Călătorie pe Valea Slănicului de Buzău

     Zonele mai puțin umblate oferă imense satisfacții la contactul cu natura.O astfel de zonă mai puțin cunoscută, dar ideală pentru excursii de weekend este Valea Slănicului (de Buzău).Valea Slănicului a reprezentat, în vechime, un drum comercial des circulat, un drum al lemnului, al sării, oilor și fructelor, care asigura legătura între munte, deal și câmpie.

     Pârâul Slănic se formează pe povârnişul sudic al Masivului Furu şi pe versantul estic al Muntelui Nehârna Mică. Cursul montan al văii delimitează la apus marginea Munţilor Buzăului, separînd pe acest sector Culmea Ivăneţului de Muntele Furu.

 

    

     Punctul de start al excursiei începe din orașul Buzău, după ce trecem podul de la Mărăcineni, ne încadrăm în stânga pe DJ 203K, iar după 15 km ajungem la Săpoca, unde pârâul Slănic se varsă în râul Buzău.Continuăm pe valea Slănicului pe drumuri județene urmând ruta Beceni-Vintilă Vodă-Mânzălești -Lopătari-Terca.

     În localitatea Cernătești, atestată documentar în anul 1487, descoperim monumentul istoric de interes local „Zidul Mut” – un rest dintr-o veche biserică creștină (sec.IV-VI).Tot de aici, în sezonul înfloririi liliacului, putem urca în Muchia Săpocii pe „Dealul cu Lilieci”, rezervație botanică desfășurată pe 3 ha.

 

   

     Trecem de Manasia si Izvorul Dulce, ajungând în comuna Beceni, unde, la o altitudine de 670 m în mijlocul unor păduri de foioase şi conifere, se află tabăra școlară Arbănași, de unde se ajunge la Vulcanii Noroioși pe un drum petrolier.Numele comunei derivă de la un localnic Becea, refugiat în pădurile din zona în timpul unei invazii tătare. Aici se întâlnesc cele mai vechi instalații de exploatare a petrolului din județul Buzău (1905).

          

    

     La 45 de km de Buzău ajungem în comuna Vintilă-Vodă, unde se află ruinele primei cetăți mânăstirești din Țara Românească, ctitorită de Vintilă-Vodă Voievod (1532-1535).Din comună se ajunge la Rm.Sărat pe DJ 203A și la Bisoca pe DJ 204H.

     Localizată la 49 km de Buzău, comuna Mânzălești reprezintă o bogată zonă turistică.Totodată, comuna Mânzălești a conservat prin locuitorii săi portul popular, precum și o serie de meșteșuguri ca olăritul , rotăritul și morăritul.Numele comunei are la bază o legendă: „Cândva, pe aceste meleaguri a trăit un moş care avea doi feciori. Pe unul îl chema Manea, de la care se trage numele satului Măneşti (fostă comună), iar de la celălalt nume a rămas porecla de Mânzălești, de la mânjeală (un amestec de flori de nalbă cu tărâțe de grâu, cu care se ungeau firele de țesătură să nu se rupă).”

     Cea mai veche mențiune o găsim într‐o poruncă din 1522, februarie, 3, a voievodului „Țării Muntene‐Româneşti”, Radu de la Afumați, care „întăreşte lui Negru Braga, fraților şi fiilor lui, stăpânire peste plaiul Peceneaga şi de la Menedic în sus până la Cheie”. În denumirea Menedic pe care o menționează documentul, găsim toponimul de astăzi Meledic.

 

    

     La 55 de km de Buzău, la confluența Slănicului cu pârâul Jgheab, descoperim monumentul natural „Muntele Alb-Grunj”, un bloc piramidal de culoare albă-cenușie-galbenă, format din cenușă vulcanică, cu suprafața de 25 mp la bază și o înălțime de 13 m.

     La 11 km de satul Jgheab se află Mănăstirea Găvanu, întemeiată în anul 1707.

 

   

     După ce admirăm pe versantul vestic al Slănicului, „Malu cu Sare”, unde apar blocuri de sare îngropate în argilă și marne sărăturoase, pe care s-au dezvoltat lapiezuri și avene, la intrarea în comuna Lopătari urmăm drumul spre dreapta pentru a ajunge pe ”Platoul Meledic”, rezervație geologică și speologică desfașurată pe o suprafață de 62 ha.Aici este protejat relieful carsto-salin format din peșteri, doline, lapiezuri și lacuri.

               

    

     Lacul Meledic este unic în lume, având apă dulce, în ciuda faptului că este așezat pe un masiv de sare, și în subteranul căruia se află „Peștera 6S” considerată de unii speologi, cea mai lungă peșteră de sare din lume cu o lungime a galeriilor de 3234 m.Tot aici găsim ”Peștera cu 3 intrări” și o salbă de alte 23 de peșteri mai mici.

      În vecinătatea lacului Meledic a luat ființă o tabără de sculptură, unde sunt expuse in aer liber 25 de statui din lemn.

 

    

     Până în anul 1939, la Mânzălești, în satul Buștea, prin 2 stații se captau ape minerale, se îmbuteliau în sticle ca de șampanie și se exportau in Franța ca „apă feruginoasă fosfatată de Meledic Izvorul Întineririi”.Astăzi, apele minerale curg pe pârâul Ruginii și se varsă în Jgheab la Gura-Bădicului.

                            

    

     Așezată în depresiunea cu același nume, comuna Lopătari ocupă o parte din zona montană a văii Slănicului la poalele Dealului Bocu și la N-E de Culmea Ivănețu.Despre denumirea acestor locuri există o legendă care spune: „ în timpuri vechi locuiau aici tătarii. Negru Vodă cu trei căpitani, Beşliu, Goidea şi Lopătărea i-a alungat şi a împărțit pământul luat de dânşii astfel: căpitanului Beşliu i-a dat teritoriul comunelor Mânzăleşti şi Măneşti, lui Goidea teritoriul comunei Goideşti, iar lui Lopătărea, teritoriul comunei Lopătari”.

 

   

     Din centrul comunei se desprinde o potecă marcată cu cruce albastră (marcaj vechi si rar) care ne scoate pe malurile lacului Mociaru (lac de formă circulară cu adăncime redusă cu o suprafață de 1 ha, format într-o depresiune de tasare apărută în urma prăbuşirii unei cavităţi subterane formată prin dizolvarea unui bloc subteran de sare), de aici continuă prin satul Plaiul Nucului, Vf.Ivănețu (1191 m), valea Fulgeriș, ajungând în comuna Gura Teghii, pe valea Bâscăi dupa 6 ore de la plecare.De asemenea, putem traversa culmea Ivănețului tot pe DJ 203K până in Gura Teghii pe un drum nemodernizat.

 

    

     Din Lopătari ne continuăm excursia spre satul Terca pe un drum comunal, trecând prin satul Luncile, aflat la 11 km distanță.În prima parte, drumul urcă deasupra defileului Slănicului, de unde admirăm un versant abrupt de 350 m, denumit „Malu Roșu”, alcătuit din roci diferite dispuse în strate cutate.

 

     

    

     Ajungem in satul Terca, și după punctul de confluență al Slănicului cu pârâul Smoleanu, traversăm o punte peste gârla Smoleanului, ținem stânga, mergem pe o potecă ocolind gardul ultimei case și începem să urcăm susținut printr-o livadă de pruni, ajungem la fundația unei sonde vechi cu structură de lemn, pe care se observă un marcaj rătăcit de bandă roșie, și în câteva minute ajungem într-o poiană unde descoperim „Focul Viu de la Terca”, numit de localnici și „Cloaja”.

 

    

     Este un fenomen geologic care constă din emanația gazelor prin fisurile scoarței și autoaprinderea acestora la suprafață.Flăcările pot avea înălțimi de până la 1,5 m.

 

    

     Din satul Terca se poate urca către izvoarele Slănicului sau se poate ieși pe drumuri și poteci de munte cunoscute de către localnici pe valea Bâscăi Mici în zona Vadu Oii-Secuiu.

 

     Drum bun si iubiți natura!

Luni, 22 noiembrie 2010 - 23:24 
Afisari: 23,035 


catalinlamun..