Dobrogea de nord-putina istorie, putina geografie

Cand ajungi in acest capat de tara, prima impresie nu e aceea de ,,lume pierduta", ca la Conan Doyle, ci de taram abandonat, parasit de oameni. Epuizandu-si resursele de civilizatie, se pare ca istoria insasi a intors spatele acestor locuri.

In calatoria noastra imaginara nu vom trece apele batranului Danubius (sau Istros, cum il numeau grecii) de la nord la sud, ca popoarele migratoare, ci ne vom lasa purtati de unda sa domoala.

Scapat din stransoarea de calcar a Muntilor Ciucaru de la Portile de Fier, Dunarea e diriguita de la sud de malurile inalte datorate culmilor prelungi ale Muntilor Balcani si e lasata sa priveasca numai spre nord, peste intinderea Campiei Romane.

Ajunse la gurile Siretului si Prutului apele fluviului trec prin cateva momente de cumpana.

Odata pentru ca lunca Siretului inferior are o tendinta vadita de miscare geologica de scufundare, zona aflandu-se, se pare, pe latura vestica a unei falii seismice ce tine de la Vrancea si Galati pana la Isaccea si Tulcea. Un rezultat al acestui fenomen e insusi locul de varsare actual al raului Buzau in Siret si nu in Ialomita ori Dunare, cum se petrecea cu mult timp in urma.

In zona porturilor galatene fundul Dunarii se afla la 25-30m adancime, cu mai bine de 10m sub nivelul marii. Si atunci cum mai curge? Nivelul apelor Dunarii are totusi o panta infima, de 0,019 la mie, care face ca apele sa continue sa alunece incet-incet pana la varsarea in mare.

O alta ,,cumpana" pe care o incearca apele Dunarii in acest sector e datorata "spaimei" ca vor fi obligate din nou sa faca fata unei stransori a muntelui, caci ele se izbesc mai intai de culmile sudice ale Dealurilor Covurluiului, respectiv de Dealurile Bugeacului dincolo de Prut, in Ucraina. Dinspre sud vin sa stea in calea apelor cativa pinteni de granit ce tin de Muntii Macin, fundamentul dur, dar totusi tocit al vechilor Munti Hercinici. Putin ametita dupa cele cateva coturi pe care e nevoita sa le faca Cotul Pisicii, Cotul Reni, Dunarea incepe sa-si arate adevarata sa maretie, imensitate necuprinsa de ape, ce vor curge nestingherite de nimic pana hat! la Ceatalul Chilia, aproape de Tulcea.

Dintotdeauna apele Dunarii au fost pentru aceste locuri un hotar si nu o punte.

Dobrogea de nord a fost pentru mai bine de doua mii de ani un avanpost al lumii civilizate, oricare ar fi fost ea: greaca, romana, bizantina ori turca. Numeroasele situri arheologice vin sa stea marturie pentru intensa vietuire de care au avut parte aceste spatii geografice.

Deasemeni sunt numeroase si izvoarele istorice scrise care atesta, printre altele, existenta castrelor romane infiintate pentru paza granitelor de nord ale imperiului. O astfel de lucrare e Intinerarium Antonioni, ajunsa pana la noi din vremea imparatului Diocletian (284-305) in care sunt indicate cetatile romane de pe malul drept al fluviului, de la Turtucaia (in dreptul Oltenitei) pana la varsarea in mare.

In spatiul ce tine de nordul Dobrogei au fiintat secole la rand castrele romane de la Troesmis (Turcoaia de azi), Arrubium (in aria de cuprindere a orasului Macin, in zona portului), Dinogetia (cetate romano-bizantina locata pe Popina Bisericuta, la nord de satul Garvan), Noviodunum (pe malul Dunarii, la est de orasul Isaccea).

Istoria de peste o mie de ani a acestor locuri a fost intr-un permanent zbucium, aceasta si pentru ca pe aici trecea o adevarata ,,autostrada" a popoarelor migratoare, popoare barbare pe care lumea larga a Asiei nu putea sa le mai incapa si trebuiau sa vina toate in acest fund de sac al Europei.

Dupa retragerea aureliana din Dacia Felix, de la nord de Dunare, Dobrodea de nord, provincia romana Scitia Minor, continua sa fie administrata de bizantini, adica de imparatii noului Imperiu Roman de Rasarit.

La putin timp dupa caderea Constantinopolului din 1453, adica din 1456, provincia avea sa ajunga sub ocupatie otomana si asta pana in anul 1878, cand avea sa se alature tanarului stat roman, nascut cu mai putin de 20 de ani in urma.

PS. Parerea mea este ca nu trebuie sa ne luam prea in serios si ca e momentul sa trecem la o altfel de abordare a ,,istoriei" locului, cea de cronicar al unor vremuri mai apropiate de zilele noastre.

Venit din preajma Ciucasului si familiarizat cu maretia sa,totdeauna am fost uimit de iubirea neconditionata de care se bucura Muntii Macinului din partea oamenilor de munte din Galati.

E recunoscut de toata suflarea ca primul care a dezvaluit lumii tainele potecilor din Macin a fost Mircea Moga, colegul nostru de echipa care a copilarit in localitatea Greci, un adevarat Busteni al acestor munti. El a insotit primele grupuri in atat in zona principala, impadurita a masivului, cat si pe culmile golase ale Pricopanului. La primele ture au participat colegii lui de la Proiectare din Laminorul de tabla Galati: Marin Balta (baltarel), Vova Titisnaider, Dan Tudorache, Cornel Gaidasencu etc.

Cum acestia faceau parte din Cercul de turism ,,Danubius", numarul iubitorilor de Macin a crescut rapid. Imi vin in minte doar cateva nume: Costel Ceapchi (ceceapchi), Nicu Ciobotaru, Angela, Teo, Poli, mos Buturca... Apoi profesorul Stemer si doamna Gordienco au trecut peste Dunare cu zeci si zeci de elevi galateni.

Tot prin ei, dar ceva mai tarziu, am descoperit fascinatia stancariilor sterpe si noi, studentii din Clubul montan ,,Mecanturist", al Facultatii de mecanica.

  Mai ,,tineri si nelinistiti", noi am adus in zona spiritul alpin, batand primele pitoane in peretii ruinati din Culmea Pricopanu.

Dorind sa prezentam si altor iubitori de munte frumusetile mai aparte ale zonei, in doi ani consecutivi am organizat (,,Danubius" si ,,Macanturist") ,,festivaluri ale muntelui" la fel cu cele la care participasem si noi la ,,Albamont"-Alba Iulia ori ,,Bucur" din Bucuresti. De fiecare data au luat parte peste o suta de invitati. Imi aminesc cum ultima seara din fiecare tura am petrecut-o la Cotul Pisicii, cu corturile pe malul Dunarii, cu saramura de crap si bors de carasei, pentru a sublinia specificul galatean al turelor propuse de noi.

Dintre colegii mecanturisti care au continuat activitatea montana ca buni cataratori amintesc pe Cristi Dobre, Dragos Axinte, Florin Grosu...

Ca un cronicar de ocazie ce sunt, nu am la indemana decat timpul trecut al verbelor, prezentul fiind, cu siguranta, la indemana celor mai tineri iubitori de Macin.

Randurile acestea nu se vor decat o introducere a cititorului in atmosfera de poveste ce se poate intalni pe aceste meleaguri de rasarit. Amanunte de elemente geografice ori de marete fapte istorice le puteti afla din carti sau, de ce nu, chiar la fata locului.

Sa nu uitam ca primavara asta care intarzie sa soseasca la munte, va trece mai intai prin Muntii Macin. Nu trebuie decat sa fim atenti la semnalul de adunare pe care il vor da colegii braileni si povestile despre Macin vor continua pe poteci,ori seara,la focul de tabara.

  Ne vedem la bac!

Marţi, 17 martie 2009 - 19:16 
Afisari: 4,747 


gigicepoiu