Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Calendar

Noiembrie 2022
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Decembrie 2022
LMMJVSD
1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031

Online

Vremea
Varful Bora
Muntii Latoritei

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Cum l-am cunoscut pe Emilian Cristea



La inceputul verii anului 1981, am „primit un cadou” mult dorit: impreuna cu prietenul meu Virgil (Bossul) am achizitionat o coarda de 80m. Asa era in socialism: daca „nu se gasea” ceva de cumparat la magazin, „se facea rost”. Deoarece mergeam pe munte atat împreuna, cat si separat a trebuit sa taiem coarda in doua, pentru a evita situatiile conflictuale. Astfel, in ziua cand am primit de la un coleg de birou (tot un Dan) invitatia sa mergem sa ne „cataram” un pic prin Valea Alba, am luat coarda mea(!), cele doua carabiniere pe care le aveam, doua bucle si cateva haine, sacul de polietilena pe post de pelerina, cate ceva de mancare si gata rucsacul...


Am ajuns destul de tarziu in Busteni, dar vremea buna ne-a facut sa fim optimisti ca vom avea timp sa facem ceva pe acolo... Proiectaseram sa urcam La Verdeata si sa incercam sa parcurgem Albisoara Turnurilor.


La Verdeata am scos cartea lui Emilan Cristea sa vedem cum identificam intrarea in traseu. Trecem de firul vaii, care in dreptul Poienii la Verdeata curge pe langa Peretele Albisoarelor (deci, dreapta vaii), si intram intr-o lupta inegala cu niste anini care ni se impotriveau cu indaratnicie. Trecem in sfârșit si de anini, si ajungem intr-un loc unde privind in sus puteam ghici inceputul unei vai. Dar drumul in sus era barat de niste brazde de pamant cu iarba din care curgeau siroaie de apa. Pe lateral, erau niste braduti de care m-am folosit sa urc cativa metri ca sa vad ce ne asteapta mai departe. Perspectiva era dezolanta... In sus se vedeau in continuare brazde si iar brazde mustind de apa. Am coborat si am zis ca am venit sa fac „alpinism” pe stanca, nu pe noroi. Am propus sa cautam, mai in aval, intrarea in Albisoara Strungii, poate, cine știe (?)... Facem alta gimnastica printre anini si ajungem intr-un loc de unde se vedea intrarea... Dar apa curgea siroaie pe pereti și, ca sa ajungem la ei, trebuia sa traversam o baltoaca de o adancime necunoscuta...


Dezamagiti, am facut cale-ntoarsa la Verdeata. Ce facem acum, ca avem toata ziua in fata? Propun sa mergem pana la Refugiul Costila. Si acolo, mai vedem...


Zis si facut. Am ajuns relativ repede la refugiu, unde era plin de lume. Intreband, aflam ca este o excursie organizata de Clubul Floarea de Colt si ce vedem noi e doar o parte din participați. Restul de patruzeci de oameni, sub conducerea lui Emilian Cristea, s-a dus sa urce pe Coltul Galbenele.


Cand am auzit asta, m-am ingalbenit sau ingalbenelelit... Ca sa ajungi pe Coltul Galbenele trebuie sa mergi pe o creasta pe care, in unele locuri, nu poti inainta decat daca o calaresti, avand sub tine sute de metri... Patruzeci de oameni... Temerara chestie! Apoi, mi-am zis ca asta e poveste, important este ca am avea oportunitatea sa-l intrebam personal pe Emilian Cristea despre Albisoarele care ne-au refuzat...


Nu stiam cum arata Emilian Cristea. Ne-am gandit ca ar trebui sa-l asteptam intr-un loc mai ingust, pe drumul lor de intoarcere. Și, cum eu stiam foarte bine poteca de acces in si din Valea Galbenele, am ales sa-l asteptam pe o scurta portiune orizontala a crestei ce separa valea Costilei de Valea Galbenele, deasupra refugiului. Acolo, poteca coboara din padure in serpentine scurte si iese pe aceasta creasta. Nu putea sa ne scape niciun participant...


Cum vedeam un barbat coborand din padure, il intrebam: „Maestrul Cristea?” Toti raspundeau: „Vine din urma!” Am intrebat si pe un domn care avea un ham facut din centura auto, prins pe piept cu o carabiniera. (Era unul din fratii Vasilescu...). A ras si a zis: „Vineeee”! Din spate, apare un nene cu pantaloni scurti care spune: „Cine intreaba de mine? Eu sunt Cristea, zis si gura mare!”


Ne-am fastacit un pic, dar ne-am revenit spunandu-i ca am dori cateva lamuriri in legatura cu niste trasee din cartea lui. Nu s-a oprit din mers, cu toate ca poteca acolo coboara o fata foarte inclinata pana ajunge la refugiu. Abia ne tineam dupa el, povestindu-i incercarea noastra de a urca Albisoara Turnului. A ras si ne-a zis: „Mai baieti, Albisoarele se urca in septembrie, cand sunt uscate, nu acum cand mustesc de apa!”


Intre timp, am ajuns la refugiul Costila și din mers a convocat pe toata lumea sa coboare. Ne-am tinut greu dupa el si sotia sa, pentru că aproape alergau. Am incercat sa leg un dialog cu el.  L-am intrebat de ce a pus gradul de dificultate asa de mic la Valea Seaca a Caraimanului, deoarece faci o zi de jos pana sus... Ne-a replicat ca asta este gradul de dificultate potrivit și că, totuși, nu sunt argumente sa-i dea grad mai mare: e lunga urcarea, dar nu e grea...


Vazand ca nu prea reuseam sa leg o conversatie, am abordat alt subiect care poate, poate il intereseaza si mai micsoreaza din ritmul infernal al coborarii. I-am spus ca am mers in Piatra Craiului ghidati de cartea lui si ca am aflat ca lucreaza la a doua editie, pe care o așteptam.


„Dar ce, mai baieti, deja stiti ce este in prima editie, de o asteptati pe a doua?”


Aici mi-a ridicat mingea la fileu...


„Da, am raspuns, si am facut si cateva trasee care nu sunt in monografia dumneavoastra.”


In acel moment a micsorat ritmul si a devenit atent.



„Si ce trasee ati mai facut?”


Am inceput eu sa-i povestesc despre Braul Maimutelor, despre Braul de Miloc de la Grota la Ulcior pana in Lanturi, despre coborarea dinspre nord din creasta in Poiana Inchisa, Hornul lui Nicu din Muchia dintre Timbale... Au devenit amandoi atenti, se vedea ca inteleg pe unde-i duc eu cu povestirea. *


   *Acum cateva zile, cand deja facusem o schita a acestui text,  mergand pe strada, il aud pe Emilian Cristea soptindu-mi la ureche : „Sa vedeti aici, chiar la intrarea pe Valea Costilei un horn frumos, parca e facut cu mistria!” Mi-am amintit aceasta replica a sa din discutia de atunci, la afirmatia mea ca sunt frumoase Hornurile Vaii Seci a Caraimanului, dar nu se compara cu cele din Piatra Craiului!


La un moment dat, doamna Hedda Cristea ma intrerupe:


„Si cum, voi ati inceput sa mergeti in Piatra Craiului doar dupa cartea sotului meu?” I-am raspuns ca nu, am fost ghidati de un amic mai varstnic al lui Mircea Florian pe nume Ovidiu Lupascu, dar am folosit si monografia lui Ion Ionescu Dunareanu.


„Da, Dunareanu este un corifeu!”, a exclamat doamna Cristea. „Descrierile lui, pe langa faptul ca sunt foarte bune, sunt si poetice, nu ca ale sotului meu, care sunt mai tehnice...”


Deja se infiripase un dialog la care ambele parti participau – cred - cu placere. Dar s-a terminat poteca Munticelului si a trebuit sa ne despartim.


Nu stiau ei, insă noi pluteam... Doi Dani care au schimbat un „Munticel” de vorbe cu Emilian Cristea!


Doi Dani care ne adresam unul celuilalt cu „domnu' Dan”... Un dialog suna cam asa:



-Domnu' Dan, intelegi ce ni s-a intamplat noua azi???


-Domnu' Dan, nu inteleg si sa-ti explic si de ce. Te stiam un taciturn si nu te recunosteam.M-a surprins verva cu care povesteai familiei Cristea despre Piatra Craiului! Erai alt om!


- Domnu' Dan, nu intelegi ce ni s-a intamplat noua azi!!! Ni s-a oferit ocazia unica de a vorbi cu un om pe care-l stiam doar din carti! Daca tu crezi ca eu stiu ce s-a intamplat cu mine, te inseli! Parca eram teleghidat!


       ...


    Epilog


Dupa un an, in vara anului 1982, eram in Piatra Craiului la Refugiul Sperantelor. Ne-am sculat de dimineata sa plecam in tura si cand am vazut ceata de afara ne-am culcat la loc. Dupa vreo doua ore, ies din refugiu. Prin ceata subtire se ghiceau o multime de trolisori asezati in preajma refugiului. Doar cand m-am mai dezmeticit am văzut că nu erau trolisori, ci participanti la o excursie a clubului Floarea de Colt organizata de Emilian Cristea.



-Buna ziua, doamna Cristea!



-Buna ziua! Milica, vino repede!



-Ce e, draga?



-Uite-l pe baiatul pe care l-am cunoscut anul trecut la Refugiul Costila!


Ne-am salutat, ei surprinsi de intalnire, eu emotionat de faptul ca m-au recunoscut. Momente scurte, dar intense.


Probabil ca intalnirea de la Refugiul Costila a fost benefica si pentru ei, si pentru noi. Pentru ei a fost inca o confirmare solida (daca mai era nevoie...) a utilitatii monografiilor de turism-alpinism atat ale Bucegilor, cat si ale Pietrei Craiului. A fost un feedback neasteptat, din afara cercului lor, la actiunea lor de popularizare. Un indemn de a continua... Pentru mine, de asemenea, un indemn de a continua... Iar pentru orgoliul meu de „Pietrar” a fost recompensa suprema!


Din pacate, n-aveam de unde sti ca un om care avea puterea, magnetismul sa mobilizeze energiile din semenii sai, un om care a plutit o viata deasupra muntilor si prapastiilor, care nu a avut nici un accident de alpinism, care a adus bucuria apropierii de munte in sufletele a mii si mii de oameni, va cadea rapus peste cateva luni, la 12 noiembrie 1982. - In curând se implinesc patruzeci de ani...


           Dumnezeu sa-l odihneasca!



Luni, 8 august 2022 - 14:12 
Afisari: 744 


Postari similare:





Comentariile membrilor (15)

omicuba
omicuba
Rucsac
 
1
Mulțumim pentru articol...astfel de povesti ar trebui postate cât mai des pentru a le impartasii celor ca mine, dornici de a cunoaște experienta adevăraților montaniarzi, ca Emilian Cristea și bineinteles ca dvs, care sunt convins ca aveți ce sa ne povestiți, chiar dacă sunteți foarte modest.


Luni, 8 august 2022 - 17:30  

dan_marza
dan_marza

 
2
@omicuba:

Multumesc pentru vizita si apreciere.

Scriu jurnale si articole pe carpati.org pentru ca sa ramana in urma mea ceva din activitatea mea montana. Altii au lasat Castelul Craitei, eu nu pot lasa nici macar ”un nume adunat pe-o carte”, dar adun jurnale si articole in care pun amintirile mele despre oameni si locuri care au fost aproape de sufletul meu. Nu ma pot pronunta daca acestea reflecta o experienta si o conduita care sa ma caracterizeze ca „adevarat motaniard”. Pot spune doar ca am mers pe munte in primul rand cu sufletul si apoi cu piciorul. Poate si de aceea am amintiri atat de clare despre lucruri care s-au intamplat cu patruzeci - cincizeci de ani in urma.

Sa nu cautam modestia acolo unde nu este. Este modest acela care-si exagereaza defectele in detrimentul calitatilor sale. Eu, in scrierile mele am fost doar sincer, avand grija sa oglindesc fara a deforma atat ceea ce ma inconjura cat si ceea ce era in sufletul meu.


Marți, 9 august 2022 - 08:08  

dodo79
dodo79

 
3
Frumos povestita intamplarea si printre randuri se poate si trage o concluzie la eterna disputa a publicarii informatiilor despre nemarcate: oamenii cu adevarat de valoare nu au tinut detaliile despre aceste locuri frumoase doar pentru ei sau cercul lor restrans, iar numele lor a ramas in mintea generatiilor viitoare dincolo de trecerea in neant a autorului. In sensul asta, pe langa Cristea, gandul ma poarta si la regretatul coleg de pe carpati.org Mugurel Ilie...


Joi, 11 august 2022 - 09:42  

dan_marza
dan_marza

 
4
@dodo:
Intamplarea chiar asa s-a intamplat... Multumesc pentru apreciere! De, mie mi se cam intampla...

Ma intorc la intamplare, in sens general. Cred ca atribuim intamplarii prea multe lucruri. Circumstantele favorizante scad drastic rolul intamplarii. Eu l-am intalnit pe Emilian Cristea intr-o zi libera si intr-un loc pe care-l frecventa. Se mai spune si acum(!) ca Rontgen a descoperit „din intamplare” razele X, cu toate ca acesta se ocupa cu studiul descarcarilor electrice in tuburi vidate. Ce mai intamplare!

Despre disputa publicarii informatiilor despre nemarcate se poate vorbi mult. Un montagnard binecunoscut, „nu spui, persoana importanta”, se exprima public: „nu dezvalui amanunte decat celor care merita”... Nu zau? Si cine hotaraste cine merita si cine nu?

Da, Mugurel a avut ca tinta a activitatii lui montane aducerea in lumina a frumusetilor ascunse ale muntelui. Si ar mai fi adus, daca...

A organizat ture in speranta ca dintre participanti se vor alege unii care vor prelua aceasta faclie... Si a scris articole si jurnale in urma cercetarilor de pe teren. Si...

Dumnezeu sa-l odihneasca!


Comentariu modificat de autor!

Vineri, 12 august 2022 - 08:09  

edy
edy
Busola
 
5
Frumos să întâlnim, direct sau indirect, oameni care ne-au oferit o cale care ne face să căutăm comorile ascunse ale Muntelui. Mi-a plăcut „sunt și poetice” versus „sunt mai tehnice”.


Vineri, 12 august 2022 - 09:29  

dan_marza
dan_marza

 
6
@edy:
Majoritatea scrierilor mele de pe carpati.org sunt si despre intalnirile mele cu astfel de oameni.
Mi-au stimulat pofta de necunoscut si mi-au marcat traiectoria prin viata. Si nu numai mie...

Cat despre caracterizarile Heddei Cristea privind monografiile, eu nu le-am luat ad litteram nici atunci, nici acum cand le-am reprodus. Eram si sunt prea fascinat atat de cele poetice cat si de cele tehnice ca sa o fac. Ambele imi deschid un tunel prin care ajung instantaneu acolo, inconjurat de floricele, fluturasi, capre, jnepeni, braduti, saritori, hornuri, ramonaje, asigurari, L.C.-uri, et cetera...
Iata o aplicatie pentru suflet a unui efect cuantic...


Sâmbătă, 13 august 2022 - 08:51  

mirceaordean
mirceaordean..

 
7
Opinia mea despre Emilian Cristea se află ceva mai nuanțată.
A fost un om cu de toate. Bune, rele și o plajă de nuanțe între acestea.

Legat de cele două volume amintite în postare, cred că sînt utile cîteva precizări.
Monografia „Bucegii” (1961, 1964) are doi, dacă nu chiar trei autori. Unul e trecut pe copertă: Nicolae Dimitriu. Și care bătea masivul, inclusiv abruptul, dinainte de-a se fi apucat Cristea să o facă.
În același timp, volumul este deschis cu un capitol despre natura Bucegilor, semnat de Alex. Beldie, al cărui nume este omis - motiv pentru care acela va purcede peste cîțiva ani la cartea „80 de trasee în munții Bucegi”.

În ce privește Piatra Craiului, inițial monografia are și ea un coautor, Nedelcu (parcă Eugen) la nume. Poate pentru că acesta părăsise între timp patria socialistă, ediția a doua (1984) nu-l mai pomenește.

Cred, din amintitele motive, că este o exagerare, a atribui asemenea opuri exclusiv lui Cristea.

**

Mi s-a întîmplat și mie să cunosc valoroși înaintași montaniarzi. Fiind și mai tinerel atunci, mai c-am stat o vreme în extaz de dumnealor. pe urmă mi-a mai trecut. Inclusiv am devenit mai critic, întrucît dînșii se aflau, totuși, oameni.
Nu aș putea (altminteri nefiind obligatoriu să ne găsim la fel) să am azi părerea de acum zece ani, ce să mai spun de aceea de acum patruzeci. Între timp mintea mea s-a schimbat, iar totodată au intervenit informații și unghiuri noi.
În context, și poate aflîndu-mă supus al unei imaginații excesive, meditam săptămînile trecute la un material cum va fi fost Cristea pe la 15 ani. Cum zîmbea printre apropiații lui, cum gîndea chiar.


Marți, 23 august 2022 - 19:49  

dan_marza
dan_marza

 
8
@mirceaordean:

In articol nu-mi exprim nici o opinie despre Emilian Cristea. Articolul este oglinda unei intamplari din viata mea si atat. Nu am avut nici o clipa intentia de a-l judeca sau de a-l preaslavi. Am avut doar grija ca in text sa respect intru totul amintirile pe care le (mai) am. Probabil ca asa este, a fost un om cu de toate...

Sa-l lasam sa se odihnesca in pace.

Asa ca, desi precizarile privind cartile, poate, sunt binevenite, nu se incadreaza in scopul naratiunii, care este pur sentimentala.

Multumesc pentru atentia acordata articolului.


Miercuri, 24 august 2022 - 11:10  

rupi2003
rupi2003
Busola
 
9
24 august 2022
„In articol nu-mi exprim nici o opinie despre Emilian Cristea.”
8 august 2022
„...un om care avea puterea, magnetismul sa mobilizeze energiile din semenii sai, un om care a plutit o viata deasupra muntilor si prapastiilor, care nu a avut nici un accident de alpinism, care a adus bucuria apropierii de munte in sufletele a mii si mii de oameni...”
Dacă asta nu este o opinie, cineva a uitat să pună ghilimelele în textul inițial...


Miercuri, 24 august 2022 - 14:59  

mirceaordean
mirceaordean..

 
10
@danmarza
Ultimul tău comentariu e mai mult decît instructiv.


Miercuri, 24 august 2022 - 17:12  

dan_marza
dan_marza

 
11
@rupi2003:

Pfuuu!! Ai dreptate, stricto sensu ceea ce ai redat tu in comentariu s-ar putea constitui ca o opinie despre Emilian Cristea. Dar ce ne facem, ca in corpul articolului gasim o gramada de afirmatii care pot fi asimilate ca opinii despre... Pana si prezenta articolului pe site poate fi suspectata ca are in spate aceasta intentie de a formula o opinie... Traind, avem opinii...

Nu. Fraza din care ai decupat tu „opinia” este un oftat al meu ca Emilian Cristea ne-a parasit inainte de vreme. Un oftat generat de o parere de rau, dupa patruzeci de ani. Oftatul nu este o opinie iar parerea de rau este un sentiment.

Iar mesajul meu la care faci tu referire, contine si precizarea ca „naratiunea este pur sentimentala”.


Joi, 25 august 2022 - 11:43  

mirceaordean
mirceaordean..

 
12
dan_marza
Dacă s-ar face un concurs de aburit interlocutorul, ai cîștiga detașat primul loc.
Ce-i drept, vei fi avut parte și de un public care se lasă duuus cu așa simpatic preș. Iar astfel ai căpătat convingerea că ține la toți, de prin jur.
Ce zice Rupi, și ce răspunzi tu...

Nu prea-ți place să pierzi.
Ori să recunoști: „Am greșit”.


Joi, 25 august 2022 - 21:15  

rupi2003
rupi2003
Busola
 
13
Acel ping pong între dreptate stricto sensu și eroare lato sensu pare să fi fost un fel de „operațiune lingvistică specială” care m-a lăsat tablou ieri.

After all tomorrow is another day - Vivien Leigh - Gone with the Wind

Părerea de rău a generat un oftat.

OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). sursa: DEX '09 (2009) via dexonline.ro

Cine oftează și după 40 de ani după cineva înseamnă că a avut și are o părere foarte bună despre acea persoană, corolarul fiind părerea de rău că s-a stins înainte de vreme.

OPÍNIE, opinii, s. f. Părere, judecată, idee. sursa: DEX '09 (2009) via dexonline.ro

Ca să rezumez:
„In articol nu-mi exprim nici o opinie despre Emilian Cristea.”
„narațiunea este pur sentimentală”,
„parerea de rau este un sentiment.”
Părere egal opinie.

Prin urmare ghilimelele nu au fost omise în textul inițial, opinia există pentru că părerea este asumată și operațiunea de dregere a busuiocului a eșuat.

Quod erat demonstrandum.


Vineri, 26 august 2022 - 09:09  

rivas
rivas
Caraba
 
14
Azi se implinesc 40 de ani de cind Emilian Cristea a trecut in lumea de dincolo.


Sâmbătă, 12 noiembrie 2022 - 09:40  

mirceaordean
mirceaordean..

 
15
Apropo de acel moment, din noiembrie 1982, nici azi nu știu cui a fost datorat accidentul de la Oiești.
Camionagiului, ori biciclistului.


Sâmbătă, 12 noiembrie 2022 - 13:34  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0580 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2022) www.carpati.org