Despre nebunia noastra

Multi dintre noi, indragostitii de munte, ne gratulam numindu-ne nebuni, gandindu-ne la definitia " a fi nebun dupa cineva sau dupa ceva= a fi foarte indragostit de cineva; a-i placea foarte mult de cineva sau ceva". Mi s-a intamplat (poate ca si unora dintre dumneavoastra) sa fim incadrati de unii din cunoscutii nostri in cealalta categorie, "om care sufera de o boala mintala; alienat, dement". Plecam odata, drumet solitar, intr-o excursie de zece zile, urmand a merge prin locuri lipsite de posibilitatea de a ma aproviziona cu alimente (in astfel de ocazii sunt supranumit "rucsac cu picioare") si intalnesc in drum spre gara un fost coleg de serviciu. Raspunzandu-i la intrebare, ii expun in cateva cuvinte ce am de gand sa fac. Ma priveste lung, roteste de cateva ori degetul in jurul proprie-i tample si se indeparteaza clatinand din cap a compatimire. Ei bine, candva, acest fost coleg al meu, glumind cu un subaltern de-al sau,il ameninta ca-l taie cu cutitul; "nu ai curaj ", a replicat acesta,si fostul meu coleg, ca sa-si demonstreze curajul, ii infinge varful cutitului in burta provocandu-i o rana superficiala, neprimejdioasa, suficient, insa, sa iasa cu "hora" si sa se lase cu sanctiuni. Si atunci, care din noi doi este nebunul? Inspirat de aceasta tema, reproduc poezia lui Ion Minulescu, Cantecul nebunului

Ei sunt cuminti,

Eu sunt nebun,

Dar cum

Eu sunt ce-am fost mereu

- Poate ca cel cuminte-s Eu-

Desi de cate ori le-o spun,

Eu pentru Ei,sunt tot nebun,

Ei ma urasc ca nu-s ca Ei,

Eu ii iubesc ca nu-s ca Mine,

Ei beau Si mint fara rusine-

Si-n ochii prietenilor mei

Trec drept nebun,ca nu-s ca Ei,

Lor nu le place-amanta Mea,

Mie nu-mi place-amanta Lor,

Ei vad cu ochii tuturor Femeia,

Eu n-o pot vedea

Decat cu-ai mei- Amanta Mea,

Dar cum din Ei toti numai Eu

Nu sunt ca Ei,

Am sa ma duc

De voia mea la balamuc-

Si fiindca nu-mi va parea rau,

Cumintele voi fi tot Eu !...

(Ion Minulescu, Versuri,ed Minerva, Bucuresti, 1989)

Care-i parerea voastra despre cunoscutii, adesea chiar prietenii, care ne includ in aceasta categorie? Va deranjeaza? Cum replicati?

Duminică, 14 octombrie 2007 - 16:10
Afisari: 2,339

costel2007

satov	1	Chiar iti pasa de cei care gandesc astfel ? Cand noi stim de ce frumuseti avem parte acolo sus .. nu simt nevoia sa ma justific nimanui, in special celor asemena colegului tau .. iar pe oamenii pe care ii respect si care nu au urcat pe munte ii scuz pentru pareri in necunostinta de cauza. Nu zic, insa, ca toti cei care urca pe munte sunt monumente de echilibru psihic .. din pacate sunt si aici deviatii de la normalitate. Luni, 6 august 2007 - 15:20
alexutza88	2	eu le raspund frecvent ca in nebunia asta de care sufar ochii mei vor vedea mereu ceea ce ei nu pot vedea nici macar cu ochii mintii Luni, 6 august 2007 - 15:20
radmar (admin)	3	He, uite deja 2 raspunsuri foarte frumoase. Capacitatea de intelegere difera de la om la om. Asa ca pt cei ce nu au nici macar bunavointa si rabdarea de a cauta partea frumoasa in ceea ce facem noi, nu are rost sa ne mai ostenim cu explicatii. Poate insa bucuria noastra le va produce o scanteiere pt ca pana la urma sunt si ei oameni si le-ar fi totusi inexplicabila starea noastra de voie buna pe care o avem inainte, in timpul si dupa turele/expeditiile/taberele/iesirile in natura. Mai mult nu zic, ca sa nu fie redundanta mare Numa' bine! Marţi, 7 august 2007 - 00:12
gabriella	4	A fost dificil mai la inceput cand eu tot repetam ce vreau sa fac, cand le vorbeam tuturor intr-una despre munte, cand insistam asupra lucrurilor care mie imi aduceau bucurie si, mai ales, cand am inceput sa achizitionez echipament si sa merg in ture. Era ceva bizar pentru prieteni, colegi, cunoscuti si familie dar ei tin la mine, ma cunosc si au acceptat in cele din urma, cu toate ca simt mereu nevoia de a imi reaminti sa fiu cu luare aminte! Chiar daca intr-o anume masura considera ca este o "nebunie", stiu ca si-ar dori curajul de a face ceea ce fac eu! Pana la urma, ideea este sa fiu om fata de oricine si sa nu uit nici o clipa ca trebuie sa am rabdare! Exista oameni care nici nu se singhisesc sa asculte si sa inteleaga si exista oameni care sunt fascinati de-a dreptul! Pentru cei din urma am admiratie multa si respect iar pentru primii nutresc speranta ca intr-o buna zi vor fi atinsi de farmecul alpin, macar ca simpla curiozitate si motiv de conversatii inepuizabile! In rest, ma simt unica pentru ceea ce sunt si simt si nu as fi eu daca ar fi altfel! Marţi, 7 august 2007 - 15:07
cristianis	5	-, ca muntele-i a doua lui casa, stiu; -, ca daca ar putea lasa Iasul, pentru salbaticia muntelui, ar face-o, stiu; -, ce nu stiu?! de ce pina acum nu a pus si fotografiile pe care le-a facut in drumurile lui in atitia ani? Tine-o tot asa dar cu mai mult curaj si ceilalti din vechime iti vor insufla din harul lor de povestitori. Fii iubit si sanatos si drumul lin sa-ti fie! P.s. Stiati ca a construit o casuta din bete de chibrituri, copia casei parintesti! Duminică, 12 august 2007 - 13:20
costel2007	6	TUUUUUUUUUUUUUU!!!!!! Numai tu poti fi, pentru ca nimeni altcineva nu stie aceste lucruri. Multumesc de surpriza dragul meu! Duminică, 12 august 2007 - 13:36
odin	7	Tin minte cand plecam cu personalul de noapte ca noi plecam de la linia 3 iar altii la mare de pe linia 4...Ce injuraturi,ce vorbe de duh... Ceea ce ne scapa era faptul ca si noi si ei ne distram de minune ! Acasa,ce sa faci ? Sa rotunjesti coltul blocului mancand seminte si discutand politica ???Sau cine stie ce discutie tembela...Cat despre faptul ca altii nu inteleg de ce mergem sa ne "chinuim",va spun : e vorba de SCLIFOSEALA,LIPSA UNUI HOBBY, sau RAUTATEA CELOR BOLNAVI care nu pot face nimic si considera lumea vinovata de necazul care i-a lovit...Cat despre nebuni,luati o carte de psihologie sau mai bine una in care se descriu bolile mintale si o sa va gasiti pe la 2-3 pagini...E o diferenta mica intre pasiune si manie,din cate am citit eu,si, nu exista o granita clara ! Asa ca sfatul meu : cat mai multi bocanci tociti,poze frumoase, ploi , viscole,foame, dorinta unui dus fierbinte atunci cand visam in refugiu sau cort si inca multe peripetii care ne plac noua de minune ! Ei nu vor avea nimic de povestit,traiesc degeaba... Luni, 13 august 2007 - 11:46
cristianacri..	8	Aveti dreptate.Insa trebuie sa recunosc, ca am o parere putin diferita de cea a Gabriellei.Daca stau sa ma gandesc bine,nu numai ca nu sper ca "altii"(si aici ma refer numai la cei care m-au luat in batjocura de multe ori cand eu am ales sa plec la munte,"cu ciudatii mei prieteni ", in loc sa plec cu ei la mare), sa inteleaga farmecul si sa simta emotia unica atunci cand esti in varf de munte si simti ca daca s-ar intampla ceva rau ai "muri" impacat; dar ma bucur enorm pentru ca muntele nu e o superficialitate,si se pare ca nu toata lumea e demn sa aiba parte de o asemenea onoare. Eu una ma simt speciala de fiecare data cand urc spre inaltimi. Luni, 13 august 2007 - 15:42
gabriella	9	Cristiana, nu pot sa port pica unor oameni care nu m-au inteles la un moment dat! Daca ei sunt mai fericiti pentru ironii si "batjocura", atunci asa sa fie! Eu stiu care este adevarata fericire si ceea ce mie imi bucura sufletul! Cum as putea sa fiu posesiva si sa nu imi doresc ca cei de langa bine sa fie si ei fericiti cu adevarat? Ai dreptate, este dureros cand ei nu te inteleg dar, exista un farmec aparte la inaltime care iti alunga pana si gandurile cele mai negre si sa intelegi ce mare binecuvantare ai! In momentele acelea, uiti de tot si de toate si simti nevoia sa fii mai bun, mai tolerant si mai darnic! Cu siguranta, muntele nu este o superficialitate si, desigur, fiecare este unic cand se afla sus! Luni, 13 august 2007 - 15:54
cristianacri..	10	Ai dreptate Gabriella, si sincer nu vreau sa fiu egoista (desi sincer am aceasta tentinta),dar vezi tu,ma gandesc ca daca as fi reusit sa conving anumiti oamenii sa mearga pe munte,(oameni superficiali,mai putin profunzi), poate n-ar iesi un lucru chiar bun. M-as bucura enorm ca toata lumea sa aprecieze muntele,pentru ca e o bogatie rara si suntem extrem de norocosi ca ne-am nascut intr-o tara cu atat de multe comori, dar gandeste-te numai la toate gunoaiele lasate in urma de trecatori.(si ma voi limita la acest exemplu) Consideri ca acei oameni au fost profunzi si adevarati iubitori ai muntelui? Eu un prefer sa tin pentru mine acest secret pretios, si REFUZ categoric sa-l impart cu altii din clipa in care simt cea mai mica farama de indoiala. Luni, 13 august 2007 - 16:10
gabriella	11	Da, intr-o anume forma, fiecare dintre noi ar dori sa ia muntele acasa, sa il intretina cat mai bine si sa nu-l mai dea la nimeni - asa ca aici nu e vorba de egoism ci doar de un drag foarte mare si dorinta de a ocroti si conserva ceea ce iubesti! Mi se pare si mie barbar ceea ce fac multi cu muntii dragi dar tocmai de aceea, trag nadejdea ca prin vorba buna, prin rabdare, prin exemplu personal, prin bucuria pe care o eman ori de cate ori am ocazia sa impartasesc cu cineva despre aceasta comoara naturala, ceilalti vor invata sa il aprecieze mai mult! Nu e treaba usoara si, adesea, iti dai seama daca ai cu cine sa vorbesti sau nu, dar merita incercat! De aceea am spus ca am admiratie pentru cei care vor sa cunoasca mai mult! Unii poate doar sunt interesati, desi nu vor merge niciodata pe munte, poate, dar vor vorbi cu altii si uite asa, vestea buna merge de la om la om! Curaj si fruntea sus! Bucura-te pentru ceea ce tu ai si chiar daca mai zice cineva ceva, lasa-l sa zica... Vorba nu costa! Luni, 13 august 2007 - 16:26

		Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu