Atitudini

     Ma uitam zilele trecute pe saitul Silviei Murgescu, citind cu placere ultima lor isprava din Alpii francezi. Cata pasiune, cata daruire de sine si cata modestie stranse laolalta poti descoperi la unii oameni!

     Cu aceasta impresie placuta in minte, rasfoiam, pe carpati.org, usor absent, un jurnal despre o tura pe branele superioare ale Morarului. Comentarii laudative, schimburi de impresii si deodata, citesc ceva care ma zmulge brutal din reverie: „Poza nr.28 (cu Costila in dreapta) arata o zona chiar periculoasa, mai ales pe ploaie” Stai, cum vine asta, periculoasa? Si asa brusc am fost translatat la stirile de la ora cinci, parca-i si vedeam pe dragii mei amici alunecand pe iarba uda spre fundul vaii Cerbului... Apoi, mi-am amitit din nou filmul cu Silvia si Cata (sa-mi scuze familiarismul), privind in urma la avalansa care matura ghetarul pe care tocma il traversasera.

    De aici izvoraste  discutia despre o anumita atitudine a montaniardului de a-si asuma un risc controlat in vederea parcurgerii in conditii de siguranta a traseului propus. Cand iti asumi un anumit nivel de risc, ti-l asumi in functie de pregatirea ta . Pericolele oricum exista independent de vointa noastra, deoarece muntele e un teren de joaca periculos. Noi insa trebuie sa ne asumam doar nivelurile de risc pe care suntem pregatiti sa le infruntam. Nu stim sa ne oprim la piolet? Nu avem ce cauta pe vai de abrupt cu zapada. Avem vertij?  Nu avem ce cauta pe trasee neamenajate si prapastioase. Traseul traverseaza portiuni expuse? Nu avem ce cauta daca nu avem pasul delicat si sigur, capatat in urma parcurgerii de nemarcate, gradual de la simplu la dificil. Ti-e teama ca te vei intalni cu ursul? Nu ai ce cauta in padure! Exemplele pot continua. Ce este clar, este faptul ca muntele are stanci, grohotis, zapada, gheata, avalanse samd si padurea ursi lupi, uscaturi , radacini unde-ti poti rupe piciorul, etc. Oamenii care frcventeaza acest site stiu foarte bine aceste lucruri, si isi asuma riscuri, fiecare la nivelul sau de pregatire. A spune ca un loc e periculos, e o aberatie. Poate fi periculos pentru cineva, iar altii sa treaca fluierand pe acolo. Mi s-a parut de bun simt afirmatia cuiva:”îmi tremură ţurloaiele numai cînd mă uit la unele poze”...   Colegul s-a autoevaluat obiectiv si in consecinta, mai are drum lung pana ajunge pe acolo. Dar va ajunge in conditii de siguranta.

     Nu vreau sa cred ca cineva doreste sa descurajeze unele activitati in anumite zone, dar, cui folosesc afirmatii de genul: e periculos, sau, acolo e plin de ursi...   Nu mai incapem pe munte unii de altii si incercam sa ne inspaimantam? Sau vrem sa-l tinem doar pentru noi? Chestia asta-mi aminteste de o scena, acum cateva zile in autobuzul de Moeciu, doua batrane schimbau pareri: „Ai auzit ca a spus la televizor ca astia vor sa ne puna cartele, ca nu mai sunt bani de pensii”? „Eeee, maica eu am trait cu cartela, si era bine, ca aveai ce manca”... Manipularea patrunde pe toate canalele in viata noastra. Sa ne ferim de ea si sa o devoalam de cate ori avem posibilitatea.

     Undeva, printre comentarii, un domn ale carui opinii deseori  le pretuiesc, se intreba de ce nu se apuca cineva sa scrie un eseu despre frica, altfel decit cele gasite pe net. Cred ca s-a cam epuizat subiectul, sunt eseuri foarte bune,dar particularizari se mai pot face... . In cazul nostru, al iubitorilor de munte, frica , adica constientizarea pericolului, e mecanismul care ne tine departe de accidente, nu de munte... . Ignorarea fricii prin bravada sau vedetism, aproape intotdeauna duce la o intamplare cel putin neplacuta. Dar sa lasam frica, sunt altii care au vorbit despre ea mai bine. Cee ce ne intereseaza pe noi, este angajamentul cu care abordam un anumit traseu, asumandu-ne constient riscurile parcurgerii acestuia. Deci e vorba de curaj. Curajul ca putere de a supune si controla frica. Energiile astfel eliberate pot folosi la iesirea din situatia care a „deranjat” instinctul de conservare. Pe carpati.org avem de-a face cu oameni curajosi, fiecare cu curajul ajustat la nivelul sau de pregatire tehnica. Pana la certitudine, propun ca afirmatia anterioara sa ramana la stadiul de deziderat.

     Am propus „deziderat”, deoarece, mai gasesc ture propuse prin zone pe unde organizatorul nu a calcat, ture cu innoptat pe la refugii, desi acestea trebuie folosite doar in situatii limita, ture in care nu se specifica echipamentul minim necesar pentru a termina tura in deplina siguranta, ture lungi in care se pleaca cu echipe foarte mari, cu riscul de a innopta pe traseu, ture cu timpii socotiti dupa ureche sau folosind timpii minimi din ghid si enumerarea poate continua.

     Tot ce se posteaza ar trebui sa treaca prin filtrul mintii autorului, care trebuie sa aibe in vedere celebra vorba a lui Grigore Moisil: „Tinere, dumneata spui lucruri noi si interesante. Doar ca, cele interesante nu sunt noi, iar cele noi nu sunt interesante”. Si postul de fata este supus acestui test. In general, nu am spus lucruri noi, dar cred, ca pentru sanatatea si vigoarea carpati.org unele sunt utile, chiar benefice. Climatul de respect intre membri, care, inerent sunt de pregatiri diferite, cred ca se poate tine la un nivel ridicat prin grija fiecaruia focalizata asupra a ceea ce scrie. Daca fiecare se intreaba :”oare ce scriu eu aici foloseste cuiva, sau doar vreau sa ma vad si eu pe net”?, calitatea informatiei de pe site poate creste spectaculos.

       Am scris acest articol, pentru ca intotdeauna ai nevoie de un prieten, iar prietenul iti mai da si sfaturi care pe moment nu-ti plac... Dar spre binele tau.

      Ture frumoase!

                                                        Sau nu, ca e periculos si sunt ursi?

Miercuri, 27 iulie 2011 - 13:50 
Afisari: 3,412 


dan_marza