop de stuf Matiță-sacul năvodului Mârliță-puiet de știucă de 10-15cm (stilouri, nota aut.) Moacă-somn sub jumatate de kg Moreana-vânt sudic, de primăvară Nalbant (turc)-potcovar Punar (turc)-puț Sabangia (turc)-sălbatec Strapazan-puiet de șalău Strapezan-cui de lemn de care se prinde vâsla Saran (rus)-crap Tepe (turc)-deal, colina Zebil (turc)-drum drept Urumbair (turc)-Muntele lui Urum Uzumbair (turc)-Muntele lui Uzum
Bibliografie;
C-tin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu-Istoria românilor Pr. Ioanichie Bălan-Pateric românesc xxx-Istoria filozofiei româneși, Vol.I Platon-Dialoguri Ovidiu Drâmba-Ovidiu Cicerone Theodorescu-Versuri
Postari similare:
Comentariile membrilor (19)
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
bgLoRQBkPUJ
Deblocari usi Bucuresti | GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2024) www.carpati.org
Mă gândesc să depănăm în stil dobrogean și alte povești la o șezătoare cu „șașlâc” cu „sarmuzac” udat de un vin roșu de Babadag sau Niculițel
Duminică, 27 februarie 2011 - 22:17