Skin Classic Skin White Skin Black & Whilte Skin Default Adauga la Favorite (In contul carpati.org)
Cautare:

Doneaza

Calendar

Mai 2021
LMMJVSD
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31

Iunie 2021
LMMJVSD
123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930

Online

Vremea
Varful Scarita
Muntii Godeanu

Voluntar in Carpati

Homepage

Lista de discutii

Codul muntelui

Adunarea generală a UIAA

St.Johann im Pongau Austria

13 octombrie 2001


ANEXĂ LA RAPORTUL COMISIEI DE ALPINISM,PUNCTUL (6)


Simpozionul Viitorul sporturilor de munte - Codul Muntelui

Birou: Articolul 7.4 de pe ordinea de zi

Adunarea generală: Articolul 3.6 de pe ordinea de zi


CODUL MUNTELUI




A. Introducere


Milioane de oameni practică alpinismul și escalada pe
stâncă, pretutindeni în lume. În multe țări sporturile de munte au devenit un
important factor al vieții de zi cu zi.

Dezvoltarea sistemelor de valori în societatea modernă și în general creșterea
gradului de conștientizare și-au pus amprenta și pe sporturile de munte. De
pildă, față de o conștientizare în creștere a implicațiilor ecologice,
dezbaterile în jurul problemei dreptului de acces al alpiniștilor și al
cățărătorilor la zonele de interes pentru activitatea lor au condus la un
proces de reflexie, ceea ce i-a determinat pe alpiniști să ia inițiativa în
probleme care țin de ecologie.

În interior au loc dezbateri aprinse în legătură cu stilul ascensiunilor, în
principal în legătură cu legitimitatea utilizării unor mijloace ajutătoare
pentru ascensiune prin pitoane de expansiune, corzi fixe sau oxigen
suplimentar. Colaborarea necesară și adeseori fructuoasă a cățărătorilor cu
sponsorii comerciali a confruntat pe mulți dintre practicanții de frunte cu o
întrebare firească legată de o formă de interacțiune care să nu sacrifice
credibilitatea și integritatea sportului lor. Ultimul aspect, dar nu și cel mai
puțin important, o agravare a asperităților sociale își crează un drum al său
în alpinism, ceea ce


Provoacă o serioasă îngrijorare în comunitatea
alpiniștilor.

Am redactat acest Cod Etic ca răspuns la o dorință în creștere de a se formula
niște reguli, neinstituționalizate dar explicite, pentru conduita alpiniștilor,
adaptate imperativelor momentului. Codul se adresează tuturor celor interesați
în sporturile de munte, fie că îi interesează hiking-ul sau trekking-ul pe
munți, fie că sunt cățărători entuziaști sau dintre cei hotărâți să-și încerce
puterile la limitele alpinismului de mare altitudine. Liniile de conduită sunt
oferite ca o propunere și au fost formulate pentru a încuraja o discuție la
nivel internațional avînd scopul de a stabili linia de consens a majorității
asupra regulilor de comportare în toate aspectele relevante ale sporturilor de
munte.



B. Funcțiile Codului


Codul cuprinde un sistem de valori, principii și reguli
care permit formularea bazelor unei conduite recomandabile în activitatea de
alpinism și cățărare pe stâncă. Deși formulează un set de valori care să
sprijine luarea unor decizii în situații concrete, Codul nu conține
instrucțiuni detaliate.


1. Codul definește valorile fundamentale ale momentului în
alpinism și în escalada pe stâncă.

2. Codul conține principalele reguli de conduită pentru toate aspectele
importante ale alpinismului.

3. Codul formulează criterii etice semnificative pentru evaluarea deciziilor în
situațiile conflictuale și în alte situații nesigure.

4. Codul prezintă principiile etice în baza cărora publicul poate să evalueze
evenimentele din alpinism și din escalada pe stâncă.

5. Codul familiarizează pe alpiniștii începători cu setul de valori și
principiile morale.

6. Codul stabilește standarde potrivit cărora alți alpiniști pot să judece și,
dacă este cazul, să condamne activitatea altor alpiniști.



C. Valori


Demnitate umană


În acord cu Articolul 1 al Cartei Drepturilor Omului, Codul
are la bază premiza că oamenii se nasc egali în demnitate și drepturi și
trebuie să se comporte unul față de celălalt ca niște frați.


Viață, libertate, fericire


Se înțelege de la sine că alpiniștii și cățărătorii aderă
la drepturile inalienabile ale ființei umane afirmate de Thomas Jefferson
dreptul la viață, la libertate și la căutarea fericirii. Simțim o responsabilitate
de o natură specială față de populația locală a zonelor de munte, al cărei
drept la o viață demnă, hotărâtă de ea însăși, trebuie protejat pe toate căile.


O natură intactă


Grație contactului nemijlocit cu natura, cățărătorii și
alpiniștii conștientizează frumusețea și valoarea unui ambient sănătos și
nevoia de a proteja flora și fauna în cadrul lor natural. Nu lăsa urme a fost
întotdeauna ideea de bază a filosofiei noastre privind cadrul natural. Odată cu
creșterea amenințării față de ecosistemele delicate din zonele montane ale
întregii lumi, unul dintre angajamentele cele mai semnificative ale comunității
oamenilor de munte a devenit protejarea speciilor de floră și faună puse în
pericol, în zonele montane și în zonele falezelor de cățărare.


Solidaritate


Sunt puține situații în care oamenii devin atât de
dependenți unii de alții cum sunt alpiniștii într-un traseu dificil. Succesul
și satisfacția realizărilor apar cu cea mai mare frecvență acolo unde spiritul
de echipă și armonia membrilor este regula. Experiența comună a aventurii
trăite intens într-un mediu care este natura însăși atenuează diferențierile
generate de originea socială, de vârstă, de rasă, de religie sau de
naționalitate. De aceea, alpinismul devine o cale de promovare a înțelegerii între
oameni și între națiuni.


Adevăr


Pentru că în alpinism performanța are loc de multe ori în
absența martorilor și de adeseori nu poate fi documentată fără posibilitate de
îndoială, specialiștii, ca și publicul, trebuie să se bazeze pe sinceritatea
practicanților care aduc la cunoștința celorlalți realizările lor. Dacă
arbitrariul ia locul sincerității, devine imposibil de stabilit nivelul de
performanță al ascensiunilor, ceea ce privează sportul nostru de una dintre
cele mai importante motivații ale sale.


Realizare


Este convingerea noastră că toți oamenii - după ce
necesitățile lor fizice imediate și nevoia de siguranță, dragoste și
recunoaștere au fost satisfăcute - încearcă să se realizeze și pe alte planuri.
Pentru milioane de oameni de pretutindeni, alpinismul și escalada devin un
element semnificativ în căutarea realizării personale în viață. Aceștia caută
prin alpinism suportul unui climat social prietenos, recunoaștere și
inegalabila satisfacție a realizării prin performanță sportivă.


Excelență


Tuturor alpiniștilor și cățărătorilor le place să aibă de a
face cu situații care îi solicită din punct de vedere fizic și mental, și
încearcă să facă față provocării în modul cel mai elegant dar și cel mai
rațional cu putință. Mulți dintre practicanți fac eforturi pentru a-și ameliora
posibilitățile. Fără un progres permanent acolo unde se situează limita maximă
a performanței, alpinismul și-ar pierde mult din dinamismul său și din
fascinația pe care o exercită.


Aventură


Devenim intens conștienți de propriile performanțe atunci
când - evoluând către limitele nostre proprii - ajungem să ne confruntăm
concret cu obstacolele naturale pe care le reprezintă munții sau falezele și
utilizând un minim de mijloace tehnice ajutătoare. Din acest motiv, riscul și
aventura sunt factori importanți în alpinism. Senzația de intensă satisfacție
pe care o poate oferi o ascensiune este rezultatul excitant al echilibrului
dintre pericol și siguranță, la care se ajunge printr-un curaj stăpânit cu
măiestrie, prin judecată rațională, prin controlul emoțiilor, prin
responsabilitate și calități atletice.


Calitatea propriilor noastre valori


Deși valorile care țin de personalitatea fiecăruia joacă un
rol esențial în definirea alpinismului, trebuie să înțelegem că în orice
problemă care ține de etică, primele sunt pe un loc secundar față de
principiile umanitare și cele care țin de ambientul natural. A pune ideea de
realizare individuală, performanța și aventura îniantea dreptului omului la
viață și de nevoia de a salvgarda ambientul original al omului crează o
incompatibilitate cu valorile umaniste ale alpinismului și escaladei.
Constituie o responsabilitate pentru fiecare alpinist și cățărător să
cântărească și să mențină în echilibru valorile sportului pe care-l practică,
astfel încât alpinismul și escalada să-și mențină integritatea și să facă față
evoluțiilor către egotism și rapacitate.




D. Pluralismul Jocurilor Muntelui


Alpinismul modern include o varietate de activități, care
se întind de la hiking și bouldering la escalada pe faleze și la alpinism -
ceea ce include și forme extreme de alpinism de mare altitudine și expediții de
alpinism în Anzi sau Himalaya. Deși liniile de demarcație între diferite forme
de alpinism nu sunt în nici un caz rigide, următoarele categorisiri fac posibilă
prezentarea marii diversități a sporturilor de munte moderne într-o formă
comprehensibilă.


Hiking și Trekking (în original: Hiking and Trekking)


Mersul către cabanele montane, către trecători și vârfuri
în zona prealpină sau alpină este cea mai larg răspândită formă de alpinism. O
plimbare de mai multe zile în zona înaltă a munților, înspecial în afara
potecilor bătute, se numește astăzi un trek. Hiking-ul se transformă într-o
formă mai angajantă de alpinism în momentul în care și mâinile sunt utilizate
în ascensiune.


Ascensiunea traseelor amenajate (în original: Climbing Via Ferratas)


Itinerariile în teren stâncos abrupt echipat cu cabluri de
oțel și puncte fixe încastrate, din metal, devin din ce în ce mai populare. Un
teritoriu rezervat pînă acum ascesiunilor tehnice pe stâncă este făcut
accesibil printr-o infrastructură elaborată și sisteme speciale de protecție.


Alpinism clasic (în original: Classic Mountaineering)


Un alpinist din această categorie parcurge în escaladă
pasaje stâncoase de până la gradul 3 UIAA și urcă pante de zăpadă și ghiață de
până la 40 de grade înclinație. fiintele tipice pentru această formă de alpinism
sunt traseele clasice spre vârfurile din zona alpină.


Schi- Alpinism (în original: Ski Mountaineering)


Aderenții acestei forme clasice de alpinism folosesc
schiuri cu legături alpine sau telemark pentru a face ascensiuni pe munți sau
pentru a traversa masive întregi. Datorită complexității calităților cerute
practicanților, această formă de alpinism se numără printre cele mai
pretențioase - și periculoase - forme de alpinism.


O ierarhizare a Jocurilor Muntelui


Un sistem pentru a categorisi diferitele forme de alpinism,
propus de Lito Tejada-Flores, s-a dovedit util prin felul în care a surprins
multiplele fațete pe care le-a dobândit alpinismul modern. Fiecare tip
specializat de joc al muntelui este definit de un set de reguli neformalizate
dar exacte, astfel formulate încât stabilirea regulii jocului să fie efectiv
dificilă și astfel interesantă. Cu cât este mai mare periculozitatea unui joc
alpin din cauza ambientului natural, cu atât sunt mai vagi restricțiile în
privința utilizării unui anumit echipament. Cu cât sunt mai reduse pericolele
obiective, cu atât sunt regulile mai stricte.


Bouldering (în original: Bouldering)


În bouldering, ideea este depășirea unor pasaje stâncoase
situate la mică distanță de pământ, în mod normal fără o coardă de asigurare.
Echipamentul permis se rezumă la încălțămintea pentru escaladă, un sac cu
magneziu și - în zilele noastre - o saltea pentru amortizarea căderilor.
Bouldering-ul se practică pe bolovani, pe stâncă naturală și pe obiecte create
artificial.


Cățărarea pe structuri artificiale (în original: Climbing on artificial objects)


Astăzi, majoritatea cățărătorilor folosesc pereți artificiali,
fie acasă, fie într-o sală de sport, fie în aer liber, pentru antrenament și
recreere. Competițiile, care au câștigat în popularitate în ultimele două
decenii, reprezintă o formă intens specializată pentru acest tip de cățărare.
Astăzi există competiții în diverse probe, dificultate, viteză și bouldering,
cu regulamente stabilite de Comisia pentru Escaladă Competițională
(International Council for Competition Climbing=ICCC) al UIAA.


Escalada de faleză (în original: Crag Climbing)


Traseele între una și trei lungimi de coardă se numesc
cățărare de faleză (în original: crag climbs). Prin faptul că sunt scurte și
pentru că pericolele obiective lipsesc aproape cu desăvârșire, etica escaladei
libere a căpătat, în ultimele două decade, recunoaștere internațională pentru
acest tip de ascensiuni. Aceasta înseamnă că numai parcurgerea lor fără
utilizarea mijloacelor artificiale fixate în stâncă pentru protecție
contează.


Escaladă ca aventură și Escaladă ca sport (în original: Adventure Climbing and Sport Climbing )


Terminologia modernă în materie de escaladă face
diferențieri între manierele de escaladă de aventură (escalada tradițională) și
escalada sportivă (de plăcere).

Escalada de aventură, sau de angajament (în original trad climbing), se
caracterizează prin următoarele elemente:


Performanța este dată de rezistența nervoasă solicitată de
escaladarea traseului.

Cățărătorul este răspunzător pentru plasarea protecțiilor sau trebuie să se
descurce fără ele.

Greșelile liderului pot avea consecințe extrem de grave.


Escalada sportivă sau de plăcere (în original plaisir
climbing) se caracterizează prin:


Performanța este dată de gradul de dificultate tehnică a
traseului escaladat.

Elementele atletice sunt predominante.

Protecțiile asigură integral securitatea.

Dacă mijloacele moderne de asigurare sunt utilizate în mod corespunzător,
căderile liderului nu au, de regulă, consecințe grave. Manierele de aventură
sau sportivă se aplică tuturor felurilor de escaladă cu asigurare cu ajutorul
corzii (în original : roped climbing)


Escaladă continuă (în original: Continuous Climbing )


Dacă ascensiunea unui traseu presupune un anume grad de
seriozitate, iar retragerea din traseu pune probleme datorită lungimii sau
caracterului surplombant al traseului, ea este categorisită drept escladă
continuă. Pentru acest tip de trasee se pun aceleași probleme ca pentru
escalada de faleză.


Mari pereți / Escaladă cu mijloace ajutătoare (în original: Bigwall / Aid Climbing )


În acest joc al muntelui, dezvoltat în valea Yosemite,
practicanții realizează ascensiunea unor pereți care nu pot fi urcați cu o
tehnică stabilită limitativ. Ei încearcă să limiteze pe cât posibil forarea de
găuri pentru fixarea mijloacelor de protecție sau de progresie, pentru a lăsa
în urma ascensiunii realizate un minim de urme.


Ascensiuni alpine (în original: Alpine Climbing)


Practicanții acestui joc alpin au de a face nu numai cu
problemele puse de ascensiunea propriuzisă, dar și cu pericolele obiective, în
condițiile adeseori ostile ale munților înalți. Pentru că în multe cazuri
supraviețuirea nu depinde numai de aptitudinea de a face față problemelor
tehnice ale unui itinerar dar în egală măsură de viteza de deplasare a echipei,
regulile nescrise ale jocului alpin permit utilizarea pitoanelor și a altor
mijloace ajutătoare pentru ascensiune. Cu toate acestea, începând cu ultima
parte a anilor șaizeci, principiile cățărării libere s-au aplicat și în munții
înalți. De unde, la începutul noii ere, se punea accent pe ascensiuni la liber
a unor trasee care se făceau în mod normal cu mijloace ajutătoare, nu a durat
mult ca noi ascensiuni de și mai mare dificultate - stabilite cu respectarea
unor reguli mai stricte - să apară în munți. Acestea includ trasee de aventură
extremă și ascensiuni sportive de o dificultate hedonistică.

Un aspect important al ascensiunilor alpine îl reprezintă urcarea traseelor de
gheață în munții de mare altitudine. Un tip de escaladă pe gheață care a devenit recent popular este ascensiunea
cascadelor înghețate, stalactitelor de gheață și a pereților verglasați.
Traseele moderne mixte, stâncă plus gheață, combină mișcări de escaladă foarte
pretențioase cu utilizarea colțarilor și a sculelelor de gheață. Jocul este
guvernat de regulile cățărării libere. Cei mai înfocați adepți aleg chiar
maniera de a nu-și asigura de mâini sculele de gheață. Traseele de gheață și
mixt se întind de la treburi de o singură lungime la operațiuni de mare
angajare la altitudini mari care pot să dureze câteva săptămâni.


Ascensiuni super-alpine


Aceast ramură a alpinismului aplică regulile ascensiunilor
alpine terenului de mare altitudine în zona vârfurilor de șase, șapte, sau opt
mii de metri altitudine, mult timp rezervate tradiționalelor expediții. În
jocul super-alpin, corzile fixe, ajutorul din afară și instalarea unor tabere
succesive sunt toate respinse.


Ascensiuni de expediție


S-au dezvoltat două forme ale acestui joc: Prima formă are
funcția de a da posibilitatea cât mai multor membri să atingă vârfuri
prestigioase din zona munților de mare altitudine pe traseul normal. Această
formă optimizează probabilitatea de succes prin utilizarea nerestrictivă a
porterilor, corzilor fixe, oxigenului artificial.

Prin contrast, forma extremă de ascensiuni de expediție tinde să extindă
limitele dificultăților tehnice depășite, cu ajutorul a ceea ce poate oferi
echipamentul modern: corzi fixe, tabere instalate și depozite de echipament, în
unele cazuri chiar oxigen.

Diversele jocuri și filosofii privind siguranța corespund unor nevoi
individuale diferite ale practicanților. Abundența formelor de manifestare în
sporturile munților oferă satisfacția și sentimentul de realizare unui mare
număr de oameni - un lucru care ne bucură.

Pe de altă parte, ne opunem tendinței de a elimina complet pericolul din
ascensiuni conform filosofiei de plăcere, care reduce sportul la aspectele sale
motrice. Pentru că, fără pericol și incertitudine, ascensiunile își pierd
elementul definitoriu - aventura. Să reușești ascensiunea unui traseu cu
minimum de mijloace ajutătoare va fi întotdeauna considerat mai valoros decât
ascensiunea unui traseu cu o infrastructură perfectă.


E. Principii și Norme Etice


Articolul 1. Responsabilitate individuală


Principiu: Un alpinist sau un cățărător acționează în
sportul său pe propria răspundere. El este răspunzător pentru securitatea
proprie și cea a persoanelor cu care vine în contact în timpul unei ascensiuni.
Atunci când luăm decizii, trebuie să ne bazăm numai pe propria conștiință și pe
o judecată sănătoasă, fără să ținem seama de ceea ce se așteaptă de la noi.


1. Nici un efort nu este irosit atunci când o ascensiune se
apropie de siguranța optimă . Linia de conduită este bun simț practic.

2. Alege-ți obiectivele conform posibilităților pe care le ai, conform
posibilităților echipei și conform condițiilor concrete ale muntelui.

3. Asigură-te că ești echipat corespunzător pentru orice situație. Echipamentul
adecvat poate diferi în funcție de condițiile obiective și gradul tău propriu
de a controla situațiile.


Articolul 2. Spiritul de echipă


Principiu: Coeziunea, acceptarea cu entuziasm a țelului
comun, considerația pentru ceilalți membri ai echipei și disponibilitatea de a
le promova interesele sunt cheia succesului pentru o experiență pozitivă și
succesul ascensiunii. Trebuie să ne mobilizăm conștient, să fim pregătiți
pentru a fi toleranți și gata să facem compromisuri pentru a ține în echilibru
toate interesele și potențialitățile unei echipe.


1. Alpiniștii trebuie să se comporte astfel încât să le
permită coechipierilor să-și pună integral în valoare propriile posibilități.

2. Viteza unei ascensiuni se bazează pe ritmul celui mai slab membru al
echipei.

3. Liderul (informal) unei echipe îi ajută pe ceilalți membri ai grupului fără
să încerce să-i domine.

4. Nici un coechiper nu trebuie lăsat singur în urmă, dacă aceasta îl pune în
pericol.


Articolul 3. Comunitatea Alpiniștilor


Principiu: Suntem datori să tratăm orice persoană pe care o
întâlnim pe stâncă sau pe munte cu toată considerația și cu tot respectul. În
condiții de izolare și în situații de mare încordare fizică sau nervoasă, este
cu totul recomandabil să se urmeze regula de aur: poartă-te cu ceilalți așa cum
ți-ar place să se poarte alții cu tine.


1. Pentru că nimic nu poate să otrăvească atmosfera mai rău
decât lipsa de încredere, respectă proprietatea altora și nu accepta nimic care
nu-ți este oferit. Înapoiază ceea ce găsești în trasee sau pe munte proprietarului
de drept fără să ți se ceară.

2. Avertizează-i pe ceilalți despre potențiale pericole dacă constați că nu
sunt avizați de existența lor sau le ignoră.

3. În traseele de faleză, evită să blochezi zone întregi lăsându-ți corzile să
atârne dacă alții așteaptă să le vină rândul să urce.

4. Dacă într-un traseu mai lung se află mai mult de o echipă, fiecare trebuie
să se preocupe de securitatea celorlalte. Lasă-i pe ceilalți să treacă, dacă
sunt în mod evident mai rapizi.

5. Ca vizitatori, trebuie să respectăm etica respectivei zone.

6. Ceea ce spunem despre o ascensiune a noastră trebuie să respecte cu
fidelitate evenimentele reale, fără a omite nici un detaliu. Trebuie să evităm
să vehiculăm mai departe o informație, dacă nu i-am verificat veridicitatea.
Atitudinile critice față de alți alpiniști trebuie exprimate în fața acestora,
nu în spatele lor.

7. Să ne ajutăm unii pe alții cu informațiile la care noi am avut acces.


Articolul 4. Vizitatori într-o țară străină


Principiu: Ca oaspeți ai unor civilizații străine trebuie
să avem o conduită politicoasă și condescendentă față de localnici, gazdele
noastre! Vom promova relațiile intre națiuni dacă reușim să dezvoltăm o
înțelegere pentru societatea lor, pentru religia lor și pentru modul lor de a
face lucrurile. Experiența altor civilizații a influențat într-un mod
semnificativ viața multor alpinști.


1. Poartă-te întotdeauna cu oamenii din țara gazdă cu
bunătate și respect, considerându-i egali.

2. Respectă cu strictețe toate reglementările privind alpinismul și escalada
din țara gazdă.

3. Este recomandabil să ne documentăm în legătură cu istoria, structura
politică a societății, arta și religia țării vizitate, înainte de a porni în
călătorie, pentru a ne lărgi capacitatea de a înțelege oamenii și ambianța în
care trăiesc.

4.Este înțelept să deprindem unele cunoștințe de bază despre limba țării gazdă:
formulele de salut, vă rog și mulțumesc, zilele săptămânii, ora, numeralele,
etc. Este întotdeauna surprinzător să constați cât de mult îmbunătățește
calitatea comunicării această mică investiție .

5. Nu pierde nici o ocazie să transmiți din cunoștințele tale în ale
alpinismului localnicilor interesați. Expedițiile mixte, cu participanți
alpiniști din țara gazdă, reprezintă cel mai potrivit aranjament pentru un
schimb de experiență.

6. În multe țări, în special din afara emisferei vestice, lumea reacționează
negativ - uneori fără să o arate - la expunerea unor părți ale corpului,
neacoperite. Trebuie să le scutim pe gazdele noastre de astfel de experiențe
neplăcute.

7. Evită cu orice preț să jignești sentimentele religioase ale gazdelor. A face
bouldering pe o piatră sfântă este o blasfemie la fel ca și utilizarea uneia
din crucile de pe vârfurile Alpilor ca masă de bar. Dacă anumite manifestări
ale religiei lor ți se par de neînțeles, manifesă înțelegere și evită să
exprimi păreri critice.

8. Acordă toată asistența posibilă localnicilor care au probleme. Un doctor de
expediție este adeseori în situația de a face diferența dintre viața și moartea
unui localnic bolnav.

9. Mulți alpiniști au demarat proiecte sociale pentru ajutorarea localnicilor
pe care i-au întâlnit în expediții. Ar trebui să ne simțim încurajați și să
intensificăm astfel de activități. Am primit atât de mult de la gazdele noastre
din zonele de munte încât oricum putem face prea puțin ca să le compensăm
bunătatea.


Articolul 5. Ghidul montan și clientul


Principiu: Un ghid trebuie să facă tot posibilul pentru ca
un client să rămână cu o impresie pozitivă în urma experienței montane de care
a avut parte. Valoarea unei ascensiuni cu ghid constă nu atât în succesul
ascensiunii cât în calitatea relației umane stabilite și experiența naturii.


1. Ghizii montani sunt specialiști de înaltă calificare și
care au o extinsă experiență profesională. Serviciile lor presupun un ridicat
grad de răspundere. Clientul trebuie să trateze ghidul cu tot respectul cuvenit
și trebuie să se rețină de la o comportare sâcâitoare.

2. Traseul ales trebuie să fie potrivit nivelului clientului. Chiar și în
circumstanțe nefavorabile, vreme proastă sau condiții cu totul adverse ale
muntelui, tura nu trebuie să prezinte pericole exagerate, de natură să streseze
în asemenea măsură clientul încât acesta să rămână cu o impresie neplăcută. Un
ghid de munte care cedează tentației unui tarif mai mare pentru o tură care
depășește posibilitățile clientului său, nu numai că pune în pericol clientul,
dar și viitorul său profesional.

3. Pentru că siguranța clienților nu poate fi garantată în ascensiuni cu ghid
pe vârfuri de opt mii de metri, servicul ghizilor, pe vârfuri de peste 7500 de
metri, ar trebui să se limiteze la instalarea unei infrastructuri
corespunzătoare, care urmează să fie utilizată de alpiniști pregătiți, în
măsură să se descurce singuri.

4.Nu este corect ca un ghid să întrerupă o ascensiune înainte ca aceasta să fie
finalizată, sub pretextul că vremea este în înrăutățire sau clientul nu este
suficient de pregătit pentru traseu, numai pentru ca astfel este în măsură să
plece în tură cu un alt client, pentru un câștig suplimentar

5. Clientul trebuie să accepte deciziile ghidului și să-i urmeze instrucțiunile
fără să se opună pentru că, în cele mai multe cazuri, clientul nu este în
măsură să aprecieze corect factorul risc implicat.

6. În urgențe, ghidul trebuie să facă tot ceea ce este în puterea sa pentru a
evita o situație periculoasă pentru clientul său. În cazul cel mai grav,
obligația ghidului este să-și riște chiar și viața.


Articolul 6. Urgențele


Principiu: Dacă o persoană pe care o întâlnim - indiferent
că este un coleg alpinist, un porter sau un alt localnic - are nevoie de
ajutor, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în puteri să acordăm un ajutor
specializat cât mai repede cu putință. În alpinism nu există zonă liberă de
moralitate!


1. Dacă ajutorul printr-o instanță oficială - de pildă
serviciul de salvare montană - nu este posibil și suntem în situația de a
acorda ajutor, suntem obligați să acordăm persoanelor în dificultate tot
sprijinul posibil, dacă acest lucru este posibil fără să ne punem pe noi înșine
într-un pericol exagerat.

2. A ajuta pe cel aflat în dificultate are o prioritate absolută față de a ne
realiza țelurile proprii pe care ni le-am stabilit ca alpiniști. A salva o
viață sau a reduce șansele de infrmitate ale unei persoane rănite este infinit
mai valoros decât cea mai dificilă dintre premiere.

3. Metodele pentru asigurarea supraviețuirii nu trebuie întrerupte decât dacă
decesul unei victime accidentate sau a unei persoane bolnave a fost stabilit
fără nici un fel de dubiu.


Articolul 7. Cei care mor și morții


Principiu: Datorită periculozității sportului lor,
alpiniștii pot să se confrunte cu pericole de moarte și cu decese. Trebuie să
contribuim în a face trecerea cât mai armonioasă cu putință, să tratăm corpul
decedatului cu tot respectul și să facem tot ce este în puterea noastră pentru
a ușura suferința celor apropiați.


1. Dacă circumstanțele o permit, vom însoți prietenul care
este pe moarte într-un mod adecvat, astfel încât circumstanțele exterioare să
fie cât mai agreabile cu putință.

2. Dacă se poate, trebuie să ne ocupăm de corpul decedatului așa cum el/ea
și-ar fi dorit-o.

3. Dacă nu este posibilă salvarea corpului, trebuie asigurată o documentație
fotografică amănunțită, localizarea exactă a corpului trebuie stabilită și
notată în schița unei hărți.

4. Dacă este necesar, îmbrăcămintea decedatului trebuie examinată pentru actele
de identitate și recuperarea obiectelor personale.

5. În cursul acestei examinări trebuie făcute fotografii, deoarece detalii
minore ale hainelor și echipamentului pot fi necesare la identificarea
persoanei decedate.

6. Bunuri personale precum aparat de fotografiat, jurnal, caiet de note,
fotografii, scrisori și alte obiecte personale trebuie păstrate pentru cei
afectați.

7. La întoarcerea în civilizație, trebuie făcute toate eforturile pentru
identificarea persoanei decedate și pentru punerea la dispoziția familiei
decedatului a bunurilor acestuia.


Articolul 8. Natură și ambient


Principiu: Alpiniștii și cățărătorii sunt obligați să-și
desfășoare activitatea într-o manieră de respect a ambientului și să apere
activ natura în activitatea lor. În multe cazuri, este vorba de un mediu fragil
care asigură supraviețuirea unor specii de floră și faună amenințate,
supraviețuirea acestora fiind dependentă de măsuri speciale de protecție.


1. Să respectăm
măsurile de protecție ale cadrului natural și să avem grijă ca și colegii
noștri alpiniști să respecte această regulă.

2. Dacă este posibil, să ne programăm călătoria până la destinație cu
transportul public sau o coloană de mașini, pentru a reduce la un minim
traficul .

3. Pentru a evita eroziunea și a nu deranja viața sălbatică, să folosim pe
drumul de apropiere sau la coborâre numai potecile existente, iar în spațiile
naturale nefrecventate să alegem traseul cel mai compatibil cu protecția
ecologică.

4. Să încercăm să deranjăm cât mai puțin viețuitoarele, evitând gălăgia.

5. În perioadele în care păsările care trăiesc pe falezele stâncoase ouă sau
cuibăresc, popularea cuiburilor și a altor locuri de cuibărit este la limită.
De îndată ce aflăm ceva despre începutul clocitului trebuie să ne anunțăm
colegii cățărători și să ne asigurăm că activitatea încetează în respectiva
zonă

6. În timpul premierelor, să fim atenți să nu perturbăm speciile rare de
animale și plante. Atunci când echipăm trasee sau suntem în căutarea altora
noi, să luăm toate măsurile pentru a minimaliza efectul asupra ambientului
natural.

7. Nu numai că trebuie să ne evacuăm propriile resturi de pe munte, dar trebuie
să adunăm și orice gunoaie lăsate de alții.

8. În lipsa instalațiilor sanitare, pentru necesitățile fiziologice, să
menținem o distanță adecvată față de case, locuri de campare, izvoare, râuri
sau lacuri, luînd măsuri pentru a nu dăuna ecosistemului și asigurându-ne că nu
jignim sentimentele estetice ale altora. În zonele foarte frecventate și cu un
nivel redus de activitate biologică, alpiniștii trebuie să meargă până acolo
încât să-și ambaleze resturile biologice.

9. În alpinismul de mare altitudine, locul unde se instalează taberele trebuie
menținut curat, trebuie evitată acumularea gunoaielor sau trebuie asigurată în
mod adecvat îndepărtarea lor . Orice echipament tehnic - corzi fixe, corturi,
butelii de oxigen - trebuie să fie evacuat de pe munte.

10. Consumul de energie trebuie redus la un minimum. În special în țările unde
există o penurie de lemn, evitați tot ceea ce contribuie la continuarea
declinului pădurilor.

11. În cazul conflictelor în legătură cu accesul, proprietarii, autoritățile și
asociațiile trebuie să negocieze pentru a se ajunge la soluții satisfăcătoare
pentru fiecare dintre părți.

12. Să particpăm activ la implementarea acestor reguli, prin publicitatea pe
care le-o facem și contribuind la infrastructura necesară.

13. Să fim activi la nivel politic, alături de asociațiile de alpinism și alte
grupările ecologiste, pentru protejarea habitatului original și a ambientului
natural.


Articolul 9. Stil și excelență


Principiu: Este mai puțin important dacă reușești o
ascensiune decât cum o realizezi.În orice formă de alpinism, stil (în
original good style) înseamnă să reduci mijloacele tehnice ajutătoare la un
minim absolut necesar. Cățărătorii și alpiniștii care nu sunt în măsură să
realizeze o ascensiune conform standardelor acceptate, ar trebui să se abțină
de la tentativă.


1. Stilul de dorit pentru a realiza un traseu de escaladă
(în original: to do a free climbing route) este o ascensiune la vedere -
rotpunkt (în original: on sight-redpoint-ascent).

2. Cățărătorii trebuie să se abțină să sporească numărul protecțiilor existente
în trasee. Când punem în practică un proiect de măsuri de reamenajare, trebuie
să facem efortul de a menține caracterul original al traseului.

3. Dacă este posibil, trebuie să ne reținem în a utiliza un lanț de tabere
instalate și corzi fixe și ca alternativă să ne orientăm către o ascensiune în
stil alpin, dintr-o singură încercare, fără ajutor exterior.

4. Utilizarea oxigenului artificial trebuie limitată la scopuri medicale.

5. Rețineți-vă de la utilizarea oricăror substanțe ilegale în alte sporturi
dacă utilizarea lor nu este prescrisă ca medicament.


Articolul 10. Premiere

Principiu: O premieră ar trebui să fie încercată numai dacă
ascensiunea poate fi realizată într-o manieră curată din punct de vedere al
ambianței, dacă este compatibilă cu regulamentele locale și nu afectează în
nici un fel pretențiile altor alpiniști. Premiera unui traseu sau a unui vârf
este un act de creație care, în multe cazuri, reflectă stilul personal al
practicantului.


1. În zonele
alpine, premierele trebuie realizate de jos în sus, fără incursiuni de sus.

2. Trebuie utilizate toate mijloacele de protecție naturale posibile - nuci,
friend-uri etc.

3. În principiu, este decizia primului ascensionist să stabilească standardul
de protecție al traseului său. Totuși, în zonele desemnate drept virgine (în
original: wilderness) de către comisia de acces responsabilă, pitoanele de
forare trebuie limitate la un minimum absolut.

4. În timpul premierei traseelor cu mijloace ajutătoare (în original: aid
climbs) forarea de găuri și fixarea în acest fel de puncte de sprijin trebuie
limitată la un minim absolut; la o forare se recurge numai în ultima instanță.

5. Caracterul independent al variantelor nu trebuie compromis.

6. Dacă un traseu a fost încercat de către o echipă fără să fi fost utilizate
pitoane de expansiune și nu a fost abandonat în mod explicit, candidații la
respectivul traseu, cu un standard etic mai modest, trebuie să aștepte o
perioadă de trei ani de la prima tentativă a predecesorilor.

7. Disputele privind premierele trebuie rezolvate într-o manieră demnă de cele
mai bune tradiții ale alpinismului.

8. Când raportăm efectuarea unor premiere, este necesar să respectăm adevărul
în cele mai mici detalii. Datele privind documentarea includ: lungimea
traseului, itinerariul (Notă: probabil lipsă în text), altitudinea punctului
său cel mai înalt, dificultatea, numărul și localizarea punctelor fixe de
protecție sau progresie, utilizarea corzilor fixe și a oxigenului suplimentar,
datele și durata ascensiunii, ca și numărul și localizarea taberelor și bivuacurilor.

9. Trebuie să documentăm ascensiunea noastră eliminând orice dubiu. Să facem
fotografii care să dovedească ascensiunea vârfului, să înregistrăm pe video o
escaladă importantă, să lăsăm pitoane în puncte strategice ne-ar scuti și ar
scuti comunitatea alpiniștilor de o mulțime de necazuri.


Articolul 11. Sponsorizare și Popularizare (în original: public relations )


Principiu: Cooperarea dintre sponsori și alpiniști trebuie
să se bazeze pe o bună credință totală și pe încredere reciprocă. Trebuie să
permită alpinistului să-și dea măsura integrală a posibilităților și trebuie să
crească vânzările sponsorului prin îmbunătățirea produsului și a imaginii .


1. Sinergia binevenită dintre alpiniști și sponsori nu
poate să dea roade decât dacă ambele părți se situează la nivelul spiritului și
literei contractelor lor. Buna credință totală și un stil de comunicare relaxat
și binevoitor sunt condițiile unei cooperări durabile și fructoase.

2. Pentru a-și putea menține și îmbunătăți nivelul performanțelor, alpiniștii
sunt dependenți de sprijinul permanent al sponsorilor lor. Din această cauză,
este important ca sponsorii să continue să-și susțină partenerii chiar și după
o serie de insuccese.

3. Pentru a-și menține propria credibilitate și pentru a asigura succesul
sponsorilor lor, alpiniștii ar trebui să reprezinte produse în care cred cu
convingere. Alpinistul sponsorizat trebuie să sesizeze cu discreție orice
deficiențe ale produselor sponsorului și să investească propria pricepere în
îmbunătățirea calității acestora.

4. Alpiniștii ar trebui să se rețină de la a reprezenta produse dăunătoare
altor oameni, naturii și cadrului ambiental.

5 .Alpiniștii trebuie să-și îndeplinească îndatoririle față de sponsori cu
meticulozitate, indiferent de fluctuațiile emoționale. Trebuie să demonstreze
în mod convingător identificarea lor cu sponsorul și produsele acestuia.

6. Sponsorul nu poate exercita presiuni asupra alpinistului pentru ca acesta să
performeze, sub nici un motiv. În cazul în care devine evident că perioada de
sportiv și medium de publicitate de prima categorie s-a încheiat, contractul
trebuie încheiat pe cale amiabilă.


Articolul 12. Alpinismul în societatea mediatică


Principiu: Imaginea pe care o proiectează mijloacele media
asupra alpinismului ajută la popularizarea acestui sport și în acest fel
contribuie la asigurarea viitorului său. În multe țări această activitate
fixează în conștiința marelui public alpinismul ca pe un important element de
cultură. Din acest motiv, toate persoanele și asociațiile care au tangență cu
acest sport trebuie să-și aducă propria contribuție pentru a prezenta
publicului o imagine realistă și pozitivă despre alpinism și escaladă.


1. Asociațiile și practicanții deopotrivă trebuie să facă
toate eforturile pentru a informa în legătură cu situația la zi și activitățile
de alpinism și escaladă în mod comprehensibil, corect și în detaliu, în scopul
de a prezenta publicului o imagine realistă.

2. Este în primul rând responsabilitatea asociațiilor de alpinism să corecteze
concepțiile greșite despre alpinism, foarte răspândite - de pildă confuzia
dintre cățărare liberă și solo la liber - și să facă clar publicului că
escalada este o activitate recreativă responsabilă de o valoare socială
semnificativă.

3. Media ar trebui să se rețină de la a influența proiectele de alpinism prin
prezentări care deturnează percepția de la obiectivele lor calitative sau pun
participanții într-o lumină nefavorabilă.

4. Alpiniștii trebuie să facă efortul de a prezenta activitatea lor cu
veridicitate. O relatare realistă, care se abține de la comparații dubiose cu
fața nordică a Eigerului și spune adevărul despre mijloacele tehnice utilizate,
nu numai că favorizează credibilitatea alpinistului, dar și reputația sportului
său în fața publicului.


F. Adoptare și implementare


Codul Muntelui va fi discutat și adoptat de alpiniștii și
cățărătorii fruntași ai lumii la simpozionul Viitorul Sporturilor de Munte, care va fi organizat de Clubul Alpin
Austriac la Innsbruck în Octombrie 2002.

Participanții la simpozion se vor angaja să asigure publicitatea și să câștige
adepți pentru Codul Muntelui, în țara lor.

Codul va fi adoptat de Adunarea Generală a UIAA. Asociațiile membre vor asigura
aplicarea pozițiilor formulate de Cod în toate sectoarele importante ale
organizațiilor proprii. Acestea includ educația și antrenamentul, relațiile
publice, activitățile de reamenajare ale traseelor și promovarea expedițiilor.

Va fi sarcina Comisiei de Alpinism a UIAA să vegheze asupra manifestărilor
deosebit de pozitive, sau deosebit de negative, să le laude sau să le
sancționeze în consecință.

În fiecare an Adunarea Generală va acorda un premiu celor mai remarcabile
realizări pozitive și va sancționa nerealizările anului.

Următorul simpozion se va organiza în 2006, pentru a monitoriza efectele
Codului Muntelui și a-l dezvolta în continuare, dacă va fi necesar.


De regulă ajungem alpiniști și cățărători cu pretenții
mergând mai întâi pe poteci bătătorite de alții și urcând pe trasee deschise,
curățate și lustruite de cei dinaintea noastră, uneori de-alungul anilor și
generațiilor. N-ar trebui să-i uităm, indiferent că acum lucrurile au evoluat.
Astfel de sentimente ne-ar feri de o mulțime de excese de toate felurile.

Responsabilitatea autorităților, autorităților locale, ale autorităților
sportive și ale forurilor conducătoare ale alpinismului și escaladei la nivel
național este de a nu accepta ca alpinismul și escalada să fie discriminate, în
reglementările oficiale pe linie de sport, în raport cu alte sporturi



Vineri, 14 martie 2008 - 20:53 
Afisari: 3,268 


Postari similare:





Comentariile membrilor (1)

alexus
alexus
Busola
 
1
Mi se pare ok. Daca s-ar respecta de catre toti iubitorii de munte, ne-am putea crea o comunitate, unde , chiar si pentru scurte perioade de timp, am trai intr-o lume mai buna.
"Este mai putin important daca reusesti o ascensiune decat cum o realizezi....
... corzile fixe, ajutorul din afara si taberele succesive sunt respinse ................ riscul si aventura sunt factori importanti in alpinism."
Avem atatea exemple de alpinisti care au reusit cu multi ani inainte si fara echipamentul performant de azi. Daca ei au putut, dintre noi de ce nu ar fi oameni care sa poata ! Mi se pare normal ca, in domeniul alpinismului, sa fie interzisa folosirea corzilor deja fixate sau orice alt ajutor din afara. Fiecare sa realizeze ascensiunea doar cu ceea ce poate cara pe el. Eu as fi mult mai mandru de ascensiunea unui varf mai mic, dar in stil "alpin", decat de ascensiunea Everestului, dar pe corzi fixate de altii, cu provizii deja existente in taberele succesive, etc.
De ce sa-mi doresc sa ajung pe varfuri cat mai inalte, daca nu o pot face prin forte proprii ?


Sâmbătă, 15 martie 2008 - 04:11  


 




Trebuie sa te autentifici pentru a putea adauga un comentariu

 
0,0968 secunde

GetaMap.org | Maps from all over the world | ro | fr | es | de | Calculator distante
ViewWeather.com - A new way to view the weather | nl.ViewWeather.com | sv.ViewWeather.com
Regulament carpati.org
© copyright (2004 - 2021) www.carpati.org